Personajele: Gabi, Irina şi Mioara – în rolul de ghid; Jeanne, Cécile, Anna, John, Wilhelm – grupul de turişti; Smaranda Brăescu; Vocea conştiinţei; O voce
Prolog
În faţa Căminului Cultural din Hânţeşti-Buciumeni, Galaţi. Trei copii (Gabi, Irina, Mioara) întâmpină un grup de turişti.
Gabi: Bine aţi venit în satul nostru!
Jeanne: Am fost la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, am vizitat şi Casa Colecţiilor din Galaţi… dar aici, credem, ne vom apropia mai mult de povestea vieţii Smarandei Brăescu, prinţesa aripilor româneşti…
Irina: Aveţi dreptate. Aici e cuibul naşterii, copilăriei şi adolescenţei Măndiţei noastre!
Cécile (către ai săi): Quelle interesant! „Măndiţei noastre”! Le coeur de la fille du village…
Mioara: Aveţi dreptate, inima ei bate încă… după 120 de ani de la naşterea sa, aici… aici… în Hânţeştii Buciumenilor de Galaţi!
Jeanne: Am vrea să dialogăm cu o oficialitate a satului…
Gabi: Şi noi suntem pregătite să vă răspundem la orice întrebare. Adică, subsemnata, Gabi, precum şi (arătându-le) colegele mele Irina şi Mioara.
Anna: Încântată! (întinde mâna, se prezintă) Anna. Suntem un mic grup de prieteni… europeni… (arată spre ceilalţi din grupul ei) Jeanne, Cécile, John şi Wilhelm… să zicem… printre altele… într-o oarece… documentare…
Irina: Foarte bine! Aici vă vom răspunde, sperăm, la unele întrebări care vă frământă…
Wilhelm: În primul rând… am vrea să vizităm casa unde s-a născut Smaranda Brăescu.
John: Casa-muzeu…
Mioara: Da. Casa… mai există… dar, acum… are un proprietar…străin de familia Brăescu.
Anna: Proprietar?!
Mioara: Da, această căsuţă a travesat o existenţă…
Gabi: … labirintică…
Irina: Prin anii ’50… casa a fost naţionalizată…
Jeanne: … şi demolată?!…
Mioara: Nu, tocmai. A fost transformată, mai întâi, în „sediu de jandarmerie”, apoi în grădiniţă, şi, târziu, după 1990, cineva a cumpărat-o…
Gabi: Nu mai are forma ei iniţială… iar reconstituirea…
Irina: … cel puţin… deocamdată…
Cécile: Înţelegem!
Jeanne: Şi amintirea Smarandei Brăescu?…
Mioara: Şcoala. Unde, de altfel, a şi profesat – ca învăţător – în perioada primului război mondial… Şi-i poartă numele.
Gabi: Iar aici, în faţa Căminului Cultural… acest bust…
John: Şi?…
Irina: Da, în interior, o sală îi este dedicată…
Mioara: Îl considerăm un punct turistic documentar…
Gabi: Vă rog să ne urmaţi…
Irina: În interior… muzeografi gălăţeni… au punctat, vizual, treptele evoluţiei „Reginei înălţimilor”.
Mioara: Vă veţi convinge… singuri!
Gabi: Poftiţi! (Se schimbă decorul.)
Actul I
O sală. În fundal se află tabloul Smarandei Brăescu. Deoparte şi de alta, planoare şi paraşute în zbor. Grupul de turişti – Gabi, Irina, Mioara.
Irina: Iată (arată în jur), suntem în ceea ce ne place să numim – Muzeul „Smaranda Brăescu”, prinţesa aripilor româneşti, aşa cum au numit-o toţi cei care au cunoscut-o şi au îndrăgit-o.
Jeanne: … la princesse des ailes…
John: … the princess of the wings…
Cécile: … la princesa de las alas…
Wilhelm: … die Prinzessin der Flügel…
Anna: … la principessa delle ali…
(În planul îndepărtat, de la o fereastră, câţiva copii care privesc. Unul dintre ei rosteşte … <la principessa…>; ceilalţi chicotesc… şi se depărtează.)
Mioara: Aşa au numit-o toţi cei care au cunoscut-o şi au îndrăgit-o…
Gabi: Mai ales, noi, generaţia mileniului III, pătrunzând în acest…
Jeanne: Sanctuar?!…
Irina: (corectându-se)… un mini-sanctuar…
Mioara: … unde învăţăm ce înseamnă… cunoaştere… perseverenţă… performanţă…
Cécile: … performanţa care se atinge… rar, extrem de rar…
Gabi: Şi totuşi, cu perseverenţă…
Irina: Da, da!… Avem modele…
Mioara: … de la Nadia Comăneci…
Gabi: … şi până la Simona Halep…
John: … dar şi în ştiinţă şi cultură…
Irina: Aşa este!…
Mioara: Smaranda Brăescu a fost prima femeie cu brevet de paraşutist. (arătând spre un panou) La 19 mai 1932 – a stabilit recordul mondial absolut la salt cu paraşuta de la o înălţime de 7200 metri, la Sacramento USA. (arătând spre un alt panou) În 1935 a traversat în premieră Marea Mediterană, „la bordul avionului său, Miles Hawk, botezat de ea, <Aurel Vlaicu>”.
Wilhelm: Şi totuşi, am dori să reconstituim anii copilăriei…
Mioara: : După cum vă spusesem, iniţial…
Jeanne: … dar…
Gabi: Priviţi! (arată pânza, toţi… interesaţi) Un pictor local a imortalizat pe această pânză schiţa casei… aşa cum arăta… iniţial… O casă micuţă… cu tindă… acoperită cu draniţă… de jur-împrejur… grădina… locul de joacă al celor nouă copii…
Irina: …cinci fete şi patru băieţi…În această vitrină… câteva imagini foto… reproduceri… familia Brăescu…
Mioara: Toţi cei patru băieţi au luptat pe front… în primul război mondial…
Gabi: Cel mai mare dintre ei, Ion, carne de tun… Costache… invalid…
Irina: Un altul, Dumitru, pictor…
Mioara: Fratele geamăn, Panait, ofiţer de carieră…
Gabi: Iar Smaranda… pe frontul de vest şi de est… în cel de-al doilea război mondial…
Irina: Aceasta se cuvine să reţinem. Fiecare dintre copiii familiei Brăescu, Maria şi Dumitru, au fost răzeşi moldoveni, „dârzi gospodari”.
Cécile: La Galaţi, vă amintiţi (către ai săi), ni s-a spus şi-o anecdotă… cel mai mare fiu al familiei Brăescu, Dragoş, neacceptând autoritatea inumană din armată, fuge-n codru şi devine haiduc.
Jeanne: Iar despre faptele sale, se pare, va fi auzit însăşi regina-poet Carmen Sylva care…
Mioara: Nu, nu-i anecdotă, e chiar realitate. (Grupul de turişti se miră.)
Gabi: În familia Brăescu munca, cinstea şi onoarea au fost comori „păstrate la mare cinste”.
Mioara: Precum recunoaştem şi de pe chipurile imortalizare în aceste imagini… din vitrinele alăturate (John şi Wilhelm se apropie de vitrina indicată şi citesc).
John (rar): Maria… 1863-1924…
Wilhelm (asemenea): Dumitru… 1858-1913…
Irina: „Toţi au slujit patria cu devotament”. Detalii şi în acest volum… Jurnalul celebrei Smaranda Brăescu, autori Ana Maria Sireteanu – doctor în psihologie, jurnalist şi scriitor, precum şi Tudor Sireteanu – doctor în matematică…
Mioara: Descendenţi ai familiei Brăescu…
Gabi: Cei care deţin, de altfel, şi arhiva Smaranda Brăescu…
Irina: Şi cărora le mulţumim şi noi, locuitorii din Hânţeşti… pentru materialele oferite…
Mioara: … pentru că am vrut în mod special, mai ales în acest an Centenar, să omagiem memoria prinţesei plaiurilor noastre…
Anna: Un gest care vă onorează.
Jeanne: Tot aici a studiat clasele elementare?
Gabi: În acei ani, singura şcoală primară era la o distanţă de 6 km. În satul Vizuleşti…
John: Vizuleşti?…
Anna: Parcă toponimul acesta-mi spune ceva… Da…Da…
Gabi: Posibil, vă gândiţi la… Anghel Rugină…
Anna (surprinsă plăcut): Oui…
Irina: Anghel Rugină a fost monetarist şi economist român…
Anna (către John): Oui… monétariste … économiste…
Mioara: … stabilit în America… şi profesor la Uni…
Anna (grăbit): … University de Boston – Massachusetts…
Jeanne: Quelle mémoire!…
Anna: Da, am răsfoit un album cu personalităţile din România… apoi, tatăl meu, economist el însuşi, mi-a vorbit de această personalitate a economiei mondiale…
Cécile: Vous comprenez ce que l’utilisateur dit… Tu înţelegi ce spune ghidul?
Anna: Bineînţeles, limbile noastre sunt surori…
Jeanne: Şi cum ajungea Smaranda la şcoală?
Gabi: Simplu, cu trăistuţa pe umăr… 6 km. dus, 6 km. întors…
Jeanne: O, là-là!…
Gabi: Şi-a dorit mult să înveţe carte…
Mioara: Mama Constantina povestea că Smărăndiţa a fost – citez – „o şcolăriţă bună, vioaie, vrednică şi dezgheţată”.
Cécile: Calificative care-i vor încununa cariera.
Gabi: Câtă dreptate aveţi!… La Bârlad a urmat cursurile secundare şi liceul.
Irina: Apoi a funcţionat timp de trei ani ca învăţător suplinitor la şcoala din satul nostru… Iar exemplul ei avem a-l urma şi noi.
Mioara: În 1923, zboară prima oară la şcoala de pilotaj din Tecuci, cu pilotul militar Dumitru Naidinescu.
Gabi: Iar în 1928, Smărăndiţa realizează primul salt cu paraşuta de la 600 de metri.
Irina: Şi la 26 oct. 1928, la marele miting aviatic Băneasa, ea va participa la o lansare simultană de paraşute.
Cécile: Succes după succes!
Mioara: Înfloreşte văzând cu ochii. În 1929, absolvă cursurile Academiei de Arte Frumoase Bucureşti, secţia Ceramică – şi-apoi, doi ani de studii de paraşutism în Germania.
Irina: Presa timpului o elogiază. Priviţi, decupaje din ziarul „Universul” – „naşul tuturor victoriilor ei”, după cum îi plăcea Smărăndiţei să spună.
Gabi: Şi după cum observaţi în această vitrină, elogii formulează şi presa ieşeană… „Patria” şi „Opinia”, în luna mai 1930, după performanţa de a fi sărit cu paraşuta de la înălţimea de 2000 de metri.
Mioara: În fine, la 2 octombrie 1931, sportiva româncă va bate recordul mondial feminin. De fapt, primul record mondial sportiv al României… de la înălţimea de 6000 de metri.
Jeanne: Între timp, n-aţi amintit… a suferit şi-un grav accident.
Gabi: Din nefericire, o aterizare nereuşită… în 1930… ţintuind-o la pat mai multe luni…
Anna: S-a dorit mereu o învingătoare.
Irina: La 19 mai 1932, în America, obţine recordul mondial absolut. Smaranda se lansează de la 24000 picioare (peste 7000 m.). Aterizarea – într-un lan de secară, pe domeniul unui fermier („Universul”, 22 mai 1932). Atunci, Smaranda a bătut recordul mondial feminin.
Mioara: Această performanţă o va dovedi şi la mitingul de la Montreal, 20 august 1932, în calitate de deţinătoare a recordului mondial de paraşută.
Gabi: La 15 octombrie 1932, Smaranda obţine Brevetul de pilotaj, la Rooswelt Aviation Field.
Anna: Iar la finele aceluiaşi an… este încununată drept… sportiva nr. 1 a lumii…
Irina: Observăm, îi cunoaşteţi paşii performanţelor ei…
Anna: Firesc, dar noi vrem şi mai mult, cât mai multe detalii…
Mioara: Un detaliu? La 24 martie 1933, va fi decorată de Regele Carol II cu a doua baretă la „Crucea de aur” a „Virtuţii Aeronautice”. Dar ştiţi când va primi prima „baretă”?… (o mică pauză) După primul record mondial feminin!
Cécile: Ştim că Regele admira perseverenţa tinerei sportive.
Gabi: Cuvintele Regelui, rostite la una dintre festivităţi, ne îndreptăţesc să credem aceasta. Iată ce consemnează „Universul”, la 9 noiembrie 1935. (citeşte, arătând spre o vitrină) „Ştiu cât te-ai zbătut şi tot ce-ai suferit. Meritul îţi este cu atât mai mare, cu cât mai însemnate au fost obstacolele care ţi-au stat în cale”.
Anna: Bănuim, admiraţia să fi fost reciprocă, având în vedere că Regele Carol al II-lea (arătând spre aceeaşi vitrină) a „susţinut progresele aviaţiei româneşti prin Aeroclubul Regal, prin participări la mitinguri aeriene, atribuirea de distincţii în aeronautică” şi câte altele!…
Mioara: Cea mai mare emoţie o trăim în preajma acestor fotocopii din caietele Smărăndiţei… oferite prin bunăvoinţa familiei Sireteanu…
Jeanne: Îşi au şi ele povestea lor!…
John: Şi ce poveste!
Irina: Pe când era în Anglia, Smărăndiţa îşi revărsa mai ales năduful… pe foi… legate, ulterior, în forma unui caiet… Priviţi, avem fotocopii dintr-un caiet…
Gabi: Din acele consemnări înţelegem cât zbucium sufletesc a acumulat în acel an…
Mioara: Cu sacrificii enorme, prin subscripţie publică, ea a cumpărat un avion uşor, ieftin ca preţ, dar performant pentru acel timp… de la o prestigioasă companie constructoare din Reading.
John: Da, oraş o distanţă de circa 64 km. vest de Londra.
Wilhelm: Ne imaginăm cât de nerăbdătoare era să revină în ţară…
Irina: O, da. Se simţea „prizonieră” pe acel aerodrom… nu-i plăceau ezitările inginerului Powis…
Wilhelm: Şi avea dreptate?
John: Presupunem că vorbele inginerului Powis aveau, totuşi, un sâmbure de adevăr…
Anna: Deşi dorinţele Smărăndiţei păreau a-i fi zădărnicite… deh!…
Mioara: Dar… nimic fără voia Domnului!…
Gabi: Inima-i tresălta… dorea totul dintr-un foc… iar strigătul ei se doreşte salvator…
Anna: „Lăsaţi-mă să zbor”!
Cécile: Tresărire dramatică!…
Wilhelm: Sau… poate… un capriciu…
Irina: Nu tocmai!… Acele fierbinţi momente ne sunt dezvăluite atât în „jurnalul” ei, cât şi în amplul interviu – în 14 episoade – din ziarul „Universul”, din perioada octombrie – noiembrie 1935! Deţinem şi noi, aici, câteva fotocopii.
John: Aşa se explică „fuga” ei de pe aerodromul Reading – Anglia, care ar fi putut avea consecinţe…
Anna: Din fericire… (pe parcursul acestui dialog, fiecare din acest grup face fotografii… studiază cu atenţie vitrinele, exponatele.)
Cécile: Oricum, o viaţă palpitantă!!…
Cecile: … într-un perpetuum cerc de foc…
Wilhelm: … salt mortal…
Jeanne: Dar în timpul Primului Război Mondial?
Mioara: Pe atunci, Smaranda era o adolescentă superbă, cu un păr bogat… Priviţi! Îşi purta codiţa cu demnitate… de altfel… şi portul popular… obicei respectat la toate mitingurile earonautice… fie interne… fie internaţionale…
Wilhelm: A luptat şi în al Doilea Război Mondial?
Gabi: Voluntar. Pilot în „Escadrila Albă”, mai precis, pilot sanitar.
Wilhelm: Şi totuşi…
Irina: Nu am vrut să intru în detalii. Da, documentele istorice atestă că Smaranda Brăescu a săvârşit acte de eroism…
Mioara: Tot aşa cum nu ne face plăcere să amintim cât şi cum a fost prigonită în anii comunismului.
Gabi: Anii de suferinţă… 1945-1948…
Irina: …operaţia… convalescenţa… protecţia oferită de doctor Iuliu Haţeganu, profesor – pe atunci – la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Cluj.
Anna: Da, Dr. Haţeganu este un personaj istoric.
Mioara: Avem o sfântă datorie… să subliniem că în timpul studenţiei acest mare Român a făcut parte din delegaţia tineretului universitar la Adunarea Naţională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918.
Irina: După cum citim şi în Sfânta Carte, citez: „Omul cel tainic al inimii, împodobit cu frumuseţea nepieritoare a duhului blând şi paşnic (…) este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu” (I Petru 3, 4).
Mioara: Clujul a fost oraşul care a adoptat-o pe Măndiţa noastră…
Jeanne: Cum aşa?
Gabi: Călugăriţele greco-catolice aparţinând de „Congregaţia Surorilor Maicii Domnului” din Jucu, judeţul Cluj au protejat-o, au îngrijit-o… şi tot ele i-au pregătit locul odihnei de veci…
Cécile: Bănuim… în mare taină…
Irina: Şi sub un nume fictiv…
Wilhelm: Maria Popescu…
Mioara: Acest nume se regăseşte şi pe piatra de mormânt…
John: Ani de taină…
Jeanne: Cât mister!…
Gabi: Dureros mister. Şi vă rog să apreciaţi şi Dvs., din 1948, anul morţii… şi până în 2016… tăcere absolută!…
Anna: Şi totuşi, în 2016, Smaranda Brăescu a fi numită cetăţean de onoare (post-morten) al municipiului Cluj.
Irina: Aşa este. Un omagiu postum demn de toată recunoştinţa!
Jeanne: Presupunem… şi nu doar atât…
Gabi: Într-adevăr, pe 29 martie 1992, s-au sfinţit străzile „Elena Caragiani” – prima aviatoare româncă şi „Smaranda Brăescu” – prima paraşutistă româncă, în cartierul Aviaţiei din Bucureşti.
Wilhelm: Când vom reveni la Bucureşti…
John: Imortalizăm…
Mioara: De curând, mai precis, la 2 noiembrie 2018, clujenii au asistat la inaugurarea monumentului care-i este dedicat…
Cécile: …act reparatoriu…
Gabi: …în cimitirul central din Cluj, în imediata apropiere a mormântului eroinei zborului românesc, aflat sub numele conspirativ.
Irina: O interesantă operă de artă. „Postamentul – ca o intrare într-un sanctuar”, apoi „blocul major” – cu înscrisurile…, iar „partea superioară – proiecţie a spaţialităţii! Avem aici, şi-o reproducere.
Anna (către ai săi): Negreşit, o escală şi la Cluj…
Jeanne: Bien sûr, nous irons en Transylvanie…
Cécile: Regardez cette image! Priviţi această imagine!
John: Fantastic!
Wilhelm: Smaranda… aureolată de cupola paraşutei…
Anna: Superb!
Wilhelm: Asta mi-aminteşte… de acel bloc de gheaţă din Sala Mare de la Scărişoara… unde ni se profila… aevea… Fecioara Maria cu Pruncul…
Gabi: Nici să nu ne mirăm… Protectoarea Smărăndiţei a fost, permanent, Măicuţa Domnului…
Jeanne: Da, copilă… curios… (către ai săi) şi acolo, la Peştera Scărişoara… şi aici… tot copii-ghid… (către copii) Felicitări!
Wilhelm: Interesant. Copilul-ghid. Doar în România am întâlnit. (către John) Child-guide… (către copii) Felicitări!…
John: Yes. Fantastic! (acelaşi gest) Felicitări!
Anna: Acum, fetelor, vrem să cunoaştem satul… împrejurimile… câteva imagini… ba chiar şi vreun interviu!…
Copilele: Vă însoţim, cu bucurie!(se îndreaptă, cu toţii, spre ieşire)
EPILOG
Un văl de ceaţă sau o pânză transparentă peste acelaşi décor. Două şezlonguri faţă-n faţă. După prima replică, avem impresia că vocea Smarandei Brăescu transpare din fotografia care domină respectiva cameră. Încet-încet, îşi fac apariţia – precum o umbră – Smaranda şi Vocea propriei conştiinţei… Se vor aşeza pe şezlong…
Smaranda Brăescu: „Prizonieră în ţara lui Shakespeare”. Străină printre străini. Străină chiar şi pentru funcţionarii din Legaţia Română. Rea-voinţă, egoism sau interes financiar?
Vocea conştiinţei: Să fie inginerul Powis Charles un misogin sau doar un egoist?
Smaranda Brăescu: Nu cred să aibă vreun motiv să mă urască!… (după o fracţiune de secundă) În fond… legitimă dorinţa de a mă urca în propriul avion şi a pleca… acasă.
Vocea conştiinţei: Ce dulce e cuvântul… Acasă!
Smaranda Brăescu: Ceva ceea ce nu înţeleg…
Vocea conştiinţei: Ba înţelegi… Perfect… Dorinţa ta zbura… înaintea raţiunii…
Smaranda Brăescu: Să ai dreptate?!
Vocea conştiinţei: Avionul, Smaranda! Zborul, Smaranda! Plecarea, Smaranda! Dar… Rodajul?!…
Smaranda Brăescu: Mi-au promis două luni… deja prea mult pentru mine!
Vocea conştiinţei: Niciodată nu-i prea mult… Observi… zilnic… după fiecare probă… încă… şi încă… câte o intervenţie…
Smaranda Brăescu: Chiar să fie semne de întrebare … cu aparatul?!… Chiar se tem pentru viaţa mea?…
Vocea conştiinţei: Mereu îţi şoptesc… Răbdare, Smărăndiţo, răbdare!… Dar tu…
Smaranda Brăescu: Scuze!
Vocea conştiinţei: Nu a sosit momentul!…
Smaranda Brăescu: Ba da! Vreau să plec!… „să evadez din acest aerodrom”.
Vocea conştiinţei: Răbdare!…
Smaranda Brăescu: „Mi-e dor de familia mea, de surori, fraţi şi copiii lor. Mi-e dor de ţara mea. Mi-e dor de mormintele părinţilor mei!”
Vocea conştiinţei: Tăciuni aprinşi îţi sfredeleşte mintea…
Smaranda Brăescu (îngândurată, cu mâna la tâmplă): Nu-mi pot explica… Constructor şi fondator al unei fabrici de avioane, cu anumite performanţe în domeniu şi nu poate lua o decizie…
Vocea conştiinţei: E totuşi, un om de afaceri.
Smaranda Brăescu: Să-mi tot zădărnicească plecarea… cu propriul avion?! Cum să calific nesinceritatea lui? Fie vreme bună, fie bate vântul… nu am voie să zbor. Asemenea şi cei care-l înconjoară?! Şi Legaţia Română?! (cu năduf) Singurul care mă înţelege, este mecanicul Whatley.
Vocea conştiinţei: Dar el este un simplu salariat. Nu te poate ajuta. Nu se poate implica. Şi-ar pierde pâinea. Mai mult decât benzină, nu-ţi poate oferi alt sprijin. Doar un gând cald – şi-atât!
Smaranda Brăescu: Şi totuşi… privirea lui parcă ar grăi ceva…
Vocea conştiinţei: Răbdare! Aşteaptă! Avionul tău nu este încă pregătit! Dar tu n-auzi! Nu vrei s-auzi!…
Smaranda Brăescu: Mereu… mereu… în fiecare zi… câte o îmbunătăţire… Nu mai suport! Fug!…
Vocea conştiinţei: Nu fi copilă!… poate inginerul Powis să aibă ceva dreptate… este răspunzător şi pentru avion… şi pentru viaţa ta… La momentul potrivit… (după o mică pauză) Domnul fie cu tine!
Smaranda Brăescu: Dacă-s doar simple pretexte?!…
Vocea conştiinţei: Exagerezi! Fiecare raid este o probă de rezistenţă… teste de viteză… teste de benzină…
Smaranda Brăescu: Te rog, nu uita! „Niciodată n-am ucis gândul odată înflorit în sufletul meu”.
Vocea conştiinţei: Şi fără să zăbovească pe tărâmul conştiinţei?!
(Lumini şi umbre străbate scena. S-aude zgomotul unui avion.)
Vocea Smarandei Brăescu: Reuşesc să plec din Anglia, miercuri, 21 august 1935, mai precis, din aerodromul Croydon. Zbor peste Bexhill (oraş la Marea Mânecii). Viteza avionului nu depăşeşte 110-120 mile la oră. În sfârşit, deasupra Franţei. Ceaţă puternică. Aterizez la Dieppe, un oraş francez în Normandia de Sus, port la Marea Mânecii. (pauză) Amenda. Bani împrumutaţi. Câte complicaţii, Doamne! Fie voia Ta!
(Încrucişări de lumini străbat scena. Pe şezlonguri nu mai este nimeni. Se aude doar vocea Smarandei Brăescu.)
Vocea Smarandei Brăescu: Pe 24 august 1935 (triumfal) – spre Paris. Zborul, în general, liniştit. Apoi, nori groşi, învizibilitate zero… (mică pauză) Cu greu zăresc Sena… apoi, localitatea Beauvais…
O voce (entuziast): Altitudine… 1300…Un tur deasupra aerodromului Le Bourget (aplauze).
Vocea Smarandei Brăescu: Formalităţi. Amabilităţi şi reţineri. Ceea ce era trist… nu primesc documentele avionului din Anglia. Taxe… Amenzi… Sume uriaşe… Fără „carnetul de passage de la Aeroclubul Franţei” nu pot pleca… Doamne, nu pot pleca!… Şi totuşi… La Bourget sunt înconjurată cu amabilitate. Piloţii şi mecanicii francezi aflaţi pe aerodrom mă înconjoară cu drag…
O voce: „Vous avez de courage Mademoiselle, et vous volez très bien”.
Vocea Smarandei Brăescu: În sfârşit, membru al Aeroclubului francez. Din ţară, telegrama de la ziarul „Universul” îmi încălzeşte sufletul. Pregătesc, în sfârşit, avionul de plecare. Drum greu…
O voce: Strassbourg… Reutlingen … Stuttgart… München… Viena… (se aud acordurile unui vals).
Vocea Smarandei Brăescu: Îţi vine să crezi? Am fost condusă la marele hotel „Arhiducele Carol”. O seară de vis… Într-adevăr… relaxant! Şi… în sfârşit… spre casă… Arad… Munţii noştri… Un survol… în memoria lui Aurel Vlaicu… Fericită… Da… Fericită!… Înconjurată cu dragoste de cei dragi… de oficialităţi… (se aude fanfara militară… aplauze…) Fericită, dragilor, fericită!… (Revin în scenă turiştii şi Gabi, Irina şi Mioara. În mijlocul lor, însăşi Smaranda Brăescu. Ultima replică-i aparţine.)
– Fericită, dragilor, fericită!…

– Cortina –
Livia Ciupercă,