
„ Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi si noua toate; Ce e rau si ce e bine. Tu te-ntreaba si socoate; Nu spera si nu ai teama, Ce e val ca valul trece,…” Mihai Eminescu – poezia Glosă
Luni 15 ianuarie, se împlinesc 167 de ani de la naşterea poetului național Mihai Eminescu. Data de 15 ianuarie, este aleasă ca Zi a Culturii Naționale, reprezintă ziua în care s-a născut ”Luceafărul poeziei romăneşti”.
-„Eminescu este darul Providenței, dăruit nouă Românilor. Pasiunea pentru Eminescu este pasiunea tuturor”. (Mitropolitul Ardealului Antonie Plămădeală, 1926-2005)
Poetul pe care astăzi îl elogiem și ne mândrim cu toții să spunem că suntem și noi români ca el, acest mare poet nu a trăit nici pe departe așa cum merita. Când Ioan Slavici i-a oferit un loc de muncă la ziarul Timpul, i-an cerut bani pentru drumul de la Iași (unde se afla atunci) la București. “N-am cu ce veni. Asta m-a făcut să-mi țin gura până acuma. 100 de franci am pe lună. Din ce dracu’ să plec?”, i-ar fi scris poetul. Prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”.
La fel ca și Eminescu, mulți alți scriitori și artiști renumiți cu care astăzi ne mândrim, au fost în perioada vieții lor destul de criticați, șicanați și chiar împiedicați de autorități sau chiar colegi de breaslă în activitățile lor. Un simplu exemplu contemporan, pentru cei ce nu stau bine la capitolul memorie sau cultură generală – mă refer la poetul Adrian Păunescu – vă rog să nu confundați omul Adrian Păunescu cu poetul Adrian Păunescu. Ca om a avut păcatele lui și nu-i nimeni fără de păcat demn de a-l judeca, dar ca poet a fost un talent rar. Eu personal l-am adorat. Cât a fost criticat acest poet în timpul vieții lui, vă mai amintiți? Acum după moartea lui, îl elogiem toți. Oare de ce? Oare de ce valorăm mai mult după moarte decât în viață?!
Am avut deosebita plăcere să-l cunosc personal pe domnul Dan Toma Dulciu, intelectual de vază, autor al unor studii și cărți despre viața și opera marelui nostru poet național, care a căutat mult în arhivele naționale și străine, a decriptat simboluri grafice la care nimeni nu s-ar fi gândit, a descoperit lucruri inedite și semnificative despre poet, și ni le-a oferit într-o carte care am avut deosebita onoare să o primesc direct de la autor cu o frumoasă dedicație.
Domnul Dan Toma Dulciu, a vorbit cu foarte multă pasiune și implicare despre ce a descoperit, despre viața și activitatea poetului și l-am ascultat cu mare interes; mi-a plăcut cum a spus că „noi suntem mai contemporani cu Eminescu, decât cei care au trăit cu el în acea perioadă” explicația ne-a dat-o tot dumnealui „ pentru că noi știm acum mai multe despre el, decât cei care au trăit atunci în acea perioadă”. A spus atât de frumos și absolut convins că „ Eminescu nu a murit, el trăiește printre noi” – mi-a plăcut să aud asta și m-am simțit tare bine.
Mihai Eminescu ar trebui prezentat în lume împreună cu alte personalităţi ale culturii române. În acest fel, opera lui Eminescu va fi receptată mult mai bine în străinătate, în contextul cultural românesc, pentru că versurile lui au fost citite în aproape toate colţurile lumii deoarece Eminescu a fost tradus în 60 de limbi de pe toate continentele.
-„Eminescu s-a ridicat pe aripi proprii până la contemplarea lui Dumnezeu”. (Poetul Nichifor Crainic, 1889-1972);
-„Eminescu este evanghelistul nostru”. (Poetul Tudor Arghezi, 1880-1967)
Lucian Boia afirma în volumul său că Mihai Eminescu este românul absolut. Facerea şi desfacerea unui mit: ”Şi totuşi, Eminescu nu e doar un mit. A existat, există încă şi un Eminescu adevărat, care abia se întrevede, acoperit de imensa construcţie mitologică al cărei prizonier a devenit. Avem în cazul lui un extraordinar exemplu al modului cum se construieşte şi se amplifică un mit, pur şi simplu pentru că este nevoie de el. A fost nevoie de Eminescu, de Eminescu cel mitificat, într-o cultură mică, dornică de afirmare şi de recunoaştere, dar încă nesigură pe mijloacele ei. Astăzi, mitul acesta e pe cale de a se disloca. Pentru unii nevoia de Eminescu e mai mare ca oricând (dacă nu vrem să ne pierdem identitatea într-o lume globalizată şi uniformizatoare), pentru alţii (care îi consideră poezia desuetă şi nerecomandabilă), nu mai e nevoie câtuşi de puţin”.
George Călinescu a scris despre moartea poetului:„Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale.„
Tudor Vianu a spus: „fără Eminescu am fi mai altfel și mai săraci”.
Poetul națiunii ne-a lăsat ca moștenire o serie de vorbe de duh:
„Oamenii se împart în două categorii: unii caută și nu găsesc, alții găsesc și nu sunt mulțumiți.”
“Daca nu pricepem ceva, sa zicem mai bine ca nu pricepem decat sa-i dam o explicatie falsa.”
„Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe stradă, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie.”
„Statul a devenit, din partea unei societăţi de esploatare, obiectul unei spoliaţiuni continue şi aceşti oameni nu urcă scările ierarhiei sociale prin muncă şi merit, ci prin abuzul culpabil al puterii politice, câştigate prin frustrarea statului cu sume însemnate.”
„Sărac e cel ce se simte sărac, căruia îi trebuie neapărat mai mult decât are.”
“Viclenia e un semn de slăbiciune, căci mintea omenească veritabilă stă în raport direct cu capacitatea de a pricepe în mod dezinteresat un adevăr. Învingătorul momentan nu este totdeauna cel definitiv.”
„Citeşte! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei întocmi şi filosofia vieţii.”
Mă gândesc și mă întreb, oare dacă e adevărat că cei ce trec în neființă, de acolo de unde ajung ei, ne văd pe noi cei rămași în iadul acesta pământean, mă întreb dacă Mihai Eminescu ne vede de acolo unde a ajuns, oare ce spune despre românii și România pentru care el a scris?! O fi și el la fel de mândru cu noi, cum suntem și noi cu el?!