Eveniment literar deosebit, apariția cărții
NADIA URIAN LINUL – Povestea satului
Col(r)dr.ing. Constantin Avădanei
De curând a avut loc o nouă apariție, în creația literară a prozatoarei Nadia Urian Linul, cartea „Povestea satului”.
Pornind de la versul memorabil a lui Lucian Blaga „Veșnicia s-a născut la sat”, autoarea, prin scrierile din această carte, reușește să ne convingă și să susțină acest adevăr.
Editura „eCreator” din Baia Mare, condusă de Romeo Ioan Roșiianu, a asigurat acestui volum de povestiri o linie literară și artistică de excepție.
Cele 25 de povestiri ale Nadiei Urian Linul reușesc să ne transmită magia satului ardelean, cu viața de zi cu zi și cu amintirile sătenilor, redate într-un limbaj autentic, specific satului, care se constituie într-o „piedică în calea uitării”, într-o cronică ce contribuie la permanentizarea memoriei și tradiției satului românesc.
Cartea se deschide cu descrierea celui mai răspândit obicei românesc-colindatul și continuă cu povestirile Lecția de istorie, Muzicanții, Roata vieții, Compromisul, Puiul de căprioară, Visător sau realist și celelalte din cuprinsul cărții, prin care autoarea ne introduce în fascinanta lume a satului românesc, cu toate întâmplările ce se petrec aici. Întâmplări ce sunt văzute prin ochii personajelor născute și trăite în acest loc mirific, unde limba străbună și obiceiurile sunt păstrate cu sfințenie.
Viața satului, prin secvențele milenare ale existenței românilor pe aceste meleaguri, este văzută din toate unghiurile realității rurale: principii de viață, educație, moralitate, datini și obiceiuri populare, basme și mituri, dar și nostalgii ale celor care și-au prăsit satul pentru un trai mai bun în Vest și care poartă în inimile lor dorul de copii, de părinți, de bunici, de izvorul de apă sau de gospodărie.
Lecturând poveștile din această carte, nu poți să nu observi amprenta profesiei de dacăl a autoarei. Vedem cum analizează cu atenție și rafinament individul și fenomenul social al satului, dovedind că le cunoaște îndeaproape și le prezintă într-o formă spectaculară în întâmplări trăite sau închipuite.
Nadia Urian Linul descrie cu calm, fără patimă, dar extrem de precis stările și atitudinile personajelor: bucurii, tristeți, lacrimi, neputințe, slăbiciuni, prejudecăți, derapaje de comportament.
La sfârșitul cărții vom avea surpriza de a regăsi în interviul cu autoarea, „Transilvania, între iubire și lacrimă”, confesiuni despre motivul pătrunderii în profunzimea mirajului satului românesc și a reda cititorilor și istoriei românilor frumusețea și perpetuarea civilizației noastre pe aceste meleaguri.
Autoarea este de părere că: „În Epoca Postmodernistă, din mileniul al treilea, viața satului este în impas, în stingere ușoară și ofilire.”
Pentru a pune stavilă acestui tăvălug nemilos, al nepăsării ce lovește în satul românesc, Nadia Urian Linul se confesează în felul următor :
„M-au determinat rădăcinile sufletului, precum cele ale copacului sunt adânc înfipte în pământul în care a crescut. Eu m-am născut în sat, am copilărit și am muncit o viață, ca dascăl al unui sat. O spun și am spus-o cu mândrie, oriunde m-au dus pașii! M-am considerat o norocoasă pentru că am avut această șansă!
Prin ceea ce scriu, vreau să dau viață, să fac demersuri de salvare, ori măcar de conservare a tot ceea ce a dăinuit în spațiile rurale pline de mister și natural. Iar aceste scrieri sper să salveze și să restabilească o lume căreia i s-a întors spatele”.
Ca fiică descendentă din Țara Năsăudului, cu oameni buni și curați la suflet, recunoaște că: „Părinții și bunicii mei au avut o influență foarte mare față de implementarea acestor valori, prin faptul că toți au fost țărani, mai puțin bunicul din partea tatei, care s-a angajat, mai târziu, ca muncitor. Cu toții au locuit în sate și nu în cele de centru: Gersa Rebrișorii, cu cele trei sate, toate având școli și dascăli, iar Bârgăul, cu satul mamei, la fel”.
Nadia Urian Linul completează activitatea scriitoricească cu activitatea de finalizare a amenajării unui muzeu etnografic în incinta căminului cultural din Cristeștii-Ciceului, în care va aduna și recupera obiecte, nestemate ce cuvântă fără grai aceste locuri năsăudene :„Tradiția populară, alături de istoria neamului și credința în Dumnezeu ne definesc ca neam. Ca dascăl cum aș putea să neglijez cultivarea sentimentului de dragoste de neam și țară? Ori, asemenea spații, numite Muzee sau Camere Țărănești, cum îmi place să le spun, te ajută pe tine, ca dascăl, să o realizezi.”
Este o carte scrisă cu penița sufletului, sincer și curat și care ne îndeamnă, ca prin lecturarea ei să pătrundem în lumea fascinantă a satului românesc, să ne regăsim copilăria și viața noastră proprie.
A consemnat,
Avădanei Constantin
RTV UNIREA Viena