Chipul iubirii în zborul dintâi

Chipul iubirii în zborul dintâi
cronică de Maria Mânzală

cartea Cresc iubind sau transformare prin iubire,

autor ELLA MARA

Volumul de poezii ”Cresc iubind, transformare prin iubire”, autoare Mariana Blându, a apărut la editura ePublishers în anul 2018, sub pseudonimul Ella Mara. Cartea  cuprinde în cele două capitole echilibrat ordonate, intitulate La 14 ani şi După 25 de ani, poeme care aduc o reîmprospătare a temei iubirii cu “vâna originară”, cu o vitalitate ale cărei surse sunt imagini, la început încărcate de tristeţi, suferinţe, îndoieli apoi complexe, nefireşti, dătătoare de nădejdi, bucurii, toate venind dintr-o firească şi admirabilă personalizare.

Autoarea adună adevăruri dure de viață, ”cerul își varsă lacrimile/universul își cerne amintirile, ninge, din infernul clipelor/…ploaia vieții se așterne/tăcută și înfiorată peste vise/…ninge viața/cu lacrimi de nea și limbi de foc”, când “luna bate în geam/şi gândul se îndreptă către noaptea de dor”.

 Profunda nevoie de frumos, de înalt, de zbor curat răzbate din fiecare cuvânt, “Mi-e dor de un timp adânc uitat de ploi/…şi de tăceri şi de cuvinte/…mi-e dor s-alerg nebună printre stele/ că-ncet, încet devine nesfârşit” şi declicul sau acel ”aha” catharsis apare; în poemul Întâmplare ”stănd îngândurată la umbra unei tăceri/a trecut o amintire/ și m-a dus/pe aripi de vis/pe marginea trăirii edenice/, spre eternitate”. ¬

 Cu sporită sinceritate, poeta mărturiseşte în Rugă iubirii ”de lângă tine am fugit, iubire/şi m-am rătăcit/pe cărările uitării şi ale coşmarului…lasă-mă să cred că mai exişti!…sub cerul tău nu cad tristeţi”. Imperativele din Iartă-mă, poem dedicat sufletului său zbuciumat, aşa cum este consemnat de autoare în finalul poemului, anunţă momentul plin de tensiune al desprinderii, “ascultă-mi versul singuratic şi tăcut/…iartă-mi vâltoarea de idei/…iartă-mă că am făcut din vorbe spini/iartă-mă că ţi-am tăiat din rădăcini” şi gândul mi se-ndreaptă spre noaptea de dor/când luna în geam iar îmi bate/ o stea imi zâmbește din lumea de sus/și sufletul meu printre clipe răzbate”.

 În poemul Existenţă, ultimul din prima parte a volumului în care se face saltul urias, “m-am zdrobit/în ochiul tău/lumină/şi am început/ să plutesc/pe marile oceane/de vise şi de dor”. În clipa prefacerii trăirile sale sunt la cele mai înalte cote, are loc purificarea. Verbele am ars, m-am topit, mistuie, pteface, scurge şi câmpul semantic: focuri, flăcări, scrum, stropi de cenuşă, scânteile potenţează  actul purificării. “Am crezut că eşti o flacără”…şi fum a rămas/dintr-o viaţă/lacrimi în ploaie”, plânge și cerul alături de mine/…e frig/…și eu zbor alături de Carul Mare/spre căldura visului edenic”.

 De aici merge în adâncime, ocolind sau reducând la justa valoare suprafețele, distanțele, urmele lăsate de impulsurile vieţii. După ce constată că nu există Cetatea Binelui Absolut, autoarea în poemul Dacă te iubesc, afirmă: “învăţ să dau glas vocii din mine/pentru a rosti de-a pururi adevărul meu”. Îmbrățișând elementele cosmice în același spirit…al visării şi dialogând cu ele, autoarea creează o dinamică anume pentru a pregăti cititorul să perceapă transformarea la nivel spiritual; ”bună dimineaţa, lună, speram şi ieri şi în răstimpuri să răsari/te-am aşteptat să-mi împleteşti cunună/din vise, anotimpuri şi arţari”.

 Dorinţele sale, aşa cum sunt descrise în poemul Aş vrea, sunt acum de altă factură.”Aş vrea/să zboare îngeri/ peste înserări/şi să presară-n linişte eternitate/,aş vrea să râd, să fug, să plâng şi să cuprind/pământu-ntreg într-o vibraţie de rouă”…aş vrea să suflu-n piatră trandafiri/fără de spini/…doar cu miros de stele”.

 Iată cum, cu cele mai simple cuvinte, descrie Eul călător care porneşte călătoria spre lumină: “la rădăcina pământului/era un pom al vieţii/din rădăcina pomului s-a îndreptat spre soare/o pasăre/pe aripile păsări călătoare/ sufletul meu/ se îndreaptă spre lumină”, căutând orizonturi fără margini”.

Am convingerea că autoarea după ce primește ”unda de lumină” nu se va opri din călătorie, nu se va lăsa copleșită de ispitele cotidiene.  “M-am căutat şi m-am găsit/e un foc/…e-o lacrimă ce nu mai vrea să zboare/e-un vers divin cu dor de soare”.

 Încă sub povara fricilor dintâi şi puţin grăbită “m-ai găsit fără de timp/şi fără aşteptări” autoarea cu o maturitate lirică sporită, aduce recunoştinţă/ poetului N. Labiş;”Flori de mălin/ţi-aştern la căpătâiul rândurilor tale/şi glasul căprioarei îţi cântă dulce imn” reuşind admirabil să pună în parametri valorici “greutatea operei” poetului şi tinereţea atinsă de aripa neagră;”nici n-apucaşi fierbinte să înţelegi lumina/şi visul nemuririi, învăluindu-ţi soarta/s-a furişat spre tine/lăsându-ţi doar în urmă/ecoul necuprins”. Splendidă imagine;”ecoul slovei tale mă-nalţă spre lumină/şi chipul tinereţii, cu zbor de clipă fină/în zâmbet mă preface/ şi scut m-aşază-n vreme/pe albă fruntea ta”.

Acum, după ce autoarea  deslușește o parte din nedumeririle sale, face o prinsoare cu sine” atunci când voi regăsi drumul spre sufletul meu”, “eu nu mai vreau să cânt singurătăţii/odă ţesută-n fire de dantelă”, spune autoarea, “lasă-mă să te iubesc cu dor adânc/şi să-ţi sărut zapada de pe aripi/…aşază-ţi capul obosit de-atâta zbor/ lasă-mă să-ţi împletesc culoare/nu-ţi fie frică! Cerul n-are nici un nor” în Lasă-mă să te iubesc.

Cu aceste texte lirice bogate în reale valori etice și estetice dar, mai cu seamă emoționante, autoarea reuşeşte, cum mult prea puțini reușesc, prin imagini īnvăluitoare, mângâietoare, țesute parcă cu fir de lumină, culese din copilărie, plăsmuite din lecturile făcute sau ivite din vorbele de duh auzite în starea relațională, să imprime, ca pe o mătăsoasă peliculă de cinema, parcursul său biografic, în mod confesiv.

Stilul este elevat, atrăgător. Intrată pe poarta cunoaşterii, poeta dă viață trăirilor de zi cu zi prinsă într-o altă dimensiune cu fructuoase urmări; adaptabilitate, filtru filozofic al celui care trăiește iubind “aici, “oriunde şi fără timp” -în fiecare clipă.

Cartea caligrafiază pe harta vieţii râuri, la început cu ape tulburi, obosite de noianul întrebărilor, de obsesii, de dependenţe  apoi, odată cu scurgerea timpului, devenite zglobii, cu valuri jucăuşe, aleargă spre lumina dătătoare de scânteieri cu praguri către cer unde se vor odihni prinse într-o altă dimensiune…

Cu aceste texte lirice bogate în reale valori etice și estetice dar, mai cu seamă emoționante, autoarea reuşeşte, cum mult prea puțini reușesc, prin imagini īnvăluitoare, mângâietoare, țesute parcă cu fir de lumină, culese din copilărie, plăsmuite din lecturile făcute sau ivite din vorbele de duh auzite în starea relațională, să imprime, ca pe o mătăsoasă peliculă de cinema, parcursul său biografic, în mod confesiv.

25 aug 2019

Fragmente din cronica Chipul iubirii în zborul dintâi

din vol. de texte Cartea cu luceferi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *