PLOUĂ CU TĂCERE
Plouă cu tăcere peste amintiri,
Ne-acoperă neguri umede de apă.
Viituri astupă fostele iubiri,
Râuri sângerânde pretutindeni sapă.
Tot umblând prin ploaie, ai uitat de noi.
Sau…poate doar eu am uitat de tine.
Atâta uitare și-atâta noroi,
Lunecă la vale, cade peste mine.
Nici un semn nu spune că am existat.
Peste-ntinderi vin, valuri de tăcere.
Rănile din suflet s-au cicatrizat.
Eu? Sau tu? Sau….noi, am fost o părere.
Numai câte-un fulger răscolește bezna,
Luminând crâmpeie pierdute-n uitare.
Al tău e sărutul? Reală ți-e glezna?
Oare-a fost ceva? Sau numai…visare?
Din neguri se nasc norii de tăcere,
Clipa fără tine s-a făcut un veac.
Plouă peste răni, tremur de durere,
Amintiri pierdute mă rănesc și… tac.
Mâna tremurândă scrijelește-n lut,
Câteva cuvinte, să-nțeleagă…cine?
Ploaia le astupă, dorul este mut,
Lacrimi mari din ceruri, îmi vorbesc de tine.
ÎNCEPUT DE TOAMNĂ
Căldura-ncet, totul omoară.
Vin iute semnele de toamnă
Cu apropouri într-o doară,
Dar …mie-mi placi, stimată doamnă!
Pepenii încă-s în putere.
Porumbul spre cules ne-ndeamnă.
Din toate-mi fac azi o părere:
Ce bună eşti, stimată doamnă!
Apusuri sângerii ne-ncântă.
Uscat, dar viu câmpul. Înseamnă,
Că însumi eu voi fi la nuntă
Alăturea-ți, stimată doamnă.
La piersică simți-voi gustul,
Gusta-voi sfârcul de broboană!
Ai să m-adapi la sân cu mustul
Pân-amețesc, stimată doamnă.
Și voi dormi, eu beat de tine,
Până copacii o să cearnă
Frunzișul galben peste mine,
Să mă-nvelești, stimată doamnă.
LA MOARTEA MEA
La moartea mea, când ea va fi,
Vreau pace, liniște și flori.
Poeți să-mi spună poezii,
Iar în văzduh, doar câțiva nori.
Vreau un stejar lângă mormânt
Care să țină umbră crucii,
În el să se întreacă-n cânt,
Privighetorile și cucii.
Nu vreau pomeni maiestuase,
Iar flori, vreau mușețel și maci.
De-mi vor rămâne bani și case,
Să le-mpărțiți la cei săraci.
Nu vă vreau plânși, nu vreau suspine,
Doar rugi spre tatăl cel ceresc.
Pământu-n care mă veți pune
Aș vrea să fie românesc.
Și românesc vreau să rămână
Orice pământ ce-a astupat,
Un tată, unchi, bunic sau bună…
Și pe românii ce-au plecat.
Iar lacrima ce-o ai în pleoapă,
Sufletul frânt și ochii goi,
Nu le vărsa peste-a mea groapă,
Că s-ar preface în noroi.
Iar eu, din marea-mi veșnicie,
De-mi va da voie Cel Ceresc,
Cu nori, pe ceruri vă voi scrie,
Cât v-am iubit și vă iubesc!