Manzala Maria – Poezii

Maria Mânzală

Odihnă

Pe câmpul necopt
mă odihnesc.
Cum seara vine
crengile îmi străpung zidurile,
sfărâmând oasele,
căutând rădăcinile.
Cu frunze tunate în verde
şterg întunericul de pe ochiul
care veghează
coacerea câmpului.
Frunzele se leagănă,
rădăcinile şerpuiesc
urcând către adâncurile vieţii
precum unda de râu.
Aud ca niciodată
mişcarea luminii
punând cingătoare
bobului de grâu.
Mă odihnesc
Şi câmpul meu copt
Mă înveleşte cu vise.

Destin

Au aflat despre poemele mele
s-au bucurat,
mă urmează.
Încântaţi de jocul meu de cuvinte
mă joacă,
mă cântă.
Au gustat simfonia mea de rime,
s-au săturat,
n-au mai flămânzit.
Poezia mea e a ta,
 nu-mi aparţine,
mă caută
voi fi prezentă!
De aceea îmbrac poemele
Cu dorurile şi şoaptele mele
la mare festin,
voi fi doar atât,
 un destin!

Pe  prispă

De pe prispa bunicii, la vale
Se aude cu unduiri vocale
O rugăciune clară
Sub poala înstelată de seară.
Din inima timpului străvechi
Sosesc calde şoptiri în urechi
Caut enigma rătăcitelor iubiri
Ecoul ce nunteşte în noapte
Sortite împliniri.
Şi ca după un plan ceresc
Pe rochiţa albastră, stele se ivesc
eu în poalele bunicii visez
Cum flori de mai, în livezi, pictez.
Albinuţe, zumzet şi bucurii,
Se unesc ca într-o horă de copii
Şi pe prispa bunicii în noapte
Aud albinuţe, cântece şi şoapte
Se unduiesc într-o rugă clară
Pe prispa bunicii, seară de seară.

Poezie

Storc din versuri albe
picuri aromate pentru salbe.
chiar parfumate sucuri
adun din vechi
şi răzleţite ruguri,
căci la marele festin
aşezate-n ceruri,
poate de destin,
suna-vor în clinchet
licăriri cristaline
îndulcite-n noapte
cu litere aldine,
venite în dar,
în zorii omenirii,
în Marele Altar



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *