J.R.R. Tolkien, făuritorul de universuri

J.R.R. Tolkien, făuritorul de universuri

de Nelu Stamate

J.R.R. Tolkien este unul dintre cei mai populari autori din toate timpurile. Dacă cineva ar exclude din literatură texte precum Biblia, Coranul ori „Cuvântările preșe­dintelui Mao”, atunci „Stăpânul Inelelor”, cu ale sale vânzări de 150 de milioane de exemplare, s-ar clasa pe locul doi sau trei în topul celor mai bine vândute cărți din toate timpurile; cât despre „Hobbitul”, cu vânzări de 100 milioane de exemplare, se situează la rândul său într-un top 10 al cărților populare. Mai trebuie adăugat și faptul că seria celor trei filme produse de New Line Cinema, bazate pe trilogia „Stăpânul Inelelor” și lansate între 2001 și 2003, au avut încasări de aproape 3 miliarde de dolari la nivel mondial, fiind situate toate trei între primele 20 de filme cu cele mai mari încasări din istorie, la fel ca și trilogia ulterioară, care are la bază „Hobbitul” și a fost lansată între 2012 și 2014. Cât despre societățile dedicate lui Tolkien, acestea ființează nu numai în Marea Britanie și Statele Unite, ci și în zeci de alte țări de pe tot mapamondul, printre care Bulgaria, Indonezia, Peru, Japonia, Turcia, Finlanda, Costa Rica. „Hobbitul” a fost tradus în mai bine de 40 de limbi, iar dacă cineva tastează „Tolkien” pe Google, obține peste 40 de milioane de rezultate. Un sondaj de opinie al BBC din 2003 a descoperit că „Stăpânul Inelelor” este „cea mai îndrăgită carte din Marea Britanie[1]. Încă mai suprinzător, sondajele efectuate în 2004 în Germania și Australia au clasat trilogia lui Tolkien pe primul loc în preferințele cititorilor. În 1999, clienții Amazon.com au votat „Stăpânul Inelelor” drept cartea favorită a mileniului.

Nu ne propunem, în această lucrare, să oferim o analiză completă a omului, filologului și scriitorului Tokien, așa cum a fost el văzut de critici și cercetători. Acest lucru ar fi imposibil, din cauza numărului imens de volume despre scriitor și opera lui care au apărut în, să spunem, ultimii 50 de ani. Mai degrabă, vrem să aruncăm o scurtă privire asupra aspectelor care au definit opera literară a lui Tolkien; să prezentăm o scurtă biografie a acestuia, care să explice viața personală și academică a scriitorului, precum și evenimentele, cum a fost cazul Primului Război Mondial, care i-au influențat viața și opera; să oferim cititorilor, profesorilor și cercetătorilor o îndrumare asupra modului în care ar trebui citită și înțeleasă opera lui J.R.R. Tolkien. Cât despre prezentarea detaliată a fiecărei lucrări a lui Tolkien, putem spune doar că scriitorul a publicat proză și poezie, a scris articole științifice și a ținut prelegeri academice, iar numărul lucrărilor publicate este, cumva, descurajant de mare pentru a fi prezentat într-o singură lucrare. Amănunt un pic ciudat, mai multe lucrări ale lui Tolkien au văzut lumina tiparului după moartea autorului, survenită în 1973, decât în cursul vieții sale, dat fiind că fiul său, Christopher Tolkien, și-a făcut un țel principal în viață din publicarea tuturor scrierilor tatălui său care nu văzuseră încă lumina tiparului, incluzând și textele neterminate sau ciornele. Acțiunea a început la mijlocul anilor ’70, cu publicarea „Silmarillion”, compilația întregii istorii a Ardei, lumea imaginată de Tolkien, și continuă și azi, printre cele mai recente lucrări publicate numărându-se varianta repovestită de către Tolkien a celui mai important mit al popoarelor germanice, „Legenda lui Sigurd și a Gudrunei”, scrisă pentru prima oară cu vreo 70 de ani în urmă.

Lucrarea este structurată în două părți principale: mai întâi este prezentată o biografie a scriitorului, în conexiune cu evenimentele care i-au influențat cariera și modul în care și-a conceput acesta opera; a doua parte constituie o analiză critică și semiotică a operei lui Tolkien, lucrările acestuia fiind grupate în trei categorii principale: 1. Scrieri filologice și de critică literară; 2. Scrieri despre „Pământul‐de‐Mijloc”; 3. Alte lucrări literare.

Cartea are 732 de pagini (format A5) și cuprinde și 9 ilustrații referitoare la Pământul-de-Mijloc, Arda și universul imaginat de J.R.R. Tolkien. Prețul de vânzare este de 60 lei.


[1] Conform http://lotr.wikia.com/wiki/The_Lord_of_the_Rings. Accesat la 12.08.2016.