În loc de introducere
Încercăm, în cele ce urmează, să facem câteva considerații privind strania istorie a comunismului, însă nu din unghiul de vedere personal, ci prin prisma unei lecturi aparte.
Grație a unei temeinice informări și documentări, apariția și valoarea acestei cărți ne trimite la memorie, istorie orală, mărturii și izvoare.
Am îndrăzni să spunem că această apariție editorială de excepție ne provoacă la o Călătorie în timp, pe val de ani îmbrumați și înnourați în atrocități nedemne.
Dar întotdeauna cei plecați lasă o aură demnă, iată cum nepoata se dedică și în acest segment de literatură con brio, cum de altfel a făcut în celelalte scrieri. Vorbim despre segmentul memorialistic, care cu certitudine înclină spre document.
Este un fenomen foarte bine ales, sui generis, despre condițiile opresive în care bunicul, în instituția comunismului, și-a marcat o cumplită etapă din viață. Și nu e mai puțin adevărat că Daniela Gumann face un Tandem literar cu soțul ei, la fel, un musafir al închisorilor comuniste.
Se prea poate ca astăzi, în rândul tinerilor, aceste lecturi să aibă un impact izbitor.
Condamnările vremurilor comuniste au răspuns unui monstru comandament al unui regim politic care a derafinat totul.
Despre carte ca un șoim în zbor
Editura Pim din Iași a dat la iveală, în acest an, o carte care se bucură de condiții grafice excelente. „Șoimii Cruciadei Libertății” conține două părți bine distincte și are un subtitlu „În memoriam Harnagea Gheorghe – cod Haras”.
În ciclul „Memorii istorice”, volumul are ca redactor pe Rodica Rodean, iar corrector – prof. Petronela Angheluță, și este editat sub egida ASRA-Asociatia Scriitorilor Români din Austria.
Un volum în familie, am putea spune amiabil, însă cordial. Un volum care se deschide cu un Portret neșters și nedat uitării, cât să rămână un omagiu cât o atitudine a unui trecut filtrat sau prezentului redat.
Iată un nume: Harnagea C. Gheorghe, născut la 12 martie 1912, în satul Grumezoaia, Vaslui, decedat în 20 martie 1984 (arestat la data de 19 martie 1957 pentru delictul de crimă de uneltire contra ordinii sociale, într-un Mercur la distanțe de ani nefast).
Cartea are ca personaj principal pe bunicul, dar vocile din volum sunt două.
Prima parte, până la pagina 99, aparține scriiturii Danielei Gumann. A doua parte este încredințată lui Constantin Gumann.
O vastă Bibliografie completează armonios volumul (am fost deosebiți de onorați să regăsim prin ordinea alfabetică a numelor pe cel al arădencei Lavinia Betea)..
Și nu este deloc de mirare cum Repere biobibliografice și Referințe critice despre Tandemul literar Gumann ne completează fericit un contur de scriitori cu o personalitate aparte.
Coperta întâi scoate în relief și la propriu, și la figurat rămășițe de destin și chin jilăvit de Jilava porților ferecate.
Coperta a patra creionează chipurile autorilor peste care coboară, ca o fulgerătură, un șoim. Creștetele autorilor pot să stea bine în Rama amintirilor, căci șoimul este o pasăre aprigă, ageră, cu cel mai rapid zbor, care se înalță pelerin înspre îndepărtări, se hrănește cu rândunele, iar marginea aripilor e ruginie, îndemnând la foc arămiu, la apusuri șoimane, cum am numi sufixând augmentative (șoim din magh. solyom).
„Șoimii Cruciadei Libertății”… un titlu cu un subiect și două atribute (eliptic de predicat). Dar Cruciada libertății îndeamnă la o Alergare înspre o libertate dorită (cf. fr. croissade; it.cruciata-cruce).
Cartea este un monolog decantat la persoana întâi și, mărturisește Daniela Gumann: „Am ales să scriu această carte ca obligație morală și reparatorie față de suferința la care a fost condamnat dragul meu bunic Harnagea Gheorghe, membru în conducerea organizației anticomuniste Șoimii din Cruciada Libertății, Huși, jud.Vaslui, care a fost arestat în anul 1957, pentru că s-a opus categoric, de pe poziții democratice, unui regim criminal”(op. cit. pag. 7 Cuvânt Înainte).
Eroul cărtii a trecut printr-un drum fără pulbere, încătușat într-o muncă silnică epuizată. Daniela Gumann, recent premiată de UZPR La Gala Premiilor 2019, sub sigiliul „Acta non verba”, scrie fără cuvinte taboo, fără o anume autocenzură pentru că, nu-i așa?!, nepoata își răzbună din condei Bunicul petrecut din înlăcrimați ochi și acest stil oral de exprimare conduce la o realitate imediată dintr-un anterior timp. Omnisciența și omniprezența exprimare a Danielei Gumann readuce chipul mamei, și el prezent în volum.
Bucate… pomi fructiferi… oboluri… aleanuri… Casa bunicilor din Grumezoaia… Amintiri din copilărie cu versete… Deschid confesiunile din prezentul volum.
Și de ce să nu o spunem? Daniela Gumann a ales chiar să plece ca să nu-și mai piardă Libertatea. Slujeste, de fapt, în carte, aceeasi idee „Libertatea” răscumpărată atât de scump cu prețul doinei cusute pe ștergar și a dorului lipit de inelul înstrăinării.
Daniela Gumann scrie despre bunicul pe care îl scapă de violența închisorii și astfel și-l redă sieși, familiei, nouă. Trăind pe un altar al sacrificiului uman bunicul, cu cod, devine icoana ramei care n-a murit. E evanghelia propovăduită cât va dura Cerul și Pământul, iar împrejurările, relatate cu amănuntul literar și mental, sunt demne de luare-aminte cu sfințenie. De parcă am citi sau reciti din Zaharia Stancu: „Sa nu uiți, Darie, să nu uiți!”
Nefăcând nici un pact, decât cu strămutatul său sine, autoarea scrie la modul confesiv și foarte convingător.
E vocativ și introspectiv volumul și nu neapărat un atac virulent, ci o sirenă de far care scoate în evidență caracterul și personalitatea bunicului moldav.
Dacă e ușor sau nu să evoci un chip de om scotocind memorii sau alte acte arhivate, desigur, nu putem să ne pronunțăm. Iar întrebarea în sine naște alte întrebări…
În literatura română se cunosc mai multe etape de evoluție ale subiectelor care dezbat tematici cu aspect comunist. Ceea ce ne-a atras atenția este anul 1957, anul arestării bunicului, an în care începe etapa de îndoctrinare și de procese politice de teroare și care au fost reliefate de scriitorii asertivi: „De câte ori mă gândesc la bunicul meu, mă simt de parcă m-ar atinge un înger cu aripa lui” (op. cit. pag. 21).
În loc de concluzii
Daniela și Constantin Gumann au deja Steaua lor! Au deja cartea lor. Cartea Vieții, la propriu și la figurat. Au alternanța și vocația unui oximoron în carte. Una e Poveste. Prima parte care sfâșie inimi. Duios… Daniela… trecea.
A doua parte este Vocea unei voci care a fentat gratii. E Lumina unui întuneric luminat tot cu cod… Duios… Constantin… nu tăcea și bine făcea!
O imagologie select aleasă completează armonios conținutul (pag.18,19), iar Extrase și documente sporesc o corolă a convingerilor.
Epitete, moldovenisme, enumerații, repetiții și alte figuri de stil adâncesc prosodic încărcătura emotiv-solemnă a exprimării: „Sau cum venea bunica din grădină cu pestelca (șortul) plin de fructe proaspete și parfumate”. (op. cit. pag.16), mărturisește împlinită Daniela Gumann. „M-am întors împlinită și răvășită de locuri și amintiri”… (op. cit. pag. 15)… și, mai spunem noi… ca un Șoim zburat peste morminte în cuvinte!
Cartea pe care nu se va așterne colbul vechilor cazanii este tocmai Cazania unui calvar!
Vă îndemn la închinare!
