Nu de multă vreme am primit de la poetul Emanuel Pope, român stabilit în Marea Britanie, două din cărțile Domniei Sale, ambele editate la Londra. Acestea se numesc: ”Elegii de la marginea lumii” – poezii; și ”Fructele iubirii ” – poezii, traduceri libere din lirica universală.
Elegii de la marginea lumii, este o carte pe care trebuie să o laud deoarece îmi dă prilejul să mă învârt printre poemele sale ca între cer și pământ, deoarece cuvintele sunt înscrise sub semnul crucii, unde majoritatea poeziilor amintește despre zborul păsărilor de la Nord la Sud, ori de la Est la Vest. Amintește despre așezămintele pământești, despre amintirile dragi dar și despre dragostea infinită a orizontului, ori verticalitatea dreptei către Dumnezeu!
” De-acum vârfurile teribile ale nopții se pot toci / suntem din nou / Cum ne-a clădit Dumnezeu, / oameni vii / măsluiți de zile, / nimic nu s-a schimbat, / numai vorbele noastre mai pot ispiti / azi puțin spre stânga, / mâine spre dreapta. / un echilibru ciudat.”/
……………………………………………………………
– Vulturul –
Destul am crezut, Boi cu plai, Primăvara lui Zorba, Satul, Dobrogea, unt poezii simple dar mărețe, trăite de poet precum un cetățean cuminte, care răspunde de el dar și de tradiția strămoșească.
” Ți-aș trimite, Doamne, caii mei înapoi acasă, / Pe lângă mine ei nu-și mai găsesc rostul / Nici câmpuri nu mai sunt să le alerge, / nici râuri să le treacă, / Nici ceruri să-ntrebe, nici inimi să le vorbească. / Ți-aș trimite, Doamne, caii mei să pască.” /
……………………………………………………………………………………
– Ți-aș trimite, Doamne, caii mei –
Schimburile ancestrale din sufletul poetului îi întăresc purtarea, făcându-l dur, să poată trece prin viață neînfrânt. Nu se obosește de agenții exteriori și aplecat asupra cuvintelor, ca într-o tăcere de piatră, precum într-o sfântă biserică, poetul grăiește în limbajul său astfel:
” Pentru un om abia mutat pe lună / nu mă pot plânge / lucrurile țării mele și de aici le văd la fel de mici și dureroase / numai zgomotul mării / lovind stabilopozii de la Constanța / cu fiecare zi care vine sau trece / se aude tot mai accentuat / cum sunt și trăsăturile celei ce mă însoțește / oarbă solitară fără a-mi spune un cuvânt / numai mângâindu-mă pe creștet / cu cele patru brațe ale sale / (în pauzele dintre excesele mele de scriere) / dulăul din sinele lărgit / crescând și el tot mai negru, / negru.” /
……………………………………………………………………………………
– Scrisoare de pe lună –
În alte poezii dedicate lui Mihai, Mădălinei, Adelei, Brândușei lui Dăncuși și Viorel, poetul mărturisește prin gânduri prodigioase despre înțelepciunea constelațiilor din anii vieții sale. Cuvintele devin întrebătoare în umanitatea logică a inspirației care stabilește scara valorilor așezată pe perspectiva anilor. Din perspectiva tehnicii, dacă mă întorc înapoi la anii ce s-au scurs, remark și recunosc cu multă nostalgie și pioasă admirație, că poetul Emanuel Pope, a făcut lucruri colosale pentru cultură și pentru cei care mai încearcă să facă! Cândva, administrând printr-un volum de muncă destul de imens, un site cultural cu acțiuni diverse, a reușit să strângă prin acest site, oameni cu idei geniale și neîntrecute, asemeni cum se strâng oamenii permanent sub Muntele Măslinilor. Era prin anul 2009- 2010, când pe neașteptate am pătruns și eu cu mare sfială într-unul din grupurile acestui site administrat de Emanuel Pope. Până la acea dată, poposită aici, aveam editate câteva cărți de poezie și proză scurtă, dar și multe expoziții personale de pictură în țară și străinătate.Nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc despre mine! Aflându-mă înscrisă aici în două grupuri poezie și arte plastice, încă de la început, dialogurile mi s-au părut destul de sobre, dar pe neașteptate urmând sugestiile domnului Emanuel Pope (care habar nu aveam că scrie poezie), am putut să mă bucur de grandoarea unor scriitori și artiști consacrați. Dintre cei înscriși aici mulți erau mai puțin consacrați, însă, mare parte dintre aceștia tocmai atunci începeau să cocheteze cu scrisul și cu arta plastică! Datorită acestui site de cultură creat de Emanuel Pope,care parcă ar fi fost mântuit de Dumnezeu, mulți dintre cei din urmă amintiți, în scurt timp au ajuns în Uniunea Scriitorilor din România sau în Uniunea Artiștilor Plastici!
” Am scris și am fost mereu împotriva poeților trecuți de 50 de ani, / i-am urât și mă urăsc. / Am vistat la libertatea lui Labiș / Doar mă știți cât de cât…/ nu mă joc și nu fac concesii / dar azi doi îngeri / cu aripile pline de lumină / au venit și mi-au șoptit altfel. / Altfel cu totul.” /
……………………………………………………………………
– … la 50 de ani –
Inima poetului este atrasă precum inima unui copil, de lumina pentru orașul tată și mamă, oraș la Dunăre, oraș c u multe biserici în care se citește cu mult har, Patimile după Sfântul Ioan și după Sfântul Matei.
” Mi-a plăcut să cant jazz cu prietenii mei / Și orașul întreg să cânte odată cu noi / seara să ne urcăm fericiți pe acoperișul unei case din central vechi. / Și mai departe de dragul Dunării pășind peste cupola de aur a bisericii lipovene, / ca fluturii în noapte de ușori, / să încălecăm obrajii lumii. / De-acolo să le cântăm salcâmilor și străzilor / Și docurilor și oamenilor de gheață / până ce înebuniți de strune / Și zorii unei lumi mai bune / vor dansa cu noi. / Mi-ar fi plăcut.” /
…………………………………………………………………….
– Luna la Brăila –
Cu o măiestrie divină ondulează Emanuel Pope în poezia sa, gânduri printre rânduri. Printr-o duioasă resemnare insă, evocă uneori angoasa, orgoliul, blândețea, peisajul sterp dar și cel bogat prin cai păscând și urși umblând; copaci bătrâni sub care ghioceii apar în iarnă, dar și sumbrul întuneric în care mârâie trădarea.
” Cât de naiv am putut să fiu și iată-mă acum ajuns, / după 50 de ani, fără puterea de-a mai crede / că vreodată ceva se va schimba în bine, / copil uitându-mă la steaua umanității / atât de puțin am reuțit / Și Dumnezeu mi-e martor cât de mult mi-am dorit, / la fel și lumea toată în vâltoarea a două mii de ani. ” /
…………………………………………………………………….
– Iarna ghioceilor din firele de iarbă –
Frumusețea versurilor și a speranței, sunt laminate de cea mai justă sensibilitate a unor sclipiri geniale care ne invită la meditație dar și la admirație înălțătoare. Îmi vine în minte tragediile care se întâmplă în această lume și nu pot spune decât atât: ” Dumnezeu ne vorbește când într-un fel, când într-altul…Atunci El, ne dă înștiințări să ne întipărim învățătura Lui. ” Ioan 33. 14. 16.
” Va veni un timp când îmi vei bate obrazul și el va deveni nisip. / Va veni o vreme când inima mea în loc să cânte va sta. / Cum înghețați stau doar merii după furtună. / Așa vor sta și iubirile toate cum eu însă nu am stat / Și am trăit cum nu credeam că am să pot trăi, / Cu toată, toată ființa mea. / Va veni un anotimp când vei atinge numele meu / Și el ca niciodată de întreg / va deveni pământ, numai pământ. ”
– Va veni un timp… -, poem scris la două mâini, Brândușa și Manuel, Brăila, august 2019.
Constanța Abălașei-Donosă
15 aprilie 2o2o.