SIMFONIA ALBASTRĂ
Zgomotele lumii le-am stins
pentru tine prietenă vrem să
avem liniște ca poeți să
cântăm împreună cu lebedele
negre pe sunete albastre de
Voroneț ca să ne-anuleze
starea de plâns.
O durere mă caută ca un câine
mirosind urmele încă neunsă cu
terci de morală o iubire a plecat
înainte cu turmele și n-o mai
ajung trec sufletul ciung prin
urechea mea de Ac și-l fac să
coboare-n spirală până se
adună-ntr-o sârmă subțire întinsă-ntre
mine și Lună pe care dansează un
saltimbanc.
Acum cineva percutează în vid sunete-
albastre încep să valseze în hore se
face-armistițiu-ntre ore și Timpul mai
apare pe față c-un rid.
Mă reazem cu capul de Lună înmoi
tocul în spațiul acesta gravid că-mi
tremură sufletu-n strună îți scriu
Simfonia Albastră pe cerul de jos,
pe cerul de sus și scriu simfonia
nebună pentru prietenia noastră și
nu știu dacă-i de-ajuns.