Sonetul chemării din vis
Mă strigi în vis și eu ți-aud chemarea
Șoptită, caldă, dor nestins ce-mi spune
Că-n noaptea asta suflet lacrimi pune
În colț de ochi iubiți, adânci ca marea.
Obraz mi-ating, izvor prelins transpune
Simțirea ta curată, caut zarea
Ce-arată loc promis, urmez cărarea,
S-ajung la timp, să pot un tot compune…
Cu flori de câmp pe brațe vin spre tine,
Păstrate-n gândul meu ca vii odoare,
Ți-aduci aminte? Cules-ai pentru mine,
Pe malul apei reci, de prin ponoare…
Când zori se-aprind și-n pleoape-o rază vine,
Rostim odată nume dragi… sub soare!
Sonetul fluturilor ninși cu dor
De-s fluturi ninși cu dor pe-a noastră cale
Și multe flori de gând le simt popasul
Acestor aripi blânde, fin li-e pasul,
Ne-ating pe suflet, cald, când fac escale.
S-atât de mulți și, iată, cer răspasul
Să-mbrace azi iubiri în dulci vocale
Rostite blând și drept, ca-n vechi zicale,
Ce pot să șteargă gânduri reci, impasul.
Sub cer albastru, roiu-i prins în hore
Și joacă îngeri mici, purtând dorința,
Tot câte doi, în cercuri vii, colore,
Strigând, dar fără glas, mimând cerința:
Iubiți ca noi, nu țineți cont de ore
Ce trec și drum vă pierd, aveți voința!
Sonetul Speranței
Ne ducem viața-n dragoste și ură,
Gustăm atâtea patimi dulci și-amare,
Dorim iubire-ades, rostind chemare,
Un bob de rouă pentru seacă gură.
Primim și dăm, ca-ntr-o normare,
Uitând de noi, de clipa caldă, pură,
De zborul lin din inimi care-ndură
Trăiri diverse, însă mult sumare…
Nu știm să punem preț pe-o clipă bună
Și strângem umbre reci în colț de vină,
Tăceri, când timpul trece făr’ să spună,
Își țes în jurul nostru pânza deasă, fină.
Singuri și triști, când soare dă s-apună,
Sperăm s-avem Iubirea cea Divină…
Sonet în file de carte
Frământul unei inimi blânde crește
Și arde-n jar nestins, mocnind în parte,
Nu poate fi cuprins ușorîn carte,
Așa cum cel pătruns de el iubește.
Nu poți simți atunci când stai deoparte,
Să spui ce crezi, ce ochiul tău zărește,
De vrei să știi, să poți să scrii, trăiește
În zbateri grele, suflet cald împarte
Și dă din tine tot ce poți iubirii,
Când vine-n pragul vieții tale-adusă
Din alte zări, să dea un sens trăirii!
În dulce-amar la toți ni-i viață-apusă,
Să scriem, dând de lucru mult gândirii…
Nu-i om perfect, nu-ntorci o clipă dusă.
Sonet de neuitare
Mă-ntreb ades,uitat-ai tu privirea
Cu iriși prinși în stele galben-roze
Ori cer cu nori, când tu aveai viroze,
Purtând în suflet grija ta, slăbirea?
Parfum păstrat din albul unei roze
Mă-mbată, încă-mi strigă-n piept iubirea…
Uitării reci nu-i lasă timp uimirea,
Zâmbetul tău surprins în zeci de poze.
Petale-așez în foi de carte veche,
Când noaptea-mi strânge clipe seci în vaier,
Și-ncerc să uit trăiri și dor, pereche…
Să las în urmă viața prinsă-n caier…
Din șoapte-n seri târzii, cânt la ureche,
Să-și toarcă timpul firul gros din flaier!
Rondelul iubirii în Mai
Să vii când dau salcâmii-n floare
Și-n brațe să mă prinzi cu dor,
Să-mi simți mireasma-mbătătoare
Furată din aroma lor.
Prezența mea să te-nfioare
Când te întâmpin în pridvor…
Vino când dau salcâmii-n floare
Și-mbrățișează-mă cu dor,
Să vezi în ochii mei candoare
Și să-nțelegi că te ador,
S-așezi sărut mistuitor
Pe buze pline de culoare,
De vii când dau salcâmii-n floare!
Rondelul bucuriei
Iubitule, au înflorit salcâmii!
Ne ning cu floarea lor și-ntinerim,
Iar cu mirosul lor, umplând plămânii,
Trezim în noi dorința să iubim,
Să povestim acest miracol lumii
Și-a noastră fericire să-mpărțim…
Iubitule, au înflorit salcâmii!
Ne ning cu floarea lor și-ntinerim,
Sub fulgii lor ne vom simți stăpânii
Iubirii-n Dar primită să-mplinim,
Ciorchini de viață-n vrajă să-mpletim
Cunună cum ne-au îndrumat bătrânii…
Iubitule, au înflorit salcâmii!
Rondelul iubirii prin toamne
Când culori surâdeau într-o toamnă târzie
Luminându-ți discret, cu blândețe, privirea,
Ales-am, cu drag, nuanță caldă-arămie
Și-am pictat în suflet, ca pe-o floare, iubirea.
Vânt ușor ne-nvelea-n frunze galbene-o mie,
Pomii se scuturau murmurând fericirea,
Când culori surâdeau într-o toamnă târzie,
Luminându-ți discret, cu blândețe, privirea.
Toamne multe-au trecut, dar iubirea-i tot vie,
Frunze multe-au căzut, le-am văzut înnoirea,
Fost-a dat și-am crezut c-a iubi ni-i menirea,
Noi, frumoșii nebuni, zămislind poezie
Din culori ce surâd într-o toamnă târzie.
Rondel serenadă
Când pașii tăi îmi cântă serenadă
Pe strunele zăpezii sub fereastră,
Culoarea din obraz prinde să-mi scadă
Și multe flori par că pălesc în glastră.
De află-ai mei, atunci să vezi tu sfadă,
Căci va fi vai și-amar de pielea noastră,
Când pașii tăi îmi cântă serenadă
Pe strunele zăpezii sub fereastră!
Fulgii de nea coboară în cascadă
Tot ascunzând prin nori luna sihastră,
Să nu mai dea lumină alb-albastră
Peste iubiri și nimeni să n-o vadă…
Când pașii nu mai cântă serenadă…