Pe doamna profesoară FLOARE RANTA CÂNDEA am cunoscut-o la un eveniment organizat de domnul Ioan Godja la Viena în data de 01 iunie – IZVOR DE SUFLET ROMÂNESC. Dacă nu aș fi fost invitată de domnul Ioan Godja, aș fi crezut că organizatorul acelui eveniment este chiar doamna Florica, deoarece, ea îi cunoștea pe absolut toți cei prezenți, se observa foarte ușor că este prietenă cu toți, veselă, comunicativă, că nici nu ne-am dat seama când deja îi devenisem și noi la fel de prieteni. Cu acest comportament m-a atras doamna profesoară și am considerat că are multe să ne povestească, motiv pentru care vă propun să o cunoașteți și dumneavoastră în interviul ce urmează:
D.G. – Ce i-ați spune despre dumneavoastră cuiva care nu vă cunoaște?
F.R.C. – În primul rand se cuvine să salut gazda mea prea distinsă doamnă dar și cititorii din oricare parte de lume se afla. Pentru cei care nu mă cunosc dar și pentru cei care prea bine mă cunosc am să le propun să nu împrumute din defectele mele dar nici din calități. Da, am defecte care mă inundă în filantropie, bunătate, generozitate, încredere în licuriciul care abia dacă sclipește în jur. De atâtea ori am dat ca niciodată nu am luat. Iar când am ajuns la fund de sac mi-am dat seama că au luat exact cei de care nu mă feream. În rest, sunt un om simplu, simplu de tot, care se îmbată de metafore cu iz de izmă, pacurăriță de la sat care a umblat desculță și s-a jucat în șanțul cu apa și mingi de zdrențe. Satul meu se afla la granița cu Ungaria. Macea. E satul bisericilor în triunghi de Duh sfânt. E satul castelului, monument antropic al pădurii naturale și al unei istorii cu rădăcini prelungi. E satul frumoaselor cărări și al teilor sau castanilor în catedrale de flori, unde, în pădurea devenita parc am iubit, am dascălit, am cutreierat aleile sculptate în frunze peste care domnește un luceafăr.
D.G. – În palmaresul dumneavoastră de scriitor ați publicat atât proză, versuri și chiar un volum amplu de cercetare a locului dumneavoastră natal. Știu că sunteți profesoară de limba română, dar totuși unde simţiţi că zboară mai liber condeiul, în proză sau în versuri?
F.R.C. – Condeiul meu e jucăuș. Trei sunt palierele în care îmi plimb muza penitei. Am scris șapte cărți didactice, ca auxiliar, una având un titlu speculatoriu. Cine ești dumneata, domnule profesor, scrisă laolaltă cu ultima generație de elevi la gimnaziu. Apoi am scris șapte cărți de cercetare. Nu am pretenția ca aș fi istoric însă idilicul mă însoțește ca filolog fiind. Am scris ultima recent ca o monografie însă în satul tău e bine sa te duci să te plimbi. În rest toată lumea scrie, dar sunt scrietori și scriitori. Versificatori și fals Versificatori și am însă convingerea ca timpul va alege cea mai perfectă sita iar fusul va depăna doar un ghem. Îmi place sa cercetez minți și punți umane și să descos suflete, așa aș defini cartea mea monografică iar din arhive să țes arvuna țăranului simplu nu cocoșatul de la Notre Dame, pentru că nu de hâtri pe post de ciuhe avem nevoie nici de sfetnici. Eu am fost dascăl în sat însă mă simt egală cu orice uliță. Însă am avut de suferit foarte mult pentru că am folosit prea multă naftalină în scrobeala bieților scrii care au scalda lor, beția lor de cuvinte. Și ajungem, știți la Marea mea dragoste. Muza mea de pagini ascunse în clipe. Aici mă regăsesc, în al treilea palier al confesiunilor unde nimeni nu mă poate copia. Clipe retrăit netrăite cu pagini netrăite. Ascunse în floarea de la butonieră. Tot șapte volume cât o viață pendulatorie. Personaj în propria carte cât o sublimare cât o aminumare. Știți, o femeie mai și scrie Scrisori imaginare, neexpediate. Deci mă exprim binișor în toate genurile de la liric la epic sau epistolar… De convenție. Am și andrisant iluzoriu, Crinarian, Alian..De fapt uzez de simboluri și mesaje care mă adună ca semnul de prună coaptă mov vișiniu de pe buza.. Unei coli de hârtie lângă care adorm alene.
D.G. – Dintre cărțile publicate de dumneavoastră, care este preferata și de ce?
F.R.C. – Cartea mea preferată sunt de fapt cărțile mele preferate care mă tot formează. Citesc foarte multă psihologie, artă dramatică, poezie cât și proză. Poate aș divulga o Constanța Buzea, Ileana Malancioiu, Daniela Crasnaru, Doina Jela, Parinous Saniee, Elisabeth GilbertNatașa Culfa și mulți alții.
D.G. – Ca și dascăl, care este mesajul dumneavoastră de viitor pentru tinerii absolvenți care se pregătesc să-și formeze o carieră?
F.R.C. – Pentru absolvenții de acum am o chemare ca și un cântec mut de lebădă. Ca discipoli să își urmeze preabunii mentori de care nu îi desparte decât un învechit catakigsi o preabună catedră.
D.G. – Care a fost principiul de viaţă ce v-a ghidat în activitatea dumneavoastră?
F.R.C. – Știti, pentru mine principiile sunt ca niște Porunci întru îndumnezeire. Chiar în volumul patru, Pagini trăite, Confesiuni, mi-am scris 10 Porunci… Altfel. Să nu îmi fac chip cioplit din bunurile semenilor. Să nu mă leg de nodul de cravată al celui de lângă mine. Să nu fur alchimia prejudecăților și să fiu naturală precum un miez de nucă.
D.G. – „Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpânește toate bunurile lumii” spunea Aristotel. Printre scriitorii contemporani, care sunt prietenii dumneavoastră?
F.R.C. – Nimeni asa e nu poate trăi fără prieteni însă la mine prietenii fac parte din decorul frumoaselor mirese. Am anticipat câtva mai sus însă nu mă dezlipesc de Cioran, Eliade, Nichita, mulți alții. Sunt o optzecistă convinsă și cred în tineri precum în bătaia de ceas.
D.G. – Ce gen literar preferați să citiți și ce autor în mod special?
F.R.C. – Se pare că și aici am răspuns pe cât de cât. Eu citesc orice, sunt o devoratoare. Sar nu o Leoaică ci un Taur în toată plenitudinea lui. Însă nu am coarne și aș vrea să spun plenar că îmi asum coarnele pe care le dau mereu din belșug pe pășunea mare a lecturarilor, a notelor de lectură sau de cronici. Dar despre prieteni numai de bine. Cred în litera contemporanilor însă nu am să uit Marea literatură clasică ori universală. La Arad e o emulație perpetuă.
D.G.- V-am remarcat prezența la numeroase evenimente literare atât în Arad cât și în restul țării,uneori chiar și dincolo de granițe – ce impresie v-ați format despre scriitorul român contemporan? Cum este privit/primit el de către cei din jur?
F.R.C. – Am umblat cam peste tot unde am avut ocazia să gust vocabule de consoane. De pildă a trebuit să ajung la Viena să mă adăp de literatură confesional de bun gust și să cunosc oameni care își pun în sufletul palmei buchete de flori uscate însă nu uitate. Un model este persoana căreia îi răspund, recunosc destul de timid pentru că eu am excelat în dialoguri neconvenționale, am luat și un Mare premiu pentru un imaginar dialog cu mine la Marea cea mare dar eu nu am prea dat răspunsuri. Știți, eu stau la umbra mea, a salcâmilor din poala dulce a mamei.
D.G. – Cum arată o zi obișnuită din viața scriitoarei Florica Cândea?
F.R.C. – Știți, zilele mele sunt de fapt clipe, secunde, pagini, Îmi place să bucătăresc, am o colecție de peste trei mii de rețete. Le combin ca tot a mea e cea mai savuroasă. Îmi place să gradinăresc și să le vorbesc florilor care nu mă mint. Călătoresc, fiul meu a plecat de peste treizeci de ani în alt oraș, e pictor dar la plecare am ascuns în fila de lacrimi tot o Carte de.. Bucate. Citesc presa, scriu foarte mult timp, pentru mine, pentru revista Gutenberg și ascult taina șansonetelor ca un prelung tango. Multă voie bună îmi produc terasele lungi între prieteni pe care îi am de peste jumătate de veac iar pe alții îi vizitez. De fapt e și aici o jertfire cât o zădărnice când pierzi ce ai crezut că va rămâne o veșnicie.. Sănătatea celor dragi. E un imens consum uman.
D.G. – Care a fost cea mai valoroasă lecţie ce v-aţi însuşit-o în viaţă?
F.R.C. – Cea mai valoroasă lecție de viata…offf Dar oare câte lecții predate am avut ca să încasez câteva bune.. Trădare se numește. O trădare cât o peliculă de film pe scena mare a vieții. Trădare care derivă din infatuare și dorința de a mai face un… Pas… Care pas.. De înapoi.. Însă îmi. Prind bine aceste juguri. Apoi o despărțire și o alta de dincolo de viata îmi scormone geana ochilor. Sunt lecții pline de învelișuri, cu pauze de respirație și descriptive, cu multe semne de mirare, exclamare sau de punctuație. Peste toate aceste lecții adie vântul ca un cântec… Șoptit
D.G. – La finalul acestui interviu v-aş ruga să ne dezvăluiți care ar fi oamenii cărora le sunteți recunoscătoare pentru ce sunteți și ați reușit în viață.
F.R.C. – Oooo, știți, eu aș putea scrie un roman de dragoste pentru a putea răscumpăra bunătăți umane. Dar nu. pe preț de hârtie igienică la fel cum am căpătat eu. În viata mea au trecut nume mari de presă, de literatură, de cultură locală sau de peste tot. Fără compromisuri și fără granițe. Liturghia învățămintelor îmi încununa frumos vecernia vieții. Știți, la nici treizeci de ani conduceam destine umane, am călătorit în vest ca să mă îmbrobodesc frumos nu să mă împăunez cu… Penele altora.. Sunt mulți care au crezut și îmi place să mai cred că îmi sunt de-a pururi Modele. Știți, acești Oameni i-am dat și altora.. Știți.. Fumul însă s-a prefăcut în..jar…iar al meu har ca o harpă poate nu a fost prea bine înțeles. Recunoștința mea e mare, cântărește cât o inimă de femeie din al cincilea anotimp. Știți, în viața mea sunt trei domni Timpul trecut , Timpul prezent și domnul timp viitor. Am nădejdea că am mulțumit precum fac și acum din acest colt de pagină. Numele nu știu de vor conta însă calitatea umană cu siguranță da. Aș dori să mulțumesc pentru vraja ce mă cuprinde cu slava ce mi se face prin aceste răspunsuri menite a mă ajuta să mă exprim pentru semenii mei. De aceea se cuvin sincere mulțumiri, recunosc, o parte din mine acum, pleacă înspre dumneavoastră.
Cu sinceritate și doriri de bine, a dumneavoastră Florica R Cândea!
Interviu realizat de Daniela Gumann
Frumos interviu cu răspunsuri pe măsură. Și, amintind o replică dintr-un celebru film , intrevăd „începutul unei frumoase prietenii”.