„Tu ești comandantul suprem al propriului Destin și nimeni nu te poate împiedica să faci ceea ce vrei cu viața ta.” – Interviu cu poeta Antonela Stoica

D.G. Doamna Antonela Stoica, ați plecat din Câmpulung Muscel în America, iar în prezent locuiți în Germania – Ce i-ați spune despre dumneavoastră cuiva care nu vă cunoaște?

A.S. Sunt mândră să fiu născută la Câmpulung Muscel, într-o familie frumoasă, care ne-a crescut cu adevărate valori de viață şi mare dragoste pentru tradițiile strămoşeşti şi pentru educație.  Am trăit modest, dar am avut o copilărie liberă, minunată, alături de cele trei surori mai mici, pe care le-am crescut, deoarece părinții lucrau, cu tot necesarul pentru a excela în şcoală şi a fi sănătoase şi fericite. Mi-am petrecut toate vacanțele acasă, ajutându-mi familia, dar şi cu grămezi de cărți, în natura pură și minunată de la Muscel.După absolvirea renumitului Colegiu Național Pedagogic Carol I din orașul natal mi-am aprofundat studiile de Psihologie şi Pedagogie, apoi viața m-a purtat în Statele Unite, unde mi-am continuat educația, începând cu una din pasiunile mele, Limba Engleză, Scriere Creativă.  Am petrecut în America 26 de ani frumoși și productivi, în care am combinat o carieră de business, cu una legală și una literar-artistică în New York City, ceea ce mi-a satisfăcut toate laturile personalitații. Am studiat tot timpul pentru a ține pasul cu schimbările pieții de desfacere,  legislative şi culturale.   Cea mai mare satisfacție a fost să pot aplica talentele şi tot ceea ce am acumulat învătând, pentru scopuri caritabile, în colaborare cu renumite organizații internaționale.În tot acest timp , indiferent cât de ocupată am fost, am stat în permanență legată de România, pe care cu mândrie am reprezentat-o, îmbrăcată cu Iile străbunicei, la toate evenimentele, oriunde mi-au ajuns pașii în lume.  Întotdeauna mi-am făcut timp să vin  Acasă, chiar de 3-4 ori pe an, deoarece Mama mă aştepta şi acolo m-am simțit cea mai fericită. După atâția ani derulați intens în  America, în 2015  am decis să mă mut în Germania împreună cu soțul meu, german de origine, dar cu suflet de Geto-Dac, mare admirator al frumoasei noastre Românii şi entuziast suporter al activităților mele. Îndată ce am ajuns în Germania am mers la cursuri intensive de limba germană, timp de 2 ani. Nu a fost ușor pentru mine să-mi „resetez” viața într-un loc în care nu mă puteam situa la același nivel profesional, dar m-am implicat, fără presiunea din America, în activitățile familiei, care presupun tot creativitate şi relații cu clienți internaționali. În plus, am ceva ce mi-a lipsit în Manhattan, darul neprețuit care este grădina casei noastre, pe care o îngrijesc personal și care este oaza mea de fericire și inspirație.  Pot spune că m-am acomodat bine, cultura fiind similară cu a noastră. Iar cea mai mare bucurie este că mă aflu atât de aproape de România, unde imi petrec o mare parte din timp. Cel mai important lucru pentru mine, de când sunt în Europa, este că m-am putut dedica pasiunii scrisului, care este primit cu mult entuziasm de către iubiții mei cititori. Până în prezent am publicat cinci volume de poezie în limba română, iar alte trei sunt în curs de apariție. Sunt invitată des de către organizații reprezentând comunitățile româneşti, să-mi prezint cărțile la Centrele Culturale şi Misiunile Diplomatice ale României din diferite țări europene şi în Statele Unite, ceea ce mă împlineşte, inspiră şi motivează. Sunt foarte recunoscătoare pentru totul şi fericită să mă aflu în acest punct în viața mea.

D.G.  Ce ați transmite unui adolescent român, în epoca digitală, din experiența dumneavoastră acumulată departe de țară?

A.S. Aş transmite exact aceleaşi lucruri ca şi fiului meu: Iubeşte-ți Țara şi onoreaz-o prin toate acțiunile tale!  Cinsteşte-ți Părinții şi memoria străbunilor!  Învață istoria, să ştii cine eşti.  Crede în tine însuți, urmează-ți visele, nimic nu este imposibil de atins, când te dedici. Învață, învață. De la oricine, orice. În momentul în care te oprești ești depășit de viață. Cu cât ai mai multe şi mai variate cunoştințe profesionale, cu atât mai multe oportunități vei avea. Conectează-te cu natura, petrece timp cu familia şi prietenii. Dezvoltâ-ți talentele, latura artistică, pentru că implicit o dezvolți pe cea spirituală. Ajută-ți semenii, te ajută să devii puternic. Fă sport, îți sporește frumusețea fizică. Implică-te în orice proiect cultural-artistic şi de protecție a mediului înconjurător, îți sporește frumusețea sufletului. Și nu lăsa era digitală să-ți răpească bucuria și emoția extraordinară a Iubirii, nu lăsa manipularea toxică din mass-media să-ți distorsioneze percepția despre relații, despre viață şi despre adevăratele valori.

D.G. Care a fost momentul în care scrisul a apărut în viața dumneavoastră?

A.S. Scrisul a apărut în viața mea la vârsta de 5 ani, (scriam și citeam de la 3 ani), deoarece nu mă entuziasmau poeziile copilăriei, în special „Cățeluș cu părul creț”. Mi se parea că aceste poezii nu mă reprezintă, ezitam de câte ori mi se cerea să le recit.  Am creat, din bucuria sufletului meu de copil liber, mici poezioare, ode universului meu fascinant: Soarelui, Stelelor, Florilor, Munților, Pădurii, Eroilor, aceleaşi „leitmotive” pe care le scriu şi acum în poezie. Pe atunci nu descoperisem Dragostea…Scrisul „oficial” a apărut în viața mea la vârsta de 9 ani,  într-o împrejurare cam traumatică. Doamna învățătoare mi-a încredințat, înainte de a pleca în concediu medical, o carte cu o piesă de teatru, „Pădurea” având doar 4 roluri active, să le copiez pentru o serbare de sfârșit de an și să le dau doamnei suplinitoare să le distribuie. Înafară de cei patru care urmau să primească roluri vorbite, toți colegii erau dezamăgiți că stau pe scenă degeaba, impersonând copaci şi flori. Am citit în timpul orelor piesa, nici rolul ales pentru mine nu prea mă încânta. După şcoală m-am oprit, ca de obicei, la joacă. Când am ajuns acasă, mi-am dat seama că nu mai am cartea. M-am întors în toate locurile, nu am găsit-o. M-am îngrozit… Doamna suplinitoare mi-a cerut-o în ziua următoare și am spus că nu am copiat rolurile, sperând încă să găsesc cartea. După vreo trei zile, ne-văzând altă soluție, am rescris din memorie piesa pe un caiet, cu cele patru roluri active „îmbunătățite”, iar pentru a-mi face colegii fericiti, am scris mici roluri pentru fiecare dintre ei. Am numit-o „Copacii din pădurea adormită”, mi s-a părut mai „dramatic”. Am fost șocată că Doamna mi-a acceptat sceneta, lucrând cu caietul meu, nemaîntrebând de carte. Piesa scrisă de mine a avut mare succes pe scenă și toată lumea a fost fericită. Eventual am mărturisit ce s-a întâmplat, suportând consecințele. Dar de atunci întotdeauna mi s-a cerut să scriu ceva special pentru serbările şcolare.

D.G. Care este mesajul dumneavoastră pentru cititorii cărților al căror autor sunteți?

A.S. Pentru mine nu există o limbă mai frumoasă şi mai expresivă decât limba noastră Românească. Consider scrisul un Dar divin şi un privilegiu, de aceea eu transmit lumina gândurilor mele, prin Poezie, cu mare reverență.Sunt profund onorată şi recunoscătoare să am cititori fideli, care îmi iubesc Poezia, ale căror vârste sunt cuprinse între 7 şi 95 de ani. Mesajele versurilor mele sunt edificatoare felului în care percep şi înțeleg eu viața: întotdeauna să crezi în cine ești, să crezi în miracole. Viața însăși este un miracol. Adevărata fericire constă în simplitate și în abilitatea de a iubi și dărui, iar adevărata comoară personală este cunoașterea. Generozitatea spiritului este nemurire. Când faci lucruri doar pentru tine, mor odată cu tine, dar când dăruiești, când ajuți, când faci lucruri pentru beneficiul tuturor, trăiești perpetuu. Noi suntem Istoria zbuciumată a neamului nostru Geto-Dacic, suntem „vestigiile” lui şi continuam să existăm prin simbolurile sacre cu care trebuie să ne mândrim şi pe care să le transmitem intacte urmaşilor noştri. Iubirea ne ține sănătoşi şi veşnic tineri, este scânteia divină pe care Creatorul a pus-o în fiecare dintre noi şi este eternă, ca şi sufletul nostru. Doar prin Iubire accesăm Dumnezeirea. Prin scris eu am creat punți stelare de Iubire din sufletul meu înspre sufletul cititorilor mei, care îmi spun că poeziile mele îi poartă într-o oază de lumină, departe de zbuciumul cotidian, le oferă bucurie,  mângâiere şi răspunsuri. Poezia mea este un izvor de spiritualitate ce transmite fiecărui cititor ceea ce caută, în concordanță cu abilitatea sa  percepțivă. Este un Dar pe care simt un fel de datorie să îl dăruiesc nelimitat iubiților mei cititori.

D.G.  Simțiți că scrisul vă energizează sau vă consumă?

A.S. Scrisul este pentru mine un mod de a exista, este starea mea de echilibru, Zen-ul meu. Când scriu, accesez cel mai înalt nivel al Sinelui, al conştiinței, devin una cu Cuvântul, implicit cu Divinul. Este „transa” de unde îmi izvorăște Poezia, unde mă simt ca un umil mesager, purtător al Cuvântului. Tot ceea ce scriu are un substrat spiritual pe care nu eu l-am ales, ci mi s-a dat, venind de dincolo de mine.  Pot spune că valoarea creațiilor mele poetice, imensa bucurie a dăruirii prin scris este egală cu puterea renunțării mele la lucruri fără de care credeam că nu pot trăi. Este ceea ce m-a propulsat într-o nouă sferă de evoluție.

D.G.  „Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpânește toate bunurile lumii” spunea Aristotel. Printre scriitori, care sunt prietenii dumneavoastră?

A.S. Este adevărat, prieteniile sunt încă un dar ce trebuie păstrat cu sfințenie. Datorită circumstanțelor vieții mele am găsit prietenii loiale, de excepție. Mulțumită scrisului și a multor evenimente la care am participat, am avut privilegiul să cunosc oameni extraordinari, de care mă simt foarte apropiată sufletește. Îi stimez, îi prețuiesc şi admir, având un loc special în inima mea. Se știu ei cine sunt…

D.G. Ce alte pasiuni mai aveți pe lângă scris?

A.S. Sunt pasionată de artele frumoase, pe care le-am studiat timp de 5 ani, în  New York City,  în special muzică, dans și arte teatrale. De asemenea, când nu port IE, deoarece niciodata nu am fost adepta „curentelor de modă”,  îmi place să-mi creez propriile haine şi accesorii, am luat şi cursuri de „design” şi pentru a cofecționa bijuterii din pietre și metale prețioase. Iubesc istoria și arhitectura, monumentele istorice, antichitățile. Grădinăritul este una din pasiunile mele principale. Nimic nu se compară cu florile și legumele crescute din mâna mea. Îmi place să călătoresc și să învăț despre celelalte culturi. Îmi place mult să dansez şi iubesc sportul de orice fel, consider  este un mod de a sta sănătoasă şi fericită. Iubesc drumețiile, în special mersul pe munte, ca Munteancă ce nu se dezminte. Sunt pasionată de artele culinare, îmi place să creez „poezie în bucătărie”. Dar cea mai mare satisfacție este să mă implic în evenimente cu caracter caritabil, făcând uz de experiența mea şi de talentele cu care am fost înzestrată.

D.G. Cum arată o zi obișnuită din viața dumneavoastră?

A.S. Zilele mele sunt mereu pline, de aceea mă trezesc foarte de dimineață, este timpul meu creativ. Salut Soarele, care, ca un miracol, aproape întotdeauna se arată, apoi exersez cam 30-45 minute, am o rutină simplă de menținere, pe care sper să o pot urma până la adânci bătrâneți. Trăiesc în armonie cu Natura şi încerc să îmbin plăcutul cu utilul, prin munca fizică. E în detrimentul manichiurii dar în folosul sufletului. La orele dimineții mă găsiți îngrijind minim o oră grădina. Este templul meu. Apoi mă bucur de câteva momente de repaus între flori, iar asta mă prepară pentru restul zilei. Deoarece călătoresc des, profesional şi pentru evenimentele culturale în care mă implic, folosesc acest timp şi pentru a citi sau asculta muzică şi pentru accesarea site-urilor sociale prin care stau aproape de prietenii mei, cititorii. Seara sunt înapoi în grădină, până se întunecă, deoarece nu urmăresc ştiri sau programe de televiziune. Îmi păstrez energia pentru creație. Trăiesc simplu, într-o stare de permanentă gratitudine, cât mai aproape de Natură.

D.G.  Care a fost cea mai valoroasă lecţie ce v-aţi însuşit-o în viaţă?

A.S. Fericirea constă în lucrurile cele mai simple. Nu există nimeni să te facă fericit, decât tu însuți. Tu ești comandantul suprem al propriului Destin și nimeni nu te poate împiedica să faci ceea ce vrei cu viața ta.

D.G. La finalul acestui interviu v-aş ruga să ne dezvăluiți care ar fi oamenii cărora le sunteți recunoscătoare pentru ce sunteți și ați reușit în viață.

A.S. Mamei mele, care mi-a dat viață și ne-a transmis o zestre genetică deosebită, ea excelând la orice, atât academic cât și artistic și sportiv. Ea a fost prima femeie „modernă și complexă” pe care am cunoscut-o: deși avea 4 copii, Mama a lucrat, întâi la filiala locală a Băncii Nationale, în calitate de contabilă, apoi ca șefă de secție la cel mai important business local şi chiar național, după uzina ARO de la Câmpulung: Marama Musceleană. Menționez aceasta, deoarece pe parcursul anilor de școală, am fost direct implicată. Cum se știe, sau nu, în perioada respectivă se lucra 6 zile pe săptămână, destul de des, 7. Când venea sfârșitul lunii Mama nu mai prididea cu „ bilanțurile” și avea nevoie de multiplă verificare a cifrelor. La vremea respectivă se calcula „cu capul”.  Nu am văzut pe nimeni să adune cifrele mai rapid decât Mama, eram şi eu unul din „ verificatori”. Mai tărziu, la Marama Musceleană, același lucru: mă opream uneori după școală și lucram voluntar alături de ea până noaptea, târziu, deoarece Mama era direct responsabilă pentru finalizarea la timp a comenzilor pentru export, în cam 10 țări, inclusiv America. Se confecționau Ii, covoare și articole de îmbrăcăminte inspirate de inegalabilele noastre motive populare Muscelene. Astfel am învățat, de la specialistele din secția Mamei, care mi-erau foarte dragi, să asamblez și să tivesc Ii prin cusătură de mână, să le calc și să le ambalez profesional. A fost cea mai bună educație. Eram mândră și mă consideram privilegiată să particip la aceste acțiuni „febrile”. A doua persoană care m-a definit ca om este Străbunica mea, care m-a crescut, o femeie mândră, de o frumusețe deosebită, fiică de primar şi ctitor de comunitate, o personalitate locală cunoscută pentru independența şi înțelepciunea ei. Când eram mici, cântecele de leagăn pe care ni le cânta erau „Deşteaptă-te Române” şi „Pui de lei”.  Într-un mare impuls patriotic şi să fie alături de cei dragi şi-a riscat viața, mergând pe linia întâi a frontului, la Cernăuți, în uniformă de soldat. Ea a botezat, apoi a cununat și înzestrat 70 de fini. Toată viața i-a ajutat pe cei care i-au trecut pragul. Era iubită de toată lumea.Îi sunt de asemenea recunoscătoare Tatălui meu, un mare iubitor al Munțllor, „salvamontist” şi vânător faimos, care m-a învățat să supraviețuiesc în orice condiții și care a spus că „în competiție nu există decât un câștigător: cel de pe primul loc, iar la studii, o singură notă, cea maximă”. Nu aș schimba pentru nimic felul în care am crescut. M-a călit și m-a făcut ceea ce sunt. Eu am fost responsabilă în totalitate pentru felul în care mi-am condus destinul. Am încercat și realizat tot ce mi-am propus. Nu am dorit nimic nerealistic, dar la nivelul meu, mă consider un om împlinit. Acum, tot ceea ce fac este perfect aliniat cu Divinul, Universul, Natura, afându-mă într-o stare intens creativă, filtrând tot ce am acumulat, în poezie rafinată. Ceea ce am povestit aici, redau în detaliu într-un volum auto-biografic la care lucrez.

Interviu realizat de Daniela Gumann