Am coborât în noapte
prin cerul plin de vise
Pe gâtul lunii,
stau stelele la rând
și fiecare tăcut mă mustră.
Le văd ca pe niște mărgele,
Frumos așezate.
Gândesc și eu naivă
Ce-ar să fiu una din ele?!
Și din bolta cerească
Să văd pledoaria lumească.
Departe, din lumea cea mare,
S-aud, urlete și răcnet de fiare
Din hoarda crîncenă a nopţii
Se-aud cei ce cu bogății se hrănesc
Pe alții ce nebunii plănuiesc
Spectacolul lumii fără rost
O lume cu țel dezastruos.
Aș vrea să fiu lună
Să stau printre stele
Să fac parte din ele
Cu strălucirea lor
Să-mi încălzească sufletul
Să-mi parcurg drumul zilei
spre noapte şi poate
Al vieții către moarte.