Întotdeauna când vorbesc cu fiica mea despre viitor, îi dau exemplu cum venim pe lumea asta, toți egali și pornim toți de la același nivel, mai exact – goi. Așa ne naștem goi, fără informații și fără averi. Apoi, fiecare se modelează în funcție de dorințe, aspirații, posibilități și condiții, educații și nu în ultimul rând, în funcție de oamenii de lângă noi. Anturajul care ni-l formăm. Așa ajung unii medici renumiți, ingineri de succes, sau croitori, zidari, măcelari. În același sens îi explic fiicei mele că se întâmplă și cu calculatorul sau facebook-ul. Facebook-ul are și părți bune și multe părți rele. Eu personal, datorită acestei rețele de socializare, mi-am regăsit colegi de care nu mai știam nimic de ei de 30 de ani. Pe facebook, public locuri de muncă, pentru că acolo caută cei interesați, dar mai există și altă fațetă,…. Pe facebook, mulți își aleg identități false și te atacă din lipsă de ocupație, din plăcere infantilă, odioasă, unii îl folosesc pentru jocuri,…. Și atunci, cu același instrument, rezultatele sunt diferite.
Reţelele de socializare de tipul Facebook au schimbat mult comportamentele umane. Nu mai facem efortul să ne apropiem de oameni, nu le dăm târcoale, nu le zâmbim, nu le facem ochi dulci. Pur şi simplu, ne uităm la „persoane pe care e posibil să le cunoşti” şi le dăm un simplu „add”, adică îi adăugăm repede în lista de prieteni virtuali. Întrucât pentru multă lume nu prea înseamnă mare lucru lista virtuală, se răspunde aproape din automatism cu „da” la „cererea de prietenie”. Aşa se trezesc unii, cum e şi cazul meu, cu mii de „prieteni”. Falşi prieteni fiindcă adevăraţii nu mă invită să joc te miri ce aiureală, nici să ader la nu ştiu ce grup bizar, nici să dau „like” la tâmpenii, nu mă agasează cu citate insipide şi nici nu mă emoţioneză cu o fotografie cu ceaşca de cafea făcându-mi invitaţie în Italia, Spania, Grecia sau chiar la doar câteva sute de kilometri distanţă, la cafea. Puţinii mei prieteni adevăraţi ştiu că m-ar enerva cumplit toate acestea. Restul nu ştiu nimic despre mine, – sau au impresia doar că ştiu – aşa că ar intra în legătură cu mine, dar greşesc toate metodele de abordare.
Cine sunt la urma urmei oamenii să condamne, să judece și să eticheteze? Cine le dă dreptul? Nimeni! Oamenii fac asta însă, ca reflex al propriilor temeri, neputințe, frustrări. Oamenii îi judecă de obicei pe cei care îndrăznesc. Care îndrăznesc ceea ce ei își doresc să îndrăznească. Oamenii își ascund în spatele bârfelor și etichetelor cele mai mari neîmpliniri și secrete ale lor. Eșecurile, idilele, ispitele. Frumusețea lor umană!
Te detaşezi de eul propriu şi intri pe facebook – o scenă în care crezi ca eşti „cool”, iar când se termină spectacolul realizezi că de fapt în viaţa reală ești altfel decât „urli” pe facebook.
„Sub măşti ne ducem dorul şi gânduri şi regrete, și teama că trecutul să nu se mai repete, sub măşti ascundem vorba ce nu o dăruim şi vorba de iubire ce-am vrea s-o auzim.”
Facebook = scena vieții, teatrul societății.
Mă bucur că fiica mea a ales de bunăvoie să renunțe la facebook.