Se spune că menirea unui profesor nu este să creeze elevi asemeni imaginii lui, ci să ajute elevii să își creeze propria lor imagine.
Era în iarna anului 1984, când mama a fost nevoită să ia o decizie deloc ușoară și fără alternativă. Bunicul meu a paralizat în urma unui atac vascular cerebral, iar eu eram singura care puteam să le fiu de ajutor bunicilor în acea perioadă. Nu voi detalia acest aspect, deoarece nici eu nu sunt dispusă să răscolesc niște amintiri atât de puternic emoționale, ce vreau însă spun, este că mama a hotărât să mă transfere de la școala din Iași unde locuiam, la școala din satul Grumezoaia, unde locuiau bunicii mei. Am fost norocoasă pot spune, față de alți copii, pentru că în acele timpuri, iernile erau mai aspre, iar când ploua, noroaiele erau o adevărată provocare nervoasă, iar eu nu am fost prea deranjată de aceste intemperii naturale deoarece bunicii mei locuiau chiar în centrul satului, iar până la școală aveam nevoie de doar 2 minute ca să ajung.
Așadar, mă aflam în trimestrul doi din clasa a 8-a când, timidă și deloc încântată, m-am prezentat la școala din sat. Colegii din clasă mă priveau foarte curioși iar profesorii, simțeam eu, că-mi acordă mai multă atenție, dar nu ca protecție, ci ca o verificare sau comparație cu nivelul școlar de la oraș.
„Îmi plac profesorii care îți dau, pe lângă obișnuitele teme, și ceva de gândit pentru acasă.” Lily Tomlin
Mereu am admirat-o pe doamna Munteanu ca prezență distinsă, mai curând elegantă decât cochetă, mai mult serioasă, decât zâmbitoare, atent îngrijită, încrezătoare, care nu se lăsa influențată de trenduri moderne. Nu am văzut-o niciodată grăbită, nu am auzit-o niciodată să ridice tonul, era un model pentru mine. Era perfectă. O adoram și totuși impunea o distanță. Mereu am considerat că nu se potrivea cu decorul provincial. Mereu am asociat-o cu o distinsă doamnă venită de pe un bulevard important al modei, din capitala franceză – Paris, pentru că pentru ea, eleganța era un obicei, nu o excepție doar pentru zile mari. Era o doamnă distinsă, elegantă, educată şi plină de nobleţe.
Ca profesoară, avea metodă de predare și era o plăcere pentru mine când aveam ora de limba română. Îmi pregăteam lecțiile cu toată atenția și implicarea, numai de dragul de a mă face plăcută doamnei Munteanu. Vocea ei plăcută și totuși autoritară, ne picura în ureche, povești și povestiri schițând cu cuvinte meșteșugite figurile eroilor din literatura română și universală, care pentru unii au devenit poate ecouri și modele de viață. Iată că astăzi, întâmplarea sau nu, face să ne întâlnim pe coordonate lirice.
„Profesorul influențează întru eternitate; nici chiar el nu poate ști unde se oprește influența sa”. Henry Brooks Adams
CU BINE ȘI CU REUȘITĂ
E bine când învățăcelul își depășește-nvățătorul
E mărturie a clipelor fertile dar trecute
Cu străduințe pentru cele ce trebuiesc știute
Am nevedit și am țesut temeinc viitorul.
Eu vin din sat străvechi ,din satul cu bunici…
Și am adus cu mine cuvântul cu lipici…
Există strălucire acolo și aici
Noi punem vorbei blând și forța și sclipici
Se naște poezia pe vatra cu prichici
Și versul luminează ca stele licurici…
Cuvântu-i alinare ori plesnetul de bici..
Pe autoarea zilei am cunoscut-o ca elevă
Dar ea ieșise-n lume cu licăr și cu sevă
O seva personală, esență și tărie
Un licăr autentic de fulger peste glie.
Eleva silitoare o regăsesc acum
Pe trepte în spirală, pe ascendentul drum .
În plina înălțare, spirală ascendentă,
Lucește peste timpuri fetița eminentă
Și ,poate o silabă îi vine de la mine
Dar „Floarea de cireș” e bucurie pentru orișicine
Fiindcă-i scrisă -înflorită , bine .
Succesul vine de la sine.
Aceste minunate versuri, le-am primit de la doamna profesoară de limba și literatura română, Elena Vlase Munteanu, o poetă cu un remarcabil talent prin fluiditatea şi limpezimea expresiei din poeziile domniei sale.
„A preda înseamnă a învăța înmulțit cu doi”. Joseph Joubert
Doamnă profesoară, vă mulţumesc!
Cu deosebită stimă și aleasă prețuire, a dumneavoastră fostă elevă, Daniela(Vebert) Gumann.