Mihai Merticaru – versuri

SONETUL IUBIRII

                Vino tu, cu tine toată/ ca să-ntruchipăm o roată/ vino tu, fără de tine, ca să fii cu mine, mine!   ( Nichita Stănescu)

Nu poți trăi frumos fără iubire,

Nici să te bucuri de taine, nici să zbori,

Nici să simți tumultul ce îți dă fiori

Și-ți luminează întreaga fire.

 Cu dragoste, ne ademenesc splendori

Și, tot cu ea, ajungem la-mplinire,

Că dulce-i, uneori, o amintire,

Extaze, prilejuind adeseori.

Iubește toate ce te înconjoară

Și-i mângâiat de lumina solară,

Că Dumnezeu îți va întinde o scară!

Forțează clipa întâlnirii astrale,

Închină-i vieții fierbinți osanale,

Cioplește-ți, prin stâncă, propria-ți cale!

SONETUL VIEȚII

Domol e veacul, dar clipa-i sprințară,

Ea ne dă, în toate, ton de metronom,

Ne-nvață să ne ducem traiu-n binom,

Să-i descoperim piatra unghiulară.

Perseverând răbdători, reuși-vom

Să scoatem omul integru din fiară.

Când Duhul Sfânt asupră-ne coboară,

În Himalaie schimbăm și un atom.

Putem să facem sărbători din secunde

Și din orișicare colțișor anost,

Sublimitățile să ne inunde,

S-acopere și zonele imunde.

Viața e frumoasă chiar și-n zi de post,

Unde e ? Nu mai e, a trecut, a fost.

 SONETUL UNUI PARIU

N-ai strâns comori, n-ai ridicat palate,

Sădit-ai, în fiecare an, un pom,

N-ai vrut să fii decât un simplu om

Și, pentru cel de lângă tine, frate,

Un termen oarecare într-un binom,

S-auzi cum inima de-a lături bate,

Să fii adept al școlii eleate

Și,-n orice împrejurare, un bonom.

Durerea ți-a fost mai mult bucurie,

Năpasta ai primit-o ca pe un dar ,

Deznădejdea te-a învățat a scrie,

Din toate ce-au fost, doar iubirea-i vie.

Ai pariat mereu pe un singur zar,

Știind că, iubind, nimic nu-i în zadar.

     SONETUL BĂTRÂNULUI BARD

Când inima-ți, tăciune, mocnit arde,

Nu te lăsa, durerii, dulce pradă,

Discreta lacrimă să nu se vadă,

Grăbește-te și stinge-o cu un pahar de

Nectar brumat cu clar de lună fadă

Și cântă cum știi tu mai bine, barde,

Că muzica și poezia-s dar de

Zeițe din cea antică Eladă!

Tu ești Sisif ce cară munte-n spate,

Vlăstar din vechea stirpe a lui Homer,

Culegător de iluzii spulberate,

Un rege-n regat de singurătate,

La Masa Rotundă, distins Cavaler,

Pe moșia cuvântului, zilier.

SONETUL CONTRARIETĂȚILOR

Nu ești decât pulberea ce visează,

O amintire în al secundei pliu,

Un chip sculptat ce se închipuie viu,

Printre nimicuri, umbră de sfârlează,

O amăgire dispersă în pustiu,

O rană veche care supurează,

O suferință de-a pururea trează,

Un set de contradicții, un portpuriu.

Tumultuoase fluvii îți curg prin vene,

Albit ți-i sufletul de negre vremuri,

Adulmecat adeseori de hiene,

Ușor sari pragul uitării viclene.

Înfășurat în cețoase totemuri,

Din clipe trecătoare, tu faci evuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *