Din Istoria comunității românești din Viena Construirea unui cămin pentru studenți, purtând numele ”MIHAI EMINESCU”

Construirea unui cămin pentru studenți, purtând numele

”MIHAI EMINESCU”

Dan Toma Dulciu

                                                                                                                               Viena

                        ”Alumneul” – instituție de ocrotire a elevilor nevoiași

        În a doua parte a secolului al XIX-lea, ideea de a asigura tinerilor români, doritori să învețe carte, un sprijin material, o bursă, un cămin, erau la ordinea zilei. Se analiza în special necesitatea creării unor cămine, denumite alumnee, care să găzduiască elevi și studenți, oferind ajutor binevenit acelora a căror situație materială nu le-ar fi permis plata spezelor de cazare.

      În Moldova, termenul ”alumni” era utilizat pentru a-i numi pe fiii de boieri găzduiți în Internatul Gimnaziului Vasilian de la Biserica Trei-Ierarhi din Iași, care se bucurau de un tratament special, atât în internat cât și la școală, în contrast cu ”stipendiști”,  denumire desemnând pe elevii nevoiași, din categoria populației de rând.

       În Transilvania, termenul ”alumneu” desemnează o instituție culturală cu menirea de a contribui la educarea tineretului, aflată de obicei pe lângă seminariile teologice și pedagogice, sau unele gimnazii, cum ar fi cele din Blaj, Beiuș, Timișoara, Oradea, Sighetul Marmației, Sibiu.

      În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la Cernăuți, la Viena și Budapesta, comunitatea studențească românească a făcut pași în vederea realizării acestor internate școlare, care să adăpostească pe tinerii români.

       Un cămin de notorietate  în epocă a fost ”Alumneul Național Român Ortodox” din Timișoara, institut de ajutorare pentru tinerimea română de la școlile din Timișoara, înființat în anul 1866, la inițiativa protopopului Meletie Drăghici și a fostului profesor de limba română, George Crăciunescu, din colecte de bani și alimente.

      La 16 Apr. 1868, reprezentanții comunității românești din Timișoara se reunesc sub președinția lui Alexandra Mocsonyi, hotărând crearea unei societăți  de binefacere și educație, cu numele  ”Alumneul Național Român din Timișoara”, votând statutele. Prin prevederile sale, acest cămin era administrat de un comitet de  12 membri, desemnați de adunarea generală, care se reuneau în fiecare an la Timișoara, în luna August.

      Societatea era compusă din membri ordinari, care plăteau o taxă anuală  de 5 florini, în timp ce membrii fondatori plăteau o taxă unică de 100 florini. Pentru fonduri se foloseau colectele și petrecerile sociale.

      La sfârșitul secolului,  în acest cămin erau găzduiți 100 elevi, costul fiind de 15 florini pe lună, pentru fiecare dintre aceștia.

     Această instituție dispunea în 1896 un buget de 17.839 f1orini, strânși prin zelul unui mare patriot român, azi uitat, Em. Ungurian, avocat și filantrop român, născut în Banat, în 1846.

     Acesta a studiat la Timișoara și Budapesta, fiind în 1885-1896 director al Băncii ”Timișana”  din Timișoara, concomitent conducând alumneul din acest oraș. A fost cofondator al Muzeului Natural din Sibiu și al ziarului ”Dreptatea”.

      Ca director al Astrei din Timișoara a creat mai multe biblioteci ambulante. Și Eparhia Ortodoxă din Arad a înlesnit elevilor români învățătura, înființând, la insistențele episcopului I. Mețianu, în 1876,  un cămin, pentru cazarea elevilor de la Școala pedagogică (Preparandia), în care erau internați elevii fără locuință (la început 30, apoi 80, toți beneficiind de gratuitate). La Arad a luat ființă, așadar, primul Institut Pedagogic românesc din Transilvania, care a pregătit până la sfârșitul secolului peste 2589 absolvenți.    

       Condițiile pentru a avea cazare gratuită în această instituție erau: dovadă semnată de preotul satului că familia elevului este nevoiașă; tot gratuit erau primiți și fiii de învățători, dacă venitul părintelui era mai mic de 300 de florini pe an; în funcție de salariul învățătorului, plata putea ajunge la 25, respectiv 50 de florini, anual; pentru acele familii de elevi, a căror situație materială este bună, dorind ca fiii lor să se cazeze în clădirea internatului, se plătea o taxă anuală de 50 florini, ce trebuia achitată în două rate semestriale; pentru părinții cu o stare materială mulțumitoare, taxa anuală era de 25 florini. Se preciza că parohiile ortodoxe din Transilvania puteau să susțină materialicește acest internat, având prioritate la trimiterea de elevi, ce puteau să fie cazați gratuit.

       Se organizase de asemenea un cămin de fete separat, în casele  asesorului consistorial George Dogariu, pentru găzduirea tinerelor ce doreau să urmeze Școala Pedagogică (preparandială). (v. ”Școala Română”, Sibiu, Anul I, nr. 35, 27 august 1876, p. 279).

        In adunarea generală din 9 Aug. 1888, prezidată de episcopul Aradului, I. Mețianu, s-a hotărât ca acest internat să aibă un caracter confesional și, la propunerea lui Vincențiu Babeș, s-a trecut în administrarea și sub controlul Consistoriului Ortodox Român din Arad.

         Eparhia Ortodoxă din Arad contribuia totodată cu un buget de 1.000 florini, anual, destinat întreținerii internatului din Timișoara.

         În anul școlar 1896-1897 erau cazați aici 133 alumniști, dintre care unii gratuit (pe spesele diecezei), alți 53, provenind din familii cu venituri mai consistente, plătind o taxă anuală de 60 florini.

          În multe alte orașe din Transilvania se organizau asemenea cămine pentru elevii ce doreau să urmeze școala.

        Astfel, la Lugoj, avocatul dr. Liviu Marcu a lăsat prin testament toată averea sa (100.000 coroane) și locuința proprie pentru înființarea unui internat (alumneu) în acest oraș.

      Eforturi pentru construirea unui cămin studențesc românesc la Viena

       Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, Societatea  Academică ”România Jună” și-a propus construirea la Viena a unui cămin studențesc, purtând numele eminentului membru al acestei societăți, Mihai Eminescu, trecut în eternitate în anul 1889.

         Pentru strângerea banilor, membrii săi și-au propus desfășurarea unor petreceri dansante, „Kränzehen”, cum a fost și aceea organizată sâmbătă, 4 martie 1899, în sala festivă a hotelului „Continental„‘.

      Evenimentul s-a aflat sub patronajul lui Nicolae Dumba, protectorul tinerilor români din Viena, scop în care s-a instituit un comitet organizator.

      Ca de obicei, doamnele din comunitate, îmbrăcate în frumoase costume naționale românești, au însuflețit această memorabilă întâlnire.

      După cum spuneau organizatorii, scopul principal era ca banii astfel adunați să permită începerea construcției unui internat pentru ”sălășuirea” studenților români în Viena, în special a celor tineri fără mijloace, care au venit  pentru a dobândi învățătură înaltă aici.

       Petrecerea a început la ora 9,00 seara,  iar biletele au costat: 1 florin pentru studenți, 3 florini persoanele singure, 6 florini de familie. Ținuta recomandată: de seară sau costume naționale.

      Banii strânși au fost vărsați în fondul destinat construirii unui alumneu (cămin studențesc) la Viena. (cf.”Tribuna Poporului”, anul III, nr. 27, Arad, Marți 9/21 februarie 1899, p. 3).

     Pentru a putea avea o imagine a capacității  financiare a Asociației ”România Jună”, selectăm din bilanțul acesteia pe anul 1900 câteva date semnificative: în evidențele acesteia figurau  44 membri fundatori, 117 onorari, 89 emeriți, 46 ordinari şi 3 extraordinari.

       Asociația deținea o bibliotecă proprie, cu 1270  de cărți. În conturile sale se găseau obligațiuni în valoare de  784. 475 florini, precum și suma de  9.203 florini.

       În afară de aceste disponibilități financiare, societatea administra o ”Fundaţiune Jubilară pentru crearea unui alumneu român în Viena”, care deținea la 31 Oct. 1899 un buget de 314. 273 florini. ( cf.”Unirea”, Blaj,  an X, Nr.6, 10 februarie 1900, p.52.)

         Date la fel de interesante apar și în  ”Anuarul Societăţii Academice România Jună, pe anul 1904 – 1905.

        Astfel, numărul membrii fundatori se ridica la 47, din care în viaţă 27; membrii onorifici 138 (din care în viață 79); 40 membri ordinari și 1 extraordinar.

      Dintre membrii ordinari, un număr de 17 erau din Transilvania, 19 din Bucovina, câte 1 din România, Banat, Bulgaria şi Istria.

      Societatea a luat parte la expoziţia română din Sibiu, prezentând mai multe obiecte, între care, cele mai importante, au fost mai multe manuscrise ale scriitorilor români: Eminescu, Alecsandri, Bariţiu, Creangă, Urechia, etc.

       Cabinetul de lectură înregistra 47 de  titluri de ziare şi reviste; biblioteca deținea 1191 de opuri, în 1551 de volume şi 315 broşuri.

        Averea societăţii ajunsese la suma de 4. 282. 001 de coroane, împărţite în 4 fonduri: unul «neatacabil», unul disponibil, altul de rezervă şi unul jubiliar, pentru înfiinţarea unui alumneu.

       Excedentul anual a fost de 127. 012 de coroane.  (cf. ”Tribuna poporului”, Anul X, Arad, Marti 6/19 iunie 1906, nr.107, p. 4)

                            Alte surse de venit ale Societății ”România Jună”

      Cu excepția donațiilor, vânzării de cărți, alte surse de venit destinate construirii unui internat studențesc la Viena au fost obținute din tradiționalele petreceri organizate de ”România Jună”, cu ocazia Anului Nou. Iată cum arăta un anunț-invitație, din preajma anului 1911.

(”Gazeta Transilvaniei”, nr.284, LXXIII, Sâmbătă 25 Decembrie, 1910, p. 3)

Comunitatea românească își dorește un locaș de cult și unul de asistență socială pentru studenți.

         În timpul mandatului dr. Karl Lueger, primarul Vienei, colonia românească a primit un teren, oferit de autorități pentru construcția bisericii și a unui ”alumneu pentru studenți”, dar fiind situat la periferia Vienei, nu a fost acceptat.

        Motivul era întemeiat: potrivit unui recensământ din acei ani, numărul românilor cu domiciliu permanent în Viena se ridica la 1.050; cei care aveau domiciliu temporar: 13.600; iar numărul de studenți era aproximativ 200. Pentru aceștia se resimțea nevoia construirii unui locaș de cult dar și a unui spațiu de locuit pentru studenții români fără o situație materială corespunzătoare.

        Cu alte cuvinte, la începutul secolului XX  la Viena existau aproape 15.000 de români, în timp ce grecii, conform unui recensământ oficial din 1912, erau doar 26 de familii, dar beneficiau de folosința a două biserici: Sf. Gheorghe (indiscutabil grecească)și Sf. Treime (unde aveau loc de obicei slujbe ale credincioșilor ortodocși nord și sud dunăreni).

        Cum comunitatea românească dorea cu ardoare să aibă un locaș de cult propriu, într-un final, l-au găsit în centrul orașului, închiriindu-l pe numele Societății ”România Jună”, fiind un spațiu modest în Palatul Dietrichstein, din Löwelstrasse 8. Pentru apartamentul transformat și sfințit drept capelă ortodoxă, autoritățile din București asigurau chiria anuală de 4.000 lei.

                                 Un ultim efort pentru realizarea visului dorit

       Deși exista o asociație a enoriașilor români ortodocși din Viena, cu scopul construirii unei biserici, rezultatele nu erau încurajatoare. La rândul ei, Societatea ”România Jună” aduna în continuare fonduri pentru edificarea unui internat românesc.

       Un asemenea moment s-a ivit în anul 1912. Atunci, la data de 12 ianuarie, s-au sărbătorit cu mare fast 40 de ani de la întemeierea Societății România Jună. La eveniment, care a durat 3 zile, au participat personalități ale coloniei românești, oaspeți din țară, reprezentanți ai autorităților locale, delegați  din partea asociațiilor studențești surori. După cum se observă în programul difuzat în presa vremii, banii obținuți în urma acestor acțiuni festive urmau a fi vărsați în contul construirii acelui mult dorit cămin studențesc.

(”Tribuna”, nr.283, 25 dec 1911/7ianuarie, 1912, p.13)

           Cu acea ocazie, s-a anunțat realizarea Monografiei României June, scrisă de I. Grămadă, dedicată acestui jubileu. În vara aceluiași an, cititorii români din Viena erau înștiințați că pot cumpăra cartea de la Ionel Tilea, din  Schulgasse nr. 8, cu prețul de 3 coroane per exemplar, respectiv 4 lei, banii astfel strânși urmând a fi destinați construirii acelui cămin studențesc. (cf. ”Gazeta Transilvaniei”, Nr.208, 22 sept/5 oct.1912, Anul LXXV, p. 3).

Prăbușirea visului

       Cum numărul membrilor coloniei românești era în continuă creștere, la sfârșitul anului 1912, reprezentanții acesteia adresează guvernului român cererea de a sprijini financiar inițiativa realizării unei biserici proprii și a unui complex de clădiri (alumneu pentru studenți, un sediu mai mare pentru Asociația România Jună, câteva prăvălii și apartamente de închiriat, ca resursă de venit).

         Fondurile necesare erau procurate astfel:

       – 77.918 coroane, din capital propriu, sumă ajunsă la 100.000 coroane în 1914;

      – Societatea România Jună, care dispunea de un capital de 70.000 coroane, oferea 40.000 coroane;

        –  Fondul religionar din Bucovina asigura 200. 000 coroane (care nu se pot vărsa, conform statutelor proprii, decât după începerea lucrărilor);

        – Guvernul României era rugat să asigure suma de 200. 000 coroane.

        Din nefericire, războiul a zădărnicit acest proiect. (cf. Pr. Dr. V. Pocitan, ”Capela Românească din Viena”, Extras din Revista B. O. R., sept.-oct. 1928, București, Tip. Cărților Bisericești, 1929).

         Devalorizarea banilor, sechestrarea bunurilor societății, blocarea fondurilor, toate au făcut ca visul creării unui cămin studențesc să nu se îndeplinească.

        În ciuda demersurilor întreprinse după terminarea Primului Război Mondial, s-a constatat că o parte din activele  Societății România Jună, inclusiv  cărțile și revistele acesteia, nu mai pot fi recuperate. Banii s-au devalorizat iar posibilitatea construirii unui alumneu  studențesc nu a mai putut fi îndeplinită.

      Abia după un veac, în bezirkul 2 al Vienei visul românesc se îndeplinește aievea: prin eforturi comune, prin intermediul ”Asociației ”Sf. Mare Mucenic  Gheorghe”, creată special,a fost ridicată o biserică în stilul celor voievodale din Bucovina, lângă care se va construi un bloc de locuințe, în zona Praterului, realizat de partea austriacă, unde vor locui familii de români, având la dispoziție spații comune pentru activități instructiv-educative și recreative, având grădiniță, magazin cu produse românești, magazin bisericesc, agenție de pelerinaje, spații verzi etc

                                                                                    29.03.2020