Tabăra de creație și re-creație „Împreună în Bucovina” – Sărbătoare a prieteniei

Ce minunat e să stai la o masă a prieteniei, să râzi, să-i îmbrățișezi pe toți cei prezenți cu bucuria revederii ca într-o adevărată familie! Așa se întâmplă la evenimentele organizate sub egida Asociației „Universul Prieteniei” iar meritul i se cuvine pe drept, doamnei Rodica Rodean – președinta fondatoare care …

„Perfecțiunea lumii începe de la tine însuți. Sensul vieții e însăși viața. Rostul trecerii noastre pe Pământ – desăvârșirea…” ne spune doamna Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar Iulia Gorea Costin

Doamna Iuliana Gorea a absolvit cursurile Facultății de Filologie din cadrul Universității de Stat din Chișinău (1982), apoi Facultatea de Drept a aceeași universități (1990). A urmat stagii de pregătire în Rusia (Sankt Petersburg), SUA (Sacramento-1992 și Orlando-1994), Franța (Nice-2000), Elveția (Geneva-2001). A lucrat ca profesoară începând din 1975, inspector …

Mulți au fost, puțini am mai rămas

Mi-am propus să vă prezint puțin din povestea unei familii cu un arbore genealogic bogat. Este istoria unor oameni care au fost binecuvântați cu înțelepciune si cu patriotism, spirit de sacrificiu si simțul datoriei. Studii istorice, jurnale, memorii, monografii, evocări, reeditări sau mărturii inedite m-au ajutat să recuperez istoria dramatică …

Impresii de cititor

(Valeriu Barbu – „Bă, Ţărane!”, Ed. Minela, 2020) Am primit zilele acestea manuscrisul Bă, Țărane! autor Valeriu Barbu. Înainte de a intra în lectura propriu zisă, se cuvine a menționa faptul că autorul Valeriu Dg Barbu, are un palmares bogat cu stiluri diferite, debutând în 2008, la Editura Nelinişti Metafizice …

În vizită oficială la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Aflată în România, Daniela Gumann în calitate de președintă a Asociației Scriitorilor Români din Austria a efectuat o vizită oficială la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României, la invitația domnului secretar de stat Ovidiu Burdușa.  În cadrul convorbirilor la nivel înalt, au fost abordate atât teme ale agendei …

Dan ANGHELESCU Câteva reflecţii pe marginea unei cărţi semnate de Daniela Gumann

Crăciunul care mi-a schimbat viaţa (roman, publicat de Pim, Iaşi, 2019) este o apariţie editorială lansată sub semnătura Danielei Gumann. Textul atrage atenţia printr-o particularitate ceva mai specială, în sensul că inaugurează în scrisul românesc glasul unui considerabil segment al unei anumite părţi a diasporei române, devenită cea mai mare …

”Să crești în liniște ca pomul” – Interviu cu Constantin Gumann

Mi-am propus, prin acest interviu, să vorbim despre activitatea dumneavoastră, despre reuşitele din cariera dumneavoastră, de aceea, vă invit să facem un periplu al paşilor care v-au făcut să creşteţi în fiecare zi. D.G.: Cine este Constantin Gumann? C.G.: Geneza omului începe cu copilăria, cea mai inocentă parte a vieții, …

JAR ROŞU ȘI OBRAJI FIERBINŢI

Roşise, prinsă parcă de-un tremur E viață roșu. E iubire și mânie, Ce tulbură orice împărăţie. Mă-ntorc în mine. Mă cutremur… Şi cântă-a dragoste cocoşii. Răsfrângeri tandre în amurg Îmi scap-un scâncet şi lacrimile curg… Prefațând apusurile roşii Cu mantii roșii, înfiorare şi inimile-n toi Umanităţi edenice îşi fabrică un …