România are și a avut în toate timpurile valori, oameni și branduri, care au reușit să se impună la nivel internațional. Doamna Rodica Rodean a adunat mereu în preajma sa, oameni care creează, dau și reprezintă valoare în artă, cultură și educație.
Astfel, anul trecut, la a X-a ediție a Taberei de Creație și Re-creație organizată într-un cadru de excepție, am avut extraordinara ocazie să o cunosc personal pe doamna Lucia Olaru Nenati a cărei amprentă artistică reprezintă un adevărat reper cultural românesc cu ecou în străinătate. Putem fi mândri că suntem contemporani cu asemenea ilustru model românesc.
La rândul meu, mă simt onorată de amabilitatea cu care doamna Lucia Olaru Nenati a răspuns la acest interviu pentru Asociația Scriitorilor Români din Austria.
Stimată doamnă Lucia Olaru Nenati, în acest interviu, îmi doresc să vorbim despre activitatea dumneavoastră, extrem de extinsă : de la poezie, cărţi pentru copii, eseuri, proză, critică şi istorie literară, la conferinţe publice şi canto, dar şi până la conducerea unui muzeu şi a unor teatre. Despre reuşitele din cariera dumneavoastră, vă invit să facem un periplu al paşilor care v-au făcut să creşteţi în fiecare zi.
D.G Este cunoscut faptul că activitatea dumneavoastră literară şi culturală a fost distinsă cu peste 60 de premii, distincţii, ordine, medalii, diplome de onoare şi de excelenţă etc, la concursuri literare naţionale, la saloane de carte şi alte manifestări, în ţară şi străinătate, dar totuși cine este OMUL Lucia Olaru Nenati? Ce îl bucură? Ce îl tulbură?
L.O.N. Acesta este preambulul unui roman-fluviu, nu al unui interviu obișnuit, așadar dacă aș răspunde în direcția îndemnului ar trebui să mă înham la o trudă îndelungată ce ar depăși cu mult limitele inerente ale unei publicații on-line. Și-apoi să știți că până acum nu am aflat nici eu cu precizie cine este omul cu numele meu și tot aștept să aflu un răspuns definitoriu. Dar ca să răspund cât de cât, pot să spun că acest om este unul născut parcă într-o misiune de depășire a multor greutăți, neșanse, adversități, piedici și chiar probleme de sănătate, spre a reuși să facă drum liber întrupărilor creative pe care le simțea posibile.
D.G Aveți multe și impresionante realizări dar totuși, dacă aruncați o privire asupra palmaresului dumneavoastră, care ar fi cea mai importantă reușită?
L.O.N. Mulțumesc de aprecieri. Toate îmi sunt apropiate sufletește, pe de o parte, așa cum unei mame toți copiii îi sunt la fel de dragi și nu poate spune că pe unul îl iubește mai mult decât pe altul. Pe de altă parte, deși mă bucur că am reușit să realizez fiecare carte, conferință sau recital ș.a.și mulțumesc proniei pentru inspirație și șansa de o realiza, dar mereu rămâne un sentiment că aș fi putut poate să exprim mai bine, mai mult și mai deplin un lucru sau altul, dacă…
D.G Care a fost cea mai valoroasă lecţie ce v-aţi însuşit-o în viaţă?
L.O.N. Multe au fost de-a lungul vieții mele foarte complicate și e greu să aleg doar una cu fermitate. Poate faptul că trebuie multă tenacitate în urmărirea unui scop, că și din căderi și eșecuri se poate ”profita” căci și acestea sunt materie consistentă pentru literatură, ori că trebuie să te ridici după orice cădere dacă vrei să desăvârșești o vocație și încă multe. Dar poate cea mai importantă constă în dezideratul – însușit din anii de muzeografie eminesciană la Ipotești, atunci când mă simțeam foarte aproape de astralul Poet, încât mi se părea că îl cunosc personal, cel al nerisipirii timpului.
D.G Scrisul e precum nisipurile mișcătoare: unii autori plutesc relaxați la suprafață, alții se zbat, în timp ce unii se scufundă cât vezi cu ochii, bucurându-se însă de orice clipă. Simțiți că scrisul vă energizează sau vă epuizează?
L.O.N. Desigur că uneori mă obosește, atunci când depășesc măsura efortului, dar per total, îmi place să scriu, fluxul ideilor mă reconfortează, mă simt împlinită atunci când reușesc să adun din neantul vorbelor exact pe cale necesare ca să-mi îmbrace sensurile pe care doresc să le exprim. Nu are rost să ocolesc adevărul: simt că e o treabă la care mă pricep și-mi place s-o fac! Și-apoi, așa cum am spus, scris cândva – o zi în care nu scriu un rând mi se pare a fi o zi pierdută.
D.G „Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpânește toate bunurile lumii” spunea Aristotel. Printre scriitori, care sunt prietenii dumneavoastră?
L.O.N. Mi-e greu să vă răspund foarte ferm pentru că risc să uit sau să greșesc. Să încep cu poeta Ana Blandiana, pe care o citeam din facultate și, într-un fel, mi-a fost model și care mi-a acordat prima recomandare pentru intrarea în Uniunea Scriitorilor, dar și sfaturi pentru lupta cu nedreptățile ce m-au găsit foarte devreme, chiar de la primele evidențieri – de, așa ca la români! Să n-o uit pe marea eseistă elvețiană Svetlana Paleologu Matta, de la care am învățat enorm în plan superior spiritual; pe miraculosul, neobositul Theodor Damian de la New York, pentru care nu ajung două rânduri de text ca să-i înșir calitățile: literare, clericale, diplomatice, academice, morale ș.a., criticul, editorul și universitarul A. D. Rachieru, profunda poetă și prezviteră Nazaria Buga, marele poet și tribun, academicianul Nicolae Dabija de la Chișinău, cel atât tradus în Europa și premiat entuziast la Paris, ziarista și scriitoarea Doina Cernica, prozatoarea și cercetătoarea academică Catinca Agache, universitara Ileana Costea de la Los Angeles, poetul de har autentic Emilian Marcu, poetul și hermeneutul Victor Teișanu, familia literară Theodor Codreanu, poeta și managerul cultural Carmen Veronica Steiciuc; subtila poetă Victoria Milescu și încă destui alții, dar trebuie să mă opresc ca să nu monopolizez astfel discuția. Și-apoi precis că, oricum aș face, la sfârșit tot aș observa că am uitat oamni foarte importanți. Dar se cuvine aici un amendament, nu știu dacă am tot atâția, mai mulți sau mai puțini dușmani, dar ei există mereu la noi în lumea creației și, din păcate, sunt foarte eficienți. Va amintiți desigur. de ce n-a luat Marin Sorescu sau Nichita Stănescu Premiul Nobel pe care-l meritau cu prisosință. Pentru că niște confrați invidioși s-au solidarizat, ca pentru nici un alt scop nobil, și au pârât la ”înalta poartă” niște lucruri rele despre ei. Secă solidarizarea invidioșilor contra unui creator este cu adevărat un indicator de valoarea iar din acest unghi dețin un record remarcabil.
D.G Prin ce se identifică spațiul românesc din punct de vedere cultural, în opinia dumneavoastră?
L.O.N. Iar o temă pentru un eseu substanțial! Rezumând: printr-o enormă cantitate de valoare, încă prea puțin valorificată, remarcată de orice spirit avizat din străinătate, chiar fascinat la contactul profund cu aceasta. Să menționez doar exemplele celebre ale apreciaților Cioran, Ionescu, Brâncuși, Eliade, Enescu, dar și cel al universitarei italiene Rosa Del Conta care, odată ce a luat contact cu magia eminesciană, ne-a învățat limba, ne-a citit literatura, chiar și pe cea veche, ca să se convingă de faptul că nu e doar o impresie; iar în final a scris o carte prin care a postulat uriașa valoare universală a dragului nostru ipoteștean. Ceea ce, de altfel a făcut și Svetlana Paleologu Matta, și cu Eminescu și cu Bacovia. Să amintesc și exemplul actual al scriitorului venit de tânăr din România, Cătălin Dorian Florescu din Elveția, ale cărui cărți – nota bene! inspirate din viața românilor, din care a generat aproape capodopere supra-premiate! Avem apoi și un folclor superb și profund filozofic, minți luminate la tot pasul în lume, tradiție în educație și deprinderea cu lectura și câte altele. Dar vai, a venit parcă și celebra ursitoare furioasă și a menit ca toate astea să nu fie de prea mult folos din multe motive adverse, despre care nu pot isprăvi de scris nici poimâine. Și, vai, mai sunt și multe alte întrebări!
D.G Cât de mult sau ce anume vă (dis)place din această latură de marketing a activității de scriitor: evenimentele literare, conferințele, călătoriile prin lume?
L.O.N. Meine liebe, eu n-o resimt ca pe activitate de marketing, categorie la care, din păcate, nu mă pricep de loc, drept care nu prea știu să-mi vând cărțile, de pildă, asta și pentru că de această treabă, în prima parte a creației mele se ocupa o instituție specializată, așa încât am avut cărți care au cunoscut, de pildă, tiraje de trei ediții a câte 80.000 de exemplare din care azi nu se mai găsesc aproape de loc. Cele exemplificate de dvs. eu le-am considerat tot o datorie culturală, aceea de-a răspunde invitațiilor celor doritori, spre a face cunoscută valoarea culturii românești și, în special, a lui Eminescu. Și-apoi de ce să mint, mie îmi place să performez în public în acele așa numite ”spectacole culturale”, precum le-a botezat dragul nostru Lucian Hetco de la Stuttgart, pentru că, așa cum a zis și a scris el, eu nu sunt doar poetă și scriitoare, ci poate și puțin actriță (am și condus două teatre), un pic cântăreață, adică și om de scenă, nu numai promotor cultural. Cât voi mai putea și vor fi ocazii, nu voi refuza asemenea invitații.
D.G. Eu cred că un critic are mai curând datoria de a recomanda cărţile cititorilor şi nu de a se adresa scriitorilor sau altor critici, să analizeze profesionist detaliile sau deturnările de sens. Care este opinia dumneavoastră în acest sens?
L.O.N. Că, din păcate, chestiunea cu rostul criticii literare de azi s-a cam modificat față de cea de odinioară când aceasta își făcea datoria cu probitate. Azi s-a cam pierdut această busolă, drept care scriu cărți, cine cum vrea, căci o dată cu abolirea cenzurii ideologice, s-a abolit și cenzura estetică iar rezultatul e un haos și greu se poate afla azi care carte are valoare și care nu. Coroborat cu lipsa sistemului de distribuire judicioasă a cărților, cu pătrunderea corupției și aici, precum și a criticii de cumetrie, (citește ”gașcă”!) cu această lipsă de criterii și îndrumare profesionistă, rezultă încă o formă de tăiere dezastruoasă a pădurilor, alături de cea a jefuirii lor de către străini.
D.G Dacă vă priviţi retrospectiv opera, nu vă vine să schimbaţi ceva la oricare dintre cărţile deja publicate de dumneavoastră?
L.O.N. Nu s-a pus niciodată această problemă. Chiar la reeditări, doar am mai adăugat câte ceva, dacă am simțit nevoia, dar de schimbat n-a trebuit. Chiar de curând, am reeditat cartea Arcade septentrionale, referitoare la consolidarea prin cultură a Marii Uniri, (Editura Academiei Române) unde am mai adăugat un capitol și câteva precizări în cele aproape 700 de pagini, dar ceea ce am scris cu 12 ani în urmă s-a dovedit a fi perfect stabil.
D.G Dintre cartile scrise de dumneavoastră, care este preferată și de ce?
_ Am mai spus deja că eu îmi percep cărțile ca pe niște copii ai mei; și cum să am preferințe în cazul acestora? Din cărțile de poezie, adunate într-o antologie de autor, Sentimentul spiralei, citesc adesea în public cu multă plăcere; cărțile pentru copii au fost agreeate de generații de cititorii, proza mă exprimă și mă povestește, publicistica e mereu actuală, istoria literară și culturală amintește de valori demne de relevat azi. Așadar pe care aș putea s-o exclud?
D.G Cum arată o zi din viaţa scriitoarei Lucia Olaru Nenati?
L.O.N. Depinde unde mă aflu. Acasă sau în alte părți, chiar în alte țări, la nepoatele mele. Păi e în general, un program normal, cu gătit (și asta nu oricum!), dereticat, vizite, conversații cu oameni prețioși, vreo manifestare culturală, dacă a fost planificată din timp ș.a. Dar orice program ar fi, nu poate lipsi timpul scrisului sau cititului.
D.G Care a fost principiul de viaţă ce v-a ghidat în activitatea dumneavoastră?
-Să nu irosesc timpul și harul, să nu fac lucruri pe care le voi regreta mai târziu, să-mi identific datoriile, să încerc să mi le îndeplinesc pe toate cele adevărate, să nu fac pe alții să sufere ș.a.
D.G Este știut faptul că un scriitor citește mult. Ce vă place să citiți și care sunt scriitorii dumneavoastră preferați?
L.O.N. Am citit din fragedă copilărie și, ca exemplu, în clasa a IV-a am citit tot anul Contele de Monte Cristo, începând din nou volumul I după ce-l terminam pe ultimul. Ar fi imposibil să vă spun tot ce am citit sau citesc. Iar la capitolul preferințe, firește, îl tot citesc pe Eminescu și tot nu-l termin, dar și pe alți din literatura noastră, insuficient cunoscuți (pe care i-am predat și studenților în chip original!), dar și lucruri noi, valoroase. De pildă, recent am terminat de citit cartea lui Alex Stefănescu, Eminescu, poem cu poem, dar e prea greu să răspund complet. Atâta doar că mereu caut autori cu care să co-rezonez spiritual.
D.G Ce aţi vrea să mai ştie cititorii despre dumneavoastră, iar eu, poate, nu v-am întrebat?
L.O.N. Doar că aș dori ca aceea ce am scris din voia Harului să ajungă la lumea largă, deși azi lumea privește mai mult pe ecrane decât să citească.
D.G. La finalul acestui interviu v-aş ruga să ne dezvăluiți care ar fi oamenii cărora le sunteți recunoscătoare pentru ce sunteți și ați reușit în viață.
L.O.N. Așa, la prima încercare, trebuie să spun că, din păcate, mulți dintre cei ce au dovedit și au meritat prețuire și recunoștință au plecat în alte dimensiuni, precum mama mea, cea care mi-a cultivat de timpuriu apetența culturală (ea fiind fostă studentă a lui George Călinescu!) și a trăit toate emoțiile debutului meu ca și ale apariției cărților, având antologia mea de poezie pe piept chiar în clipa sfârșitului (așa cum am povestit în proza Recital pentru mama). Apoi, profesorii din școala rădăuțeană, majoritatea refugiați de marcă din auroralul cultural cernăuțean; apoi pleiada de magiștri ai universității ieșene, în frunte cu acad. Ctin Ciopraga, cel care mi-a fost ca un tată, stând lângă mine și la examenul de doctorat și la Ipotești când era nevoie, iar mai târziu, a lăsat cu limbă de moarte ca eu să primesc Premiul Academiei pentru cartea Arcade septentrionale, prefațată și de el, alături de alte 4 personalități academice. A urmat academicianul eminescolog Dimitrie Vatamaniuc ce m-a onorat cu marea lui încredere în toate demersurile mele de cercetare, în primul rând, la cartea legăturilor Poetului cu muzica; apoi sublimul Grigore Vieru și încă destui alții pe care-i regret cu căldură. Mai greu mi-ar fi să enumăr mulții dușmani pe care i-a animat mereu invidia crescândă pe orice nouă treaptă străbătută și pentru care nu s-au sfiit să–mi facă orice nedreptate și orice daună. Dar probabil că orice dar trebuie plătit din greu ca să dăinuie!
Interviu realizat de Daniela Gumann
Am citit cu mare interes și drag acest interviu și am rămas impresionată de valoarea Dnei Lucia Olaru Nenati! Întrebările dnei Daniela Gumann, puse cu profesionalism, ne-au dezvăluit profunzimea gândirii și roadele muncii distinsei doamne! Încă mai avem mari valori care vor duce mai departe cultura noastră românească!