Zidiri în orizonturi infinite…

Sfârșitul de februarie al acestui an a avut înfățișarea unei rugăciuni comune. 28 februarie, ora 16.00 a fost momentul dezvelirii creației, al încununării unei lucrări ce-și are rădăcinile în nu mai puțin de 22 de ani, cu ocazia celei de-a XXII a ediții a Colocviului Național de Muzicologie, dar, dacă ar fi să ne gândim la cheia de boltă a edificiului spiritual la care am fost părtași, atunci anii sunt mult mai mulți, 77, vârsta pe care a împlinit-o de curând compozitorul, profesorul, dirijorul, orchestratorul, MAESTRUL Sabin Pautza, cel căruia i-a fost dedicat evenimentul din acest an, „personalitate emblematică a culturii muzicale naționale și internaționale, ctitor de Școală muzicală ieșeană modernă”, așa cum notează Maria Georgeta Popescu în paginile de început al celui de-al XV lea volum de Studii de muzicologie tipărit la Editura Artes, volum îngrijit și în acest an de conf.univ.dr. Diana Andron, omul-carte, așa cum îmi place să le spun celor care fac din manuscrise, texte, cărticele… adevărata operă de artă, CARTEA.

Sunt câteva luni de când caut materialele necesare pentru a pune umărul la zidire… Mai întâi am căutat albumul The Best of Sabin Pautza (album cu creații în genul muzicii ușoare și jazz). Îl primisem de la Maestru împreună cu un banc spus cu antologica-i stare de bine absolut. Am purtat albumul multă vreme cu mine încercând să găsesc formula potrivită pentru a da viață „aripilor tinereții mele”, „iubirii tale”. Da. Mi-aș fi dorit ca la momentul 28 februarie să cânt măcar trei dintre lucrările de pe album: Aripi tinereții meleIubirea ta sau Răsfoind un album… adevărate înrâuriri de soare, liniște și pace. Aș fi vrut să dăruiesc. Studenților mei, colegilor, foștilor mei profesori, muzicienilor de ieri, de azi și de mâine… Maestrului! Nu a fost să fie. În lipsa sunetului ziditor, am ales să caut între slove făurite din simțiri. Și tot caut. Și zidesc. Speranța mea este că vor mai fi mulți ani în care februarie să rămână nu doar un pretext de întâlnire, ci motiv de amintire, de bucurie și de lăuntrice împliniri.

Ambianța creată în Sala Eduard Caudella din Casa Balș mi-a dat sentimentul unei catedrale. Spațialitatea a fost relevată de prezența unui auditoriu cu totul special alcătuit din oameni veniți precum duminica la Sfânta Liturghie, în bătaia clopotelor prin chemarea stăruitorilor întru credința în înaltele valori spirituale. Publicul. Studenți, profesori, foști colegi ai Maestrului, artiști de mare însemnătate pentru cultura universală, prieteni, foști discipoli… Prezenți în carne și oase sau doar prin intermediul unor gânduri întipărite pe ecranul sălii și în rânduri de carte, cei care au ținut să îi aducă Maestrului Sabin Pautza un gând de mulțumire, de prietenie, de speranță… au fost mulți.În mijlocul nostru, dar parcă plasat cumva în secțiunea de aur (!) a incintei, a scenei, a confortabilei canapelei, Maestrul a zăbovit pentru câteva ore bune ascultând confesiuni, respirând același aer al desăvârșirii artistice, parcă bând din potirul cu semințele fertile ale creației. Pentru că pe Maestru îl inspiră oamenii, cuvântul.

Seara a debutat cu un cuvânt vizibil emoționat și emoționant al doamnei profesor Maria Georgeta Popescu, omul care face posibilă an de an Întâlnirea. Prilej de consistente legături afective, punți între generații, înălțătoare conexiuni interumane, puternice revelații și aduceri aminte.Sunetul, entitate liant între materie și spirit a fost adus în deschiderea serii de Corul de Cameră al Filarmonicii MoldovaVOX ART’IS dirijat înălțător de lect.univ.dr. Bogdan Cojocaru, glasuri eminamente divine, coborâte parcă din spații necuprinse și aduse în interpretarea poemului coral Velerim și Veler Doamne, precum și în lucrarea Sări mândra, sări dragă, amintind de răsărituri și apusuri ale satului românesc, fie în leagănul crucii din vârful dealului, fie în gâlceava gospodarilor „buni de gură” printre ulițe…

Seara s-a concretizat cu aducerea progresiv-succesivă a unor gânduri din partea diferitelor personalități ale culturii românești, ca într-un ritual. Astfel, nou învestitul Rector al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, profesorul universitar doctor Aurelian Bălăiță și-a făcut simțită prezența în mod discret și elegant printr-o sinceră și scurtă urare plină de speranță cu privire la continuarea colocviului pe cât mai mulți ani înainte. Președintele de onoare al colocviului, domnul profesor universitar doctor Gheorghe Duțică, a apreciat mai întâi valoarea volumului de Studii de Muzicologie, pe care îl găsește de la an la an mai „plin de prestanță”, cu sublinierea importanței alinierii pe aripile muzicologiei a tinerei generații, elevii, alături de studenți, masteranzi, profesori, cercetători. Cât privește secțiunea In Honorem ce l-a avut anul acesta în mijlocul atenției noastre pe plurivalentul muzician Sabin Pautza, profesorul și compozitorul Gheorghe Duțică îl plasează pe Maestru într-o dimensiune aparte, aceea în care omul, conștient de valoarea sa, se eliberează de orice fel de îngrădire, conferind celor din jur la rândul său o anumită libertate de percepție asupra lucrurilor, un fel de a vedea adevărul artistic prin prisma însușirilor, a competențelor celui ce îl definește: „În preajma lui Sabin Pautza trebuie să te debarasezi de orice fel de protocoale și stereotipuri și clișee pentru că Sabin Pautza când vine la Iași este la el acasă, iar când vine la noi la universitate este de-al casei. A fost profesor, dirijor, creator ani și ani de zile pe aceste meleaguri. Sabin Pautza este un muzician plurivalent, un muzician cu o deschidere deosebită către tradiție și noutate în același timp”, ne-a spus Gheorghe Duțică. Mai târziu, în cadrul aceluiași eveniment, aveam să aflăm că înainte de a-l cunoaște personal pe Maestrul Sabin Pautza, studentul de atunci Gheorghe Duțică i-a descoperit mai întâi muzica acestuia, o muzică scrisă într-o „perioadă de căutare a identității, într-o invazie de orientări și direcții”: „În fața noastră avem un compozitor modern, autentic modern care a trecut proba timpului. Muzica lui Sabin Pautza, de la cântecele de copii până la complexitatea cvartetelor este o muzică ce rezistă în timp, o muzică pe care dorești să o reasculți (criteriu axiologic aparent simplu sau banal). L-am descoperit pe Sabin Pautza în calitate de compozitor rarisim pentru că a reuși să scrii în atâtea maniere și în atâtea tehnici și să scrii la fel de bine, să fii la fel de convingător, la fel de plăcut este un lucru rar, mai ales în această zonă a muzicii contemporane și a ceea ce s-a întâmplat în ultimii 50-60 de ani în artă, în general, și în muzică, în particular”, ne-a mărturisit Gheorghe Duțică.

A urmat profesorul universitar doctor Romeo Cozma care a început prin a mulțumi pentru șansa și imensa generozitate pe care Maestrul i le-a oferit, acelea de a-i fi profesor și, mai târziu, „un prieten apropiat”. Profesorul și compozitorul Romeo Cozma și-a amintit cu nostalgie anii de liceu când cânta cu corul școlii prime audiții compuse de Sabin Pautza, rememorând și uimirea ce începuse să își facă loc în mintea copilului de atunci cu privire la gândirea muzicală a tânărului compozitor Sabin Pautza: „Am avut șansa să asist la multe din capodoperele sale care s-au născut de-a lungul timpului în perioada în care am fost student și, evident, eram fascinat de ușurința cu care reușea să găsească noi idei muzicale”, enumerând diferite prilejuri de a pătrunde în laboratorul de creație al Maestrului, ocazii pentru care îi rămâne veșnic recunoscător acestuia.

Doamna lector universitar doctor Anca Sârbu a pășit în scurta intervenție cu pasul și glasul unui copil. Un copil ascultător, cuminte, silitor și conștient. Măreția Maestrului Sabin Pautza e venit cel puțin din cele trei cuvinte care au tăiat sala de-a lungul și de-a latul: „Maestrul Sabin Pautza este maestrul maeștrilor mei”. Aș putea pune punct la tot acest articol în acest moment, considerând că aceste trei cuvinte spun despre toate cursurile, creațiile, întâlnirile, discipolii, diplomele, titlurile, absolut tot ce l-a făcut pe Sabin Pautza ceea ce este astăzi pentru noi toți. Maestrul maeștrilor…! „Maestrul fără vârstă, mereu actual, mereu activ”, iar el, Sabin Pautza nu a pierdut ocazia de a ne face să râdem ca la unul din bancurile cu care ne îmbie cu fiecare ocazie: „Mai spune o dată asta cu vârsta!”, iar noi… am zâmbit, ba chiar unii am râs fără crispare, cu nostalgie, cu speranță. Cu speranța că anii aceștia vor reveni iar și iar, iar Maestrul, noi și lumea vom fi tot aici. Tot aici… pe Pământ.

Anca Sârbu a continuat prin a da citire unui fragment din articolul Sabin Pautza – Proiecție biografică sau despre fascinația muzicii, text pe care îl puteți lectura integral în volumul al XV lea de Studii de Muzicologie, la secțiunea Cadre didactice, pagina 242.

Vocea bine articulată a directorului TVR Iași Vasile Arhire, cu o dicție impecabilă și un timbru cu o amprentă profund personală (specifică vocilor de radio și televiziune) ne-a invitat să urmărim câteva „imagini cu care s-a jucat”, „cu viața maestrului Sabin Păutza pusă pe celuloid. Sabin Pautza ar putea fi un personaj de film, dar nu de film documentar, ci chiar de film artistic în care să-și joace chiar rolul său”. Și au urmat imaginile…

Spiritual, sensibil, Sabin Pautza apare în montajul video pe aleile Parcului Copou cu amintiri ce vin de dincolo de timp, cu povestiri despre origini, arbore genealogic, înfăptuiri artistice (Corul studențesc Animosi cu tot ce a însemnat acesta), despre plecarea în America, despre identitatea creației sale – definită de compozitor ca fiind creație românească, despre Leonard Bernstein, despre Dumnezeu… Imagini însoțite sonor de frânturi de creație.Sabin Pautza în lacrimi… Sabin Pautza, uriașul compozitor român care a primit de-a lungul timpului elogii la cel mai înalt nivel, de la Regele Mihai I al României și până la Președinția SUA, Sabin Pautza, personalitate clasată în primii 2000 de americani (1993, 1995), cetățean de onoare al orașului Plainfield din New Jersey și Reșița, România, cu două titluri Doctor Honoris Causa…: „Iașiul a fost orașul care mi-a oferit tot. Cred că nicăieri în lume n-aș fi primit, la vârsta când am împlinit eu 22 de ani, nu aș fi primit atâtea și în atâtea feluri cât mi-a oferit mie Iașiul. Am întâlnit aici artiști mari, poeți mari, actori, pictori, unii dintre ei sunt și acum, mă întâlnesc cu ei, alții nu mai sunt…”. Ne-am amintit cu toții de Emil Brumaru, Mihai Ursachi, Dan Hatmanu, Cornel Ionescu, Francisc Bartok, „Ganju și Gavrilean care nu mai sunt… Și actorii mei… Țin minte că am venit să îi văd pe prietenii mei, Sergiu Tudose și Cuchi Gheorghiu… Erau la fel cum îi știam eu când le scriam muzicile pieselor lor de teatru. Era aici Cătălina Buzoianu care nu mă voia decât pe mine să îi scriu muzica. A fost Sorana Coroamă! Ce minte, ce regizoare a fost…”, momente de mare tristețe și părere de rău pentru întreg auditoriul catedralei spirituale, Sala Eduard Caudella.

Pictorul Liviu Suhar, profesor universitar doctor, prieten apropiat al Maestrului ne-a mărturisit mai întâi un paradox al existenței domniei sale și anume aceea că întotdeauna a avut afinități mult mai consistente cu muzicienii și poeții, decât cu artiștii plastici. Liviu Suhar ne-a relevat o fațetă mai puțin cunoscută a maestrului Sabin Pautza: „Lumea nu prea știe, dar Sabin Pautza, dacă îi dați pe mână niște dălți și o bucată de lemn o să vă facă o sculptură excepțională. Este un mare meșter care gândește și în acest fel. De altfel, muzica lui, dacă o ascultăm și încercăm să o descoperim în profunzimea sa, ne putem imagina că undeva are în mână o daltă și un ciocan, că bate niște ritmuri care devin muzicale”.

Morel Koren fost discipol al maestrului Sabin Pautza, venit din Israel special pentru acest eveniment, ne-a împărtășit numeroase amintiri pe care le are împreună cu acesta, dar mai ales dorința imensă a domniei sale de a re-organiza o repetiție și chiar un concert cu membri ai Corului Studențesc Animosi. Discursul plin de nostalgie al domniei sale apare în mare parte și în volumul menționat mai sus, la Secțiunea In Honorem Sabin Pautza, pagina 17.

Din public, profesorul Ilie Hrubaru, glumeț și vădit emoționat a confirmat amintirile cu Animosi și câștigul pe care îl simte prin faptul că a studiat cu maestrul Sabin Pautza.

Profesorul universitar doctor Dan Prelipcean, violoncelist al Cvartetului Voces a adus mai întâi un omagiu profesorilor care au format generația domniei sale, „generația de aur a Conservatorului ieșean”, sintagmă justificată de valoarea incontestabilă a mai multor muzicieni, profesori, mari oameni de artă: „Rectorul Conservatorului de atunci, cel care a reînființat Conservatorul de muzică în anii ’60, Achim Stoia, apoi eminentul și eruditul profesor George Pascu, precum și profesorul universitar doctor, viitor Rector al Conservatorului, pe atunci Decan, Mihail Cozmei”. Un accent deosebit în discursul profesorului Dan Prelipcean a căzut pe nivelul învățământului din acele timpuri, când, a spus domnia sa „Toți cei nouă profesori de la Instrumentele cu coarde își făceau timp să îi asculte pe toți studenții. Și așa făceau și cei de la Suflători și cei de la Pian. Acești eminenți profesori care ne-au format pe noi și ne-au deschis drumul către marea performanță erau Alexandru Garabet, Gheorghe Sîrbu, Leonid Popovici, Ștefan Lori – vioară. Marcos Gaspar, Gheorghe Haag – viola, eminentul meu profesor, Gheorghe Rus – violoncel și Silviu Varvaroi – contrabas.

Din discursul domniei sale aflăm că invitatul evenimentului, Maestrul Sabin Pautza face parte dintr-un grup de trei profesori desăvârșiți aduși la Iași de profesorul Achim Stoia: Anton Zeman, Vasile Spătărelu și „cel mai tânăr, care la 22 de ani a intrat în Conservator în costum de soldat” Sabin Pautza, la vremea aceea profesor de armonie.După relevări de amintiri legate de două mari capodopere ale maestrului, Cvartetul de coarde nr. 3 („o lucrare senzațională”, așa cum o caracterizează muzicianul Dan Prelipcean, creație cu care profesorul își amintește de succesul fulminant din 1978 la Întâlnirile muzicienilor tineri de la Bayreuth, orașul lui Wagner, a cărei scriitură se încheie cu un „bocet” în care apare și vocea umană și bătăi de cuie într-un sicriu imaginar folosind un ciocănel de percuție, elemente de compoziție de mare impact pentru publicul german și nu numai), respectiv Cvartetul nr. 4 „Ludus Modalis”, a urmat o video-audiție document cu această lucrare în interpretarea Cvartetului Voces.

Spre finalul Întâlnirii, realizatorul de emisiuni radio, promotor al evenimentelor culturale de înaltă ținută, Daniela Vlad, a venit cu o metaforă ancorată profund în realitatea actuală legată de panica generată de virusul gripal care a făcut prăpăd în lume (Coronavirus), ea creând o analogie cu un virus sută la sută prezent în Sala Eduard Caudella, „virusul Pautza care din nefericire nu se ia”… Daniela Vlad și-a exprimat și verbal (dar și în scris în volum, la pagina 22) uimirea pentru ceea ce a însemnat Oratoriul „Strigoii” de George Enescu, reconstruit de Cornel Țăranu și orchestrat de Maestrul Nostru!

Seara de 28 februarie a avut un dublu final în interpretarea inconfundabilă și irepetabilă a Maestrului Sabin Pautza, nu înainte de a ne face cunoștință cu textiera liedurilor domniei sale, preferata Maestrului, o revelație pentru mulți dintre noi, doamna Carmen Pasat: pe de o parte, profesorul, pianistul, compozitorul și orchestratorul Sabin Pautza ne-a adus lămuriri deosebit de interesante cu privire la compozițiile puse în discuție în intervențiile vorbitorilor, apoi ne-a purtat prin armonia BACH, apoi prin scurte exemplificări la pian despre cum putem descoperi armonia în ipostaze clasice și jazzistice, mergând până la interpretarea unei bossanove (în amintirea marelui Richard Oschanitzky de la care a învățat acest gen muzical prin 1961) și pe de altă parte, omul creator de bancuri care ne-a citit câteva din bancurile culese sau scrise chiar de domnia sa, „secțiune” ce a scos la iveală și spiritul ludic al Maestrului, pentru cei care nu îl cunosc în afara pupitrului dirijoral, al creatorului și profesorului.Ca un epilog, în formulă de cvartet, studenți, masteranzi și doctoranzi, membri sau colaboratori ai Ansamblului de jazz și muzică ușoară al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, coordonați de conf.univ.dr. Dan Spânu au lăsat muzica bossanovei să spună un ultim cuvânt pentru o seară de plămădiri și zidiri în orizonturi infinite…

Felicitări întregii echipe a Colocviului Național de Muzicologie, ediția 2020!

Pentru fotografii profesioniste accesați Muzicologie.ro – Home

Materialul ne-a fost trimis la redacție de către doamna Loredana Mihaela Gârlea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *