Sclobod îi a corinda?

Sclobod îi a corinda?

Florica R. CÂNDEA/ UZPR Arad

Fiecare anotimp are obiceiuri agrare, dar şi culturale specifice. Fastul repertorial se reface în fiecare anotimp în funcţie de vatra cultural-regională.

Cu siguranţă, iarna rămâne cel mai bogat şi plin de farmec anotimp de peste an. Adevărate spectacole, pline de magie se-ntorn în faţa noastră, laic sau creştin, despre facerea pământului, a cerului, cosmogonia lor trecând prin forme cromatice, gestuale sau vestimentare, deosebit de pitoreşti.

Aspectul de petrecere de după colindat ţine, probabil, de perioada postului. Jocul nu era organizat, ci spontan, dar de mare virtuozitate şi încărcătură.

Această manifestare ad-hoc este una a bucuriei şi nu era decât animare a cetelor de colindători. Aspectul spectacular epic care stă la baza arhitecturală a colindelor îl putem căuta doar în varianta din străbuni.

Asta-i Sara

Asta-i Sara

Sară mare

Mâne-i zâua di Crăciun

Când s-o născut Domn cel Bun

În iezlea cu fân plină

Când s-o dus după lumină

Magii călători cu dar

Pântr-un împărat cu har

Să ne scape de păcat

Din ceriu întunecat

La mulţ ani s-aveţ folos

Ghi Naşterea lui Hristos.

Iosiv cu Maria-ntra

Iosiv cu Maria-ntra

În sălaşi ghi noapte grea

Naşterea s-apropia

Şi Maria să-ngrijea

Ajutori Ceresc cerea

Ca uşor să nască ea

Şi în pace a născut

On fiu mândru şi plăcut

Razele pă cap lucea

Sălaşul îl lumina

Ş-apoi mama-l înfăşa

Şi în iezle-l aşeza

Culcă-te-mpărat ceresc

În sălaş dobitocesc

Te culcă pă fân uscat

Ghi injeri înconjurat

Care te vor lăuda

Şi mărire îţi vor da

Mărire-ntru Cel de Sus

Şi pace pân la Apus.

În practica de a se corinda la ferestre, la Macea se cunoaşte o variantă a Mioriţei, asemănătoare cu cea de la Socodor sau Curtici, dar care se corinda de Crăciun.

Pă răzor ghi vie

Pă răzor ghi vie

Este-on pom mărunt

La frunză rotund

Iar la umbra lui

Cine se hodineau?

O, doi, tri păcurari

Ei verii primari

Ei se voroveau

Că pe cel mai mic

Ei l-or omorî

Ei îl auzi

Şi din glas grăi

– O, draji fraţii mnei

Ghi mi-ţ omorî

Să mă îngropaţ

În grajdul oilor

În stâna mneilor

Iar în loc ghi cruce

Puneţ lancea me

Şi în vărfu lăncii

Puneţ fluiera

Vântul va sufla

Fluier fluiera

Maica alerga

Cu cofa în mână

La oi să le mulgă

Ea îi întreba

Voi spuneţ aşa

– C-am rămăs năpoi

Cu-o turmă ghi oi

Şi-s atâchea şchioape

Nu le poci abate

Ghi tufişi stufoşi

Ghi ficiori frumoşi

Ghi tufe stufoase

Ghi fete frumoase.

Importanţi sunt actanţii, corindătorii, gazda care le dă colac, nuci, mere, cârnaţi ori cărdăboşi puşi după cap, ţucur după pom, care se punea în străicuţe, dar şi Guda cu sacul, un om mai sărac din sat care îi însoţea mascat să nu li se ia bănuţii de griţari şi care căpăta diferite produse, clisă, pâine, colac.

Tot la fel de importanţi sunt actanţii din mersul cu Steaua, care se practica şi la Biserică, în trei, în cinci ori în opt. În trei erau Irod, Baltazar şi Gaşpar. În cinci erau Irod, Baltazar, Gaşpar, Soldatul şi Îngerul, iar în opt erau Irod, Baltazar, Gaşpar, Melchior, Soldatul, Călugărul, Ciobanul, Îngerul. Costumaţia era lucrată acasă, un comănac din hârtie glasată şi inele din lanţuri tot de hârtie glasată. Culorile erau alese cu specific naţional de tricolor, iar de la biserică se lua stiharia (explicaţie?) peste care se aşeza un brâu de carton tot tricolor. Sabia era ascunsă în cheacă, iar steaua era de cinci-şase colţuri pusă pe o bâtă.

La cioban se remarca o bituşe lungă şi bâta.

Se cunosc versurile declamative:

Această ziuă preacinstită

Sărbătoare preamărită

Vă dorim ca să vă fie

La mulţi ani cu bucurie

La mulţi ani s-aveţ folos

Ghi Naşterea lui Cristos.