Zilele trecute vorbeam cu cineva cu mult mai multă carte decât mine, cu o biografie impecabilă și demnă de toată admirația, și tot discutând îmi vin mie niște idei și-i spun domnului respectiv(de când cu protecția datelor, nu am voie să-i mai pronunț numele fără să-i cer acceptul) și-i propun să facem împreună un proiect cu inițiativă. Răspunsul a venit fără să stea prea mult pe gânduri: „ draga mea, în ziua de azi oamenii deștepți deranjează, iar dacă mai ai și inițiativă devii chiar incomod și nu te vor lăsa”.
Am rămas un pic surprinsă de reacția lui, eu care eram entuziasmată să mă implic și deja vedeam ceva la orizont, dar imediat mi-am adus aminte ce am citit mai demult: „Pentru noi, important este să ne facem viaţa frumoasă în jurul nostru. Să lăsăm gândurile mari, la scară internaţională, că acolo jocurile sunt făcute şi echilibrele nu trebuiesc rupte! Nu avem nici informaţiile, nici competenţa, nici resursele şi nici mijloacele necesare să acţionăm la un nivel atât de înalt. Putem în schimb să ne comportăm civilizat, să ne educăm bine copiii, să ne conservăm şi să ne protejăm mediul în care trăim, să ne respectăm şi să ne ajutăm, pe scurt: să ne trăim viaţa liniştiţi…”, a avertizat Anghel Rugină.
Observ de ceva vreme că în România se promovează și chiar ies în frunte ca reprezentativi cei ce stăpânesc vulgaritatea, tupeul, non-valoarea. Întâlnim asemenea personulități începând din rândul politicienilor de ”succes” și continuând cu domeniul ”vedetelor”. Cei care știu să strige mai tare și care sunt dispuși să ”reușească” cu prețul suferinței altora.
În spatele acestei ”elite” a vulgarității și non-valorii au rămas intelectualii decenți care au fost educați să-și facă cuminți temele în liniște. I-am putea numi „elita tăcută”, retrasă într-un soi de „stand by” de rezistență prin neimplicare. O elită intelectuală, majoritară, care nu vrea să ia parte la haosul cotidian. O elită care visează și speră la o țară, mai bună, mai reală, compusă din oameni decenți, obisnuiți să respecte legile, obisnuiți să se încline în fața valorii reale, obisnuiți să-și asculte și să-și înțeleagă partenerii de dialog.
De ce a ales această elită să tacă? Pentru că se împlinesc deja trei decenii de când triumful oficial aparține, aproape de fiecare dată, celor dispuși să strige mai tare și să lupte mai incorect, nu celor care își merită reușita. În fața acestei nedreptăti, elita tăcută a abandonat lupta: a renunțat la ambiții, a renunțat la participarea politică, a renunțat la bucuria unei vieți sociale împlinite. Și s-a limitat la o rezistență privată prin intermediul valorilor autentice.