Cine are nevoie de teatru?

Aseară vorbeam despre teatrul de ieri și de azi cu Amalia Pana, iată ce a ieșit
Au trecut mai bine de două luni de când reflectoarele în sălile de spectacol din ţară (şi nu numai) s-au stins. Multi prea mult pentru cei care iubesc teatrul „pe scena de scândură”.
Sunt teatre care au terase proprii, cum ar fi TNB – sala Amfiteatru va fi deschisă în curând, Teatrul Național din Craiova are o esplanadă dar are și parcul Romanescu, Teatrul Dramatic din Brașov are parcul Aro în imediata vecinătate, Bucureștiul are în parcul Herăstrău un Teatru de vară….Deci soluții se pot găsi ! Liliana Popa
Există un public iubitor de teatru, cei care de obicei merg în sălile de spectacol, există melomani, cinefili, există un public pentru radio, pentru televiziune…..
Majoritatea celor care lucrează în domeniul artelor spectacolului şi-au folosit creativitatea acasă, „în sufragerie”, la fel cum angajaţii multinaţionalelor şi-au mutat şi ei birourile în case. Cu toţii aşteaptă însă întoarcerea în sălile de spectacol.
Teatrele elisabetane, care erau în centrul vieţii publice, erau frecvent închise în Londra în perioada. La fel ca politicienii din prezent, autorităţile londoneze din secolul al XVI-lea erau îngrijorate că oamenii care se îngrămădeau pentru a vedea anumite spectacole din sălile închise ar fi fost în pericol de infectare. Regula oficială era pe atunci că, odată ce rata de mortalitate trecea de 30 de persoane pe săptămână, spectacolele erau anulate, potrivit informaţilor postate pe pagina teatrului londonez Rose Theatre Kingston. Prin urmare, fiindcă teatrele stăteau pe atunci mai mult închise decât deschise, trupa de teatru din care Shakespeare făcea parte The King’s Men – Oamenii Regelui, se baza pe daruri regeşti şi pe turnee în provincie pentru a-şi compensa „box office-ul” pierdut. Totodată, Shakespeare însuşi ar fi fost nevoit să se reinventeze şi să se orienteze pe scrierea de poeme în perioadele de carantină, în locul pieselor de teatru.
Dacă atunci se găseau soluții, acum, la început de mileniu III, masca a luat locul atitdinii (Liliana Popa). Dezbaterea despre adaptabilitatea teatrului merge departe în urmă în istorie, cum spuneam, până în vremurile lui Shakespeareși mai departe. Cei care alcătuiesc artele spectacolului în prezent – fie că vorbim despre actori, regizori, scenografi, maşinişti şi alţi lucrători în artele spectacolului – par să se confrunte cu aceleași dileme.
Artiştii independenţi, acea categorie care îşi desfăşoară activitatea în baza unor contracte de drepturi de autor, cei mai mulţi dintre ei s-au reinventat în această perioadă – dar cu toţii se întreabă cum va arăta spectacolul în noul context creat de pandemie.
***Actorul Ion Caramitru, directorul general al Teatrului Naţional din Bucureşti, mărturiseşte că, deşi pentru instituţia pe care o reprezintă lucrurile sunt în prezent în echilibru, ca actor, situaţia nu este deloc uşoară: „Mă simt frustat, eu pentru asta exist, iar în situaţia mea sunt şi toţi colegii mei. Dacă nu suntem pe scenă, nu suntem deloc, dar ne-am înarmat cu răbdare”.El aminteşte despre un moment dramatic din teatrul englez, un exemplu istoric că domeniul a depăşit momente mult mai grele decât cel de acum. „Să ne amintim că după Shakespeare, Anglia a trăit un moment dramatic care ţine de istoria teatrului englez. Este vorba despre perioada lui Cromwell care a condus Anglia şi care a considerat teatrul o instituţie a diavolului şi l-a interzis – au fost astfel aproape 30 de ani în care în ţara teatrului nu s-a jucat. A fost interzisă instituţia şi tot nu a murit. Aşa că din punctul acesta de vedere nu sunt îngrijorat.”Teatrul Naţional din Bucureşti s-a mutat deocamdată în mediul online, iar faptul că gustul publicului pentru această manifestare artistică este mare se reflectă în vizualizările înregistrate de spectacolele de acolo: au debutat cu spectacolul „Furtuna”, de Shakespeare, care a avut 6.000 de spectatori, în condiţiile în care în sală, la desfăşurarea normală a spectacolului, capacitatea este de maximum 900 de spectatori. De asemenea, încă dinainte de pandemie, Teatrul Naţional organizează şi conferinţe în mediul online, prin intermediul platformei YouTube, pe care le transmite în continuare şi acum, în timpul săptămânii, în zilele de luni, marţi, miercuri şi joi, de la ora 14 şi în reluare de la ora 16. „Prin urmare, noi suntem prezenţi online în fiecare zi”, punctează actorul.În timp ce spectacolele la care lucrează de obicei se desfăşoară acum în varianta digitală, cei 480 de angajaţi ai Teatrului Naţional sunt în concediu de odihnă din luna martie: „Noi am plecat în concediu legal de odihnă, iar actorii care nu sunt angajaţi ai teatrului şi care apar drept colaboratori au primit, în baza adeverinţei pe care noi am eliberat-o celor care au avut în ultimele 6 luni contracte cu TNB, şomaj tehnic, pe care îl acoperă prin lege Guvernul”.Tot Io Caramitru -Când se vor întoarce cei care lucrează la scenă – actorii şi tehnicienii – va trebui să conceapă o altă schemă de lucru – de repetiţii, până una alta: „Avem din fericire săli de repetiţii mari, cu suprafeţe generoase, care pot fi la dispoziţia unui program de repetiţii aşa cum vom decide în comun. Mai greu va fi, zic eu, la teatrele de operă şi operetă, unde repetiţiile de cor trebuie făcute cu oamenii stând alături, baletul se află într-o situaţie similară, excepţie fac doar studiile individuale. Se vor găsi soluţii până la urmă, teatrul nu a murit niciodată şi nu va muri vreodată – aşa că eu sunt optimist – cu rezerve, dar sunt optimist”.***Semnificaţia economică a pauzei luate de lumea spectacolelor este rezumată simplu de regizorul Chris Simion: „Nu joci, nu ai spectacole. Nu ai spectacole, nu câştigi”. Totuşi, în România, lumea celor din teatru se împarte în două categorii: cei angajaţi, cu salariu, şi cei care au contracte de colaborare. Cei care suferă cel mai mult sunt artiştii independenţi, care nu sunt apăraţi legislativ, ca în alte ţări. Şi printre ei se numără şi Chris Simion. Nu este angajata niciunui teatru, lucrează pe contract temporar, cât timp regizează un spectacol. Din rândul celor care sunt în aceeaşi situaţie, observă că unii au mai avut rezerve financiare, dar cei mai mulţi, nu. „Nu ştiu niciun caz care să ajungă pe stradă sau să fie muritor de foame, căci te mai ajută părinţii, colegii, prietenii dar asta nu e normal. Trebuie schimbat sistemul, trebuie schimbată legea în aşa fel încât parte din bugetul alocat culturii să fie direcţionat către ONG-uri cu activităţi culturale şi artişti independenţi”, crede regizorul. Ce se va întâmpla dacă nu se vor deschide teatrele? „Vom exista pe online, în formule estetice mai mult sau mai puţin contestate. Dacă se vor deschide şi vom fi obligaţi să păstrăm distanţarea socială vom juca probabil numai Beckett şi commedia dell’arte, cu măşti pe faţă.”Regizorul Alexander Hauswater îmi spunea prin noiembrie, într-un interviu, după premiera cu piesa Barbă albastră, același lucru, că în România această lege trebuie schimbată. Teatrele au nevoie de sponsori, de ONG-uri, de deschidere….ceea ce acum nu se întâmplă.Regizorul Chris Simion …. teatrul făcut pe net nu are legătură cu cel din sala, oricât de bine ar fi filmat, deşi ce am văzut până în prezent e discutabil, chiar defavorizează. Este ca şi cum ai avea de ales între o floare de plastic, şi una naturală. nu le poţi compara, nu?”***Ce se-aude dinspre polul mondial al spectacolelorBroadway, acest Silicon Valley al artelor spectacolului, a generat venituri de 1,8 miliarde de dolari în sezonul trecut (2018-2019) şi a atras o audienţă record de 15 milioane de oameni.Întrebările cu care se confruntă actorii din România sunt aceleaşi cu ale celor din New York: „Va fi lăsat câte un loc liber între spectatori, la fel cum se discuta în situaţia avioanelor? Se vor purta obligatoriu măşti? Se vor construi mai multe ieşiri? Nu se vor mai ţine spectacole până la producţia unui vaccin?”.Producătorii şi sindicaliştii de pe Broadway discută numeroase opţiuni, potrivit publicaţiei americane Fortune. Teatrele de pe Broadway şi-au întrerupt brusc activitatea, iniţial până pe 12 mai, oprind toate spectacolele, inclusiv 16 premiere programate. Producătorii şi autorităţile oraşului au extins termenul până cel mai devreme la data de 7 iunie.
Scurtă istorie de teatru în pandemie
Când ciuma a izbucnit în Londra, în 1592, teatrele din oraş au fost închise şi au rămas aşa între toamna anului 1592 şi 1594. Un nou val al ciumei, între 1603 şi 1604, a cauzat din nou închiderea teatrelor. Fără cerere pentru noi spectacole, ciuma din 1592-1594 l-a determinat pe Shakespeare să se îndrepte spre poezie şi se crede că ar fi scris în această perioadă poemul Venus şi Adonis. Au existat referinţe ale ciumei şi în munca sa de scenă: Romeo şi Julieta, piesă despre care se crede că ar fi fost scrisă în jurul anului 1595, conţine replica lui Mercutio „O ciumă în ambele case ale voastre!” (A plague o’both your houses!). De asemenea, scrisă după 1603, piesa Timon din Atena îşi urmăreşte personajul principal izolat într-o peşteră după ce acesta îi blestemă pe toţi atenienii urându-le o ciumă care să coboare peste ei. Piesa Regele Lear, despre care se crede că ar fi fost scrisă în 1605-1606, ar fi putut fi influenţată de criza din 1603-1604 sau chiar de epidemia de ciumă din vara anului 1606. Este posibil ca Shakespeare să fi scris piesa în carantină, iar un posibil efect ar fi fost replica din plânsetul din furtună al lui Lear „Răzbunare! Ciumă! Moarte! Confuzie!”.
Sursa: Rose Theatre Kingston
***

„Vom juca şi Romeo şi Julieta, doar că Romeo va juca marţea şi Julieta joia”, glumeşte Vlad Logigan, actor şi asistent universitar doctor în cadrul Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, referindu-se la normele de distanţare fizică pe scenă. În „vremuri de normalitate”, el este prezent pe scenele mai multor teatre din Bucureşti, atât din zona publică, cât şi din teatrul independent. Pandemia a adus la anularea a minimum 16 spectacole în care el juca lunar, dintre care jumătate erau colaborări cu alte teatre decât cel la care este angajat; în plus, acestora s-au adăugat şi evenimentele, dar şi filmările în care era implicat. Aproximează în acest context pierderile sale financiare la aproximativ o treime din venituri, deşi se numără printre cei care au statutul de angajat în această profesie – la Teatrul Mic şi la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, în rolul de asistent universitar doctor. Activitatea de profesor a continuat, la fel ca la toate disciplinele şi nivelurile de studii, adaptat, la vremuri, prin platforme online. „Actorie pe Zoom sau Skype e greu de făcut, noroc însă că ne aflăm în perioada de lecturi, de explorare a materialului piesei, discuţii, dezbateri, iar asta s-a putut face online”.
Chiar dacă „face haz de necaz” – a inventat spre exemplu chiar şi un influencer „de cultură” care îi îndeamnă în materiale video pe oameni să citească – mărturiseşte că nu îi este uşor să stea departe de scenă şi că se numără printre cei care abia aşteaptă revenirea la normalitate. „Lipsa de interacţiune umană pentru un actor extrovertit, izolat singur, e ceva greu de descris şi foarte greu de suportat. Aştept cu nerăbdare redeschiderea sălilor de teatru, însă până atunci am încercat să-mi menţin creativitatea activă făcând tot felul de clipuri parodice legate de diverse subiecte şi, bineînţeles, activitatea online a Teatrului Mic, care pentru mine a fost minunată. Ne-am mutat în online, cu recitări de poezii, monoloage shakespeariene şi chiar şi un sketch în 9 personaje, filmat pe Zoom”, descrie actorul „reinventarea” în vremuri de pandemie.
Un alt posibil efect al acestei perioade de pauză ar putea fi în cazul TNB reducerea numărului de premiere pe care îl vor putea realiza din cauza fondurilor reduse ca urmare a contextului actual.
„Noi producem cam două premiere pe an, în fiecare sală – în total aproximativ opt pentru tot teatrul – este puţin, s-ar putea face patru pentru fiecare sală. Timpul de repetiţii pentru un spectacol este, în medie, de aproximativ două luni – două spectacole pe an la o sală înseamnă un spectacol realizat în şase luni – ceea ce este foarte puţin. Dar, desigur nu putem pretinde imposibilul, ţara trece prin dificultăţi mari, înainte de cultură şi distracţie este mai importantă sănătatea, învăţământul şi multe alte aspecte ale vieţii sociale. ”

La TNB s-a jucat spectacolul cu piesa…… Cine are nevoie de teatru, vă amintiți ?
Cine are nevoie de teatru?
de Timberlake Wertenbaker
Traducere: Beatrice Staicu
Regie:
Andrei Şerban
Muzica:
Nicolae Basov
Costume:
Ştefania Cenean
Decor:
Andrei Both
Regia tehnică:
Adrian Negru
Asistent regie:
Melissa Morris, Dana Dima
Secretar literar:
Melissa Morris, Dana Dima
Data premierei: 07.10.1990
Data ultimei reprezentații: 15.06.1996
Cine are nevoie de teatru?
de Timberlake Wertenbaker
Traducere: Beatrice Staicu
Regie:
Andrei Şerban
Muzica:
Nicolae Basov
Costume:
Ştefania Cenean
Decor:
Andrei Both
Regia tehnică:
Adrian Negru
Asistent regie:
Melissa Morris, Dana Dima
Secretar literar:
Melissa Morris, Dana Dima
Data premierei: 07.10.1990
Data ultimei reprezentații: 15.06.1996

Sunt ideile mele, citatele (părerile actorilor, regizorilor) sunt preluate dintr-un articol semnat Ioana Matei postat în 11 mai 2020 cu adăugirile mele…Liliana Popa

–