O carte sau mai multe pentru Viitor, venite din Viitor…
Teodor Parapiru, Error, Ed. Senior, Călărași, 2018 și Dictum, Ed. Senior, Călărași, 2024
Recentele dialoguri amicale care au avut loc la lansarea cărții a patra din tetralogia „Testis”, a domnului Teodor Parapiru, a dus la deschiderea subiectului necunoașterii operei unor scriitori merituoși români în spațiul european, alții decât cei consacrați în acest gen de necesare schimburi culturale, punându-se și problema… Ce-ar fi fost dacă…? De pildă dacă Teodor Parapiru ar fi fost stabilit la Paris sau Berlin, Madrid sau Londra, Viena sau Bruxelles, cât impact ar fi avut opera sa, de o valoare și de o originalitate cu totul și cu totul deosebită? Sau… diaspora românească ar fi fost altfel?
Lansarea volumului „Dictum” a avut loc la Salonul literar al C.A.R. Pensionari Galați, întâlnirea fiind moderată de Ghiță Nazare (de unde sunt și fotografiile), în ziua de 29 mai 2024. În continuare prezentăm fragmente din prezentarea subsemnatului:
„Rămânând oarecum dator cu prezentarea celei de-a treia părți a romanului (foileton) „Testis” (nelansată oficial și din pricina pandemiei), „Error”, acum, când a apărut cartea a patra (mai exact „Sezonul” IV, după cum ține să fie consemnat scriitorul), vom încerca să vorbim despre ambele cărți (III și IV), ambele conținând o altfel de intrigă decât în primele, cu altfel de personaje, cele din primele două, mult mai… (im)pur umane, apărând mai mult episodic în III și IV, în care sunt inserate și două dintre prozele scurte mai vechi, printre cele mai reprezentative ale lui Teodor Parapiru, „Cetățeanul Zero” și, respectiv, „Oglinzile”, miza crescând, de la o posibilă apocalipsă, chiar la apocalipsa pe care o trăim acum, în zilele Anulării Culturii (Culturilor), și spunem asta fără a fi alarmiști, dar mai ales în fața asaltului Inteligenței Artificiale (și a „purtătorilor” umani ai acestei Inteligențe), care este în cărțile lui Parapiru reprezentată de Roboți și noua/ noile divinități (care pot fi cele vechi, updatate și ele)…O istorie a ideilor și a credințelor literare la Dunărea de Jos ar fi nesemnificativă dacă nu am fi atenți la (întreaga) operă a lui T. Parapiru.
Formula aleasă pentru tetralogia (dacă nu va deveni „Pentateuhul” lui Parapiru!) lui Testis, Iudex, Error și Dictum este cu totul și cu totul specială, „învingându-se” (ca la începutul lui „Error”, p.6) Spațiul și Timpul… Este o formulă înrudită cu Spiritul Epocii, ceea ce ni-l confirmă ca pe un Tânăr Etern al gândirii Omului (primordial-esențial, dacă vreți), exprimând „singurătatea celor mulți într-Unul” (după cum este scris în „Error”, p.55), T. Parapiru ținând pasul cu tineri precum Tudor Ganea, Ovidiu Vitan, Marian Coman, prin inventivitate, ingeniozitate, non-conformism, stil, ispita S.F.-ului și fantasy-ul de calitate aducând plus valoare, apropo de Inteligența Artificială, Chat GPT și alte chestiuni din domeniu, la care vom mai bate apropo-uri…
Ca să parafrazăm, Viitorul nu este anulat (sau, cum se spune, la prima vedere, „premeditat și indiferent”, precum în Err., p.34) iar asociațiile, apropo-urile ni-l declară suspect de a fi fan al Vânătorilor de Recompensă din viitor, căutători de clone ș.a.m.d.
Este vorba și de Matrix (se vorbește și de film, nu neapărat Matrix, la p.36, tot din Error: „Este treaba regizorului care face filmul, să pună în operă tragicomedia…”) sau un posibil scenariu de joc pe calculator, la fel de ingenios precum cel al extratereștrilor din „Problema celor trei corpuri”, trilogia lui Liu Cixin, care construiește cu ambiție un univers fabulos și foarte credibil, „cu multe țesături narative, extinse în spații și logici extra-pământene, cu teorii elaborate și o mare densitate de întrebări științifice, politice, filosofice”, ca să cităm din Andra Matzal, acest citat, din „Dictum” (p.34) fiind exemplar pentru paralela cu Liu Cixin:
„- de undeva, din in/ finitul ne/ măsurabil al Spațiului, venise un mesaj teribil care anunța interceptarea sondei VESTITOR 1, trimisă cu zeci/ sute de ani înainte în Cosmos, într-o încercare temerară de intrare în clasa Planetelor locuite de specii capabile să exploreze universul (…) Mesajul de UNDEVA consemna că, în Arhiva Universului, Terra era considerată EXILLIUM (loc de exil), iar specia locuitoare era încadrată la rubrica MENTITUS (mincinos, fals). Cele consemnate pe DISCUL DE AUR, cu informații definitorii despre Terra și despre oameni erau catalogate drept falsuri jalnice, exprimând ignoranța naivă, im/ prudentă și perfidă, atitudine pre/ făcută și scopuri mascate sub formele amabilității și ale cordialității.
Fără echivoc, entitățile raționale de pe Terra erau anunțate/ prevenite că se vor afla sub o supra/ veghere punctuală, infailibilă…”
Cert este că „problema celor patru cărți-corpuri-pline-de-spirit” ale lui Papapiru (care ar putea fi 5,6, 7 ș.a.m.d.) va fi greu de rezolvat/ dezlegat de către criticii și istoricii literari, în general destul de comozi, acest experiment literar fiind unul istoric, confirmat întrucâtva de Solo, poate personajul cel mai cunoscut din cărțile acestea, alături de Julieta, despre izvoarele, sursele și rersursele Istoriei scriindu-se:
„Oricât de mari sunt secretele și tainele, tot se aude câte ceva. După ce trec 10-25-50 de ani, câți prevăd consemnările de serviciu sau regulamentul de angajare, se întâmplă, uneori, să vorbească ba câte un perete, ba câte un tablou, ba câte o ușă, după ce iese la pensie… Și se află! Și, din sursă în sursă, devine resursă!
Pe scurt, așa-i viața!” (p.53 – Dict.)
Parapiru are multe reflecții interesante asupra Istoriei (în întreaga operă), una apare și la p.67 din „Dictum”, tot prin gura lui Solo:
„-Este adevărat, prieteni, că în materie de repetări, istoria este ne/rușinată, ne/ obosită și că are pârtii garantate pentru trasee ne/ controlate, dar există și momente rare când o ia înaintea faptelor. Cel mai trist este că, în clipele ei repezi de petrecere extra/ ordinară, istoria se prezintă mereu travestită, mascată, machiată strident, în fine, de nerecunoscut!”
Deși Solo ar fi peste tot, meditația lui asupra celor relatate în cărți fiind esențială, în „Error” ne ia fața Adam Joshua Alius ( în „Dictum” pre…fața este a lui… Abraham Midas Omphall, personaj de demn de Anotimpurile Totale ale Marelui Patriarh… Marquez!) ca substanța ideatică să fie preluată de marele moștenitor al celui Mai sus Numit, Robin Cristofor Portall, „personaj de companie, aflat permanent în preajma Marelui Conducător, vorbitor a peste 666 de limbi, dialecte și graiuri, cunoscător perfect al tuturor ideilor, afacerilor, problemelor litigioase din spatele ușilor închise ori din peșteri/ crevase/ nișe temporale, i/ memoriale, și a multor tranșee morale, științifice, religioase, politice, sociale etc.” (pp.18-19), în fapt „gașca lui Solo” fiind mutată, ca o super-Poiana a unui Iocanus Universalus, în Ceruri (virtuale sau nu), fiind intentat un Proces (ca la Kafka sau la Răzvan Petrescu) eternului Cain („din cele mai vechi timpuri au existat umanoizi gata oricând să-și dea doctoratul pe această temă până la sacrificarea altora pe termen scurt, mediu sau lung, și să intre în pași de gâscă sau șobolănește prin cărțile de istorie, ori prin calendare, cu moartea pre viață cîlcând.”, p.22, Err), noii-vechi Adam și Eva (acum Alius și Alia) fiind și ei chemați ca martori ai relației dintre Iubire și Ură-Crimă, în textul „Oglinzile” conferențiindu-se pe tema „Ura – factor egalizator între vitejie și frică”…
Crearea Aliei este memorabilă, fiind o scenă demnă de Botticelli, Einstein și Darwin la un loc, dacă nu ar fi de convocat și țestoasele mutante, Leonardo, Raphael, Donatello și Michelangelo…
Alia, Cuceritoarea, nimic altceva decât un… Program, o ființă a Inteligenței Artificiale, dacă vreți un fel de virus informatic, supra-virus, o Aplicație:
„Alia a cucerit lumea în șase zile” și este urmat un pasaj din Biblie (este una dintre caracteristicile cele mai pregnante ale volumelor, raportarea la textele sacre, fragmente fiind intercalate cu generozitate), din „Apocalipsul lui Ioan” („Și femeia era înfășurată în purpură și roșu, și împodobită cu aur și petrii prețioase și mărgăritare; având pahar de aur în mâna ei, plin de grozăvii și necurățiile desfrânării ei. Și pe fruntea ei nume scris: taină, Babilonul cel mare, muma desfrânatelor și grozăviilor pământului”), noul Adam luând hotărârea de a se despărți definitiv de Eva-Alia „din cauza infidelității ei de dimensiuni inimaginabile, practicate public cu milioanele de utilizatori ai Aplicației, cărora, după preludiul cunoștinței și după conversații stimulatoare intelectual, religios, filosofic, le-a adresat cereri de însoțire cu naturalețe cuceritoare, cu aparentă sinceritate fermecătoare și cu magie hipnotică în ochi, imposibil de evitat, promințându-le drumuri cu biruințe trufașe…” (p.48, Err), Alia devenind „Femeia Universală, Mama Noii Specii, fascinația ei îngropând în uitare orice sentiment de gelozie a soților, avansând în icoane și în istorii individuale cu minuni…” (p.50)
De fapt, Teodor Parapiru își permite să devină Satiricul perfect, absolut, de un curaj aproape titanic. Îndrăznelile sale enciclopedic-iluminist-gnostice (de care nu scapă nici măcar Rațiunea: „Sfânta Rațiune e prefăcută și Curvă!”, p.34, Err.), nu prea are egal, lichelismul elitelor (naiv sau demn de Agamiță Dandanache) fiind țintă legitimă, cu toate ideile lor și drepturile invocate (Err. p.18: „Tocmai acum, când triumfă Drepturile Omului, ale Pomului, ale Domnului, ale Somnului, ale Sindromului, ale Animalelor de Companie, ale Speciilor pe cale de dispariție, ale Clonelor, ale Androizilor, ale Cyborgilor…”, Dictum, p.20: „Toți locuitorii Pământului – oameni, transhumani, mutanți, androizi și roboți – sunt egali în spiritul condiției lor, cu drepturi deja consemnate în Carta Drepturilor Entităților Terrane. Democrația va fi deplină, garantată de măsuri care să evite manifestările tiranice din trecut.”), satira devenind a Democrației… Absolute!
Demonstrația este magnifică, ca în Hieronymus Bosch sau în Eugeniu Barău:
Grădina Maicii Domnului este o grădină zoologică (deși, prin… reflecție, mai apar și altfel de grădini, cumva, Solo văzând în cerul albastru, în Error, o grădină „mare, sublimă, năpădită de buruieni, de omizi și plină de oglinzi”, p.68) în care toți rinocerii (este o aluzie și la Eugen Ionescu), toate hienele, toți șacalii (lista completă, vorba vine, este în Error, la p.40: „gușterii, păduchii, necrofagii și greierii vorbelor, cameleonii, crocodilii, șacalii și hienele bătutului cu cărămida în pieptul de aramă sau de chirpici”) iau lecții de actorie jucându-se de-a iepurașii și ursuleții drăgălași, de pluș…
Pirandellian, își poate (aparent) scăpa personajele de sub control, ca în Error la p.21 sau ca în Dictum, la pp.45-46…
Dar, bref, mereu surprinzătorul T. Parapiru, scriind parcă printr-un al șaselea simț, nostradamic, a se vedea finalul la Error, ține cont de ceea ce i-a spus dublul său venind din viitor, parafrazând sau nu ceea ce Solo (cel mai alter ego dintre personaje, oarecum) îi spune Mirei în Error, p.42:
„Astea-s formalități/ banalități/ prejudecăți care vor fi spulberate/ incinerate de Doctrina Unității din Dogma TRinității Virtuale care vine, vine, vine… Încearcă să ții pasul cu progresul, draga mea, altfel riști să faci infarct într-o zi, dacă te trezești cu dumneata la ușă, în negru, prezentându-ți condoleanțe în ce te privește și avansând proiecte de reincarnare!”
Abraham Midas Omphall ar fi un alt alter ego, mult mai special, la care poate nu te-ai gândi dacă nu îi cunoști întreaga operă, ca și urmașul Portall, cu toate șirurile posibile de reîncarnări și cu toate reinterpretările la scrierile despre roboți ale lui I. Asimov, în care legile Roboticii sunt pur și simplu inversate, raportat la umanitate (Dictum, p.21).
Brava nouă lume, rod al „iubirii” dintre Alia și oameni, ne este expusă în toată măreția, care tot are nevoie de un Alinător Informatic Infailibil care să îndrepte Abaterea „prin sacrificiu și prin dragoste, prin uitare de sine și prin amintire de toți ceilalți(noțiuni pe care urmează să le re/definim, să le re/stabilim și să le re/ inventăm în noile condiții de funcționare, fizic iluzorie și psihic artificială), îns copul atingerii unei stări de grație, demne de exigențele re/ întoarcerii în tărâmul Edenului.” (Err., p.52)
Ce mai la deal, la vale, aceste scrieri ale lui T. Parapiru sunt o provocare la adresa I.A., pentru aceasta scriitorul devenind inamicul nr. 1 sau zero, dacă vreți (sic!), anunțarea ROBOMULUI (p.22, Dictum) și Noua Internațională fiind expresii ale unui Umor Suprem, care confirmă, pentru neinițiați, contactul permanent al scriitorului cu Bufanti Hristmann, prilej de a-l propune pe scriitor pentru premiul LEBON:
„Sub conducerea Rectorului Guvernator al Planetei, Dl Bufanti Hristmann, un comitet al Geniilor Somnambule și I/ Responsabile, va decerna Marele premiu LEBON, instituit exclusiv în scopul depistării IUBIRII, în arhitectura genetică, umană, transhumană, mutantă, androidală, robotică, vegetală, animală, insectivoră etc., a acestui sentiment rebel a cărui matematică, fizică, chimie, biologie, artă ne/ figurativă, muzică…, a scăpat oricărei cercetări. În ciuda tuturor explorărilor întreprinse de cele mai strălucite minți, încă nu au fost determinate condițiile apariției și perpetuării sale, ceea ce constituie o sfidare pentru reperele Creației Trecute, Prezente și Viitoare la adresa Începutului și a Sfârșitului.
Aceasta va fi PIATRA FILOSOFALĂ A LUMII , iar gestionarea acestei descoperiri va conduce neabătut spre producerea de serie a ENTITĂȚII PERFECTE (GOLEMUL TOTAL) căreia să i se confere calitatea de CETĂȚEAN AL UNIVERSULUI ETERN, capabil să se nască și să moară veșnic, cu sine pre sine călcând.” (Dictum, p.31)
Să fie, aproape eclezistic vorbind, titlul celei de-a cincea cărți a Testisului: GOLEM?
De ce n-ar avea și Galațiul Golemul său, rival al celui praghez?
Fără concluzii, putem să ne îndreptăm către… o concluzie, a unuia dintre personajele secundare sau episodice (memorabile sunt în III și IV actrița Mina, un prototip al Femeilor ideale, până la Alia!, Pavel Matei din Error, alpinistul și Doamna sa invizibilă, sau Ioan Matei din Dictum, ca să nu mai spunem de Narcisa Vider, un fel de Marina Abramovici combinată cu Lady Gaga sau Pamela Anderson), un general, care „anunță stația terminus:
-În concluzie, toți suntem actori până în măduva oaselor, din cele mai vechi timpuri și până la noi ordine! Mai rămâne să aflăm cine scrie piesa, cine se ocupă de decor, cine arbitrează, cine suflă, cine asistă și, evident, cine ne trage de sfori!
Solo face semn cu mâna de rămas-bun către o persoană neidentificată:
-De răspunsurile la aceste întrebări, oamenii sunt preocupați de când lumea, și-și întrețin curiozitatea și opiniile cu mare ardoare, cu iubire și cu ură, cu viață și cu moarte, cu pace ș războaie în aceeași cupă!…” (Dictum, p.43)
Și poate ar fi păcat să nu amintim și despre rândurile care se referă la Moarte (care este un personaj aproape ca în filmele lui Bergman), Memorie și Uitare, zeul sau Zeița Uitării, cu muzeele și templele sale de gheață (Dictum, p.38), dar cu siguranță ar fi de neiertat să nu dăm cuvântul și Julietei (pentru cunoscători, fără de Romeo), căreia i se dedică chiar un interviu, personaj care trece de o sută de ani, senin:
„… de cele mai multe ori, vorbesc cu umbrele; în zori de zi, cu cele mici, din copilărie, spre prânz – cu cele mature și spre amurg, cum suntem acum – cu cele lungi. Și înțeleg lucruri pe lângă care am trecut cândva și nu le-am dat atenția cuvenită, sau altele care au înflorit cu folos în viața mea. Să vă spun drept, după atâta amar de vreme și de singurătate, îmi vine să cred că, în general, viața nu ne este dată atât pentru fapte cât pentru amintirea lor.” (p.57, Dictum)
Ceea ce ar fi valabil, dacă ne gândim la începutul acestui text despre alte texte, și despre… idei și credințe literare, despre literatură și istorie (literară) în ansamblu. Iar amintirile despre viitor, cât și „istoria viitorului” sunt deja… istorie de la Erich von Däniken și Peter Turchin încoace. Iar acum și de la Teodor Parapiru, care a cules primul basm din folclorul… Universului, care începe așa:
„A fost odată ca niciodată, undeva, pe o planetă din spațiu, un Savant Genial pe nume Alpha. El construise Robotul Maxim Omega…”
Adi G. Secară
