Personalitatea scriitorului Virgil Lovin este un melanj interesant între profesia sa de biolog asimilată unui eu cu disponibilităţi concrete pentru rigoarea cunoaşterii ştiinţifice a realităţii şi natura artistică a celui de-al doilea eu, învestit cu o funcţie imaginativă, propice descoperirii unor noi şi surprinzătoare legături între fantezie și elementele concretului existențial.
Poet, prozator, interpret de muzică folk şi textier, Virgil Lovin se definește drept un artist complex și un convingător mesager al ideii intens vehiculate în mediile culturale, despre rolul benefic al frumuseții izvodite prin artă, în salvarea lumii.
Dintr-o regretabilă necunoaștere, mărturisesc că am aflat prea târziu despre activitatea literară a profesorului Virgil Lovin, abia în momentul de față, când, prin bunăvoința domniei sale am ajuns în posesia volumului de proză scurtă „2 ZECI & 4” apărut la Editura PIM, Iași, 2014, având acum surpriza să descopăr un scriitor autentic, prin stil, talent și originalitate.
Schițele reunite în acest volum sunt veritabile „momente” în stil caragialian, reușind să capteze atenția cititorului prin atmosfera realistă generată de prezenţa unor evenimente cu un grad înalt de autenticitate, precum și prin ironia subtilă care subliniază absurdul unor situații distorsionate de la normalitate. În general, narațiunea fiecărei schițe incluse în cartea de față se axează pe întâmplări și fapte de viață inedite, care au fost extrase din biografia autorului, după cum deducem din prezența unor repere cu caracter autoreferențial. Personajele participante la acțiune evoluează într-un decor specific societății românești, axat pe tipologii veridice, prelucrate și filtrate în vizorul unor incontestabile virtuţi ficţionale.
Sub raport tehnic, se remarcă structura coerentă a textului și fluența firului epic, condus progresiv, într-un ritm alert, către un final neașteptat, fără balasturi inutile de biografism anost. Astfel, o drumeție în Munții Vrancei, organizată de tânărul profesor de biologie, care la 24 de ani ai săi se consideră „decanul de vârstă” al unui grup de patru tineri, studenți la diferite facultăți, devine o aventură cu peripeții inedite în peisajele luxuriante din preajma cascadei Putna. O undă de lirism ce străbate de la un capăt la altul descrierile de natură glisează epicul către poezie, aducându-ne în fața unor veritabile poeme în proză:
„Ne-am continuat drumul pe firul apei (era mai răcoros și mai de-a dreptul) combinând mersul pe prund cu bălăceala impusă uneori de îngustarea apei și de malurile abrupte. Aproape de Tulnici, la umbra unui perete stâncos, perfect vertical, apa, gălăgioasă până acolo, certându-se cu stâncile ce țâșneau din ea îndărătnice, scăpată de îmbrânceala muntelui, se odihnea învârtindu-se în loc, întunecimea acesteia trădându-i adâncimea.”(„Ce mică-i lumea!”)
Memoria arhivează anecdoticul unor evenimente din numeroasele experiențe ale trecutului, scoțând la lumină aspectul inedit al evenimentelor relatate, prezentate într-o paletă coloristică divers nuanțată. Nucleul epic se conturează diferit de la o schiță la alta, aducând în scenă întâmplări prezentate din exterior, din perspectiva unui narator omniscient sau din interior, la persoana I, prin vocea unui personaj-narator. Trama epică este un colaj captivant între ficțiune și nonficţiune, pentru că aici se întrepătrund produsele fanteziei creatoare cu experiențele existențiale auctoriale, desprinse din contextul bine definit al arealului cotidian.
Autorul aduce în scenă o serie de personaje remarcabile prin diversitatea tipologiilor umane reprezentate, învăluite într-un halou de mister. O tânără profesoară, aflată într-o tabără, „undeva, în nordul Bucovinei”, traversează un moment de criză conjugală și are o tentativă de aventură cu doctorul „mutat disciplinar de la spitalul județean din Suceava”. Virgil Lovin este un maestru al structurării compoziției textuale și al punerii în scenă a unor întâmplări ciudate cu o doză sporită de ambiguitate:
„Acomodându-se cât de cât cu întunericul și ajutat de albul cearșafului ce contura intrusa, doctorul își începu dansul nupțial, trecându-și mâinile prin părul ce nu putea fi decât auriu. Lipsa de reacție a pacientei îl descumpăni. Își reveni repede. Mângâie fruntea înaltă, pleoapele coborâte, obrajii…La atingerea buzelor, degetele deveniră nesigure, trădând nerăbdarea.(…) Deposedându-se grăbit de halatul care, știa din experiență, în asemenea situații inhiba, se năpusti asupra patului. Care, între timp devenise gol! Ușa cabinetului se deschise, pe fundalul amurgului proiectându-se silueta a cărei căldură îi desenase conturul pe cearșaf.”(„Joaca”)
Toate personajele care populează universul operei lui Virgil Lovin sunt memorabile, indiferent de statutul lor social. Oameni în aparență simpli, posesori ai unor naturi elementare, sunt puși în fața unor dileme complexe de esență morală, care le definesc caracterul. Costel Pietraru, cioplitor în piatră, un artist atipic în felul său, este nevoit să renunțe la căsătoria cu fata iubită din cauza unei aventuri din timpul serviciului militar, cu o ardeleancă. Faptul că tânăra îi purta în pântece copilul, după spusele ei, îl obligă să o ia de nevastă, deși o ura. Neîmplinirea în plan personal îi marchează în chip dureros traseul existențial, împingându-l în viciul alcoolului, practicat împreună cu consoarta lui:
„De băut s-a apucat după căsătorie, năravul fumatului, luându-l încă din armată. Nu frecventa crâșmele și nici nu făcea echipă cu alți bărbați; bea acasă la el, de unul singur. Adică, nu chiar singur, mai avea un candidat serios la epuizarea rezervelor bahice – Sabina. Aceasta se dovedi a fi meseriașă, bând de la egal la egal cu el, fără a se cunoaște, aproape, doar că accentua mai mult legănatul șoldurilor consistente, trecându-și palmele peste ceea ce, cu puțini ani în urmă, constituia talia de care fusese tare mândră. După ce-l făcea criță pe bărbat-su, Sabina îl lua de o aripă și-l arunca în pat.” ”Camera de pe beci”
Volumul de proză scurtă, „2 ZECI & 4”,concretizează în mod convingător talentul autentic al autorului, al cărui nume ( și nu exagerăm când facem afirmația) se înscrie în rândul scriitorilor de înalt calibru artistic.
Virginia Dimofte-Chiriac