Captivitatea libertății umane

„Captivă între bine și rău”- autor Loredana Groza

Editura PIM, Iași, 2022

            Se afirmă, ca pe un adevăr general valabil, că omul este ființa care dispune de cea mai mare libertate.  Perioada dintre venirea pe lume până la sfârșitul implacabil, este identificată, uneori, cu libertatea absolută a omului de a se manifesta, de a decide, de a avea diverse atitudini față de evenimente, față de persoane, chiar față de situații majore – sociale, politice sau de altă natură. De fapt, cum este și în natura lucrurilor, libertatea devine o captivitate între cele două puncte esențiale: nașterea și moartea. Oare omul nu este captiv în propria existență? Nu cumva libertatea este un concept golit de conținut, poate chiar fals?

           Binele și răul, această contradicție structurală pe care se construiește omul, au existat mereu și, precum în povestea celor doi lupi, unul bun și unul rău, se dezvoltă latura pe care tu însuți o hrănești, fie pe cea pozitivă, fie pe cea negativă. Însă omul nu poate fi nici bun, dar nici rău în totalitate; el oscilează între bine și rău, tinzând ori spre una, ori spre alta dintre cele două alternative, sau evoluând de la una la alta, în ambele sensuri, în funcție de ceea ce îi oferă destinul, de alegerile pe care trebuie să le facă. Putem vorbi și aici de o dualitate a ființei umane, de o anumită captivitate între bine și rău.

           Tânăra Loredana Grosu, prin romanul de debut „Captivă între bine și rău”, atinge cu sensibilitate aspectele menționate mai sus, prin intermediul unor personaje clar conturate, dintre care protagonista Danya Maud pare a fi un alter-ego al autoarei. Ajunsă la majorat și făcând parte dintr-o familie bogată, Danya trece prin multe momente de cumpănă, își pierde ambii părinți, rămânând doar cu unchiul ei, fratele mamei, personaj dubios inițial, dar care are, pe parcursul acțiunii, o traiectorie ascendentă, devenind, în final, personaj pozitiv, care-și face procese de conștiință pentru greșelile comise, dar primește și pedeapsa divină pentru tot răul făcut. În viața Danyei, intervine Anton Moraru, un tânăr apropiat de unchiul său, de care fata se îndrăgostește iremediabil. Personaj negativ, Anton este tipul duplicitarului și al ipocritului, reprezentantul răului din acest amplu roman, care o atrage pe naiva Danya într-o aventură absolut scabroasă, dar și violentă, cu urmări nefaste asupra fetei care descoperă fața reală a omului pe care îl iubea. Anton este, din punctul de vedere al evoluției sale în firul epic, antitetic față de unchiul Frank Jones, el regresând de la bine la rău în mod intenționat, pentru a o putea atrage pe Danya în capcana intereselor sale meschine și neortodoxe.

Narațiunea, realizată obiectiv, este organizată liniar, fără planuri alternative, fiind structurată în 24 de capitole cu titluri sugestive, care suscită interesul cititorului și captivează atenția, în așa fel încât romanul se citește cu ușurință, cu acea curiozitate de a atinge deznodământul. Autoarea posedă o bună tehnică a scrisului, dialogurile alerte și numeroase conturând o dinamică a acțiunii, completată cu descrieri bine plasate, de factură realistă („Atunci el a început să se uite la corpul Danyei care era ca o clepsidră. Prin bluza ei pe gât, albă, îi observă sânii de mărime medie și rotunzi. Avea un abdomen plat, liniile șoldurilor erau perfect conturate, picioarele ei erau lungi și subțiri. Privind-o, Anton și-a spus în gând că va face treabă bună cu acel corp seducător, doar că trebuia să o transforme pe Danya în zeița de care avea el nevoie.”) și presărată, acolo unde este necesar, cu retrospective narative ale unor personaje, care capătă, astfel, mai multă consistență (unchiul Frank).

  Este prezentă și introspecția, realizată din perspectiva naratorului omniscient: „O durea nepăsarea lui Anton față de tot ce i-a oferit, punându-și sufletul în palma lui, fără  să-i ascundă nimic. Nu înțelegea de ce se comporta atât de dur tocmai el, cel pe care îl iubea atât de mult, încât, dacă i-ar fi spus că a fost doar o greșeală, rugând-o să-i mai acorde o a doua șansă, l-ar fi iertat.”  

           Întâmplările dramatice prin care trece o duc spre împlinirea destinului (nimic nu este întâmplător în viață!), prin apariția „omului din vis”, a celui care mereu o salva de la înecul într-un lac, în ultima clipă – medicul Marius.  Acesta se îndrăgostește de Danya la prima vedere și devine protectorul ei: „Era atât de liniștită, încât a avut impresia că este un înger. Un înger cu aripile frânte, dar el o va ajuta să se vindece de orice rană și o va învăța să zboare din nou.”

            Finalul aduce în prim-plan, ca o concluzie, mesajul pe care autoarea dorește să-l înțelegem și să-l simțim printre rânduri:  cu toate că nu vom ști niciodată cât este destin și cât este alegere în existența noastră, totuși, iubirea adevărată rămâne să însenineze cerul inimilor noastre și să ne încălzească sufletele. Iubirea dintre cei doi  (chiar dacă, aici, puțin edulcorată, puțin utopică…) este aproape perfectă, necondiționată, poate fi chiar iubirea visată de autoarea însăși, care, sub semnul lacrimii-simbol a lănțișorului primit de Danya de la mama ei, își dezvăluie „partea sensibilă”, dar și puterea femeii care înfruntă destinul, privind în față orice provocare, fără să fugă…  

Prof. Petronela Angheluță