Acolo unde apune soarele printre perdeaua de nori, acolo unde este Câmpia, udată de apele molcome ale Mureşului, acolo este Nădlacul. Acolo este ACASĂ. Unde am făcut legământ cu Pământul, cu Cerul. Pentru fiecare om acasă este acolo unde simte căldura, unde natura îl apără, unde frumuseţea trandafirilor este înzecit mai frumoasă, dar care păleşte în faţa frumuseţilor locurilor natale. Acolo unde foamea, setea, somnul nu au nici o importanţă. Acolo este ACASĂ. Acolo unde te laşi total în voia vântului, a pământului, a apei, a cerului. Nici un rău nu te poate atinge când eşti ACASĂ. Acolo unde Tainele cerului se deschid. Acolo unde mi-au înscris adânc în inimă o legătură nevăzută cu locurile natale. Acolo unde pasărea numită Dor te duce prin văzduh, pe la mlaştini, pe malul Mureşului, pe la Pădurea Albă, pe Dolmă, peste tot, cu iuţeala gândului, cu iuţeala vântului. Acolo unde vântul îţi trece prin plete, pe la ureche şi îţi şopteşte ISTORIA locurilor natale, îţi reaminteşte legământul cu Pământul şi cu Cerul al străbunilor, al tău şi a celor ce vor veni. Nu reuşeşte să smulgă rădăcinile puternice ale străbunilor, puternice şi răsfirate până la marginile Pământului scăldat de Ape, rădăcinile care au dat un trunchi falnic în care sunt adunate laolaltă de veacuri vigoarea străbunilor care explodează în numeroase vlăstare tinere. Dar numai unul este alesul vremurilor care să ducă mai departe dorurile, frământările, bucuriile.
Doar la Nădlac am simţit îngemănarea dorurilor care te ridică până în înaltul Cerului, dimineaţă, la amiază sau în miezul nopţii şi care te duc până în străfundurile Pământului să cunoşti toate Tainele neştiute decât de îngeri. Doar acolo am simţit şoaptele vântului care deapănă ISTORIA pentru cine ştie, cine vrea, cine poate să le asculte. Doar acolo am simţit că rădăcinile Vieţii se înfig tot mai adânc şi tot mai adânc în Pământul străbunilor şi care nu se pot rupe nici la depărtarea de locurile fermecate de ACASĂ.
Doar ACASĂ eşti iniţiat în Tainele Pământului, a Apei, a Timpului, doar ACASĂ ţii în palma ta întreaga Vietate (om, animal, pasăre, floare) şi te asiguri că Timpul îşi deapănă firul său nevăzut.
Dacă încearci să povesteşti celor din jur toate câte le ştii, toate câte le simţi, poate nu eşti înţeles, poate nu poţi să fii înţeles. Pentru că numai cineva venit din adâncul vremurilor şi plantat în vremea de azi poate înţelege. Poate eşti luat în râs. Poate muritorilor li se face milă crezând că nu eşti în toate minţile. Şi tu nu poţi să explici adevăratele sensuri ale vieţii tale. Dar nu trebuie să renunţi niciodată la visuri, la doruri. Niciodată nu poţi să renunţi la acestea.
Doar în singurătatea ce îngemănează Tărâmul muritorilor cu cel al Tainelor poţi fi fericit. Doar acolo te simţi ACASĂ. Doar acolo se poate să simţi liniştea şi zbuciumul deopotrivă. Doar acolo se poate plânge şi râde deopotrivă. Doar acolo poate fi şi zi şi noapte deopotrivă. Doar acolo timpul se comprimă, devenind o secundă care trece repede şi încet deopotrivă. Doar acolo unde ursitoarele t-au legat pe veci cu legături invizibile pentru ceilalţi de viaţa străbunilor, de viaţa celor ce vor veni. Doar acolo este ACASĂ.
Pentru fiecare persoană locurile natale sunt acolo unde poate să afirme că este „raiul pe pământ”; acolo unde simte căldura căminului de acasă. Aici, la Nădlac, parcă tot şi toate mă ajută să merg mai departe. Începând cu locurile (păsărelele ciripesc mai frumos aici; pădurea creşte mai falnică.) Aici este colţul meu de rai. Oamenii, locurile parcă sunt ceva familiar.
Nădlac drag, tu rămâi de strajă la fruntariile ţării. Eu mă duc în pustiurile lumii, în adâncurile vieţii, în străfundurile nemuririi. Tu rămâi şi cauţi un alt Ales al vremurilor pe care să-l iniţiezi pe drumul spre tărâmul Tainelor şi a Dorurilor.
Înainte de a începe marea călătorie a vieţii trebuie să îţi iei zborul să te duci în înaltul cerului, să vezi dacă toate le laşi în ordine. Trebuie să te cobori în adâncurile pământului, să vezi dacă toate sunt la locul lor, să te scalzi în apele molcome, să le îndrumi spre vărsare. Să vorbeşti cu Timpul să păstreze toate aşa cum le-ai lăsat. Să îţi iei rămas bun de la toate până te vei întoarce din nou ACASĂ.
Dumnezeu mi-e mai aproape decât oriunde aici, la Nădlac. Începând cu biserica pictată de Ioan Zaicu, cu sfinţii care parcă se coboară de pe pereţi şi de pe iconostas şi participă la slujbe şi continuând cu natura, care tot Dumnezeu a creat-o parcă mai frumoasă, mai liniştitoare aici, la Nădlac. Aici aerul este diferit, locurile sunt diferite, oamenii sunt diferiţi, biserica este diferită, chiar dacă Dumnezeu este acelaşi.
Viaţa merge înainte, fie că vrem, fie că nu. Fie că ne împotrivim sau ne contopim cu ea. Rănile sufleteşti şi trupeşti sunt vindecate instantaneu în momentul când ajungi ACASĂ.
Mama Pământ şi Tatăl Soare cheamă mereu spre CASĂ pe rătăcitul prin lume.
Pentru mine acel loc numit ACASĂ este Nădlacul.
Prof. dr. Gabriela Adina Marco