A fost… – 8 Martie la Salzburg

Pentru evenimentul de 8 Martie 2020, am avut onoarea să fiu invitată de către Asociația Scriitorilor Români din Austria, societate din care fac parte și care este patronată de fondatoarea ei, doamna Daniela Gumann, poetă și prozatoare, stabilită de mulți ani la Salzburg. Daniela Gumann și soțul Domniei Sale, Constantin Gumann, sunt două nume cunoscute aici în Salzburg. Ambii au împătimită în suflet credința pentru glia strămoșească, dar și aceiași vocație pentru cultură și frumos, pentru semenii pe care-i ajută cu mult drag. Pe lângă faptul că soții Gumann  își umple sufletul prin cultură și artă, cu ” Firma D&C Gumann ”, care cu cinste o patronează, creează locuri de muncă pentru românii plecați în afara României, locuri de muncă care sunt precum pietrele scumpe, și care-i unește pe toți la bine și la greu.
       Despre acest eveniment închinat Zilei de 8 Martie, vă scriu eu Constanța Abălașei-Donosă, și vă mărturisesc cu sinceritate despre bucuria persoanelor și personalităților pe care le-am întâlnit; invitați ai Asociației Scriitorilor Români din Austria și ai ” Firmei D&C Gumann ” (firmă care se ocupă de îngrijirea persoanelor vârstnice), totul a decurs limpede și frumos. Între locul de naștere al familiei Gumann – pământul românesc și țara de adopție Austria, parcă există o înțelegere adâncă și tainică ca și atunci când îți dorești să fii un câmp verde unde să te pască turmele de oițe și mioare; iar această dorință să-ți fie putere de evocare și popas armonios pentru valurile vieții.
       Și dacă este să mai spun câteva cuvinte  despre sărbătorirea Zilei de 8 Martie – Ziua femeii de pretutindeni, mă voi duce în adâncul sufletului fiecărei femei, prezentă atât la evenimentul din 7 Martie, unde a vibrat forța îngăduitoare a simpatiei și a respectului prin ” Firma D&C Gumann ” în special al distinsului domn Constantin Gumann, care a luminat sufletul fiecărei doamne printr-un dar special și un trandafir, dar și al soției sale Daniela Gumann, care a alinat spiritele prezente prin vorbe și versuri închinate femeii.

La evenimentul din 8 Martie care a avut loc  la Biserica Română creștin-ortodoxă din Salzburg sub Parohia Pr. Dr. Dumitru Viezuianu, unde după Sfânta Liturghie în cuvântul de învățătură, s-a ținut o adevărată oră de cultură românească. Familia Gumann, a excelat și aici ca și în alte locuri de altfel, prin cuvânt și omenie, mijlocul Domniilor Lor de comunicare!
       Distinsul Părinte Paroh Dumitru Viezuianu, român din partea Olteniei, în cuvântul de învățătură al Sfinției Sale, mărturisea cu sinceritate și bucurie pe chip despre; femeia mamă, soră, soție ori fiică: ” Sub patronajul purtătoarei de cuvânt Daniela Gumann, manager al grupului profesional, au loc în mod regulat întâlniri de rețea cu SVA (serviciul de Asigurări Austria), Serviciul Ministerului Protecției Sociale, Administrația Financiară și autoritățile profesionale. Bună familistă, mamă și scriitoare își rânduiește timpul cu vrednicie în folosul societății!

Doamna Constanța Abălașei Donosă – poetă, pictoriță și graficiană – Brăila, România


        Constanța Abălașei-Donosă, poetă și graficiană, premiată cu multe cărți editate și expoziții de pictură în România și și în alte țări ale lumii, vine tocmai de la Dunărea albastră, din orașul cu salcâmi și mari scriitori cândva, aducându-ne în dar peste 25 de cărți de poezie psaltică din cărțile sale, să le dăruim la rândul nostru, românilor de aici din Salzburg iubitori de cultură și frumos. Și pentru că tot a dăruit cărți de poezie, o vom ruga să ne recite o poezie  pentru doamnele și domnișoarele din biserică.
” Aceste versuri toate pentru tine-s scrise,
În zilele mele de slujbă cu lumânări aprinse.
Parfumului de tămâire și-a mirului de mântuire,
În diminețile mai triste, când vântul bate-n ram
Și-a zilelor plângând, flori galbene-ți pictam.
În nopțile cu straie violet prin rugă mult cereai,
Iubire pentru suflet:
Îngenunchiată-n fața ta, iubirea mea aveai!
Toate aceste versuri, le-am scris doar pentru tine,
În nopțile mele tăcute, o preasfântă minune! ”
       Prezența poetelor Antonela Stoica, româncă din Câmpulung Muscel, stabilită în Germania, după studiile terminate în S.U.A. și a Melaniei Briciu-Atanasiu, româncă din Valea Jiului, licențiată în drept și o voce de aur, stabilită în Austria la Viena, au fost o adevărată desfătare  pentru mine, dar și pentru cei prezenți la cele două evenimente. Natura și poezia, credința și iubirea și-a căutat ecou și în sufletul celor două minunate poetese.

Poeta Antonela Stoica – originară din Câmpulung Muscel, stabilită în Germania

Antonela Stoica a recitat:
” Iubirea ce te arde e piatră de hotar
O graniță-n tristețe, de tine așezată
Între cuvânt banal și extraordinar
Teamă mistuitoare și nejustificată.
Sunt versurile-ți gri un tur de cimitire…
În gropile deschise, perechi îmbrățișate
Dorm somnul lor etern, visând la nemurire
Regrete zac mormane, cu lut amestecate.
Privești îngândurat din margine de cruce,
Iubirii sacrificat-ai monahic pe pământ.
Și nici nu ai habar că oriunde te-ai duce
Rămâne-n urma ta o Aură de Sfânt…”

Poeta Melania Briciu Atanasiu – originară din Valea Jiului, stabilită în Austria


      
Poeta Melania Briciu-Atanasiu, după ce a cântat atât de frumos cu câțiva copilași în fața Sfântului Altar, prezenți și ei la Sfânta Slujbă, a recitat din versurile proprii:
” fetițo
acesta este îngerul care te apără
prea precoce prea încercată
ți-ai găsit un univers între litere dospite de taină
vei murmura, o santa dei miracoli,
după ce ți-ai uitat ochii buzele brațele inima
într-o zi femeia țărancă și frumoasă se va întoarce
îți va săruta visele,
îți va legăna așteptarea grimoasa neînțeleasă
se vor colora amintirile pentru o nemărginire întreagă.
atunci vei simți cu adevărat care este singura punte între viață și Dumnezeu!”
 
     

După această experiență răspunzând invitației, pot să spun cu precizia unui ceasornicar că în Asociația Scriitorilor din Austria, poeții și prozatorii, aduc prin personalitatea lor originală, căldura unei bucurii spirituale desăvârșite.

    Constanța Abălașei-Donosă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *