întâlnire
hai să ne întâlnim printre nori
nu e nevoie de bagaj
vom fi axul stelelor căzătoare
nu trebuie să te mai uiți în jos
n-ai grijă, n-o să te împiedici
uite de când vorbim
norul meu și-a schimbat forma
iar norul tău se odihnește
pe fruntea unui munte
aici gândurile nu mai pun întrebări
și nu se mai întorc pe pământ
uitarea scrijelește piatra
piatra timpului
vom străluci în timp
în întuneric
exercițiu cu mine însămi
nu pot respira înlăuntru
mai bine afară, cu tâmplele
atinse de vânt
drumul se îngustează
mărginit de prăpăstii.
pe zidurile stîncoase
flori de colț
fluturi amăgiți
caută soarele
printre culorile sfâșiate
de umbrele ascuțite ale piscurilor
mirările mele muritoare
dau examen
sar din piatră în piatră
și curg pe unde ivorii
departe, în pădure
mirările mele nemistificate
vor trăi
până la moartea mea
secol de singurătate
mantia fumegîndă a vîntului
aripă prinsă pe umărul serii
adună frunzele ce albesc
cu timpul,
cu secolul de singurătate,
cu moartea,
cu viața.
peregrinul anonim
are mereu rezervat ultimul vals
și umbra străvezie a ceții.
trei frunze mi s-au prins în păr
două mi s-au așezat în palme
și sub petecul meu de cer
vom depăna fiecare poveste
pe care o voi scrie cu degetul
pe geamul ferestrei,
pentru alt veac.
tremur de seară
aseară drumul fără întoarcere
stătea rezemat de un copac
cu auzul încordat.
știa cînd voi veni.
eu am trecut
cu tremur de seară
și nu m-am oprit
copacul acela,
jefuit de anotimpuri
între vis și somn
păstrează zîmbetul unui copil
făclie
în palmele sufletului.
îmi curge timpul povestit
Flautul iernii
Între două turnuri
flautul iernii, flacără
pe podul înghețat
tocmește jarul
și zilele de aur.
Între două săruturi
mi se face dor
de ochii tăi
de colțul buzelor tale.
flautul iernii cîntă
cu buze înghețate
sprijinit de o coloană
adormită de suflarea lui.
Între două nopți
flautul iernii cîntă
printre Vîrfurile cu Dor
ruguri mistuite în ceață
Ordinea timpului
Picioarele mele
îmbrăcate în sandale de ceață
ies din ordinea timpului.
De o vreme picioarele mele
rătăcesc prin iarba albastră a nopții
lumina mi se strecoară printre degete.
De la o vreme
picioarele mele
ies din ordinea timpului
Caneluri
Copacul ăsta se uită la mine de câteva ore.
Îmi tâmplărește gândul de acum,
Se uită la mine, la tine, la toate.
Degeaba mai sorb înfiorări din gândul cu tine
În seara asta nu freamăt,
Nu mai am foame, nu mai am sete
Mi-e teamă să adorm, să nu alunec…..
Îmi dezleg ochii din eșarfa ultimei înserări
Canelurile copacilor păstrează umbra
Sărutările, șoaptele, emoțiile
Iar scoarța lumina, candoarea și ura,
Tot cad frunze din teiul înalt
Sus, pe o crengă, ferită de aștri,
O frunză a prins forma unri inimii
A inimii mele sau a altcuiva.
Se apleacă ușor, tot mai mult spre pământ
de astru
Floare galbenă de astru
Unde-i Pegas cel măiastru
Să mă poarte pe un astru
Noaptea, pe un țărm salmastru
Arborii de pe Kiseleff
Toată noaptea am visat că le recitam poezii copacilor
De pe șoseaua Kiseleff.
Teii din Piața Victoriei m-au întâmpinat cu reverență
Cu frunzele lor nerostite
Cu scorburile doldora de răspunsuri.
Castanii își scutură tâmplele
Cu sufletele ascunse în tăcerea castanelor.
Arborii de pe Kiseleff sunt poeți.
Din când în când opresc timpul.
Cu crengile, cu parfumul lor
Cu parfumul lor care păzește
Noaptea, luna și lumea.
Ceasul aruncat pe fereastră
am dat timpul mai departe
cu o oră
să nu știu că știi
ce știai că știu,
basmul imoral
fuga de iad
ușa de cristal
neterminatul bal.
ceasul aruncat pe fereastră
îmi mai ticăie în piept
chiriaș pentru un timp.
Spectacol plastic la Balcic
albastrul revărsat în zori îmbrățișează
stâncile înroșite, înverzite, îndumnezeite.
dimineața începe să se scalde
în albastrul intens
într-o scoică de pe fundul mării
Hesiod o ghicește pe Venus
aburul se risipește străveziu
și îmi deschid atelierul.
o să pun mai întâi o culoare de apă
apoi altele ieșite din marea
altui timp
nu te apropia de sărutul celor doi
o să orbești
personaje…..
voci fără ecouri,
ecouri fără voci
curenții reci plutesc spre răsărit
caietele mele cu schițe,
chipuri, crochiuri, portrete
adaug și azi o tușă, o literă, o amintire.
mereu e ceva de corectat.
chiar și cu o dâră de cărbune.
la Balcic regină a nopții e doar mierla
și stau cu ea pe stâncă, să o ascult
și cred că
îi mulțumește lui Dumnezeu
pentru primăvara și noaptea
de acum
din magazinul pleacă o galerie
cu picturi
maestrul sunt doar eu.
Renascentist,
Baroc,
Realist,
Impresionist,
Postimpresionst,
Dar mai ales renascentist.
Retrospectiva, în curând.
De-aș fi copac
În calea ta
Degetele-mi devenite crengi
Ar înflori iarna, la apus
dezambiguizare
între două nopți
punctele cardinale
palpită de multă vreme.
și-au schimbat locul
și perspectiva
așa a apărut alb roză
floarea de măr
pe gura ta.
între două turnuri
tăcerile pîlpîie
și eu nu mai găsesc
punctul de fugă.
între două nopți
coboară dimineața, pe rouă
cu lumina ascunsă în plete
și sună un clopoțel de argint
Albastre
De pe crestele albastre coboară seara
Să-mi rotunjească umerii de piatră
Şi braţele şi vina neiertată,
De prin păduri se aude vioara
Şi vântul ce aleargă prin corzile de crengi.
De pe crestele albastre coboară şi noaptea
Pe genunchii mei să își facă culcuş
Şi vântul adoarme pe creanga arcuş
Şi-ţi picură cânturi şi şoapta…
.
Pe genele mele albastre adorm
Poveştile pereche, neştiute, rătăcite.
Culese de pe străzile înguste
Ce seara, în amurg, le aud şoptite.
Se înalţă din abur de munte spre înalt,
Dimineaţa, din ceaţă uşoară,
din clar – obscur, în contre – jour
Lumina mă îmbracă nefirească
Şi îmi lasă o floare de colţ pe tîmpla mea albastră.
Anamneză
Castelul mi l-am construit departe
De țărm, de naufragii și de nereide,
Pe stânca albă alge moarte
Ce mușchiul verde îl pot ucide.
În porți îmi bate timpul desfrunzit
Se uită peste umăr vanitos
Vrea să doboare ziduri, mânios
Dar mușchiul ce mă îmbracă a înflorit.
îmi consfinţesc răbdarea
și desenz clipa.
până dincolo mai e o veşnicie
Te poţi îndrăgosti
și de un măgar
ca într-o noapte shakespiriană
în visul unei nopţi fără de vară.
Care e anotimpul iubirii ?
nu mai cred în distanța
dintre paralele
în spatele meu timpul tace
nu mai cred în distanța
dintre paralele
atîtea răscruci
pe verticala trasată de mine
perpendiculare întretăieri
atîția ieri
fulgere și raze
la fiecare răscruce
din mine creștea un pom
înflorea și cânta
cine a trasat verticala ?
mereu aveam aripile calde
atît de fierbinți încît mai ard și azi
depărtările mele
transeptul
un braț de apă curgătoare
și tălpile peregrinilor
îmbrăcate în noroiul blând
o primăvară mi se strecoară în suflet
și totuși cineva șoptește în spatele meu
mereu întorc capul…….
culegătoare de verde
tu rătăceşti pădure
iar eu devin pădure.
sunt muşchiul verde,
verdele verde
ce acoperă stănca.
mă încredințez stâncii
și verdelui verde
ce mă îmbracă seara
să-mi ocrotească nordul.
nebună culegătoare de verde…
sunt amintire pe coama calului
îndrăgostit de verdele nemărginit
și veveriţă
privighetoare
ce cântă verde în jnepenilor calzi
culegătoare de verde
îndrăgostită de verde….
în alte vieţi am fost pădure,
sau verde muşchi, jnepeniş, frunziș,
acum sunt fir de iarbă îndrăgostit
de talpa vântului de primăvară,
culegătoare de flori
pe axa timpului
și el culegător de verde….
dacă ne scoţi din pădure
vom deveni caii pe coama cărora
am zburat prin aer
și oricât ai încerca
să prinzi din urmă o amintire
ea se va ascunde la mine în pădure,
sau va pleca uşor pe drumul făr de cai,
Acolo unde doar ropotul lor se mai aude…..
Lipseşte verbul
În haosul din jur lipseşte verbul.
după atîtea zile de primăvară,
fără de primăvară
nu se mai aud nici păsările.
visătorii s-au ascuns în desişul încâlcit
pe tarabe negustori falşi vând candoarea.
Istoria îşi pierde frecvenţa
ca un radiou bruiat de radarul
altui post
îmi consfinţesc răbdarea
și desenz clipa.
până dincolo mai e o veşnicie
Te poţi îndrăgosti
și de un măgar
ca într-o noapte shakespiriană
în visul unei nopţi fără de vară.
Care e anotimpul iubirii ?