”Să crești în liniște ca pomul” – Interviu cu Constantin Gumann

Mi-am propus, prin acest interviu, să vorbim despre activitatea dumneavoastră, despre reuşitele din cariera dumneavoastră, de aceea, vă invit să facem un periplu al paşilor care v-au făcut să creşteţi în fiecare zi.

D.G.: Cine este Constantin Gumann?

C.G.: Geneza omului începe cu copilăria, cea mai inocentă parte a vieții, când nu ai grija zilei de mâine, a realizării unor proiecte, copii se joacă. Părinții dirijează „jocul”  copiilor știut fiind că de fapt ei se antrenează pentru viață, să poată zbura cât mai bine și cât mai sus. Pentru că m-am născut în 1941, an de război Mondial, influențele au fost partea unei lecții de supraviețuire. Maturizarea și prin pierderea tatălui ofițer superior au fost un fundament educational spre cunoaștere, umplere a golului educatorului ce nu mai era cu alte multiple surse mai ales din cărți. Lecturam orice deja de la 5 ani citeam, la 6 ani am mers la școală. Prima diploma primită la încheierea anului întâi avea în prim plan imaginea regelui Mihai, al doilea an, a doua diploma era acelaș model la care profesoara ne/a spus să decupăm imaginea regelui (ce fusese forțat să abdice) și să punem în loc propria fotografie. De atunci aveam educația să îmi respect conducătorul, eventual să îl iubesc. Cine ești Constantine, începuse să mă preocupe și mai ales unde mergi ,Constantine. Când mai târziu am citit “Quo Vadis”  romanul lui Hernryk Sienkiewicz, am înțeles că trebuie să îmi definesc bine drumul, pentru a avea satisfacția atingerii țelului uman; a deveni un OM. Când am conceput DECALOGUL BUNULUI SIMȚ („Cartea Întunericului” Editura UZP, 2020) observasem că după DECALOGUL dat de Moise pe muntele Sinai, ar fi util semenilor creștini o asemenea orientare; BUN SIMȚ și am căutat în viața mea să cresc frumos, cu bun simț și mai ales în liniște cum mă sfătuia tatăl meu; “Constantine tu să crești ca pomul, cât mai sus și în liniște”. Sper să fiu un model cel puțin pentru copii noștri. Eu am rămas același om ce iubește familia a cărei bază este femeia de casă; Daniela pe care o văd;Suavă și sagace / iubirea nu-mi dă pace/ parca-ș călca pe ace/Să-mi ies din carapace.

D.G.: Un pom este judecat după rădăcinile sănătoase care hrănesc, se ştie,  o coroană frumoasă. Care sunt rădăcinile domnului Constantin Gumann?

C.G.: Rădăcinile  mele prin mamă, sunt în Basarabia la Găuzeni-Orhei și prin tată la Cernăuți. Așadar moldovean de al lui Ștefan conștient, patriot sagace stiind prea bine ce are de făcut, și face.  Pomul la care te referi Daniela, a crescut cam greoi la umbra sistemului, iar perspectiva că un pom bătrân nu mai poate fi mutat, m-a determinat totuși cât mai devreme totuși la vârsta de 42 de ani, să părăsesc sistemul, căci omului și pomului îi trebuie un timp de aclimatizare. DACĂ VREI,  POȚI ! Acum că aclimatizarea a trecut cu bine mă aflu în plină evoluție, ramurile pomului sunt viguroase susținătoare a fructelor ce se coc. Deși după ce am primit azil politic (Austria) în 1983, am primit și oferte lucrative de muncă, ajungând ca după doi ani să fiu promovat, ca ing. șef de secție la AB Mikroelektronic Group o firmă engleză cu sediul la Salzburg. Acum la oră de bilanț realizez cât de repede am crescut în libertate, în societatea concurenței loiale, liberă de nepotism sau socialism de cumetrie. În domeniul artistic; metaloplastie, crearea de obiecte din metale nobile, ardeam de nerăbdare să îmi pun în practică gânduri ce deja le așterneam pe hârtia desenului. Așa am realizat expoziții la „Kulturzentrum Aula Romaniae” din Viena în 1992 și 1994, ce nu au rămas fără ecou, urmând interviu la TVR2 cu emisiunea; A DOUA ROMÂNIE sub coordonarea renumitei poete și directoare a centrului vienez de cultură doamna Grete Tartler, numită și poeta diplomat. Efuziunea creației îți dă aripi de zbor înalt.

D.G.: Locuiți de ani buni în Austria la Salzburg. Ce ne puteți spune despre comunitatea românească din acest oraș?

C.G.: Acum tocmai  realizez că au trecut 37 de ani de când m-am stabilit în orașul lui Mozart, faptul că am făcut și doi ani de muzică în Bucurețti m-au determinat  să iubesc piese precum; „eine kleine Nacht Musik” să solfegiez în gând. Comunitatea românească din Landul Salzburg este foarte numeroasă. După 1989 mulți Români au ales Salzburgul ca reședință, mai ales că încă din 1976 exista un preot ortodox, iar din 1985 a venit la Salzburg un adevărat apostol, preotul dr. Dumitru Viezuianu ce a construit și o biserică de lemn tipic românească. Comunitatea românească consemnează la biserica ortodoxă peste 1600 de nașteri, ceea ce calculat statistic se apreciază 3500 de familii, respectiv minim 5000 de Români

D.G.: Ați scris până în prezent 4 cărți. Ce v-a determinat să scrieți?

C.G.: Geneza cărților mele începe după căsătoria mea cu Daniela Gumann (Vebert) o româncă tot din Moldova cu studii și vederi sociale de nivel, ce m-a cucerit de la început cu un volum de poezii minunate ce îți merg la suflet și îți răscolesc simțurile. În acel moment romanul meu biographic era deja scris la cererea unor colegi ce îmi ascultau adesea povestiri din epoca de restriște, (cartea “Evadarea mea din comunism“, editura PIM, 2018) ce nu văzuse încă lumina tiparului. Lansarea acestui roman la Librăria Mihai Eminescu din București, reacția multor cititori și colegi (artiști sau ingineri) a adus motivația de a scrie despre ceea ce interesează mai îndeosebi, descrierea unei epoci ce unii au denumit-o „epoca de aur”, în realitate ea fiind o jumătate  de secol de promisiuni și interziceri, o „epocă de aur fals”. A urmat o carte in memoriam Constantin N.Ionescu (tatăl meu) ce a fost un scriitor dizident, a cărui ultimă carte apărută în 1947 „Cartea Luminii inclusiv pentru analfabeți și academicieni”, a fost interzisă retrasă și arsă. Exemplarul autorului ce mi-a rămas după ce dânsul ne-a părăsit definitiv, constitue baza cărții cu acelaș nume; „Cartea Luminii” pe care am scos-o la editura PIM în 2019.Aici aș face o apreciere; cărțile din cărți se scriu, la motivația genetică a fiecărui autor se află un motor un sâmbure de scriitor. Tatăl meu a fost modelul și prin educație, Daniela a fost modelul prin iubire și creație. Așa am ajuns la cartea; „Gândirea Pozitivă în Profesie și Politică” PIM 2018, ce se datorează  unei colaborări de lungă durată la Penta Bussines Center Salzburg cu prof. Barnes de la Ohio University, unde eu am condus diferite seminare. Reacțiile colegilor și cititorilor la apariția „Cărții Luminii”, a fost impresionantă, cu sedimentarea că se simte nevoia unei antonime, adică o carte a întunericului. În mintea mea soarele înseamnă lumină și viață, întunericul înseamnă, iad și moarte, amintindu-mi de Mircea Eliade; „Lumina nu vine din lumină, ci din întuneric”, am început să caut întunericul și… l-am găsit peste tot. Așa a apărut „Cartea Întunericului” editura UZP 2020. Acest an a fost rodnic am scos împreună cu Daniela Gumann cartea „Șoimii Cruciadei Libertății” In memoriam Harnagea Gheorghe cod „Haras”, editura PIM, ce este istoria unei organizații anticomuniste creată de bunicul Danielei (cod „Haras”). Am încercat să mă abțin de a face politică în acest interviu, pentru că politica este arta de a obține voturi de la săraci și fonduri de la bogați, promițându-le unora protecție față de ceilalți. Este arta de a înșela omenirea, cu acte în regulă.

D.G.: Cum vedeați înainte scriitorii în calitate de cititor și cum îi vedeți acum de când scrieți și dumneavoastră și participați la activități literare?

C.G.: În primul rând apreciez autenticitatea scrierii, ca membru în Uniunea Ziariștilor Profesioniști, apreciez exactitatea datelor, sursele de informare. Trăirile personajelor, convorbirile lor interioare ce scriitorul le scoate la lumină, atmosfera, mediul, culoarea și mai ales calitatea dialogului. A scrie o carte înseamnă a crea un TOT, compus din foarte multe detalii, condimentarea este gustul care îi va rămâne cititorului ca să digere. Când am o temă interesantă încep un periplu prin anticariate și cumpăr tot ce conține acea temă, internetul NU este suficient, eu trebuie ca albina să asimilez materialul pe care să îl aduc cititorului ca un produs; original, ușor comestibil, unde și el se regăsește mai ales acolo unde el cititorul se preocupă în convorbirile interioare. Tatăl meu, scriitorul, îmi spunea adesea; „Constantine NU vorbi mult, spune mult”. De câte ori mă punea să scriu schițe, poezii, descrieri, monografii, recenzii, avea critici ce m-au marcat. „Unde este condimentul aceste recenzii?” era o întrebare sâcâitoare, a tatălui meu.

D.G.: La Salzburg conduceți o firmă de intermediere locuri de muncă, vă rugăm frumos să ne povestiți puțin despre ea?

C.G.: Mda, cineva mai trebuie să facă și bani, căci noi nu scriem cărți pentru remunerație, ci de plăcere. Deci împreună cu soția mea Daniela, când ne-am stabilit la Salzburg, am înființat și firma; D&C Gumann, care ne asigură o existență minimă cu satisfacții maxime. Este o preocupare socială, umanistă să ajuți persoanele în vârstă, primăria locală ne apreciază deosebit, Camera de Comerț Salzburg ne-a ales în consecință în comitetul de coordonare al acestei activități din 31 de firme existente pe județ. Ne place și că avem contact permanent cu România, vorbim cu circa 50 de asistente românce și le coordonăm.

D.G.: Așadar, activitatea are la bază colaboratori din România, Slovacia și Ungaria. Din acest punct de vedere, ați fi de acord să plece și fiica dumneavoastră la muncă în străinătate?

C.G.: Noi lucrăm numai cu românce, am probat cu alte națiuni dar sunt prea diferite, româncele sunt cele mai harnice și rezistente pe timp mai lung. Fiica noastră deja a prospectat să meargă pe croazieră, să cunoască lumea, să își deschidă mai mult orizontul, ceea ce noi susținem desigur după diploma de maturitate. Această generație, HANDY/ Telefon mobil, trebuie să cunoască și munca practică, să lase în urmă lucrul bine făcut. Observăm cu plăcere cum multe femei de la țară, ce practică această meserie de asistent social, evoluează în timp; învată o meserie din mers, absolvă cursurile de asistent la firma D&C Gumann, învață o limbă, își modernizează gândirea într-o societate avansată, în doi ani și-a făcut casă (soțul fiind șomer), iată exemple de a reuși în viață, pentru orice om ce are dorința sinceră de a munci.

D.G.: Privind în trecutul dumneavoastră profesional, care ar fi cea mai frumoasă realizare pe care vă amintiți cu drag?

C.G.: Fiecare carte este un copil al meu, îmi amintește de exlibris; ”Carte frumoasă cinste cui te-a scris / Încet gândită, gingaș cumpănită” (Tudor Arghezi). Da cărțile sunt o realizare ce rămâne posterității. O altă realizare ar fi că am eliminat și eu prin dizidența mea activă, o cărămidă din temelia comunismului. Am trăit să înțeleg că libertatea gândirii NU poate fi controlată nici chiar de comunism.

D.G.: Cum arată o zi din viaţa lui Constantin Gumann?

Daniela și Constantin Gumann în biroul firmei D&C Gumann

C.G.: Am un bioritm implementat din copilărie, de a mă deștepta în jurul orei 6 dimineața automat, micul dejun este cu presa în față, Daniela care are adesea vizita muzei noaptea, vine la dejun puțin mai târziu. Urmează activitatea în teren pentru firma D&C Gumann, la întoarcere mă așteaptă cafeluța literară cu Daniela. Ne consultăm proiectele, analizăm situațiile și acționăm în consecință. Atmosfera creatoare este permanentă la noi, ne motivăm și ne completăm reciproc. Daniela scrie proză cu plăcere dar când o prinde muza creației în mrejele ei de obicei noaptea, intră în biroul-bilbliotecă și nu mai iese 3, 4 ore, doar spre dimineață la micul dejun care devine, dejun literar, cu recitări ce ne dau hrana spiritului. Avem norocul să avem birouri separate, adevărate centre de creație literară, în care desigur biblioteca este baza de informare în construcția unei opere de artă.

D.G.: Este Constantin Gumann un om împăcat cu sine în fiecare zi?

C.G.: Categoric, da. Până să o cunosc pe Daniela, realizările mele se puteau contabiliza în domeniul prozaic, dar mă bucur că destinul a vrut ca noi să avem preocupări mai înălțătoare, să fim deschizători de drumuri, mă refer la fondarea Asociației Scriitorilor Români din  Austria, revista, “Condeierul Diasporei” sunt jaloane culturale românești în Austria unde și Mihai Eminescu a lăsat urme ce se văd și astăzi, la Viena. Sunt foarte mulțumit de evoluția noastră, pentru că singur nu aș fi avut motivația, deși de la tatăl meu aveam tradiția și cultura cărții.

Palatul Parlamentului -Sala „Constantin Brâncuşi”, la spectacolul extraordinar
„ROMÂNIA 100 – SUFLET ROMÂNESC” primind placheta omagială „Eminescu la Centenarul Marii Uniri”
în imagine domnul Mihai Costin – Preşedintele Grupării Colecţionarilor de Medalii şi Insigne „Mihai Eminescu

D.G.: Un gând, un mesaj către cititorii dumneavoastră?

C.G.: În primul rând nu credeam că voi avea așa de mulți fani-cititori, sălile unde am făcut prezentări-lansări de cărți au fost pline și totdeauna nu am avut destule exemplare pentru cei dornici. Deși concurența cu celelalte mijloace media este evidentă, atunci când o carte tratează o temă interesantă, cititorii ne caută, peste granițe.  Traducerea unor cărți ale Danielei în limba Italiană, Germană, (urmează ebraică), au internaționalizat comunicarea și respectiv cererea. Suntem sunați din Germania, Israel, Anglia, Italia, unde să trimitem cititorilor exemplare. Mulțumesc și pe această cale tuturor cititorilor-interesenți, pot fi contactat pe mail ; gumannco@yahoo.de , vă asigur răspuns sau livrare.

Serata ˝Eminescu, jurnalistul˝ – eveniment organizat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România la sediul ICR București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *