(Valeriu Barbu – „Bă, Ţărane!”, Ed. Minela, 2020)
Am primit zilele acestea manuscrisul Bă, Țărane! autor Valeriu Barbu.
Înainte de a intra în lectura propriu zisă, se cuvine a menționa faptul că autorul Valeriu Dg Barbu, are un palmares bogat cu stiluri diferite, debutând în 2008, la Editura Nelinişti Metafizice din Constanţa, cu volumul Din cioburi. Au urmat apoi alte volume: Arlechinul cu fesul pe dos, Lipit pământului, Tablele împărţirii, a mic de mână, Oam…eni, Balans, ciocolată cu lămâie, Non ti sazi mai, un fluture încărunțit, poetom…
Valeriu Barbu este stabilit la Roma de peste 10 ani unde este preşedintele Cenaclului de la Roma, coordonează revista și Radio Vocativ și colaborează cu Editura Minela.
Găsim în primele pagini ca motto, următoarele „ uneltitorii au decis să învrăjbească oamenii țării tale, să creadă Țăranul un nume de hulă, de dispreț, de umilință când, nu este deloc așa!” de aici înțelegem că de fapt autorul își dorește să creioneze un anume portret omului și vieții de la țară. Niciodată nu am considerat că este o rușine să provii de la sat. În literatura noastră română, dar și în alte domenii, au fost numeroși cei ce s-au evidențiat și aveau originile direct din sat.
„Totul a plecat de la un caiet negru găsit lângă un coș de gunoi, la intrarea terminalului T3 a aeroportului Fiumicino din Roma.” spune autorul Valeriu Barbu. „ El este Virgiliu Banu, acest alergător de cursă lungă pe linia cercului ne îndeajuns de larg, adesea căzând de pe linia de circumferință, dar mereu dispus să cedeze atât tentației plecării, cât și a rămânerii în același punct. Își scrisese mereu jurnalul ”de bord” pe caiete scumpe, de la Claire Fontaine, cu coperți negre, folosind un elegant stilou Waterman, cu cerneală humărie sau, când era trist, doar cu un ciot de creion. Unele caiete au rămas uitate prin casele unde a stat cu chirie, în diferite sate, orașe, țări, conțineau și încercări literare, versuri șchioape – iar alte caiete i-au fost furate, câteva pierdute prin cafenele sau prin parcuri, uitate pe bănci. Acest caiet a ajuns pe mâna cui trebuia!”
Mi-a atras atenția numele personajului de la care pornește subiectul cărții Virgiliu Banu – care mă duce cu gândul la poetul latin Publius Vergilius Maro (cunoscut în limba română ca Virgiliu) care a studiat la Roma iar în poemele sale sunt descrise priveliști naturale, scene din viața păstorilor și agricultorilor, se glorifică virtuțile Romei și personalitatea lui Augustus.
Încă de la început am sesizat caracterul oral popular al exprimării lui Valeriu Barbu. Constat că autorul gălățean ne-a dat o sinteză actualizată a stilului popular narativ.
Valeriu Barbu a abordat stilul narativ oral cu mijloacele creației prin scris, dându-ne o variantă personală a stilului oral în scris. Aceasta i-a oferit posibilitatea de a cântări fiecare cuvânt, fiecare expresie, frază în muzicalitatea ei cât mai originală, de a alege și a reveni modificând, cu truda caracteristică marilor creatori.
Îndrăznesc să fac o paralelă cu Ion Creangă, căci lecturând manuscrisul Bă, Țărane! am remarcat faptul că autorul Valeriu Barbu a preluat construcțiile și unitățile stilistice populare și le-a retopit apoi într-o sinteză la o înaltă temperatură artistică, ridicând un stil literar sortit să rămână unic.
Caracteristicile de căpetenie ale stilului oral popular ar fi : frecvența apreciabilă a dialogului și monologului, a interjecțiilor, a formelor exclamative și a onomatopeelor, apoi deasă repetiție în diferitele ei forme.
Frecvența dialogului și monologului este impusă de rolul mărit al acestora în comparative cu stilul scris, unde Valeriu Barbu folosește interjecțiile, exclamațiile și onomatopeele cu o frecvență apropiată de cea a povestitorilor populari care recurg de mult mai des la aceste forme de exprimare afectivă și plastică.
Caracteristicile fabulei revin cel mai adesea în paginile lui Valeriu Barbu:
„Vorbea cu piatra și-i povestea despre fiecare petic de țărână apoi asculta, asculta îndelung. Piatra îi ceruse s-o ducă să vadă acele locuri pe care nu le mai văzuse de milenii iar el se supuse docil.”
„Îi răsunară în minte spusele unei păsări, aflată undeva într-o piață din Roma: ”Să te uiți în inima ta! Dar ia puneți întrebarea asta și ție: ce vrei tu de la tine? Ai umblat prin atâtea locuri, țări, ai irosit ani și putere, ai învățat suferința numelui tău, eu te îndemn doar să te cobori în inimă și acolo să cauți orice răspuns, căile sau viitorul chiar. Eu nu pot decât să fac tot ceea ce au făcut strămoașele mele, să te veghez și să te ajut numai cât ne este îngăduit.”
Și umorul și satira sunt o parte componentă a stilului artistic al scriitorului, un mijloc de scoatere în vileag a laturilor negative ale vieții sau ale personajelor, precum sunt lăcomia, lenevia, viclenia, fățărnicia, prostia omenească și alte cusururi, dar și nedreptățile sociale, pe care le-a reflectat din plin în paginile acestui volum.
Umorul, râsul, la Valeriu Barbu izvorăște din două surse: una din ele constă în comicul personajelor, pe care povestitorul le mânuiește, cum mânuiește rapsodul păpușile, cealaltă sursă constă în specificul de povestitor, care-și dezvăluie talentul cu mult umor și ironie.
Valeriu Barbu nu urmărește scopul de a crea portretele fizice sau morale ale eroilor săi cu instrumente umoristice, ci îi lasă pe fiecare să se autoprezinte prin faptele și vorbele lor, însoțite doar pe ici-colo de câte un mic comentariu hazliu.
Cartea lui Valeriu Barbu, este o răscolire emoțională în amintirile românilor plecați peste hotare pentru un trai mai bun, dar care își au origini de la sat, iar aceștia nu sunt deloc puțini. Cu siguranță mulți cititori se vor regăsi în poveste.
„Povestea unui emigrant român începe cu un rezumat aproape banal: Un băiat oarecare de la țară, dintre atâtea sute de mii, plecat în lumea largă să-și afle cumva un rost, încearcă mai mult decât ”cele douăsprezece munci ale lui Hercule”, în domenii surprinzătoare – de la hamal, la informatician, de la spălător de vase, la manager, a gustat străinătatea prin mai multe țări: Spania, Israel, Germania și, în cea mai bună parte, în Italia. La fiecare loc de muncă nu a rămas mai mult de doi ani!”
Povestea este împărțită în opt capitole care au legătură și continuitate, iar acțiunea călătorește prin satele din Moldova, de unde sunt cei mai mulți români plecați. Cititorul se va întâlni cu regionalismele locurilor unde ajunge povestea, se va amuza de descrierea pitorească și pe alocuri de dialogurile îndrăznețe. Este o carte despre identitatea noastră ca neam, păstrător al trecutului dar adaptat unui prezent din ce în ce mai mai agresiv și mai dornic de schimbări.
Daniela Gumann