Nu mai este un secret pentru nimeni că DANIELA GUMANN și-a construit o carieră de succes în Occident, reușind să depășească obstacolele inerente adaptării într-o lume cel puțin reticentă față de imigranții proveniți din România, etichetată drept țara unui „popor marginal și codaș”.
Cartea „Îngrijitoarea”, apărută în 2017, la Editura Timpul, în Iași, integrează subiectul de fond, memoriile unei foste îngrijitoare, într-o frescă de amploare a epocii actuale, conturate în lumina unui Eu narativ extrem de obiectiv și de lucid.
Daniela Gumann reconstruiește un univers ficțional viabil din fragmente de viață trăite personal, prezentându-se, în fond, pe sine, din perspectiva unui timp marcat de incertitudinile primilor pași pe pământ străin.
„Îngrijitoarea” este autobiografia unei deveniri pe drumul anevoios al acumulărilor valorice, restructurate și asimilate în trama subiectivității Eului narativ, direcționat către înțelegerea mecanismelor proprii universului său interior, perceput într-o simbioză totală cu realitatea presantă a lumii exterioare. Cunoașterea de sine urmărește un parcurs evolutiv de la general, la particular, pe măsură ce aria investigației își îngustează perspectiva, de la ansamblul existențialului social, către zona realității individuale. Relația cu cei din jur se construiește pe principiul oglinzilor paralele, care-și reflectă lumina asupra obiectului expus, într-o multiplicare continuă a fațetelor: „ Oamenii își formează o imagine despre ei înșiși fondată pe modul în care sunt tratați de către persoanele care joacă un rol important viața lor: șefi, prieteni, membri de familie…”.
Această poveste de viață presărată de căutări, regrete, suferințe și frustrări, care urmărește traiectoria ascensiunii sociale a eroinei, într-un spațiu geografic și cultural destul de exclusivist, îmi amintește de cartea scriitoarei indiene Jhumpa Lahiri, „Porecla”, prin finețea și subtilitatea notației psihologice, prin complexitatea observației asupra traumelor sufletești generate de confruntarea individului cu rigorile altei civilizații: „Respingerile dor, nepăsarea dezamăgește. Poate nu ceream nimic, decât înțelegere, puțină afecțiune pe care nu o aveam. Nu cred că e prea mult, nu are cum să fie. De ce în loc de această înțelegere primim deziluzii, de ce nu există o clipă de fericire pe care să n-o plătești cu vârf și îndesat? Cu ce greșim în lumea asta? ”
„ Îngrijitoarea” este radiografia unei lumi în prefacere, prinsă în vârtejul transformării statutului identitar, ca urmare a migrației masive a populației din țările sărace, către Vestul continentului, atrase de mirajul opulenței occidentale. În cazul de față, eroina cărții își începe „cariera” în Israel, motivată de aspirații cât se poate de pragmatice, conform propriei mărturii: „vreau să-mi fac singură propriul apartament, să mi-l mobilez nou și modern, să-mi fac propriul atelier de croitorie”. Tânăra absolventă de facultate va fi nevoită să-și depășească vechile convingeri privind limita între stima de sine și acceptarea umilinței sau a compromisului în situații limitative, când nu există alternative convenabile, iar eforturile converg în direcția atingerii unui scop onorabil.
Tenacitatea ieșită din comun și determinarea până la încrâncenare sunt calități cultivate în familie, de o mamă „severă și fermă”, care-i netezește eroinei drumul în viață, în ciuda tuturor dificultăților de adaptare la mediu și de acceptare a situațiilor „umilitoare”. Adesea planul narativ este intersectat de numeroase secvențe de profundă introspecție psihologică, urmate de reflecții tulburătoare asupra condiției umane, într-o lume ce dezvăluie o cecitate înfiorătoare la dramele și suferințele omenești ale aproapelui. Singurătatea apăsătoare a omului modern generatoare de angoase și fobii este laitmotivul frământărilor emoționale și al dilemelor personajului, premise ale unor aserțiuni cu valoare educativă: „Așa a fost să fie, pentru că tu nu l-ai înțeles pe celălalt, pentru că el nu te-a înțeles pe tine. Însă nu ai vrea decât să existe respect, recunoștință, încredere, devotament, loialitate. După multe întrebări de genul: De ce eu ? De ce mie?[…] Am înțeles că noi suntem singurii responsabili de propria viață, iar faptul că uneori simțim că suntem dependenți emoțional de altcineva și credem că n-am putea fi fericiți fără acea persoană, nu face decât să ne arate cât suntem de lași, pentru că nu avem curajul să ne asumăm responsabilitatea sau cât de puțin conștienți de sine suntem.”
În esență, Daniela Gumann își compune autobiografia cu intenția de a transfera propriile experiențe de viață în eventuale căi de acces către împlinirea unui vis, pentru cei care au ales drumul străinătății.
VIRGINIA CHIRIAC