Nopţi aburinde chicotesc,
dar
cu şoapte,
Cum mâna ne-am dat, iarăşi, iubite
Şi pleacă o toamnă cu tâmplele coapte
Pe lude poteci ce ne au drept sorginte.
Cocoarele-s duse demult, zbuciumată
Răscrucea e plină, iar fluturii-s pulbere
De-atâta beţie şi-n piatră sculptată
Este dragostea noastră, mai ieri tulbure.
Se-aude cum vine o altfel de iarnă,
În palmele zeilor nămeţii cei cruzi
Ne-or ţine de cald în caz că mai toarnă
Peste noi cu-ntuneric, norii difuzi.
De careva ne-o trăda, cumva, ascunzișul
Drept scut vom chema depărtatele ziduri
Îngălbenite de dor şi-apoi tot frunzişul
Ne va scrie povestea cu sânge de nuduri.