Cu un curaj nebun și cu o trupă de teatru de amatori, seniori de vârsta a treia, ,,Viața ca un teatru”, regizorul Gabriel Gherbăluță aduce pe scena Centrului Cultural Dunărea de Jos din Galați, o adaptare a celebrei piese a lui William Shakespeare, ,,Romeo și Julieta” alături de asistenta domniei sale, Mirela-Silvia Stamate.
Profesor de română, poet, instructor al trupei de teatru ,,Na Belea!” al Liceului de Marină din Galați sau realizator de emisiuni la Radio Vocativ – radioul celor care nu mai vor să fie manipulați – G.G. pare un veșnic îndrăgostit, fascinat de lumea scenei, care s-a încumetat să aducă în fața publicului dorințele ce mocnesc în adâncul acestor ,,tineri” la suflet, învăluiți de aura argintie a timpului iluzoriu.
Se încalcă reguli acolo unde cuvântul rostit și elementul vizual se împletesc între emoții și spectacolul în sine cu nuanțe temătoare. Preț de o clipă doar. Pe scenă Seniorii devin puternici, uită de emoții și se preling într-o mișcare aparent browniană într-o coloană sonoră de excepție. Zbigniew Preisner și Lisa Gerrard. Muzicianul polonez are meritul de a te introduce într-o lume fantastică unde dragostea și suferința trezesc și hrănesc avatarurile vieții.
,,Când inima-I rănită de durere
Și când tristețea mintea și-o apasă,
Tu, muzică cu glasul argintiu,
Aduci degrabă dulce mângâiere.”
O clipă de geniu al regizorului Gabriel Gherbăluță în acest univers al tragediei shakespeariene.
Umbra subconștientului ca un fir poetic, ritmul muzicii, personajele ce se întâlnesc fugitiv pe scenă scot la iveală forța unor Seniori care trec prin această experiență. Personajele shakespeariene trec pe locul doi și publicul este atent la chipurile lor. Cine sunt acești ,,tineri” Seniori de la trupa ,,Viața ca un teatru”? Raiciu Elena, Manole Ștefan, Răpișcă Vasile, Mihai Marin, Anastasiu Nicoleta, Avieriței Gheorghe, Isofache Tudosia, Lupu Maria, Sabău Mihai și, îmi atrage atenția regizorul Gabriel Gherbăluță, încă un nume înnegrit de pe afiș, Ciubucciu Ionel, cel trecut în lumea veșniciei pentru a duce cu el interpretarea acestei cunoscute piese shakespeariene.
,,Romeo și Julieta”, este o tragedie în cinci acte scrisă în anul 1594 de dramaturgul William Shakespeare după o poveste reală, petrecută în secolul al XIV-lea.
Sper să vă mai amintiți și de filmul din 1968, regizat de Franco Zeffirelli cu mai tinerii interpreți Olivia Hussey în rolul Julietei și Leonard Whiting în rolul lui Romeo, film care avea să încânte publicul cinefil mult timp. Ori baletul compus de Piotr Ilici Ceaikovski în 1869 care a devenit una dintre cele mai cunoscute opere muzicale inspirate de piesa lui Shakespeare.
Două nobile familii importante ale Veronei, Capulet și Montague și o poveste de dragoste înfiripată între conflictele perpetue ale acestor familii unde tineri teribiliști se luptă într-un spațiu și timp nedefinit, un amestec de viață și moarte, unde personajele Tybalt, Paris şi Julieta, încă își spun povestea și astăzi.
,,E ură-aici, dar, și mai mult, iubire.” – (Romeo și Julieta)
Acțiunea începe cu tristețea lui Romeo care e respins de Rosalina, urmează apoi întâlnirea dintre cei doi, când Romeo, un Montague deghizat, va participa la balul mascat al familiei Capulet unde destinul face să o întâlnească pe Julieta, unica fiică a familiei Capulet și de care se îndrăgostește fulgerător. (Acest bal mascat mă face să mă gândesc la cele două măști, fețe, în care una plânge și alta care râde, tragicul și comicul destinului nostru.)
Își vor schimba jurăminte de iubire la faimosul balcon aflat și astăzi pe Via Cappello nr. 23 din Verona.
Apare pe scenă și Fratele Lorenzo, o personificare a înțelepciunii, un purtător al tradiției antice care acceptă să îi căsătorească în secret, sperând să vindece astfel dușmănia dintre cele două familii.
Conflictul apare imediat după nuntă, când vărul Julietei, Tybalt acostează pe stradă câțiva membri ai familiei Montague. Tybalt îl înjunghie mortal pe prietenul lui Romeo, Mercuțio iar Romeo va fi exilat pentru uciderea lui Tybalt.
Urmează exilul lui Romeo la Mantua, planul părinților Julietei de căsătorie forțată al ei cu Paris, somnul ca moarte aparentă a Julietei indus de fratele Lorenzo care îi dă fetei o poțiune pe bază de ierburi care o va face să pară moartă, reîntoarcerea bruscă din exil a lui Romeo, care ajuns la mormântul Julietei îl întâlnește pe Paris pe care îl ucide în duel și cum destinul e cel care dictează,
Romeo crezând că Julieta e moartă, înghite otrava căpătată de la un spițer. Julieta se trezește din efectul plantelor, și văzându-l pe Romeo mort, se înjunghie și ea mortal. Firul vieții întrerupt atât de brusc la aceste personaje duce la o transmigrație într-un tărâm unde omul își pierde rolul central, este o victorie a Morții. Eroii noștri nu sunt victime ale Destinului și ale ambianței, cât sunt victime ale slăbiciunii lor interioare.
Are loc astfel stingerea urii dintre cele două familii nobile prin sacrificiul iubirii.
Să reținem doar că piesa ,,Romeo și Julieta” ,,este o tragedie umană, o dramă psihologică de observație fină și un vehicul al adevărurilor spirituale” și că întreaga opera a lui Shakespeare este caracterizată de o simbolistică aparte.
Așa că voi încerca să deslușesc un pic și din această perspectivă.
Își pune întrebarea Florin Mihăescu în cartea ,,Shakespeare și tragediile iubirii” dacă această tragedie are un sens inițiatic, de împlinire spirituală.
Răspunsul dat de autor în eseul ,,Romeo și Julieta” este că ,,întreaga epocă în care cei doi eroi trăiesc marchează sfârșitul unei lumi tradiționale, când multe curente esoterice și-au datorat dispariția tocmai dezvăluirii imprudente a unor secrete inițiatice și începutul unei alte lumi, desacralizate și profane”. Să ne reamintim de iubirea lui Romeo la început pentru Rosalina (simbolul Rozei, al tradiției sacre), înlocuită apoi de iubirea pentru Julieta, care reprezintă iubirea profană.
,,În această situație au fost, se pare, gnosticii antici, catharii medievali și, într-o oarecare măsură, chiar templierii. Nu face oare și Shakespeare aluzie în ,,Romeo și Julieta” la o posibilă cauză a retragerii Rosa-Crucii, simbolizată la începutul piesei prin personajul absent al Rosalinei? În acest caz lupta între Capuleți și Montechi ar putea fi un război între două organizații inițiatice.”
Mai mult opera lui Shakespeare este caracterizată prin dualitatea existenței umane, suferința și bucuria al cărui sens este împlinirea și unde are loc implicarea în lumea reală a celor trei mari realități cosmice: spiritus, anima, corpus.
,,Romeo și Julieta” este o piesă originală a lui William Shakespeare care începe cu un prolog sub forma unui sonet care anunță atât intriga, cât și ideea poveștii.
,,Două distinse case din Verona,
Unde povestea noastră s-a-ntâmplat,
Din veche ură iscă iar furtuna
Care cu sânge mâna le-a pătat.
Din sânu-acestor case învrăjbite
Doi tineri rău-sortiți își iau viața,
Iar toate întâmplările cumplite
Ce duc la moartea lor topi-vor gheața
Acestei dușmănii. Iubirea lor
Ce stă sub semnul morții și va stinge
Cu trist final vrăjbia caselor,
Pe scenă-n două ceasuri o vom plânge;
Iar dacă răbdători veți asculta,
Tot ce-am greșit aici vom îndrepta.”
,,La scriitorii mari nimic nu este întîmplător, nimic nu este pur şi simplu rod al unui hazard fericit. În Romeo şi Julieta există niște simetrii uimitoare. De pildă, Romeo şi Julieta începe cu un sonet, prologul întregii piese. Prologul actului doi este tot un sonet. Când Romeo şi Julieta se întîlnesc prima dată, ei rostesc, de fapt, catrenele unui sonet; după aceea, scena primului sărut este cupletul care întregește sonetul. Şi simetriile nu se opresc aici: Julieta are 14 ani fără 14 zile, 14 fiind numărul de versuri dintr-un sonet. Înainte să moară recită 13 versuri, fiindcă al 14-lea nu îi mai este permis, căci al 14-lea este concluzia unui sonet…” ne spune profesorul Adrian Papahagi în dezbaterea „Shakespeare, contemporanul cui?” de la Universitatea „Babeș-Bolyai“ cu Sever Voinescu.
Un simbolism caracteristic lui Shakespeare pentru cei familiarizați cu piesele dramaturgului și o conexiune ciudată a piesei cu zodiile Gemeni și Săgetător, aduce o unicitate de neegalat a limbajului shakespearean.
Zodia Gemenilor, o zodie duală, de aer, conține în sine atât misterul creației, cât și împlinirea lui.
Este asociată cu dezvoltarea minții și a abilității de a traduce gândurile în cuvinte și planeta asociată acestei zodii ca ,,guvernator” al ei, este Mercur, ce apare în piesă ca personaj, ,,Mercuțio” care iubește deghizările, vorbăreț și-și dă drumul la gură cu orice ocazie. Opusul lui feminin, este Doica Julietei cu poveștile ei agasante. Ea și Mercutio ilustrează împreună o altă polaritate, înfățișând fiecare două feluri distincte în care poate funcționa mintea, un tip superior (Mercuțio) și unul inferior (Doica).
Două polarități, două principii egale și opuse – antipatia violentă dintre familiile Montague și Capulet. Sau de-a lungul piesei, iubirea – ura, tinerețea versus bătrânețea, război – pace, fericire – disperare ori lumină – întuneric. Nu mai vorbesc de dublul duel Mercutio-Tybalt și Tybalt-Romeo care îi aruncă în pragul morții pe primii doi.
În ,,Romeo și Julieta”, întruchiparea zodiei Săgetătorului, semn opus Gemenilor și guvernat de Jupiter, este Fratele Lorenzo, membru al unui ordin religios unde cunoașterea tradițională a vindecării prin plante, era o condiție sine qua non; această cunoaștere era transmisă pe cale orală și păstrată în mănăstirile și abațiile Evului Mediu.
,,Shakespeare prefigurează finalul tragic și amplifică amenințarea morții pentru a accentua eroismul îndrăgostiților și a indica similaritatea cu o inițiere” spun unii dintre exegeți.
Scena finală a piesei Romeo și Julieta este plasată într-o criptă funerară a familiei Capulet.
Lăsând simbolistica la o parte unde la o ascultare sau citire atentă putem descoperi încă multe alte semne să revenim la jocul de pe scenă, la acțiunea propriu-zisă și unde emoția își face simțită prezența din plin.
Complet neașteptat, această efervescență de nestăvilit surprinsă pe aceste chipuri aflate atât de aproape de poarta veșniciei, când lumina reflectoarelor le mângâie tâmplele cărute, se metamorfozează într-o imensă bucurie. Și-au împlinit un vis în lumea asta profană unde un chip plânge, unul râde, și-au închis porțile morții drept în clipa când ea se apropia cu pași repezi de cetatea lor de lumină.
,,… asta e povestea, Doamne! spune, nu-i așa că Ți-a plăcut?”, cum ar spune Gabriel Gherbăluță în poezia sa, ,,poveste în poveste”.
Dar de unde pornește povestea reală după care s-a inspirat William Shakespeare? A existat ea cu adevărat? Pentru cei curioși mă refer. Redau câteva ipoteze, supoziții care circulă cu privire la frumoasa poveste de dragoste. Una dintre teorii spune că povestea nu este decât o copie a poemului lui Ovidiu “Pyramus şi Thisbe” din anul I e.n.
Poemul se bazează pe un mit referitor la amanţii legendari ai mitologiei greceşti şi romane, Pyramus şi Thisbe, care s-ar fi întâlnit în secret după ce tatăl lui Thisbe s-ar fi opus cu vehemenţă relaţiei dintre cei doi. Thisbe ajunge prima la locul stabilit, pe care însă îl părăseşte la scurt timp la vederea unei leoaice cu gura însângerată. În fuga sa, Thisbe scapă vălul în apropierea animalului. Când Pyramus soseşte la locul întâlnirii, găseşte vălul plin de sânge şi deduce că iubita sa a fost ucisă de bestie. Într-o profundă disperare, acesta se sinucide. Thisbe descoperă corpul inert al iubitului său şi, la rândul ei, se sinucide.
O altă teorie ar fi că sursa sa a fost poemul lui Arthur Brooke – Tragica istorie a lui Romeo şi a Julietei – din anul 1562. Însă acesta, la rândul lui, a fost o traducere a poemului ,,Giulietta e Romeo” scris de Matteo Bandello în 1554, care a rescris-o după ,,Giulietta e Romeus” de Luigi da Porto (1535).
Nu vom ști cu adevărat dacă în Verona anului 1303 ar fi fost cei doi îndrăgostiți, Romeo și Julieta dar face bine inimilor sensibile, romantice care caută alinare în poemele lui W. Shakespeare sau a altui autor al vremurilor care curg, se mișcă odată cu Timpul și Natura. Poate se întâmplă aievea și astăzi…
Mioara Ardieleanu