Corindatul cu banda este un obicei vechi, străbun şi îndătinat la Macea. Printre primii corindători, de peste 50-60 de ani, îi amintim: Tolan Traian, Cazan Petru, Mercea Ioan, Şiclovan Ilie, Creţu Gheorghe ( Viorel a lu Bou era dus ca şi Guda cu sacul)!
Puică neagră
Bagă-n sac
Scoală gazdă
Dă-mi colac
Nu-mi da mic
Că mi-i frig
Ci-mi dă mare
Să fug tare
Ca rotița plugului
Umple straița pruncului
Să se ducă trudii lui.
– Pentru cârnaț, nu ne-am duce
– Fie, clisa-afumată
– Și de voie bună, dată
– Sângerete, o părete
– Cărdăboși, ne vin-n minte
– De-acum, până-n vecie
– Gazde, și chișcă să fie
– Mărirea Domnului să fie
Să fii gazdă sănătoasă
Să plătești corinda noastră
C-on colac ghi grâu curat
Cu vin roșu, străcurat
– Găzdăriță, cu minchie
– Dă-mi și-un păhar, ghi răchie
– Găzdăriță cu cheptari
– Dă-mi și mie, o doi, bani
– Găzdăriță cu papuci
– Umple-ne straița ghe nuci
– C-așe le place, la prunci
Corindă veche (specific local)
Noea, cu ortacii lui
Voi, diecii, bunilor
Lăudați și cântați
Și pe Domnul lăudați
Cu Păstorii, dimpreună
Să ne facem, voie bună
Că ni s-o născut Hristos
Lumii, spre folos
Nu s-a născut, în Palate
Nici în curte, desfătată
Ci, smerindu-se, pe Sine
S-a născut, într-o Paladă
Vifleimul Iudeii
Unde cântau, îngerii
Îngerii, cântau frumos
Ieruvimii lăudau
De nașterea lui Hristos
Da, toți acum, cânta
Că gazda colac ne-o da
– Unde meri, tu, furnicuță?
– Eu mă duc, la păduriță
– Ce să faci, la păduriță?
– Să îmi cot un butucaș
– Să îmi fac un vălăuaș
– Ce să faci, cu vălăuașu?
– Să îngrași on purcelași
– Ce să faci cu purcelașu
– Să îl taiu pă Crăciunu
Când pământu s-o făcut
Și Ceriu s-o ridicat
Doamne, mândru l-a-mbrăcat
Tăt cu stele mărunțele
Și cu Luna pântre ele
Și o scară-i tăt ghi ceară
Ingerii pă ea coboară
Cu siguranţă, iarna rămâne cel mai bogat şi plin de farmec anotimp de peste an. Adevărate spectacole, pline de magie se-ntorn în faţa noastră, laic sau creştin, despre facerea pământului, a cerului, cosmogonia lor trecând prin forme cromatice, gestuale sau vestimentare, deosebit de pitoreşti. Nu cunoaştem forma colindatului sub vraja unei măşti oarecare. Aspectul de petrecere de după colindat ţine, probabil, de perioada postului. Jocul nu era organizat, ci spontan, dar de mare virtuozitate şi încărcătură.
Această manifestare ad-hoc este una a bucuriei şi nu era decât animare a cetelor de colindători. Aspectul spectacular epic care stă la baza arhitecturală a colindelor îl putem căuta doar în varianta din străbuni.
Asta-i Sara
Asta-i Sara
Sară mare
Mâne-i zâua di Crăciun
Când s-o născut Domn cel Bun
În iezlea cu fân plină
Când s-o dus după lumină
Magii călători cu dar
Pântr-un împărat cu har
Să ne scape de păcat
Din ceriu întunecat
La mulţ ani s-aveţ folos
Ghi Naşterea lui Hristos.
Iosiv cu Maria-ntra
Iosiv cu Maria-ntra
În sălaşi ghi noapte grea
Naşterea s-apropia
Şi Maria să-ngrijea
Ajutori Ceresc cerea
Ca uşor să nască ea
Şi în pace a născut
On fiu mândru şi plăcut
Razele pă cap lucea
Sălaşul îl lumina
Ş-apoi mama-l înfăşa
Şi în iezle-l aşeza
Culcă-te-mpărat ceresc
În sălaş dobitocesc
Te culcă pă fân uscat
Ghi injeri înconjurat
Care te vor lăuda
Şi mărire îţi vor da
Mărire-ntru Cel de Sus
Şi pace pân la Apus.
În practica de a se corinda la ferestre, la Macea se cunoaşte o variantă a Mioriţei, asemănătoare cu cea de la Socodor sau Curtici, dar care se corinda de Crăciun.
Pă răzor ghi vie
Pă răzor ghi vie
Este-on pom mărunt
La frunză rotund
Iar la umbra lui
Cine se hodineau?
O, doi, tri păcurari
Ei verii primari
Ei se voroveau
Că pe cel mai mic
Ei l-or omorî
Ei îl auzi
Şi din glas grăi
– O, draji fraţii mnei
Ghi mi-ţ omorî
Să mă îngropaţ
În grajdul oilor
În stâna mneilor
Iar în loc ghi cruce
Puneţ lancea me
Şi în vărfu lăncii
Puneţ fluiera
Vântul va sufla
Fluier fluiera
Maica alerga
Cu cofa în mână
La oi să le mulgă
Ea îi întreba
Voi spuneţ aşa
– C-am rămăs năpoi
Cu-o turmă ghi oi
Şi-s atâchea şchioape
Nu le poci abate
Ghi tufişi stufoşi
Ghi ficiori frumoşi
Ghi tufe stufoase
Ghi fete frumoase.
Importanţi sunt actanţii, corindătorii, gazda care le dă colac, nuci, mere, cârnaţi ori cărdăboşi puşi după cap, ţucur după pom, care se punea în străicuţe, dar şi Guda cu sacul, un om mai sărac din sat care îi însoţea mascat să nu li se ia bănuţii de griţari şi care căpăta diferite produse, clisă, pâine, colac.
Tot la fel de importanţi sunt actanţii din mersul cu Steaua, care se practica şi la Biserică, în trei, în cinci ori în opt. În trei erau Irod, Baltazar şi Gaşpar. În cinci erau Irod, Baltazar, Gaşpar, Soldatul şi Îngerul, iar în opt erau Irod, Baltazar, Gaşpar, Melchior, Soldatul, Călugărul, Ciobanul, Îngerul. Costumaţia era lucrată acasă, un comănac din hârtie glasată şi inele din lanţuri tot de hârtie glasată. Culorile erau alese cu specific naţional de tricolor, iar de la biserică se lua stiharia peste care se aşeza un brâu de carton tot tricolor. Sabia era ascunsă în cheacă, iar steaua era de cinci-şase colţuri pusă pe o bâtă.
La cioban se remarca o bituşe lungă şi bâta.
Se cunosc versurile declamative:
Această ziuă preacinstită
Sărbătoare preamărită
Vă dorim ca să vă fie
La mulţi ani cu bucurie
La mulţi ani s-aveţ folos
Ghi Naşterea lui Cristos.
La Anul Nou se ura mergând cu Banda ficiorilor pe la casele sătenilor, se cânta şi din muzicuţă şi din instrumente de suflat. Nespecifice local sunt Capra şi Sorcova.
Sunt câteva variante locale de Pluguşor.
Anul Nou ce astăzi vine
Să v-aducă dar şi bine
Anul Nou ce a intrat
Fie binecuvântat
Holdele să vă rodească
Mănăstirea să-nflorească
La toată casa veselie
Fericire-ndestulare
Vă poftim la mic şi mare
La Anul şi la mulţi ani.
Mulţi ani trăiască
Mulţi ani trăiască
Mulţi ani trăiască la mulţi ani
de trei ori
sau
Mulţi ani
Mulţi ani
Mulţi ani trăiască
La mulţi ani.
Prof. Floare Rantea Cândea – Consilier editorial revista Gutenberg
Fondator Salon Gutenberg
Membru ASRA
Publicist
UZPR
Frumos articol, frumoase obiceiuri! Felicitari autoarei !