TEXTE de DOREL RAAPE, sau istorisirile unui demiurg trist, stăpân peste o lume veselă

Personalitatea artistică a  scriitorului DOREL RAAPE este greu de definit în limita unei formulări convenționale, depășind categoric pragul de sus al înțelegerii obișnuite, prin vastitatea orizontului său cultural și virtuțile unei genialități debordând de talent și imaginație.  Prolificitatea sa creatoare s-a manifestat în varii domenii ale artei, precum pictura, sculptura, fotografia, culminând cu literatura. Incontestabil, DOREL RAAPE a atins apogeul recunoașterii publice, prin scrierile sale în proză de-o originalitate bulversantă, fiind răsplătit cu numeroase premii de criticii literari de prestigiu. Romanele lui sunt inspirate din actualitatea românească,  transpusă într-un scenariu himeric, cu implicații onirice și mitice, apropiindu-se de irealitatea  prozei lui Urmuz, Kafka sau de cea a mai puțin cunoscutului romancier de origine evreiască, Max Blecher.       După propria-i mărturie, autorul se identifică în totalitate cu lumea universului ficțional din volumul TEXTE ( apărut la Editura CORGAL PRESS, Bacău), declarând asemenea lui Gustave Flaubert că „Tristan Danubius sunt eu, dar tot eu sunt și Sache Isache”, două profiluri umane antitetice, reunite în structura disociată a unei dihotomii psihologice, care funcționează ca un întreg, printr-o complementaritate  unitară a contrariilor ce se atrag. Tristan Danubius, fost colonel în rezervă, fantast, sofisticat, cast, cult, preocupat de „mişcarea prin câmpul gravitaţional”și opusul său, Sache Isache, un juiseur perpetuu, realist, pragmatic și amoral-o natură frustă, cu manifestări uluitoare ale unei  vitalități de ordin primar, exacerbată  într-o sexualitate frenetică,  reeditează într-o oarecare măsură perechea antinomică  a capodoperei lui Cervantes, Don Quijote-Sancho Panza. De altfel, aceste personaje vor apărea și în romanul lui RAAPE, în ipostaze neobișnuite, grație perspectivei narative amplificatoare, cu deschidere către valorile culturale universale. Asistăm la scenariul unui spectacol de marionete, în care naratorul este păpușarul din spatele personajelor, prin care se reprezintă pe sine, într-o dublă ipostaziere, menită să redea în plan simbolic aspectele contradictorii ale firii umane.     DOREL RAAPE este, în esență, un demiurg trist, stăpân peste o lume care vegetează într-o stare de autosuficiență, ignorându-și total propriile incongruențe destinale; o lume pe care o intuim drept veselă, din moment ce se află în imposibilitatea de a-și conștientiza tragismul existențial. Eul auctorial își trăiește dezabuzările  parodiind  realitatea printr-o supralicitare a resurselor ei ludice, valorificate de spiritul mucalit al unei fantezii dispuse jocului asociativ, avându-se în vedere  exploatarea numeroaselor mijloace ale comicului de limbaj sau de situație. Iată relatările colonelului în rezervă, pe marginea subiectelor dezbătute în ședințele de partid din perioada regimului comunist:  „Odată a trebuit să iau cuvântul la învăţământul de partid despre tema: P.C.R. – centrul vital al Românei. După ce am ajuns la concluzia că România trebuie să fie vreo fiinţă vie, având centrul vital, am căutat ce fel de fiinţă putea fi: leu, nu putea fi , şarpe, câine, vierme… şi aşa am ţinut-o vreo jumătate de oră, după care tov-ul cu propaganda m-a rugat să trec la subiect. Am trecut la subiect şi am căutat care putea fi centrul vital şi ce se poate întâmpla cu centrul vital. Era clar:  centrul vital era P.C.R., dar ce putea fi P.C.R., dacă România era, de exemplu, un leu? Ce putea fi P.C.R., în general, dacă România era, în general, un mamifer? Ce putea fi P.C.R. dacă România era un mamifer de sex feminin? După cum se ştie, Mulier omnis in uter est, adică femeia e toată în uter. In cazul când România e o fiinţă mamifer de sex feminin, P.C.R. e centrul vital şi nu poate fi decât uterul”.      -Şi până la urmă?      -Am continuat cu remarca despre România, că nu e un mamifer feminin, pentru că nu s-a auzit ca România să fi fătat până acum.”      Lumea bizară a lui DOREL RAAPE este susținută  de  posibilitățile inepuizabile ale imaginației sale combinatorii, cu frecvente plonjări în zona oniricului, miticului sau fantasticului, reunite în melanjul unui concept artistic impresionant prin noutatea frapantă a viziunii auctoriale și franchețea aproape violentă a expresiei artistice. Refugiul în suprarealitate este o formă de disociere individuală de jungla absurdă a societății umane, angajate în competiția demențială a autodistrugerii.       Nu este de mirare că acțiunea romanului TEXTE este plasată inițial, „ÎN CURTEA SPITALULUI NR. 9”, un loc în care haosul existențial este legitimat prin diagnostic clinic, iar manifestările ce contravin conduitei generale în exterior, aici  sunt percepute ca „normale”, așa cum rezultă din dialogul protagoniștilor,Tristan Danubius și Sache Isache:    „-Hai, şi-om bea, că a bea nu-i faptă atât de rea!”, a spus Diavolul omului…!       -Chiar aşa, Dom’ Tristan, hai să bem, cui îi facem rău?      – Măi Sache, exact aşa a spus şi omul din poezia din care îţi spuneam. A băut, după care s-a apucat de jucat zaruri şi poker, s-a apucat de curvăsărit…        -La mine nu e din băutură, Dom’ Tristan, la mine e de la testosteron…”       Formula estetică eteroclită a acestui roman satiric, în esență, face loc însemnărilor autobiografice, comentariilor de natură politică, socială sau religioasă, precum și divagațiilor  științifico-fantastice. Întâmplările  au loc în cea mai mare parte la Slănic-Moldova,  „localitate în Munţii Carpaţi, din Europa Centrală, în apropierea căreia se găseşte Sălaşul Alb”, unde se concentrează forța gravitațională a Universului, cu efect direct asupra configurației geometriei spațio-temporale, făcând posibilă teleportarea eroilor dintr-o dimensiune în alta.  Așa se expliă faptul că dom’Tristan are drumul deschis către „Imperiul Ceresc” , fiind admis în „Campusul Universitar”, alături de „Fiul Împăratului(…),Iisus Christos”, pentru a studia ENCICLOPEDIA GALACTICĂ, un concept monumental, care  reinterpretează în termenii unei viziuni fanteziste, pe un ton ironic și persiflant, noțiunile de istorie internațională, cu frecvente trimiteri la realitatea românească: „ELENA CEAUŞESCU – nu s-au găsit informaţii precise, se presupune că a fost o legendară savantă, membră a mai multor academii (ex: Sorbona). Nu a putut fi identificată ştiinţa încare a excelat şi nici descoperirile ei ştiinţifice”.         Este neîndoielnică valoarea excepțională a scrierilor lui DOREL RAAPE, care descinde din elita scriitorilor cărturari, cu adresare directă către un public avizat, capabil să-i facă față numeroaselor și complicatelor provocări intelectuale și estetice.                        

VIRGINIA CHIRIAC

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *