– aniversare și comemorare –
Lucian Blaga este unul dintre marii creatori de metafore din lirica universală. Adesori în cărțile mele despre scriitor – Încercări filosofice (1977), Metafora iubirii (1999) precum și eseurile dedicate din Restituiri literare (2019) – am capacitatea sa metaforică folosind revelația poetică din versul ”Soarele, lacrima Domnului/ cade în mările somnului”. Numeroși alți interpreți ai operei lui Blaga i-au regăsit o filosofie originală în Trilogia culturii, Trilogia cunoașterii, Trilogia valorilor, impunându-se în cultura românească drept o personalitate complexă și reprezentativă pentru specifictatea ”spațiului mioritic”, al ”cenzurii transcendentale”, al ”Marelui Anonim” și al ”psihologiei inconștientului”.
În 9 mai, s-a născut și în 9 mai, a fost înhumat în cimitirul Bisericii din Lancrăm (de lângă Sebeș), unde se află mormântul bunicului Simion și a tatălui, preotul Isidor Blaga. Din 1895 până în 1961, au trecut 64 de ani, timp în care drumurile scriitorului l-au călăuzit prin Brașov (liceist), Sibiu (studii teologice), Viena (studii filosofice), Arad (debut liric și eseistic), Lugoj (căsătoria), câteva capitale europene (diplomat), Cluj (profesor universitar) și din nou Lancrăm, ”la obârșie, la izvor”. În acest an, la 9 Mai 2020, amintirea sa creionează 125 de ani de la naștere și 59 de ani de la înmormântare.
Lucian Blaga a fost preocupat de a-și alcătui o imagine proprie, pentru ceilalți și pentru sine. Volumul Hronicul și cântecul vârstelor (1968, postum) cuprinde amintiri din copilărie și din adolescență, în romanul autobiografic Luntrea lui Caron este personaj, iar câteva poeme sunt explicite: Biografie, Cântec din palmă, 9 Mai, Autoportret, Cântec pentru anul 2000, după cum întreaga sa lirică îi caracterizează starea sufletească aflată într-o supremă emoție eterică.
”Lucian Blaga e mut ca o lebădă”, scrie în Autoportret, dar sufletul lui e în căutarea apei ”din care curcubeul își bea frumsețea și ființa”. Despre Lancrăm, pomenește în lirica 9 Mai 1895: ”Sat al meu ce porti în nume/ sunetele lacrimei” ești ”prag de lume și poteca patimei”.
În volumul ”Nebănuitele trepte” (1943), înaintea Epitaf –ului final, așază un splendid ”Cântec pentru anul 2000”, conceput în zece versuri, organizate în distih:
”Vulturul ce rotește sus/
Va fi atunci demult apus
Mai aminti-mă-va un trecător/
Vreunui străin, sub ceasul lor?
Nu cred să mă vestească cineva/
Căci basmul ar începe-așa:
”Pe aici umbla și el și se-ntorcea mereu/
Contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu”.
Astăzi suntem contemporani cu toate înfățișările creatoare (poezie, teatru, romane, eseuri, articole, rapoarte diplomatice, fișe bibliografice), elaborate de Lucian Blaga. Se întoarce mereu și de fiecare dată anual, amintindu-ne că a fost ”contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu”, că Poemele luminei sau Zamolxe (mister păgân), așișderea drama Mesterul Manole sunt exemple ale virtuților sale creatoare și a sensibilității turnate în cuvinte aromate de frumuseți trainice.
Prof. univ. dr. Anton Ilica
Knoxville, Teenessee, 2 mai 2020