Într-o lume în care omul, creație „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, este pus tot mai mult la colț, sub pretext că sufletul nu mai contează, într-o lume în care anormalul înlocuiește, grăbit și arogant, legile firii, într-o lume în care, în curând, nu vom mai avea voie să rostim primele două cuvinte pe care le-am învățat, mamă și tată, dorindu-se înlocuirea lor cu un pseudoneutru ce nu poate cuprinde esența și semnificația celor dintâi, într-o lume în care ne uităm rădăcinile… se impune publicarea unor cărți prin care să ne aducem aminte cine suntem și cine sunt înaintașii noștri.
Astfel, reamintindu-ne că în anul 2020, Constantin Avădanei a publicat trei cărți („Ideea de patriotism la români”; „Valențe umane dintr-un univers aparte. Trăiri interioare și exterioare ale unui militar de carieră”; „Ioan Avădanei. Amintiri”), ne bucurăm să semnalăm apariția celui de al patrulea volum: ”Ioan Avădanei. Amintiri. Cartea a II-a” (2021).
În acest volum dedicat fiicelor sale, Bianca și Maria, Constantin Avădanei leagă atât de frumos trecutul de viitor: „Reîntâlnirea cu tatăl meu, Ioan Avădanei, este o Aventură spirituală, în anul învrăjbirii noastre, însă, trecut prin foarte multe experiențe/valențe, mi-a devenit, revederea manuscrisului, ca o aură, care mă învăluie în jur, ca o personalitate umană după chip, umană după vorbe. […] Noua carte conține o realitate creată într-o altă realitate. Prin file de istorie epocală, cartea conține multă trăire. Umană. […] Cartea de acum, la fel ca și cea dintâi, sunt acel Tablou de familie care e un Tezaur „care face mai mult decât orice Capital de Bani”. Nici cuvintele către familia mea, în special, fiicele mele, Elena-Bianca și Maria-Costina, nu se încheie aici. Le dedic și acest volum, spre mulțumire, pentru susținerea și încurajarea de a continua demersul scrierii și redării „Amintirilor” bunicului lor.
Volumul „Ioan Avădanei. Amintiri. Cartea a II-a”, Editura UZP, București, 2021, cuprinde peste 160 de pagini, Cuvântul către cititori fiind semnat de istoricul Eugeniu Criste. Acestuia îi urmează, firesc, „Cuvânt către tatăl meu”, semnat de Constantin Avădanei, „Fișa de prezentare” a coordonatorului lucrării, semnată de prof. univ. dr. ing. Marius Alexandru Russu, „De vorbă cu amintirile” – prof. Irina Roxana Acatrinei, „Amintiri… amintiri” – prof. dr. Gabirela Marco, „Scenariu de viață în satul colectivizat” – prof. Ioana Nistor, „De la un manuscris la cartea a doua” – prof. Florica R. Cândea.
Filele prețioase de jurnal din acest volum conturează portretul unui român de după război, descriind, în același timp, modul în care se (re)organizau satele, cu oamenii lor cu tot, cum munca se îmbina cu sărbătoarea, cum admirația unora era contracarată de invidia altora, păstrându-se, în acest fel, un tainic echilibru în sufletul celui venit de pe front, un fel de trezvie, care îi arăta permanent Nordul pe busola vieții, aceste file de suflet ne vorbesc despre „timpul care nu mai avea răbdare”.
Lăsăm concluziile în seama editorului Florica R. Cândea: „Cartea surprinde prin nevoia constantă de împărtășanie a emoției printr-o adresare directă. Deși cartea ar părea incomodă la vremuri de libertate (când proprietățile au intrat la toate casele), totuși are viață și este relevantă pentru că reglează și egalează, probabil, mentalități, prin forța onestității raportată la dramele istoriei trăite. De aceea este surprinzător atât subiectul abordat, cât și curajul coordonatorului, colonelul (r.) dr. ing. Constantin Avădanei, de a scoate la lumină un subiect azi dezagregat, însă patentat, timpul și vremurile, nu pot fi uitate.”
Carina A. Baba
