Din seria: Interviurile Floricăi Florica R. Cândea și Daniela Gumann

FRC-Bună ziua Daniela, și bine te regăsesc acasă la tine! De la Salzburg la Galați a fost un pas!

Te rog să povestești cititorilor și prietenilor noștri această poveste (ori decizie).

DG: Încă facem pași spre această decizie, dar acesta este scopul, să mă întorc acasă. Acolo unde îi am pe cei dragi ai mei. În loc sigur, cuminți și răbdători în veșnicie. Îmi cheamă pământul durerea, așa cum spune și titlul cărții lui Octavian Goga – Ne cheamă pământul.  Un strigăt pustiu mă cheamă acasă. Eu am iubit-o foarte mult pe mama, iar ce spunea ea, era lege pentru mine. Ultima ei dorință a fost să-i promit, ba chiar să sun în fața ei și să reziliez contractul de muncă din Israel(pe atunci). Atât timp cât scriu mereu doar în limba română, este ușor de priceput, că pentru mine, străinătatea e ca un hotel. Am simțit emigrarea ca pe o renaștere. Totul este nou și este o provocare. Un test de evaluare a propriei ființe. Dacă în România ai colegi, vecini, rude la care uneori poți apela să te ajute, ei bine, în străinătate trebuie să înveți să te descurci singur și asta este o probă de foc. Am plecat din România cu mari speranțe și mi-am dovedit că pot, dar am și înțeles de ce am reușit mai bine în străinătate decât în țara mea. „ Nemo propheta in patria sua.” (Nimeni nu-i profet în țara sa)

  Acum mă întorc acasă pentru a merge mai des la mormântul mamei, unde de curând am reușit să aduc și osemintele bunicilor, iar acest lucru îmi dă o pace lăuntrică deosebită. De la o vreme, punem preț mai mult pe emoție decât pe materie.

FRC-În fond, fiecare avem o casă! Fiecare suntem sortiți să (ne)călătorim.

Pentru că acest dialog neconvențional ne cam prinde în sărbătorile de Crăciun și cum și cărțile mele (ultimele) au ajuns, aș propune să dezvoltăm puțin …drumurile noastre. Fiecare am pornit de jos. Eu am anii tăi de scenă(nu o lua ca pe o auto investire) iar tu ai jumătatea vieții socotind veacul.

Cum vezi punctele de sprijin G (puncte de care voi vorbi foarte mult în noul meu volum, și care e abrevierea, metaforic, a unui spațiu Imaterial drag mie).

Pentru tine G este ce? Vorbim, așa, ca între două prietene.

DG: Pornind de la faptul că este bine cunoscut punctul G ca apogeu al plăcerilor, în cazul de față, cred că vă referiți la G de la Gumann. Da, categoric odată cu apariția soțului meu Constantin Gumann, a apărut soarele și pe strada mea și îmi luminează calea către împlinire, pentru că partenerul are rol de soț, uneori de prieten, alteori de psiholog.

– „Dar pe tine te susține soțul, nu?” vine mereu întrebarea. Răspunsul meu este: – „Soțul meu mă susține întotdeauna. Altfel nici nu am fi împreună.

Dar ce înseamnă pentru cel ce întreabă „a susține”? Pentru că în realitate, munca mea nu o face nimeni. Nu vă spun o noutate: iubirea rămâne o prioritate şi gândurile trebuie constant purificate pentru a avea parte de fericire ca la carte.

Avem împreună la ora 10.00 – 10.30, cafeluța literară. A doua din zi, căci noi obișnuim a ne trezi foarte devreme și până la acea oră, citim, scriem, răspundem la emailuri și apoi ne întâlnim să facem sinteza care de multe ori ajunge să fie o adevărată analiză literară.

FRC-Așa! Suntem sortiți piezișurilor! Salonul mi-a adus foarte multe favoruri dar și câteva…. puncte G cam brutale! Irelevante, în fond dar zdrobitoare ca și fond: cereri de diplome, legitimații, email-uri cu revanșe… Aș vrea să te întreb pe ce criterii te bazezi când promovezi valori?

DG: La această întrebare, cred că punctul G se referă la Guttenberg ca revistă ori Salon. Știu la ce vă referiți, dar cred,  că și președinții de state care acordă pe merit sau nu distincții dar care vin și trec, iar scriitorii rămân, eu consider că şi aceste categorisiri, mode, mofturi etc. vin şi trec, dar rămân scriitorii adevărați, care trec proba timpului și a cititorului.

Trebuie să vă spun că eu nu promovez scriitori. Eu doar le acord șansa ca ei să se promoveze prin ceea ce spun, scriu și oferă.

FRC- Cum vezi azi, teoriile literaturilor desuete?

DG: Teoretic cel puțin, dată fiind răfuiala furibundă cu trecutul, violența „cancel culture”, istoria literaturii naționale pare un proiect desuet. Practic, însă, ea rămâne o prejudecată de succes. Pus pe orice copertă, titlul Istoria literaturii române va stârni nu doar interes, ci și dezbateri, polemici și, pe moment cel puțin, va conferi autoritate. Ca şi restul Europei de Est, România face școala postmodernismului în termeni americani, iar acest lucru nu rămâne fără urmări la nivel literar, ideologic, socio-cultural şi politic. Structuralismul epuizează apetența epocii pentru termenii „tari”, pentru concluziile științifice, pentru canonul raționalist de științificitate şi cercetare obiectivă. Poststructuralismul descompune şi expune privirii tocmai detaliile şi articulațiile obnubilate. în vreme ce structuralismul articulează o teorie fără memorie, despre poststructuralism se vorbește astăzi ca despre un discurs al recuperării memoriei ca urmă a ceea ce se ascunde în spatele oricărei prezențe. Relevanța teoretică a acestei conclu2ii este aceea că timpul şi istoria se întorc în discurs în formule minimaliste, adesea derizorii, dar relevanța ei practică este câștigul major: posibilitatea deschiderilor spre teorii ale ascunsului şi tăcerii, altfel decât de pe poziții mistice.

FRC- Revin la conspirații. Punctul G e unul literar de care m-am foarte folosit în decriptarea stărilor mele pe care, vreau să cred, sunt literare. Nimeni, însă, nu mi-a dezvelit corpul celor două cărți în fuziunile mele metaforice (așa cum aș fi dorit).Oare ,cripticul, eclecticul ,nu sunt specifice femeilor?

DG: Șoaptele de stil fac diferența. Misticul feminin și personal invită interesul spre descoperire! Feminitatea este o stare de bine care se vede la exterior ca o strălucire delicată ce rezultă din liniște, încredere și bucuria de a trăi momentul sub aura misterului. 

Stilul eclectic combină mai multe stiluri, de cele mai multe ori contrastante, își dorește să experimenteze și să combine stilul de bază cu unele pline de personalitate, boem combinat cu avangardism sau chiar nonconformism pe fundal clasic. Practic, am putea spune ca este un non-stil, care te îndrumă spre găsirea propriilor combinații. În esență, un indiciu criptic duce la răspunsul său, atâta timp cât este citit în modul corect. Ce pare să spună indiciul atunci când este citit normal (citirea suprafeței) este o distragere a atenției și de obicei nu are nimic de-a face cu răspunsul la indiciu. Provocarea este de a găsi modalitatea de a citi indiciul care duce la soluție. Energia feminină este singura capabilă să catalizeze procesul creaţiei, în aparență exclusiv masculină, suflul ei, abia întrezărit din umbră, stimulând şi susținând interior eforturile creatoare ale meșterului, ea fiind forţa regenerativă şi luminoasă ce declanșează şi întreține impulsul creator. Flăcările suprapuse ale erotismului şi dragostei, femeia fiind reflexul existenței întru imediat şi pentru securitate, sub imperiul instinctului, făptură – metaforică prin excelență – fiind înfiriparea diafană a existenței întru mister şi pentru revelare, sub zodia creației.

FRC- Daniela, se fac doi ani de când, tot în preajma lunii cadourilor, am mai povestit neconvențional. Stă în puterea ființei mele să te întreb ce mai faci(ca un tot să înțelegi acest „faci” nu ca pe un banal joc al cuvintelor).

DG: Încerc peste tot să vorbesc despre cultura românească, despre istoria românească. Încerc să le explic străinilor că nu suntem numai ciurucuri, ci suntem, în mod firesc, un amestec de caractere, ca în oricare altă națiune. E ușor ca, din dorința de scandal, să te fixezi pe lucrurile negative, iar atunci oricine poate fi arătat cu degetul, nu scapă nimeni. Dar cred că e mai frumos să ne căutăm motive de mândrie. Eu am spus întotdeauna că sunt româncă. În toate biografiile mele scrie așa. Mizez pe noțiunile mele esențiale: onestitate, demnitate, iubire, disciplina minții, căutarea adevărului, prețuirea frumuseții. Într-o eră a post umanului, toate astea ar putea părea desuete. Pentru mine, ele sunt elementare, ca apa sau ca aerul.

FRC- Îmi place să cred  că între noi s-a sudat o prietenie și nu vorbim aici de dragul tehnocrației!  Cum e să câștigi, pierzând sau invers și de ce?

DG: Adevărat că între noi s-a sudat o prietenie, iar liantul a fost această comunicare, uneori și dincolo de cuvinte și mai ales printre cuvinte. „Există o vorbă veche care spune că «rudele ni le dă Dumnezeu, prietenii îi alegem singuri».“  Pentru că niciuna din noi nu avea nevoie de o parteneră cu care să-și petreacă timpul liber sau să meargă la shopping, ci aprecia persoana cu care „să vorbească aceeași limbă în sincron“, cu care să împartă trăiri, bucurii sau tristeți; pe cineva în fața căreia să se poată „dezbrăca“ de măștile pe care le poartă, fără teama de a fi criticată sau judecată.

Referitor la pierderi, am remarcat, de-a lungul timpului, un principiu extraordinar acționând in viața mea: câștiguri care vin in urma aparentelor pierderi.

Dumnezeu nu m-a ținut departe de  pierderi, răni sau dificultăți, ci a lucrat prin ele — transformând fiecare din aceste circumstanțe neplăcute în ceva folositor. Pentru că dacă cineva m-a dezamăgit, este bine că am realizat acest lucru și am eliminat alte posibile dezamăgiri viitoare. Doare pe moment și poate chiar mai mult, sunt devastatoare pe moment, dar acele experiențe dureroase prin care am trecut cu familia și cu prietenii sunt prea personale pentru a le împărtăși. Răni si pierderi care nu sunt pentru ochii omului și sunt peste înțelegerea omenească. Momente când Dumnezeu a fost foarte aproape de mine, uneori explicând-mi nedumeririle, alteori asigurându-mă doar prin tăcere de prezența Lui.

FRC-Mă întorc la cei doi G (sau trei ) din viața ta! E aceeași armonie pe care o știam? Cum simțiți albia aromelor care vă învăluie această perioadă? Cum e să fii, de-acum, la casa ta ,de acasă? Cum decurg Saloanele tale și ce gust au feliile …de carte? Apoi, cum gândește Daniela Gumann să între în Panteonul gălățean ca o noutate ori ca o prioritate?

DG:  Cei doi G sau trei din viața mea, cred că vă referiți la Gumann Constantin, Gumann Johanna și Galați, sau la cei din sufletul meu care m-au chemat acasă: mama Georgeta și bunicul Gheorghecare mă susțin/inspiră din universul mare unde au fost aleși să plece. Este vorba de mama mea Georgeta care m-a iubit enorm și încă o mai simt prezentă în preajma mea. Un alt G este bunicul meu Gheorghe de la care am multe de învățat, cum ar fi curajul de a spune ce simți și de a reacționa cum consider eu că e bine. De la toți acești G, am ca model setea de a cunoaște și cerceta. Bunicul meu stăpânea foarte bine istoria lumii, politica îl interesa, pentru care a plătit greu întreaga familie. Mama mea citea cu mare plăcere și interes, orice carte primea și din puținul ei, făcea tot posibilul să cumpere cărți. Multe din cărțile mele din bibliotecă, sunt subliniate și au însemnări pe margine, pentru că le analizam/discutam împreună, după ce le citeam și eu la recomandarea ei fermă. Acum am cu soțul meu aceleași momente. Eu neștiind să scriu decât despre ceea ce mă înconjoară, mă consider o autoare modernă a timpului, iar semnătura mea girează un fel de decupaj istoric, real, în care întâmplarea face ca eu să fiu așezată. Pe mine opera m-a născut, după chipul şi asemănarea ei. Consider că între extrema autorului-scriptor, copiator al vieții în operă, și aceea a autorului fictiv, a cărui viață nu este decât o addenda sau un reflex al operei unde se întinde câmpul vast al ipostazierilor auctorialității.­

Cum e să fii, de-acum, la casa ta, de acasă? – Încă de la vârsta de 21 de ani sunt la casa mea. Am avut mereu dorința de independență și remarc acest lucru și la fiica mea care a decis să locuiască separat, singură și independentă. Sentimentul proprietății a fost foarte pregnant în personalitatea mea. La vârsta de 34 ani, dobândisem deja, din câștigul personal, trei proprietăți.

La întrebarea despre salonul recent realizat, am să încep cu ultima întrebare și anume „cum gândește Daniela Gumann să între în Panteonul gălățean ca o noutate ori ca o prioritate?” Pentru că în Galați există deja un Salon literar „Axis Libri” organizat de Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ Galați unde se realizează lansări de carte, dezbateri literare, recitaluri de muzică și poezie, în consecință, Salonul Literar din Casa Gumann nu este nici noutate și nici prioritate ci mai curând, exclusivitate.

Din experiența noastră acumulată la diverse evenimente cultural/literare, am remarcat faptul că deși făceam un efort deosebit să ne deplasăm la locul desfășurării, ni se încredința cu îngăduință cel mult 5 minute să ne prezentăm opera sau în funcție de tema respectivă. Desigur cunoaștem originea expresiei latinești „Non multa, sed multum.” care înseamnă nu multe, ci mult (adică nu multe, în sens cantitativ, ci mult, ca valoare), dar totuși, dacă ar fi avut mai mult timp să se prezinte… Ei bine, Salonul Literar din Casa Gumann, se dorește a fi o completare selectivă. Completare în sensul că invitatului de la salon, i se va acorda toată atenția și va avea ocazia să se prezinte în decursul unei ore dedicată doar pentru el. În același timp, salonul va fi și selectiv, deoarece se află în casa personală și ne rezervăm dreptul să ne alegem invitații în funcție de talente și pasiuni, diferențiați prin timp, sensibilitate şi stil .

FRC-Nu vreau să încheiem până nu vorbim de rețete preferate, bucate alese și haine în prag de sărbători.

DG: Zilele de tainice pregătiri, misterul, șoaptele, tăcerea în fața ușilor închise și apoi, deodată, oficierea covârșitoare într-o izbucnire de lumină, însoțită de plăcutul miros de brad, toate sunt atât de strâns legate în amintirea mea de sărbătoarea Crăciunului. Mereu a fost puternic impresionant pentru mine, nu numai prin faptul că de la bunici am învățat însemnătatea lui religioasă, cât pentru faptul că mereu parcă de Crăciun se întâmpla ceva care să mă marcheze pentru mult timp. Îmi amintesc sărbătorile de Crăciun când copil fiind, admiram spectacolul străzii, unde vedeam mulți adulți preocupați să cumpere cadouri, sau dulciuri pentru copii, sau frumoase articole vestimentare pentru a se bucura de sărbătoare, eu însă nu simțeam nicio diferență de celelalte zile din an, dacă rămâneam acasă cu mama. Când mergeam la bunica la țară, simțeam altfel Crăciunul. Pentru mine Crăciunul este momentul cel mai puternic emoțional din an pentru că mă doare plecarea celor dragi din viața mea. Oricât de plină mi-ar fi masa cu bucate alese, iar casa cu invitații apropiați de suflet, amintirile mele din copilărie sunt vii, mă inundă și mă copleșesc. Din acest motiv am ales să mă întorc în România.

Revenind la întrebarea dumneavoastră cu privire la rețete preferate, din meniul meu de Crăciun, nu lipsește niciodată chișca și friptura de porc – așa cum nu lipsea nici la bunici. În rest diversific în funcție de invitați și alte diferite pofte. Referitor la haine, mă duce gândul la Albert Einstein care spunea:

„Am ajuns la vârsta la care, dacă cineva îmi spune să port șosete, îmi permit să nu îl ascult.” – Chiar așa! Am ajuns la vârsta în care prioritar este să mă simt eu bine în hainele mele. În acest sens, nu sunt prea cheltuitoare. Încă am costume în stare bună și pe care le port de mai bine de 15 ani, însă pasiunea mea spre design vestimentar este încă vie și îmi lucrez singură aici anumite rochii când este nevoie sau am plăcere.

FRC-Am ținut să te descos  după ce te-am descoperit pentru că sunt în faza de aranjare a unei cărți…cu neconvenționalele(sic!!!)la cererea insistentă a unor dragi prieteni, dintre care unul mi-a …ghicit …în palmă….că dau ..bine cu ele! Așadar, haide să vedem, la final, dacă punctele noastre G, comune ,vor prinde cheag în curând!

Mulțumesc! Sărbători în pace ție și familiei!

DG: Eu vă mulțumesc pentru invitația la dialog și vă doresc mult succes în realizarea proiectului la care lucrați. Este perioada din an în care dorințele se împlinesc, iar visele devin realitate. Sărbătorile de iarnă, îndeosebi cele de Crăciun, sunt adevărate evenimente ale sufletului.

Ca trăitori la paralela 45, suntem binecuvântați cu bucuria celor patru anotimpuri, fiecare cu farmecul său unic, repetabil mereu în alte nuanțe, iar între toate, anotimpul alb cel mai dens în trăiri spirituale.

Sărbători minunate, cu pace și sănătate,  vă doresc tuturor cititorilor!

Interviu realizat de prof. Floare R. Cândea și publicat în:

RTV UNIREA

SALON CULTURAL GUTENBERG

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *