„Scrie. Asumă-ți riscuri. Nu va fi ușor, însă doar așa poți realiza ceva cu adevărat.” – William Faulkner
Deși am scris articolul dintr-o suflare, la primul impuls după lectura ce m-a determinat să-l scriu, totuși, l-am mai lăsat să se decanteze în conștiința mea. L-am abandonat, mi-am văzut în liniște de treburile zilei și după ce l-am lecturat încă odată am decis că nu mai aștept. Mereu am fost un copil ascultător, care am ținut cont de sfaturile mamei, așa cum am făcut și azi.
Mama îmi spunea mereu: „Nu reacționa la primul impuls, căci atunci pasiunea e mai puternică decât rațiunea. Ai răbdare, analizează bine și apoi decide.”
Dimineața la prima cafea, am obiceiul să navighez în telefon controlând în primul rând poșta electronică, iar apoi, evident pe facebook să văd cine și ce a mai scris sau comentat. Mi-a atras atenția o postare a unei doamne(protecția datelor ne interzice să facem public identități concrete), care se află în lista mea de prieteni pe facebook, și care, dacă va citi articolul se va recunoaște evident. În articol se arăta dezamăgită de șansa unor autori care au beneficiat de un eveniment sonor și susținut la lansarea lor de carte, care au avut și vânzări și multă atenție de la autoritățile locale, susținere financiară…, iar în final postarea domniei sale se încheia astfel: „Cred că mă opresc.
Termin ce am început și pun punct.” Stimată doamnă, ne cunoaștem personal și dacă nu mă înșel, aveți de la mine, cel puțin 2, dacă nu chiar 3 cărți care vi le-am dăruit, (tipărite din bugetul personal) la evenimente de lansare de carte, unde m-am deplasat pe banii mei. Am fost împreună la eveniment de lansare, unde știți foarte bine cât cheltuie un autor la evenimentul său de lansare.
– În urmă cu vreo două luni, am găsit întâmplător pe facebook o postare de la cineva cunoscut, care a luat parte la o lansare de carte, (căreia nu-i voi spune numele, tot din cauza legii protecției datelor) și pentru că avea un titlu sonor, ea arăta foarte muncită, are 900 pagini și cântărește 1kg, mi-am zis că neapărat trebuie să o achiziționez și eu. Am început să scriu în dreapta și în stânga, am contactat direct și autorul care nu s-a deranjat decât să-mi mulțumească pentru felicitările trimise de mine și nimic mai mult despre cum pot obține cartea. Deodată, în mesaj privat, primesc un mesaj de la cineva care a fost la lansarea acelei cărți și mă întreba, cât sunt dispusă să ofer pentru acea carte. Evident că nu am dat curs manevrei, din respect pentru autor și pentru carte, dar am făcut tot posibilul să ajung și eu la una din lansările acelei cărți. Evenimentul de lansare a avut loc în lipsa autorului, a fost susținut financiar de autoritățile locale, la care pe lângă faptul că s-au distribuit gratis cărțile, participanților le-a fost oferit un program muzical și masă la restaurant.
„Când termini o carte, ai sentimentul că e ca și cum ți-ai duce copilul în curtea din spate și i-ai trage un glonț în cap.” – Truman Capote
– Mai recent, când tocmai lucram la redactarea revistei CONDEIERUL DIASPOREI, am găsit un material extraordinar de consistent, interesant și de actualitate pe internet și pentru că am norocul să-l cunosc personal pe autor, l-am contact telefonic să-i spun că îmi doresc și eu să primesc acea carte în care se găsea acel material, iar el mi-a spus că nu știe sigur dacă i-a mai rămas vreun exemplar, dar se va strădui să găsească. Când am auzit că nu e sigur că pot primi cartea direct de la autor, am dat căutare pe internet și supriza mare a fost să găsesc cartea la un anticariat, perfect intactă, cu dedicație specială și autograful autorului la un preț infim, de anticariat.
„Dacă nu ai timp să citești, nu vei avea nici timp, nici instrumentele necesare pentru a scrie.” – Stephen King
– Din 10 cărți publicate de mine, din bugetul personal, 7 titluri se adresează direct profesiei de îngrijire bătrâni, îngrijitoarelor și în general românilor plecați în străinătate. Una din cărți, care se referă la drepturile și obligațiile românilor când ajung în Austria, o ofer gratuit fiecărei doamne care colaborează cu firma noastră de intermediere locuri de muncă. Cartea nu este voluminoasă, are numai 150 pagini și cuprinde strict și la obiect tot ce are nevoie să știe un român care vine la lucru în Austria, cu toate acestea, sunt mereu sunată și întrebată de persoanele care au primit deja cartea, ce drepturi au și ce trebuie să facă să le obțină, iar răspunsul meu vine astfel: „răspunsul la această întrebare îl găsiți în cartea care v-am dat-o, la pagina… „ iar de la celălalt capăt se răspunde: „dar cine are timp să citească, doamnă!“ Această carte care eu le-o ofer gratis, cineva s-a gândit că poate câștiga mai mult și mai bine decât cel ce a muncit să o scrie și a mai și plătit să o publice, această carte s-a multiplicat la xerox și se vinde între colege.
„Nu trebuie să arzi cărți ca să distrugi o cultură. Trebuie doar să convingi oamenii să nu le mai citească.” — Ray Bradbury
Exemple mai am multe și concrete. M-am gândit mult dacă să scriu sau nu acest articol, pentru că eu care fac parte din generația anilor 70, am primit o educație în care ni se spunea să nu vorbim decât de ce-i frumos și onorabil, dar iată că vine timpul când se sparge buba de atâta tăcut și înghițit.
„Oamenii nu merită cărți bune pentru că se mulțumesc cu cele proaste.” – Ralph Waldo Emerson
Da, ăsta-i adevărul, viaţa de scriitor este compusă mai degrabă din nopţi nedormite, decât din bucuria scurtă a scrierii. Pe lângă bolile trupului, apărute de la stress, privare de somn şi obiceiuri alimentare date peste cap, inspiraţia se desfăşoară sănătos, îngropându-l pe scriitor abia mai târziu, pentru că toate acestea pot dezechilibra chiar şi o minte puternică. Trebuie să fii pregătit pentru nevroze şi nostalgii, fiindcă cel mai probabil le vei înfrunta singur şi nimic nu garantează că le vei supravieţui. Oricum, avem de învățat de la scriitorii, poeții și în general artiștii care nu mai sunt printre noi, cum le-a fost viața. Scriitorii români clasici și moderni pe care astăzi foarte des îi cităm, îi serbăm și îi evocăm. Mă întreb de multe ori cum ar fi, dacă printr-o minune ar reînvia Mihai Eminescu acum printre noi, ce ne-ar spune oare?! Cum l-am aprecia?! Vă spun foarte sigur că l-ar trata la fel de rău ca și în perioada când a trăit. Noi toți, valorăm mai mult după moarte decât cât trăim, pentru că după ce murim nu mai avem competiție, concurenți.
„Puţini scriitori celebri au scăpat de dizgraţie. Aproape toţi poeţii care au avut succes au fost calomniaţi.” – Voltaire
Asta-i lumea în care trăim, din păcate. Oamenii nu mai citesc, nu mai au interes decât pentru lucruri de suprafață.
„Când am bani, cumpăr cărți; dacă îmi rămâne rest, cumpăr mâncare și haine.” — Erasmus
Până la urmă, activitatea aceasta este o alegere, o vocație care o faci din plăcere, nu o obligaţie. Se spune că scriitorii sunt vanitoşi, cu siguranţă orgolioşi, cei mai mulți egoişti şi invidioşi, care poartă cu ei, zi de zi, capricii şi angoase, mici nebunii şi mari tenebre, dar eu am curaj să pomenesc cel puțin trei nume de scriitori consacrați care și-au luat timp să-mi citească cărțile, să-mi de sfaturi. Asta este ce am remarcat eu personal, că adevărații oameni inteligenți nu sunt orgolioși. Chiar şi aşa, dacă scriitura ne este la îndemână, scriem de plăcere fără a pune în calcul cât am investit și ce am obținut. Asta este umila mea părere de om simplu și nu de scriitor.
„Arta de a scrie e arta de a descoperi ceea ce crezi. Nu mă încântă ce scriu. Sunt ca un violonist cu ureche muzicală bună, dar care nu poate reproduce întocmai sunetele pe care le aude în suflet.” – Gustave Flaubert