Pandemie de iubire

Astăzi e cea mai potrivită zi

În care să îti spun:

Stai în casa sufletului meu,

Cutreieră, cu zâmbet de rouă,

Doar sertarele golite de amintiri.

Începe o nouă poveste, cu mine, cu tine,

Cu mâinile noastre țipând De nerabdarea cunoașterii.

Fii undă si strigăt de pasăre,

Fii muză și ultimul plan orizontal pentru sinele meu.

Știu ce gândești,

M-am strecurat printre cuvintele tale nerostite

Și te implor, eliberează-le,

Lasă-le să cânte aiurea,

Să prindă puteri

Pentru seara ce vine,

Pentru noaptea cu gust de măr copt și uitare.

Ca un pian frânt de greutatea simfoniei necompuse încă,

Mă voi rostogoli printre pietre,

Printre frunze gonite de iarna ce fuse,

Să ajung la mine, înaintea ta,

Să aprind felinarul de la intrare,

Să-ți număr pașii și mica ezitare,

Să te adulmec, ca pe o ciută pierdută în jungla urbană.

Hai, vino!

Noaptea e mare și până la ziuă,

Șoptește-mi povești despre noi,

Îmbracă-le cu buze de ciocolată

Și fior de beție.

Nu intrăm în carantină,

Plonjăm direct in ziua de ieri și de maine,

Amestecând timpul,

Orbindu-l cu o pandemie de dragoste.