Iată-ne în casa familiei Gumann Daniela și Constantin, o casă, care, prin tehnica modernă, o vizităm. Chiar suntem foarte bine primiți și omeniți.
Floare Rantea Cândea: – Bună ziua dragi prieteni, vă surprind la o ceașcă de cafea, duminică, în prag de măreț Praznic, Crăciunul.
Daniela Gumann: De regulă mă bucură orice vizită în prag de sărbători, dar și mai mult mă bucur să pot fi pregătitită pentru a primi oaspeții așa cum se cuvine și să-mi pot lua timp ca să mă pot bucura de vizita lor. Mereu de Crăciun sunt puternic emoționată pentru că îmi amintește de copilărie, de pregătirile tradiționale de bunicii materni din satul Grumezoaia, comuna Dimitrie Cantemir. Nu știu astăzi cum se mai păstrează acele datini.
Pentru că ați mentionat faptul că eram la o cafea, trebuie să vă spun că de fapt a sta la o cafea este pentru noi(eu și soțul meu) un motiv de a ne întâlni și a ne consulta. Sigur că vă veți întreba cum să ne întâlnim, când locuim în aceiași casă, ei bine, noi avem birouri de lucru separate pentru că fiecare avem stiluri diferite de a lucra: soțul meu lucrează cu fundal muzical, iar mie îmi trebuie liniște perfectă – din acest motiv, prefer să scriu noaptea.
F.R.C. : – Cum e o dimineață de duminică în familie?
D. G.: Duminica mergem la Sfânta Biserică. Nu mereu, dar cât de des putem, iar când se întâmplă, mergem la două slujbe. Prima slujbă la care mergem este la Biserica Catolică austriacă din localitatea în care locuim, aceasta începe la ora 09:00 și se încheie fix la ora 10:00. La ieșirea din biserică ne salutăm cu toți cei pe care îi cunoaștem și nu sunt deloc puțini, unii ne mai atenționează în mod elegant că ne-au simțit lipsa când nu am fost prezenți. De la această slujbă plecăm direct la Biserica Ortodoxă Românească din Salzburg, unde Părintele Viezuianu ne cunoaște pe nume și are mereu câte o binecuvântare specială pentru fiecare. De aici nu poți pleca așa ușor. Aici ai sentimentul de acasă. Vorbim românește, ne cunoaștem cu toți, se organizează mereu pomeniri. De aici plecăm spre casă cel mai devreme la ora 13:00. Așa arată o duminică în familia noastră.
F.R.C. : – Am acum în față, două cărți: Crăciunul care mi a schimbat viața și Cartea Luminii. Două cărți de familie, de citit în familie. Mă copleșește îmbinarea Luminii în contextul Crăciunului, când luminițe se cobor și îngeri, scobor. Vă rog să îmi vorbiți despre Pretext ca text și text în context Să ne întoarcem la Obârșie.. La izvor.. Știm, dorul doare în pridvor de amintire Cum era Crăciunul dvs acolo în Dulcea Moldovă încărcată de istorie, legendă di dulce grai?
D. G.: Așa este. Dorul e mut, dar doare cumplit și sapă adânc în suflet. Prima dată când am suferit de dor de Crăciun a fost când am plecat în Israel. A venit şi momentul Crăciunului când am fost foarte tristă deoarece mă gândeam la mirosul de sarmale şi cozonaci, la copiii care veneau cu colinda, la agitaţia gospodinelor cu bigudiuri pe cap, iar în Israel era linişte şi nu se simţea nici un aer de sărbătoare. Îmi era dor de produse de porc, de mâncăruri cu care eram obişnuită. Cine nu ştie de câte ori, de dor, ai vrea să porneşti pe jos spre casă, să mergi, să mergi şi să te mai opreşti doar atunci când ajungi acasă la tine, lângă cei dragi oricare ar fi ei – mama, tata, fraţi, copii, soţi. Era primul meu Crăciun când am simţit străinătatea că pe o „închisoare în libertate”. Am fost „condamnată la străinătate!” Venise vremea să mi se facă dor de tot. De mama, de rude şi prieteni, de cunoscuţi, de locuri dragi, de mâncarea de acasă, de obiceiurile şi tradiţiile româneşti, de apa şi de aerul de acasă, de orice. Îmi aduceam aminte doar cele frumoase şi plăcute. Are mintea omului calitatea asta, de a tria în timp şi de a reţine doar ce a fost frumos, ce ne-a impresionat plăcut. Tânjeşti după o pâine caldă, după focul din sobă, după sarmalele şi cozonacul făcute de bunica, …. De sărbători e cel mai greu.
F.R.C. : – Spuneam că putem comunica facil acum. E Sărbătoare. E Ajun de Crăciun. Ce gătește Daniela Gumann?
D. G.: De Crăciun nu lipsește niciodată minunata chișcă tradițională pe care am cunoscut-o din copilărie la bunica. Când eram în România, nu era ceva extraordinar , dar acum, aici, în Austria, deja s-a sesizat măcelarul de unde ne aprovizionăm cu carne și când soțul meu cere 6 metri de maț de porc, l-a întrebat ce fac cu el. Soțul meu i-a explicat și și-a exprimat dorința să-i aducem și lui să guste. Evident că mi-a cerut și rețeta, iar eu mândră foc, i-am dat-o:
-se prăjește multă ceapă
-se fierbe pe jumătate orezul
– peste carnea tocată se adaugă ceapa și orezul, sare, cimbru, piper. Cu această compoziție umplem mațul nu foarte tare. După ce l-am umplut, turnăm și puțină zeamă de supă în maț. Îl punem într-o cratiță mare la fiert. Se poate servi și numai fiert, dar eu de fiecare dată, îl mai pun și la cuptor pentru a prinde un gust mai bun. Ce mai gătesc? De Crăciun fac adesea sarmale și salata boeuf și cozonac pentru că la masa de Anul Nou am grijă să fie câte puțin din pui, pește și porc – așa am învățat de la mama.
F.R.C. : – Ce assortement pregătește Constantin Gumann?
D. G.: Soțul meu este mereu preocupat cu aprovizionarea, pentru că eu prefer să mă ocup de cele casnice.
F.R.C. : – Observ Casa ca un Obol de suflet – Cum ne o descrieți? Doar e Craciunul..
D. G.: Casa este așa cum am visat să fie din copilărie. Scara interioară este decorată cu ghirlandă de brad cu luminițe, încă de la începutul lunii decembrie se ține fiica mea de mine să încep decorarea casei, ca să aibă suficient timp să o savureze. Bradul nu lipsește nici în sufragerie și nici la intrarea în casă. Toată luna decembrie ascultăm colinde și confecționez trandafiri din coji de portocală, atfel încât să miroase toată casa a portocală.
F.R.C. : – Este duminică, în casă arde focul. Ce bucate ați ales pentru familia dumneavoastră? Cum gătiți ? Tradițional de acasă sau modern de acasă de Austria ? Am să vă surprind cu o colindă
La toată casa-i Lumină/ Ziurel de ziuă/ La toată casa-i masa plină/ Ziurel de ziuă.
Da, știu, e magnific. Însă am dori să ne surprindeți cu ceea ce ați adus cu voi la Salzburg din comoară corindelor noastre străbune.
D. G.: Am adus la Salzburg cam tot ce mă leagă de copilărie, de cei dragi. În casă mi-am organizat o cameră în stil tradițional românesc unde îmi alin sufletul trist de dorul celor dragi care nu mai sunt. Când merg în vizită la austrieci acasă, înțeleg că eu mi-am aranjat casa în stilul românesc. Numai când pleci din România simți că ai nevoie să ți-o aduci aproape. Eu nu pot altfel. Când eram acasă, nu prea ascultam cântecele patriotice, iar acum le caut și le cânt. Acum am și port costum popular românesc, și-l port cu atâta drag.
F.R.C. : – Lumină… Crăciun.. O viață schimbată, o armonie de cuplu, un model de dăruire.
O familie, copii, modele umane, ca niște icoane, dar oare, credeți în destin?
C. G.: Destinul este cum ni-l facem noi. Eu mi-am condus destinul aici. Nu a venit nimic întâmplător.
F.R.C. : – La o ceașcă de cafea, duminică, iată răzbate printre beteala clipei o discuție pe care am dorit-o să o avem așa, pe nepusă masă. Ce vă fac… Bătrânii dvs, unii îi reneagă, dvs le oblojiti rana anilor.
D. G.: Bătrânii pe care noi îi îngrijim aici în Austria prin firma care am înființat-o, nu sunt abandonați și nici neglijați de familie, sunt chiar foarte respectați, însă în general neamul german este mai rece, mai puțin sentimental și astfel cei tineri preferă să plătească pe cineva care să se ocupe de îngrijirea lor. Îi vizitez cu mult drag, îi ascult cu mare plăcere îi ajut cum pot și fac toate acestea în amintirea celor dragi ai mei care nu mai sunt și mă doare lipsa lor.
F.R.C. : – Ne este drag enorm un cântec al cărui refren îl fredonăm mereu. Ne-am cunoscut în clipe… Triste.. Parafrazând, noi ne-am cunoscut la o Sărbătoare cu și pentru români unde fremăta mustul unei dorinți fierbinți de a ne cunoaște a comunica sau a sorbi clipa.. Era vara aceasta la Viena. Dvs ce ați mai făcut de atunci?
D. G.: Dar ce multe am mai făcut de atunci! Deși au trecut numai patru luni de la momentul despre care amintiți, pentru care se cuvine să-i mulțumim domnului Ioan Godja că ne-a invitat(pe mine și pe soțul meu), totuși am făcut atât de multe că aproape le-am pierdut din amintire. Întâlnirea /cunoașterea cu dumneavoastră s-a întâmplat la data de 01 iunie 2019 în Viena la evenimentul IZVOR DE SUFLET ROMÂNESC – un eveniment extraordinar, de acolo ne-am îndreptat pașii către București – Palatul Parlamentului unde ASOCIAȚIA SCRIITORILOR ROMÂNI DIN AUSTRIA a fost partener la evenimentul de comemorare a 130 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu. Începutul lunii septembrie a deschis un adevărat maraton literar în cadrul ASRA care a cuprins orașele București, Galați, Tecuci și Brăila unde am lansat cele mai noi apariții editoriale care s-au dovedit a fi destul de apreciate de cititori ă este vorba despre romanul CRĂCIUNUL CARE MI-A SCHIMBAT VIAȚA – autoare Daniela Gumann și volumul CARTEA LUMINII semnat de Constantin Gumann.
F.R.C. : – Veniți din Moldova lui Creangă, Eminescu, Cantemir….Locuri și oameni. Oameni. Și locuri.
D. G.:Așa este, sunt născută la doi km distanță de locul unde s-a născut Dimitrie Cantemir, în satul Hurdugi, Comuna Dimitrie Cantemir, dar până la vârsta de 31 ani am avut domiciliul la Iași, despre care un articol spune că „Totul s-a nascut la Iasi” (https://www.bzi.ro/interesant-de-citit-totul-s-a-nascut-la-iasi-670517). Nu o luați ca pe o laudă, eu nu am nici un merit la toate acestea, dar poate că totuși influențează….
F.R.C. : – Vă este dor?
D. G.: Evident că-mi este dor, dar merg în limita timpului disponibil prin locurile de care mă simt atrasă. Mi-e dor de România, nu mi-e dor de situația de acolo, nu mi-e dor însă de stresul de acolo, de indecizie, de ipocrizie, vorbe goale, promisiuni deșarte, si multe altele. Venită în Austria, am descoperit cât sunt de româncă. Revenită în România, am început să gândesc și uneori să simt ca o austriacă. Nu numai atitudinea față de muncă și profesionalism s-a schimbat, dar și felul de a construi spațiul privat și de participa la cel public. Trăiesc între două lumi. În zilele bune, amândouă îmi par a fi acasă, și admit că sunt privilegiată, dar sunt și momente în care nu mă mai simt acasă nicăieri. O conștiință tragică își face loc atunci. Depărtându-mă de țara mea, am redescoperit-o, și în felul acesta ne-am apropiat din nou, dar devenirea noastră separată a început să ne despartă. Din punct de vedere rațional, nu mai am ce să aștept de la destinul țării mele în vremea fără contur ce vine. Asta e esența României: un loc între două lumi. Şi eu sunt, la rându-mi, un călător între două lumi.
F.R.C. : – De ce ați plecat?
D. G.: Am vrut să cunosc lumea. Să văd cum este dincolo…. Am vrut să văd ce pot eu singură fără nici un ajutor și fără să fug ori de câte ori mă simt vulnerabilă la fusta mamei să cer ajutor. Pentru că eu iubesc disciplina, respectul și corectitudinea, iar în România este la îndemâna oricui să le încalce. Am plecat pentru că am vrut să-i dau șansa copilului meu să cunoască o democrație adevărată, dar totuși o învăț să-și iubească țara natală și să o reprezinte cu mândrie și demnitate. Și totuși, sper, fiindcă românii, așa cum îi cunosc eu, surprind atunci când te aștepți mai puțin, când resursele de imaginație s-au epuizat. Părem a fi campionii celui de al doisprezecelea ceas. România rămâne captivă sindromului Meșterului Manole. Tot clădești și tot se dărâmă. România s-a sincronizat de mai multe ori în ultimii ani cu occidentul, și ceva totuși o tot trage înapoi.
F.R.C. : – De ce n-ați mai rămas?
D. G.: Pentru că în România, democrația a fost prost înțeleasă și mi-am pierdut răbdarea să mai aștept să se schimbe ceva. Pentru că începusem să incomodez. Nu am mai rămas pentru că m-am săturat de proteste din care nu se rezolvă nimic. Nu am mai rămas pentru că am vrut să pot face mai mult pentru România, iar acest lucru se poate numai de dincolo de granițele ei.
F.R.C. : – În anii dascăliei le spuneam învățăceilor mei că Biblioteca este Casa Domnului, asta după ce ei, la o vizită la Biblioteca din Arad au văzut cărțile într-un Turn. Dumneavoastră din câte se vede aveți o camera numită chiar așa cu podoabe ce răscolesc iriși de ochi..
D. G.: Da. A fost dorința mea de când eram copil – să am o cameră plină cu cărți. Astăzi visul meu s-a împlinit. Iubesc cărțile pentru că am crescut cu ele. Pentru că mi-au deschis drumuri. Pentru că m-au ambiționat după ce-am citit, să trăiesc și după ce-am trăit, să scriu. Multe din cărțile care sunt în biblioteca mea sunt subliniate, au adnotări pe marginea paginilor, pentru că le am din copilărie, când prima dată citea mama mea cartea, apoi mi-o recomanda iar după ce o terminam de citit mă întreba: Ce ți-a plăcut? Tu cum ai fi făcut în locul lui? În care personaj te regăsești? Apoi recitea ea cartea, o sublinia unde trebuia să dea mai multă atenție și mă punea să o recitesc cu mai multă atenție unde era subliniată de ea pentru a o analiza împreună la final. Cam așa se citea la mine acasă. Sunt tare fericită astăzi când răsfoiesc acele cărți subliniate, căci îmi amintesc de discuțiile purtate cu mama.
F.R.C. : – De Crăciun se aprind lumini, se deschid Ceruri. Iată, am deschis și noi geana sufletelor să mai aflăm câte ceva despre scriitorii și antreprenorii Daniela și Constantin Gumann.
D. G.: Ce mai facem noi de Crăciun? Pentru că sunt extrem de sensibilă, sentimentală în această perioadă, dăruiesc multe celor din jurul meu. Împart cadouri tradițional românești austriecilor(primarului din localitatea unde locuiesc, doctorilor cu care am relaționat, la bancă, la clienți), apoi am observat că sunt foarte apreciate prăjiturile făcute de mine și împart la vecinele mele. În raport cu străinătatea, contează enorm cine şi cum ne reprezintă. Cultura naţională trebuie afirmată discret, nu cu ostentaţie. Marea bucurie este atunci când organizăm în fiecare an întâlnirea cu îngrijitoarele. Pentru acest eveniment ne pregătim în mod deosebit, deoarece în ultimii ani ne dăm întâlnire la restaurant unde se cunosc mai bine, povestim și ne simțim mai apropiați, mereu le oferim cadouri și masa de prânz care se termină cu o felie de tort și cafea.
F.R.C. : – Dintre cadouri, expuse pe galantare, ce prefera taraba sufletelor dumneavoastră?
Constantin Gumann: Singurul cadou care mi-l doresc de la viață este sănătatea. Iubesc viaţa mai presus decât înţelesurile ei, şi cu timpul am început să-i pricep și sensul. Ce frumoasă e viaţa atunci când ceea ce faci e frumos! Eu nu pot să tac atunci când inima din mine vorbeşte…
F.R.C. : – Două destine.. Două cărți.. Lumina de Crăciun – Crăciun în Lumină. Dacă ar fi să o luați de la început domnule Constantin, cum v-ar fi viața, cunoscut fiind faptul că sunteți apreciați ca o familie model?
Constantin Gumann: Exact ca și aceasta de acum. Nu aș schimba nimic. Nu regret nimic. Ce nu a fost bun și frumos, a fost o lecție. Acum când mă uit în urmă, consider că nu vom ști să prețuim ce avem, decât dacă nu am fi trăit fără să avem. Am primit de la viață lecții care m-au luat pe nepregătite și uneori nu am primit notă de trecere, dar m-au făcut să înțeleg ceva, am primit de la viață și lecții unde am primit nota maximă și m-au făcut să mă simt puternic și capabil, dar au fost și lecții care m-am bucurat să treacă. Absolut tot ce am primit de la viață, am dobândit prin muncă, respect și credință. Viața este frumoasă oricum ar fi ea, dar și mai frumoasă este când ți-o poți construi după propria dorință, pentru că oricum ar fi, viața este rezultatul acțiunilor noastre.
Și acum ca ne-ați primit la o ceașcă de cafea duminică în casa de un alt „acasă“ doresc să vă mulțumesc pentru deschiderea de care dați dovadă iar de sub Dalbe Flori Dalbe de măr și verde cetină de brad vă mulțumesc și pentru calitatea de Membru de Onoare ASRA, pentru că Revista Condeierul diasporei e cu ochii acasă, și peste tot unde se scrie frumos.. Mulțumesc!
Interviu realizat de Prof. Florica Rantea Cândea /UZPR