De ceva timp îmi atrage atenția o tânără frumoasă, inteligentă, raţională, talentată. De ce? Ei bine, pentru că deși arată ca un fotomodel, ne poate da lecții în bucătărie, pentru că deși a fost șefă de promoție la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială, are timp să și picteze, iar asta nu e tot, are și două cărți publicate.
Vă invit să o cunoașteți pe BEATRICE-ELISS o tânără frumoasă şi talentată scriitoare, reprezentantă de seamă a noului val.
Daniela Gumann: AL-BADI BEATRICE-ELISS născută la Los Sevillanos, Andalucia, Spania – sună foarte interesant. Ce i-ați spune despre dumneavoastră cuiva care nu vă cunoaște?
Ellis-Beatrice: În alți ani aș fi răspuns altfel la această întrebare însă fiindcă viața e un adevărat mentor, azi răspund la această întrebare prin cuvintele actorului Charlie Chaplin : „N-am fost niciodată înger dar am încercat să fiu om”. Si asta fac în continuare. Atât. În rest, oamenii care ne cunosc oricum ne privesc prin prisma sufletului lor, în funcție de ceea ce s-a clădit acolo, indiferent de ceea ce le spunem despre noi.
Daniela Gumann: Care a fost momentul în care scrisul a apărut în viața dumneavoastră?
Ellis-Beatrice: Să fi avut vreo 8 ani, cred. Am început prin a scrie un jurnal pe care intenționam să îl public „când voi crește mare”. Scriam poezii și eseuri scurte. Nu am publicat jurnalul dar am publicat în revistele școlare poeme și eseuri și asta datorită unor cadre didactice deosebite din generală și liceu, care m-au îndrumat spre această direcție și au crezut în mine.
Daniela Gumann: Este știut faptul că un scriitor citește mult. Ce vă place să citiți și care sunt scriitorii dumneavoastră preferați?
Ellis-Beatrice: De-a lungul anilor, preferințele au alternat între filosofie, psihologie, sociologie și gastronomie.În liceu eram pasionată de literatura rusă ( Dostoievski,Nabokov, Tolstoi, Pușkin, Remizov sau Ahmatova). Blaga, Nichita, Arghezi, Bacovia, Baudelaire și Alan Poe sunt poeții mei favoriți. Filosofie am învățat din pură curiozitate, fapt care mai târziu m-a ajutat să înțeleg psihologia și sociologia și să aplic în viața de zi cu zi metode care să ne ajute să conviețuim în pace și armonie. De altfel, pentru domeniul de asistență socială, curiozitatea mea de atunci avea să mă ajute să perfecționez tot ceea ce învățasem. Însă citesc și am citit dintotdeauna cărți despre oricine și orice. Fiecare carte citită te învață ceva anume, te dezvoltă, îți îmbogățește cultura generală, limbajul și îți oferă viziuni noi sau în acord cu ale tale. În definitiv, una dintre responsabilitățile noastre, ca oameni, este aceea de a nu înceta să învățăm.
Daniela Gumann: Se tot vorbește despre starea de spirit a scriitorului. Există momente și locuri propice pentru scris? Povestiți-ne despre dumneavoastră ca autoare a volumului de poeme Într-un suflet de femeie, și a volumului de cercetare sociologică Căsătoria și familia, încotro?
Ellis-Beatrice: Depinde de personalitatea fiecărui individ. Mie dacă îmi vine o idee, scriu oriunde și oricând. Am scris în tramvai, în taxi, în timp ce găteam, în timp ce lucram, la cursuri, acasă sau fiind plecată în vacanțe. Nu mă deranjează agitața, zgomotul atâta timp cât nu sunt întreruptă din ceea ce fac. Două dintre poemele din volumul „ Într-un suflet de femeie” le-am scris chiar în timp ce vorbeam la telefon ( „ Ne iertăm?” și „ Arăți a artă”). Mă adaptez, nu mediul contează pentru mine, ci să notez toate ideile care apar. Volumul de cercetare sociologică l-am scris în cea mai mare parte în școlile unde am aplicat interviuri și chestionare și în sălile de curs ale universității.
Daniela Gumann: Ați absolvit Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială din Arad- care a fost motivul ce va determinat să alegeți această specialitate și nu Facultatea de Arte Plastice, sper exemplu, mai ales că am remarcat faptul că pictați cu plăcere?
Ellis-Beatrice: Înainte de asistență socială, am început la Timișoara Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii din cadrul USAMVBT. La finalul anului doi de studii, tatăl meu sârb a fost diagnosticat cu cancer pulmonar în fază terminală. Am întrerupt cursurile și l-am îngrijit timp de șase luni însă a decedat, înmormântându-l în Serbia. A urmat o perioadă de tăcere pentru mine, n-am mai scris, n-am mai gătit, n-am mai pictat… Apoi m-am mutat în Arad unde m-am înscris simultan la Psihologie și Asistență Socială dar am ales să studiez doar ultima specializare. Am avut o copilărie sub presiunea unor condiții și vremuri dificile, ca mulți alți copii, de altfel. Prima specializare, în Timișoara, am ales-o din dragoste pentru animale însă dragostea pentru cei care vin din condiții defavorizate m-a adus până la urmă în punctul în care am devenit asistent social. Eu știu ce înseamnă să nu ai nimic sau să ai prea puțin. Nimeni nu cere să trăiască în condiții precare, deloc prielnice pentru o dezvoltare armonioasă. Ajutor am primit și eu și poate că asta m-a făcut până la urmă să îmi doresc să devin cea care dă o mână de ajutor celorlalți.
Daniela Gumann: Arta culinară ocupă cel mai mare procent al fotografiilor din profilul dumneavoastră pe rețeaua de socializare Facebook. V-ați gândit vreodată că arta culinară poate deveni un adevărat atu al seducției?
Ellis-Beatrice: Foarte interesantă întrebarea! Nu, nu m-am gândit la acest lucru însă am învățat pe propria-mi piele că arta culinară poate apropia sau dezbina oameni. Dar în cea mai mare parte, îi apropie. Și desigur, într-un context social unde totul se face „pe repede, înainte!” , oamenii ajung să fie fascinați de cei care gătesc foarte des, fiindcă le arătăm că nu există „ eu nu pot, eu nu știu”. Nu am nicio problemă legată de divulgarea tuturor secretelor din bucătărie sau legată de rețete. Cu drag învăț oamenii să gătească, arătându-le tot ce știu. Gastronomia nu înseamnă concurență, nu în viziunea mea!
Daniela Gumann: Când ați început să gătiți? Ce v-a determinat? Cine a v-a fost profesor? Intenționați să faceți ceva de viitor în acest sens, să vă deschideți propriul restaurant?
Ellis-Beatrice: La 13 ani. Îmi aduc aminte foarte bine momentul. Am mai povestit într-un interviu, pe Glasul Cetății despre ceea ce m-a determinat să gătesc: supa cu găluște din griș și rețetarul vechi al mamei, cu 400 de rețete. Am vrut eu să știu cum să îmi pregătesc mâncărurile preferate, așa că am încercat. Și dintre toate felurile de mâncare cunoscute, supa cu găluște și înca o supă cremă despre care vă voi povesti, ocupă ambele primul loc în alegerile culinare. Ambele îmi oferă senzația aceea de comfort dar și de reușită. În cea mai mare parte, am învățat singură să gătesc. Profesori mi-au fost, mai târziu, bucătarii cu care am lucrat în restaurante și cei de la Academy Cooking School, din Timișoara dar și cei pe care i-am cunoscut la diverse evenimente culinare la care mai particip când îmi permite timpul. Să imi deschid restaurant? Nu. În schimb, pregătesc demersurile pentru a crea o școală de bucătari pentru copiii defavorizați din centrele de asistență socială. Și știți cum mi-a venit această idee? Am pregătit de câteva ori mâncăruri pentru câțiva copii din Arad, copii care nu cunoșteau poate nici ce înseamnă un banal piure de cartofi cu chiftele, nu mai zic de alte preparate. Și e trist..trăim într-un secol în care nimeni n-ar mai trebuie să sufere nici de foame, nici de sete, nici de frig – nu ne lăudăm noi, oare, cu cât am evoluat? Iar copiii…copiii sunt viitorul! Și viitorul se clădește începând prin a ne asigura nevoile primare necesare dezvoltării. O alimentație corectă e o măsură de prevenție iar noi trebuie să învățăm să prevenim, mai întâi și apoi să vindecăm.
Daniela Gumann: Care este rețeta dumneavoastră preferată? De unde o știți și cât de des o pregătiți? Ne povestiți și nouă cum se face?
Ellis-Beatrice: Îmi plac foarte mult ciorbele și supele cremă. Despre supa cu găluște v-am spus deja dar mai am o favorită : supa cremă de usturoi copt cu ardei copți. Cel puțin o dată pe săptămână o prepar și am învățat-o… de la mine. Fiecare retetă e in propriul meu stil. Îmi place să țin cont de reguli până în momentul în care o rețetă trebuie să aibă ca semnătură propria-mi personalitate. Sigur că vă povestesc, îmi place să vorbesc despre gastronomie și să îi inspir pe cei din jurul meu. Pentru un gust deosebit, recomand ca usturoiul să fie copt seara și lăsat până a doua zi. Se taie puțin căciulia de usturoi deasupra și se lasă în cuptor pentru 10 minute, la 120 de grade. Ardeii îi coc toamna și îi păstrez în congelator dar la nevoie îi pregătesc în ziua când gătesc. Pentru două persoane, avem nevoie de 2-3 cartofi, lapte, smântână de gătit, o căciulie de usturoi copt și 5-6 ardei copți, sare, piper și cimbrișor. Se pun la foc cartofi curățați și tăiați cuburi, împreună cu 200 ml lapte, 200 ml apă, sare și o legătură de cimbrișor proaspăt ( eu îmi cresc diverse plante aromatice , prospețimea ingredientelor fiind o calitate necesară pentru o mâncare reușită) , pe care o scoatem după 10-15 minute, când au fiert cartofii. Se adaugă usturoiul și ardeii copți, piperul și se mixează cu un mixer vertical până când supa capătă consistența unei creme. Se servește caldă, cu crutoane. E o rețetă simplă. Mie îmi plac lucrurile simple, am spus adesea că în simplitate stă un ocean de profunzime.
Daniela Gumann: Vă propun un exercițiu: – dacă ar fi să împărțim cele 24 ore ale unei zile, cât timp ați aloca scrisului, gătitilui și picturii. Dar în realitate, concret, cum reușiți să vă împărțiți timpul, mai ales că sunteți tânără și cred că aveți prieteni care invită să petreceți timp și cu ei?
Ellis-Beatrice: 24 – 6 (ore de somn) = 18. Așadar, 4 ore pentru gătit, 7 pentru scris și 7 pentru pictură.
În realitate, concret, lucrurile stau altfel. Organizarea vieții personale cu tot ce ține de ea , îmi fură câteva ore din timp. Nu pictez, scriu și gătesc în aceeași zi, foarte rar se întâmplă asta. Câteodată, într-o singură săptămână, doar gătesc ( lucrez ca bucătar iar când nu sunt la restaurant, de acasă preiau și comenzi pentru platouri aperitive sau anumite dulciuri). Prieteni am puțini, majoritatea sunt plecați din țară sau în alte orașe, așa că întâlnirile cu ei au loc de 2-3 ori pe an. Nu prea am timp de ieșit, activitățile sunt și așa uneori mult prea multe pentru 24 de ore. Dar mă consider o norocoasă pentru că deși am puțini prieteni, țin legătura des cu ei prin intermediul online sau telefonic și când ne întâlnim, e ca și cum ne-am fi văzut în fiecare zi.
Daniela Gumann: La finalul acestui interviu v-aş ruga să ne dezvăluiți care ar fi oamenii cărora le sunteți recunoscătoare pentru ce sunteți și ați reușit în viață.
Ellis-Beatrice: Așa cum scriam și în volumul de poeme, sunt recunoascătoare, în egală măsură, tuturor oamenilor întâlniți până în prezent! Credeți-mă, chiar fiecare om întâlnit contribuie la ceea ce suntem, la ceea ce devenim! Chiar și cei care te mângâie nu cu petalele trandafirilor, ci cu spinii lor, până când rămân vizibile rănile din suflet. Înveți din bucurii, înveți din nefericiri. Te construiesc și cei care rămân, și cei care pleacă. Uitați…dumneavoastră abia mă cunoașteți și deja ați contribuit la ceea ce sunt acum, când scriu, și implicit, la ceea ce voi deveni, pentru că un om nu poate rămâne la fel o viață întreagă, viața presupune schimbare și dezvoltare continuă ( pozitivă, desigur!). Vă sunt sincer recunoscătoare și vă apreciez pentru sufletul frumos care se reflectă pe chip, în faptele și vorbele dumneavoastră! Să faceți parte dintre cei de la care am ce învăța, pentru mine e un atu!
Vă mulțumesc!
La început de an, vă urez și eu mult succes în tot ce v-ați propus să realizați, căci viitorul se arată promițător.
Interviu realizat de Daniela Gumann în exclusivitate pentru ASRA
O fata MINUNATA, UN SUFLET PUR, O BUCURIE VIZUALA ❤️❤️❤️