FRAGMENT DIN ROMANUL ROCA de George Coca Lob-în curs de apariție
De curând am primit pe adresa de email o invitație interesantă a unui fost coleg împătimut de istorie, monumente istorice și evenimente din istoria neamului românesc, cimitire ale eroilor, osemnitele ostașilor români căzuți la datorie în diferite localități din țară și străinătate în luptele pentru reîntregirea și apărarea neamului românesc.
O excursie în Bulgaria la Pordim (Poradim) oraș în nordul Bulgariei unde a fost instalat comandamentul Armatei Române, condus de Regele Carol I în timpul Războiului de Independență 1877-1878, Grivița unde a avut loc bătălia din 30 august/11 septembrie 1877 și Plevna unde a avut loc una dintre principalele bătălii ale Războiului Ruso-Turc din 1877-1878.
Și pentru că, câțiva ani din cauza epidemiei de gripă Covid nu am părăsit România am zis că această mică excursie este bine venită.
Așadar, la ora 07.30 m-am prezentat la poalele Mitropoliei unde încă se mai simțea duhul sfânt al lui Dimitrie Basarabov ale cărui moaște au fost atinse de mii de români și m-am întâlnit cu grupul de excursioniști precum și cu fostul meu coleg.
Românii vin din toate colțurile țării la Basarabov, stau zile și nopți la coada care începe de la 11 iunie, li se aduce ceai cald și când ajung la moaște se roagă pentru bani și sănătate. După ce pleacă de acolo se urcă în autocar și până la următorul Basarabov nu fac nimic pentru bani și sănătate, de, l-au rugat pe Basarabov!
Un autocar de lux și pornim la dreapta către ieșirea din București spre Giurgiu pentru a trece pe la Ruse în Bulgaria vecină, nici nu știu dacă să zic și prietenă sau nu.
Se prezintă la microfon participanții cu nume, prenume și profesia fiecăruia. Istorici, arhitecți, ofițeri în rezervă și retragere, oameni dedicați cultului eroilor, neamului românesc, patrioți adevărați, iubitori de țară și neam.
Printre ,,turiști’’câteva persoane tinere ceea ce m-a bucurat și m-a determinat să uit de spusele unor tineri care nu vor să audă de România.
Traversăm Podul Prieteniei, și eu mai devreme mă îndoiam de prietenia bulgarilor, ctitorie a președintelui Jivkov și Ceaușescu fiecare cu destine istorice diferite.
Primul înlăturat democratic de la putere la ultimul congres comunist al Bulgariei, celălalt ciuruit de gloanțe împreună cu soția sa Elena într-o cazarmă din Târgoviște după ce fusese reales la al 14-lea congres.
Eu nu știu ce a fost în decembrie 1989 deși aveam gradul de căpitan și am participat la acele evenimete dar cred un lucru cu tărie și anume că masacrul la care a fost supus poporul roman putea fi evitat. Cum? O să mă întrebați!
Este o părere personală și ca atare vă rog să o luați sub beneficiul de discuțiune.
De curând am citit cartea, o cărămidă de carte, așa ca să dea bine, ,,Confesiunile generalului Iuian Vlad’’, de fapt un set de interviuri luate de șeful său de cabinet, un general, cred că Rogojan îl cheamă.
Ei bine, în toată cartea nu se urmărește altceva decât disculparea șefului securității române Iulian Vlad și culpabilizarea armatei române. Se arată cât de vigilent a fost șeful securității care l-a informat de nenumărate ori pe Ceaușescu despre discuțiile de la Malta și ce urma să se întâmple. Zice că de multe dintre rapoartele informative nu ajungeau la Nicolae Ceaușescu fiind dosite de soția sa prin sertarele birourilor din sediul Comitetului Central.
Fals domnule general! Iulian Vlad nu a fost nici pe departe un erou ci un veritabil laș, rămânând fiul de țăran ajuns îtr-o funcție supremă în stat în ceea ce privește securitatea statului.
Și dacă trebuia să apere securitatea statului (și nu să se ocupe personal de refuzul înapoierii în țară a marelui fotbalist, bunul național Marcel Răducanu în anii 1981-1989) era obligat să apere poporul român. Cum?
Mă veți întreba.
Foarte simplu! El era singurul sau printre singurii oameni decidenți din statul român care știa ce se întâmplă.
Ceaușescu Nicolae, Elena Ceaușescu, membrii guvernului, membrii Comitetului Central trăiau pe altă lume.
Și atunci cine v-a oprit tovarășe general Iulian Vlad să dați ordin gărzilor de corp iar Ceaușescu când a aterizat pe aeroportul Otopeni din vizita efectuată în Iran să-l invitați politicos în salonul oficial și fără televiziuni, fără tam-tam să-l arestați sau să-l exepdiați în alte zări?
Cine?
Atunci ați fi fost erou pentru că salvați poporul român de la vărsarea de sânge și de la marea rușine națională și anume împușcarea conducătorilor țării așa ca în Evul Mediu.
Numai că în urmă cu câteva zile, la 14 decembrie la Iași ați organizat Dinamoviada, când ați fost informat despre mișcarea din Piața Unirii, ați mutat stația de tramvai și i-ați arestat pe organizatori. Asta de ce nu spuneți în carte?
Dar să continuăm drumul prin Bulgaria.
Acum ca și altă dată când traversam Bulgaria în drum către Grecia am avut același sentiment.
O țară prăfuită, neschimbată, cu localități sărăcăcioase, împietrite în timp.
Un domn distribuie participanților câte o cocardă confecționată manual ,,1877 cu stema regală PLEVNA 145 ANI 29.10.2022 Asociația STINDARD.’’
Trebuie spus că Asociația Stindard a fost înființată de colegul meu împătimit de istorie.
În autocar se organizează un concurs inițiat de ghidul nostru, nimeni altul decât colegul meu care ne întreabă chestii legate de monumentele istorice, cine le-a construit etc., întrebări la care eu mă aplec în jos și mă ascund așa cum procedam la școală când nu eram pregătit.
Lângă scaunul meu, un domn pasionat de numismatică povestește cu lux de amănunte despre o serie de monede, plachete omagiale, scuturi, embleme, steme și multe altele.
Intrăm în localitate PODARIM. Pe partea stângă trecem pe lângă comandamentul armatei ruse condus de Prințul Nicolae Nicolaevici și după câteva sute de metri pe partea dreaptă Casa memorială ,,Regele Carol I’’ care face parte din complexul comemorativ de la Poradin dedicate eroilor români căzuți în Războiul de Independență.
Trecem de poarta străjuită de două tunuri și gardul construit din baionetele folosite în luptele Războiului de Independență și ne întâmpină o doamnă care nu vorbea decât limba bulgară.
Casa memorială ,,Regele Carol I’’ a fost înființată în anii 1905-1907 iar complexul comemorativ este compus din casa memorială, o anexă administrativă și curtea destul de mare în care este amenajat un parc în care mai se află două tunuri.
În fața Casei memorial bustul maiorului Gheorghe Șonțu și al soldatului Ion Grigore ambii căzuți în Războiul de Independență, primul la asaltul asupra redutei Grivița iar soldatul avansat postmortem sergent a fost ucis după ce a ridicat și înfipt drapelul de luptă pe reduta Grivița.
Pe cele două statui numele eroilor nostrii era scris în limba rusă, iar la baza lor flori înfășurate în tricolor.
Vizităm comandamentul la parter.
Căsuța memorială mustește de istorie, panoplii cu armele folosite la 1877 (multe dintre ele le vom scoate din rastel și în primul război mondial!).
Suplimentul Extraordinar al ziarului CURIERUL care costa 10 bani are un titlu mare ,,Plevna a căzut. Osman Pașa s-a predat cu întreaga sa armată.’’
În curtea căsuței memoriale un stejar plantat de regale Carol I în anul 1902 când la începutul lunii noiembrie a întreprins o vizită, Principelui Ferdinand al Bulgariei cu ocazia aniversării a 25 de ani de la izgonirea turcilor din Bulgaria.
Se spune că atunci bulgarii au venit cu mic cu mare și l-au aclamat pe Carol I.
Pe măsuță cartea de onoare a muzeului.
Doamna ghidă ne arată mândră o filă semnată chiar de ,,regele’’nostru de astăzi.
,,Este o mare cinste și onoare pentru mine și delegația mea de a fi oaspeți ai Municipalității Pordim, localitate cu o încărcătură emoțională deosebită pentru poporul român. Aici s-a aflat comandamentul Regelui Carol I al României care a condus trupele româno-ruse în timpul celui de-al III lea asalt pentru eliberarea Plevnei. După războiul de la 1877-1878 Casa din Pordim în care a locuit Regele Carol I al României în timpul campaniei militare a fost amenajată în actuala Casa memorială Regele Carol I al României. Mulțumesc municipalității Pordim și locuitorilor săi pentru amenajare, buna întreținere și păstrare a Casei-muzeu Regele Carol I al României și îi urez succes în dezvoltarea economică, socială și cultural-artistică a obștei. 16 iunie 2016 Klaus Werner Iohannis, Președintele României. Urmează semnătura.’’
Mă minunez de caligrafia perfectă a textului, un scris foarte frumos cu litere rotunde așa cum făceam noi bețișoare și oușoare în clasa I și de mesajul emoționant. Ce președinte avem!
De unde, mesajul era scris cu cerneală neagră iar semnătura cu cerneală albastră. Deci domnule președinte cineva, sper de la administrația președențială v-a scris textul. Măcar să îi fi cerut stiloul cu cerneală neagră!
Și totuși pentru ca istoria și istoricii să nu uite de combatanții turci, în parcul Casei memoriale un WC turcesc așa ca la țară prin satele noastre.
Stoicikov, atunci când ne-ai făcut mămăligari știai că dacă nu era Regele Carol I jucai fotbal la Galatasary sau Beșiktaș? Nu mai ajungeai tu la Barcelona!
La revedere Poradim, întoarcem autocarul, trecem din nou pe lângă Comandametul lui Nicolai Nicolaevici, pe dreapta de data asta (de ce oare nu l-am vizitat?) și ne îndreptăm către Grivița.
Ajungem în localitatea Grivița a cărei redută trebuia cucerită pentru deschiderea drumului către Plevna dar nu acum de noi ci atunci de armatele româno-ruse.
Au fost trei redute Grivița. Aici s-au dat lupte sângeroase ne spune doamna ghidă din Bulgaria.
Armata română în frunte cu generalul Alexandru Cernat, maiorul Gheorghe Șonțu, maiorul Alexandru Candiano-Popescu, căpitanul Moise Groza, maiorul Alexandru Jipa, locotenentul colonel Alexandru Fotea a dat dovadă de o vitejie extraordinară. Numărul militarilor români răniți sau decedați se ridică la 2.565.
Carol I dă ordinul de zi nr. 58 din 5/17 septembrie 1877 care scoate în evidență spiritul de sacrificiu al militarilor români:,,Sub focul cel viu al inamicului ați înfruntat moartea cu bărbăție, ați luat o redută, un drapel și trei tunuri. Țara vă va fi recunoascătoare de devotamentul și abnegația voastră. Deși am avut simțitoare pierderi, deși deplâng cu voi bravii camarazi căzuți pe câmpul de onoare, dar sângele vostru nu va fi în zadar, dintr-însul va rodi mărirea și independența patriei.’’
Totul pustiu. În fața mausoleului român din satul Grivița, un bulgăroi de vreo 150 de kilograme, cu o burtă imensă iar în mâna dreaptă cu un lanț cu chei din care se evidențiază una mare de tot ca la beciurile domnești ale pivnicerilor.
Loc îngust și autocarul se izbește de o piatră. Ne alegem cu o mica zgârietură a mașinii.
De fapt aici este un complex muzeal. După ce ghida din Bulgaria care vorbea românește ne explică toate acțiunile militare care au avut loc, vizităm complexul muzeal.
Stânga, dreapta două efigii înalte reprezentând poporul român și poporul rus iar între ele au existat niște busturi din bronz dar au dispărut așa cum a dispărut și gardul de pe lângă râul Dâmbovița. A ajuns pe la fiare vechi!
Pivnicerul deschide mausoleul construit din piatră cioplită alba, în stilul tipic al renașterii, amestecat cu niște elemente romano-bizantine. Mausoleul are o incintă bisericească și la subsol un osuar pe care l-am vizitat.
Mișcări de trupe. Se aduce o masă pliantă, pahare de plastic, două bidoane de vin, o colivă și lumânări. Părintele Calinca, unul dintre cei care au participat la înființarea Secției de Asistență Religioasă din Ministerul Apărăii Naționale oficiază o slujbă în memoria celor căzuți aici în Războiul de Independență.
Ironia sorții primul șef al acestei secții a fost un secretar de partid pe care îl chema Căldăruș.
Fără roba bisericească, din când în când ajutându-se de textele din telefonul mobil iar noi cu lumânările aprinse în mâini.
După slujbă primim un păhăruț cu colivă și un pahar de vin roșu sau roze după preferințe.
Pornim către Opanez unde îl vom întâlni rănit într-un car de luptă pe Osman Pașa, care dorește să capituleze.
– Bună ziua, vă rog să îl chemați pe colonelul Mihail Cerchez. Numai în fața lui doresc să mă predau. Să îi spuneți să vină și cu Regele vostru Gică Hagi.
Se îndreaptă către carul de luptă colonelul Cerchez însoțit de garda sa de corp. Garda de corp a generalului turc încercă să intervină.
– Lasați-l să vină! Dar nu îl văd pe Regele vostru Gică Hagi. În prezența lui îți predau sabia.
– Apare acum Osmane și Gică Hagi, îl aduce Stoicikov cu mașina, au avut meci cu Fenerbace.
– Ce mai face Regele vostru și al nostru, Gică Hagi? Ce mult ne-am bucurat când a câștigat Cupa Cupelor cu Galatasaray.
– Și el s-a bucurat Osmane, dar să știi că singur nu era în stare, l-au ajutat și fotbaliștii turci, Akan Sukur și toți ceilalți, precum și antrenorul Fatih Terim.
– Nu este așa colonele. Până să vină el de ce nu am câștigat? Că pe vremuri voi câștigați cu 5-1 cu Galatasaray Istanbul.
Deodată, prin colbul Opanezului oprește un Mercedes cu număr de Bulgaria din care coboară Gică Hagi și Stoicikov. Osman Pașa se îmbujorează la față. Se ridică în fund și dă mâna cu Regele Gică Hagi. Pe Stoicikov îl lasă cu mâna întinsă.
– În numele poporului otoman, îți mulțumim Gică pentru performanțele tale. Predau sabia în prezența ta colonelului Cerchez. Sunteți independenți!
Sunteți și voi măi Stoicikov dar numai datorită românilor.