din adâncurile sufletului se aud tot mai tare
tobele de război ale vieții –
voi mărșălui prin păduri, ascultând cu atenție cum
instrumentele de percuție
imită inima,
cum schimbă marșul pentru un vals, pentru un blues
ori pentru o nesfârșită liniște,
că nu mai știi dacă trebuie să mergi, să dansezi, să stai locului…
mă voi opri.
vreau să privesc îndeaproape cum se rotesc păsările răpitoare pe cer.
cândva,
când oamenii plecau în bejanie din cauza năvălirii nomazilor,
învățând să trăiască-n vlăsii,
vulturii îi dădeau de gol prin spiralele desenate pe cer…
mă voi opri.
îmi voi dezlega încălțămintele, iar din șireturi voi improviza o praștie…
voi arunca cu pietrele de pe suflet după ei până va rămâne cerul perfect
albastru…
apoi voi porni, prin rouă,-nspre munți
cu șireturi făcute din iarbă…