Cuvinte de îndoială
încă n-am auzit că poeții se pot vindeca de poezie
de vor spune pe rând ,, Rugăciunea ” lui Eminescu!
dintre toate-acestea, un cuvânt aș vrea să spun
să mă vindec de ce-aud din cuvinte de nebun.
ce doresc eu? ușa să nu-mi fie închisă
de cel care-mi va răspunde, lăsați-o deschisă,
prin ea, Luceafărul de ziuă și de stele pătrunde!
poezia lui Eminescu, alungă durerea din cuvânt
vindecă bolnavii de scris și de ce mai au în gând!
un cărturar, din cercul vostru de talentați scriitori
mi-a spus discret privindu-mă în ochi cu fiori;
urmează-mă, nu sta pe ducă, sunt poet și nu nălucă.
ce fac eu, fă și tu. am răspuns din al meu EU, nu!
voi fi ce-am fost până acum în nopțile cu lună,
lângă izvoare-mi voi limpezi, starea cea bună.
pietrelor tocite de picioare, în cale întâlnite
le voi dărui iubire și cuvinte potrivite!
Când credință nu
e
într-o noapte înstelată, mi-ai făgăduit o stea
așternută peste zi, cuvinte să curgă din ea.
stea din stele nu au fost, numai frunze fără rost
un mănunchi desfrunzit tocmai din copacul sfânt!
coroana sa răsplătită lângă o mare asfințită,
cu har m-a binecuvântat, bucurie iar mi-a dat.
prin credință, Abel, pe sub copac mai trece.
noi, stăm în grădinile verzi și ce se petrece?
plângem c-un ochi, râdem cu altul
privim totul ce vedem, apoi iară tăcem!
ne apropiem de Dumnezeu când iubire nu avem?
Prin ninsori de frunze albe
c-o tristă înfățișare precum toamna îngândurată,
mi-ai cules frunze uscate din grădina pastelată.
cu gânduri mai păgâne culese din depărtări
mi-ai întins buchet de frunze, uitându-te spre zări.
m-ai privit și mi-ai vorbit: vrei răsplată?
la ce bun pui virgulă mereu și nu privești la cer,
sau te uiți la turmele păstorite de oieri?
privind nedumerită la cele spuse și-auzite,
credeam cuvintele lui, că-s mai mult ca sfinte!
de-ai privi-ntr-acolo prin ninsori de frunze albe,
vei primi din lumina slujită de Dumnezeu.
întunecimile pierind, într-un mănunchi de salbe!
îndrăgostită de sărbători de toate florile dalbe
privesc numai acolo, prin ninsori de frunze albe!
Cum fulgii
cum fulgii s-au îndemnat din cer pentru ninsori,
invadând munții, grădinile și câmpiile surori
devenind însoțitorii acestora, cu iubire ai spus:
să ne însoțim unul pe altul, până unul din noi îi dus
de la venirea primăverii și prin ninsorile ce-au nins!
primăvara, deschide porțile cerului și ușile dorului,
tinerețea pământului și ușa cuvântului.
cuvinte de duminică, din cuvântul Domnului,
care-i cel mai lucrător ca sabia tăietor!
el pătrunde-n încheieturi și-n măduva gândului,
în inima cu iubiri și în ochii cu luciri.
la poalele munților cu suflete verticale
Dumnezeu face minuni printr-o aleasă lucrare.
pe câmpiile din zări cu grâne aurite
Dumnezeu, dă și cântări păsărilor hărăzite.
și spre malul lacului cu trestia deasă,
Dumnezeu, sporește apa, pentru noi cea mai aleasă.
toate-s de la Dumnezeu și spre slavă-s toate,
pentru azi și pentru mâine, pentru eternitate!
Constanța Abălașei Donosă – Poeme, 04 ianuarie 2019