Sclobod îi a corinda?
Florica R. CÂNDEA/ UZPR Arad
Fiecare anotimp are obiceiuri agrare, dar şi culturale specifice. Fastul repertorial se reface în fiecare anotimp în funcţie de vatra cultural-regională.
Cu siguranţă, iarna rămâne cel mai bogat şi plin de farmec anotimp de peste an. Adevărate spectacole, pline de magie se-ntorn în faţa noastră, laic sau creştin, despre facerea pământului, a cerului, cosmogonia lor trecând prin forme cromatice, gestuale sau vestimentare, deosebit de pitoreşti.
Aspectul de petrecere de după colindat ţine, probabil, de perioada postului. Jocul nu era organizat, ci spontan, dar de mare virtuozitate şi încărcătură.
Această manifestare ad-hoc este una a bucuriei şi nu era decât animare a cetelor de colindători. Aspectul spectacular epic care stă la baza arhitecturală a colindelor îl putem căuta doar în varianta din străbuni.
Asta-i Sara
Asta-i Sara
Sară mare
Mâne-i zâua di Crăciun
Când s-o născut Domn cel Bun
În iezlea cu fân plină
Când s-o dus după lumină
Magii călători cu dar
Pântr-un împărat cu har
Să ne scape de păcat
Din ceriu întunecat
La mulţ ani s-aveţ folos
Ghi Naşterea lui Hristos.
Iosiv cu Maria-ntra
Iosiv cu Maria-ntra
În sălaşi ghi noapte grea
Naşterea s-apropia
Şi Maria să-ngrijea
Ajutori Ceresc cerea
Ca uşor să nască ea
Şi în pace a născut
On fiu mândru şi plăcut
Razele pă cap lucea
Sălaşul îl lumina
Ş-apoi mama-l înfăşa
Şi în iezle-l aşeza
Culcă-te-mpărat ceresc
În sălaş dobitocesc
Te culcă pă fân uscat
Ghi injeri înconjurat
Care te vor lăuda
Şi mărire îţi vor da
Mărire-ntru Cel de Sus
Şi pace pân la Apus.
În practica de a se corinda la ferestre, la Macea se cunoaşte o variantă a Mioriţei, asemănătoare cu cea de la Socodor sau Curtici, dar care se corinda de Crăciun.
Pă răzor ghi vie
Pă răzor ghi vie
Este-on pom mărunt
La frunză rotund
Iar la umbra lui
Cine se hodineau?
O, doi, tri păcurari
Ei verii primari
Ei se voroveau
Că pe cel mai mic
Ei l-or omorî
Ei îl auzi
Şi din glas grăi
– O, draji fraţii mnei
Ghi mi-ţ omorî
Să mă îngropaţ
În grajdul oilor
În stâna mneilor
Iar în loc ghi cruce
Puneţ lancea me
Şi în vărfu lăncii
Puneţ fluiera
Vântul va sufla
Fluier fluiera
Maica alerga
Cu cofa în mână
La oi să le mulgă
Ea îi întreba
Voi spuneţ aşa
– C-am rămăs năpoi
Cu-o turmă ghi oi
Şi-s atâchea şchioape
Nu le poci abate
Ghi tufişi stufoşi
Ghi ficiori frumoşi
Ghi tufe stufoase
Ghi fete frumoase.
Importanţi sunt actanţii, corindătorii, gazda care le dă colac, nuci, mere, cârnaţi ori cărdăboşi puşi după cap, ţucur după pom, care se punea în străicuţe, dar şi Guda cu sacul, un om mai sărac din sat care îi însoţea mascat să nu li se ia bănuţii de griţari şi care căpăta diferite produse, clisă, pâine, colac.
Tot la fel de importanţi sunt actanţii din mersul cu Steaua, care se practica şi la Biserică, în trei, în cinci ori în opt. În trei erau Irod, Baltazar şi Gaşpar. În cinci erau Irod, Baltazar, Gaşpar, Soldatul şi Îngerul, iar în opt erau Irod, Baltazar, Gaşpar, Melchior, Soldatul, Călugărul, Ciobanul, Îngerul. Costumaţia era lucrată acasă, un comănac din hârtie glasată şi inele din lanţuri tot de hârtie glasată. Culorile erau alese cu specific naţional de tricolor, iar de la biserică se lua stiharia (explicaţie?) peste care se aşeza un brâu de carton tot tricolor. Sabia era ascunsă în cheacă, iar steaua era de cinci-şase colţuri pusă pe o bâtă.
La cioban se remarca o bituşe lungă şi bâta.
Se cunosc versurile declamative:
Această ziuă preacinstită
Sărbătoare preamărită
Vă dorim ca să vă fie
La mulţi ani cu bucurie
La mulţi ani s-aveţ folos
Ghi Naşterea lui Cristos.