Eugenia Bucur – Poeme

Lumina nopții

Stele stau tot cuminți

Sub cupola gândului,

Ce umple palma visului,

Botez dăruitor timpului.

Ascultă clipa ce bate

La uşa pleoapelor tale,

Sfidând depărtările,

Urma pierdută-n cale!

Apropiind marginile,

Pereții largi ai inimii,

În copilul ce visează,

E zbor alb, cu îngerii.

Parfum de ghiocei

 Pe raza gândului pătruns

Lumina sfântă, de adâncuri,

Se răspândeşte în tumult

Pe braț verde de albi fluturi.

Închid o parte din privire

În suflet candid de copil,

Plec cu vântul primăverii

Pe dorul unui vechi suspin.

El iar mă duce în povestea

Cu mângâieri prin vreme,

Crescute de clipe rămase

Ce reîntregesc fără temeri.

În foşnetul frunzei uscate

Se leagănă dorul chemării,

Pădurile odihnite-n zăpezi

Oferind vestitori primăverii.

Azi scriu în buchet candid

Nume dragi copilăriei mele,

Unele-n ghiocei pe tâmple

Altele-n senin printre  stele.

 Formularende

Suflet de femeie

Făptură ce înfloreşti cuprinsu’

Ce atâtea adâncuri dăruieşti

Purtând în tine lumina cuminte

Venită pe drumuri line cereşti

Muguri de viață porți pe ram

Flori parfum şi fructe coapte

În tine noaptea se odihneşte

Şi zorii coborâtori din aştre

Azi brațul tău odihneşte pruncii

Mâna mângâie obrazul asprit

Degetul poartă pe el simboluri

Şi toate-n iubirea ce te-a dăruit

Lasă pe pernă parfum sentimente

Lasă cuvinte îmbrăcate-n frumos

Zâmbetul tău ce te oglindeşte

Culoarea de aur pe chip luminous

Cuvântul primăverii

Caut sfios cuvântul zorilor

Sub ploaia-n cadență divină

Pe lumina gândului stelelor

Ce mă îmbie la bogată cină

Acolo-i lumea nevăzută firesc

Ce adună-n senin albă bucurie

Sufletele se revarsă din ceresc

Vorba respiră dulce copilărie

Gânduri dragi se răspândesc

Ecouri în preaplinul de iubire

Lumini de astre şi pământeşti

Fac primăvara inel de fericire

E opt

Ora exactă a pământului,

Când petale se dăruiesc

Irisului, ce-n chemare

Răspunde simplu – 

Vă îndrăgesc!

O lacrimă a cerului

Le închide privirea,

O rază de cer suav

Ne trezeşte simțirea.

În adieri amintiri surate,

Paşi ce sufletu’ însoțesc,

Coboară dăruirea-n suflet

Şi dumneavoastră ştiți –

Vă îndrăgesc!

Bate orologiul ora exactă,

E primăvară în suflet iar,

Cerul şi-a revărsat cerneala

E 8 martie-n noi şi-n calendar.

Voaluri cereşti

Pe pleoape de zori stă oprită silaba

Sprințară pe albul respirat din trecut,

Coborând pe luciu de ape des liniştite,

Ori poate în parfumul florilor sub vânt.

O rază de lumină stă oprită-n ramuri,

Adâncul se încălzeşte surâzând vioi,

Se adună consoane şi vocale-n perechi,

Numărătoare vie mai mult din doi în doi.

Împrăştie ramul de cireş trenă rozalie

În adieri uşoare ridicând curat cuvântul,

Tot mai încet şi mai suav şi mai discret,

Să strecoare-n iubiri de îngeri iar surâsu’.

Un vers pe ram rămas din floare-n alb,

Porneşte-n taină să-şi rotunjească casă,

Copii cu rimă, ritm şi măsură să colinde

Spre albul univers din lumea cerească.

E plin văzduhul de mătăsuri de cuvinte

Purtate de necunoscute şi vii chemări,

Spre inelele copacilor de pădure dăruite,

Să trăiască-n răsfoire în suave primăveri.

Tăceri

Unde de clopot împărțite-n felii,

Odaia e strâmtă şi pereții înalți,

Se lovesc privirile, golul răsună,

Pasări şi albine pe rece în lanț.

Se aude o voce – reducem tăcerea,

Memorăm atingerea din doi în doi,

Furnicile stau albite în muşuroaie,

Soarele caută grămezi, ceru’ e-n ploi.

O pasăre pare să creadă în ea,

Ramului îi spune de iubiri trecute.

În case e doar abur de ceai şi cafea,

Cuvintele-s surde, sufletele mute…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *