De prin instanțe – Judecătoria Sector 2, Bucureşti
Freelancer Coca George -Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Pe rolul instanţei un divorţ cu copii minori.
Ea reclamantă, el pârât. Mama reclamantei – martora pârâtului.
Pârâtul dorea să păstreze căsătoria.
Mama reclamantei a locuit împreună cu tinerii însurăţei la casa ginerelui pentru a avea grijă de copilaşi, iar acum după ce reclamanta a părăsit domiciliul conjugal, dânsa tot cu ginerele locuiește.
Povestea este că reclamanta a fost prinsă de către soţul ei, actualul pârât, în flagrant la ora 23.00 în patul conjugal cu amantul, după ce avusese grijă să o trimită de acasă pe mama sa cu copii.
Deşi păcălitul era foc şi pară iniţial, acesta este îndrumat de mama soacră să o lase două săptămâni ca să îi treacă nebunia.
După două săptămâni, nu îi trece nebunia, ci îşi ia hainele şi pleacă la amantul ei, un coleg de serviciu, pe care îl cunoaşte de patru ani, iar de doi ani au o relaţie. Reclamanta este căsătorită de 15 ani cu pârâtul, şi spune mamei sale că dacă nu pleacă cu amantul se sinucide.
– Reclamanata: Copiii cresc mamă, sunt profesionistă, îmi fac altă casă, am şi eu dreptul la fericire!
– Mama: Mai gândeşte-te cu fericirea ta. Fericirea ta este lângă bărbatul şi copiii tăi! La fericirea mea de mamă nu te gândeşti? La fericirea copiilor tăi nu te gândeşti? Fata mea mai venea din când în când să îşi ia din lucruri şi flutura banii. Copiii au început să se îndepărteze de ea, au văzut o altă mamă, iar eu am văzut o altă fiică.
– Reclamanata fiică: Înţelege-mă şi pe mine mamă, se roagă în lacrimi, vreau să fiu fericită.
– Mama: Termină cu lacrimile, că nu mă impresionezi! Dacă am văzut că nu înţelege, am chemat poliţia. Ce ar fi vrut ea, să îi sară copiii de gât? Pârâtul, ginerele meu, a lăsat-o să vină să îşi vadă copiii, dar eu la un moment dat i-am interzis, nu merita. A luat fetiţa de 13 ani şi i-a spus că are un iubit, deşi noi am încercat să nu se afle ce a făcut. Fetiţa mi-a spus că îi este frică de actualul iubit al mamei sale. Nu a adus cadouri copiilor, deşi fetiţei îi promisese o tabletă. Copii sunt cei mai buni prieteni cu ginerele meu, au o relaţie foarte apropiată.
Dialogul cu judecătoarea.
– Martora, mamă: Fata mea a fost un copil foarte bun, dar de doi ani a turbat.
– Judecătoarea: Poate s-a sfârşit o etapă, doamnă şi a început alta.
– Martora, mamă: Cum adică doamna judecătoare, ce vreţi să spuneţi, nu cred aşa ceva. Ce, trebuia să îi pună cameră video sub fustă?
– Judecătoarea: Uite că se poate întâmpla ca oamenii să se îndrăgostească.
– Avocata părâtului: Nu ştiu dacă este acceptabil.
– Judecătoarea: Vom vedea.
– Avocata pârâtului: Doar dacă ăla era Alain Delon, doamna judecător.
– Judecătoarea: Domnule avocat, aici eu conduc şedinţa.
– Martora, mamă: Ce se întâmplă cu copiii, doamna judecător?
– Judecătoarea: Lăsaţi, că situaţia copiilor o reglementez eu.
În sala de judecată, puţină lume pentru că este penultimul dosar. Reclamanta, prinsă în fapt, cum se spune, este cu ochii în lacrimi. Puţina lume din sala şi avocaţii se uită la ea, unii cu scârbă, alţii cu compasiune.
– Martora, mamă: Ia uitaţi-vă la ea, doamna judecătoare cum plânge, crede că ne impresionează, plânge după iubitul ei. Ia uitaţi-vă, ce ginere frumos am eu!
– Judecătoarea: Doamnă, nu pot să apreciez eu, dacă ginerele dumneavoastră este frumos, pentru mine acum are calitatea de pârât şi atât.
– Martora, mamă: Mi-a spus că nu ştie cum să scape de ginerele meu, să îi fie ruşine. Băieţelul mi-a spus că a auzit părinţii cum se ceartă. Fata mea mi-a arătat un mesaj trimis ginerelui meu în care spunea că s-a terminat căsătoria. Şi ce să spun cu asta, mare lucru, toţi oamenii se ceartă! Doamna judecătoare, i-am dat iubitului fetei mele gogoşi şi cozonac. Vreau ca fiica mea să se întoarcă acasă, la bărbat şi la copiii ei. Doamna judecătoare, credeţi-mă şi viaţa mi-aş da ca să o văd acasă cu copiii ei. Mor cu ea de gât, nu aşa se procedează.
– Judecătoarea: Dar este adevărat că ginerele dumneavoastră practica jocurile de noroc?
– Martora, mamă: Juca şi el doi, trei lei acolo. Cine nu joacă, doamna judecătoare? Nu este o boală! Fata minoră a spus la grădiniţă că mama ei are un gagic, un iubit şi că tatăl ei înainte era bun, dar acum nu mai este, pentru că mama ei are un gagic.
– Judecătoarea: Ia-ţi spus nenorocit-o faţă de copii?
– Martora: Nu, faţă de copii nu i-am spus, dar în rest i-am spus de multe ori.
– Avocatul întreabă martora: A venit la dumneavoastră la uşă reclamanta? V-aţi certat?
– Martora, mamă: Da, a venit o dată, făceam clătite.
I-am reproşat ce a făcut. I-am spus să jure pe copii că nu este adevărat ce s-a întâmplat. Nu s-a jurat, am scuipat-o şi am dat-o afară din casă.
– Judecătoarea către reclamantă: Spuneţi că sunteţi căsătorită de 13 ani, de ce aţi stat atât cu soţul dumneavoastră?
– Reclamanta, prinsă în pat cu amantul: Pentru că l-am iubit, dar bea mult, pierdea banii la jocurile de noroc. Îmi spunea că o nevastă chiar dacă o arunci de la balcon trebuie să se întoarcă acasă. Desemenea, îmi spunea că bea ca să nu i se usuce gâtul. Am fost sinceră doamna judecătoare, spune izbucnind în lacrimi reclamanta. Am spus toată relaţia.
– Judecătoarea către reclamantă: Doamnă, nu plângeţi că nu mă impresionaţi.
– Reclamnata: Nu vreau să vă impresionez, vreau să iau băiatul, că ştiu că este supărat pe mine.
– Judecătoarea: Mama dumneavoastră mai locuieşte cu soţul dumneavoastră?
– Reclamanta: Da doamnă, locuiesc în vilă, nu mă interesează banii lor, eu nu vreau decât copiii mei. Eu nu mă mai întorc acasă. Mi-a zis că mă roagă să mă întorc şi este de acord să trăiesc cu amândoi.
– Judecătoarea: Aţi avut o căsătorie fericită?
– Reclamanta: Nu doamnă, pentru că bea foarte mult.
Urmează alţi doi martori propuşi de părţi.
Martorul 1 din partea reclamantei, este coleg de servi-ciu cu aceasta şi cu amantul ei, Domnul Gabi. Martorul este şofer.
Martorul spune că ştie despre faptul că reclamanta a fost acasă la soţul ei cu pachet pentru copii, dar mama ei a aruncat pachetul pe scări. De asemenea mai spune că ştie despre reclamantă că mergea la grădiniţă, că mama acesteia a sunat-o pe şefa ei să o dea afară de la serviciu.
Intervine avocatul pârâtului cu întrebări avocăţeşti, chichiţe care să îl înfunde pe martor. De multe ori, noi avocaţii suntem atât de mult pliaţi pe interesele clientului, încât uneori suntem ridicoli şi nu participăm la aflarea adevărului în totalitatea lui.
– Avocat: Martorul este şofer. Să ne spună unde este grădiniţa, la ce etaj este şi cine este şefa pe care a sunat-o mama reclamantei.
Mă uit cu coada ochiului în sala de judecată, pentru că eu sunt la bară, bara este o linie imaginară orizontală între avocaţi şi completul de judecată, nu este bară verticală. În sală, fata şi mama, deci reclamanta şi martora stau una lângă alta, pe băncuţele de lângă culoar.
– Avocatul continuă cu întrebări insinuoase: Să ne spună martorul, ştie că reclamanta cumpăra băutură pentru soţul ei când pleca spre casă?
– Poate cumpăra pentru Gabi, amantul, doamna jude-cătoare, intervine în băşcălie avocatul părţii adverse.
– Nu v-am dat cuvântul, intervine judecătoarea. Mă interesează interesul major al copiilor, nu băutura. Nu mai puneţi întrebări aiurea, am înţeles că doamna are o relaţie cu domnul Gabi, a recunoscut.
Martorul 2 este propus tot de reclamantă. Este un tip sărăcuţ îmbrăcat dar la modă, cu cercel în ureche.
– Uitaţi-vă ce martor are fata mea, cu cercel în ureche, intervine mama reclamantei.
– Doamnă, vă dau afară din sală, păi se poate?
– Judecătoarea: Aveţi cercel în ureche, dar nu este o problemă, şi băiatul meu m-a convins şi acum are cercel în ureche. Spuneţi ce ştiţi, dar vă atrag atenţia că mărturia mincinoasă se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 6 ani. Să spuneţi adevărul.
– Martor: Doamna judecătoare, sunt coleg cu recla-manta de patru ani de zile. Ştiu că are o relaţie cu Gabi de anul trecut.
– Judecătoarea: Se plângea reclamanta de relaţia ei?
– Martor: Da, doamna judecător. Discuta cu doamna contabilă. Eu am văzut-o supărată, tristă, dar nu era problema mea. Sunt în relaţii bune cu domnul Gabi. Între ei până anul trecut nu a existat nici o relaţie, poate în ultimul timp să fi fost ceva. Am văzut-o pe reclamantă cu minorii şi înainte de separare şi după separare. Până în luna august, reclamanta a avut o relaţie bună cu minorii, dar după separare se plângea că pârâtul îi influenţează şi îi îndepărtează de ea.
– Judecătoarea: Ce credeţi, mai este posibilă împăcarea între soţi?
– Martor: Nu cred că mai este posibilă continuarea căsătoriei, eu cred că reclamanta a fost îndepărtată de com-portamentul soţului care cheltuia banii nejustificat.
Judecătoarea întreabă dacă mai sunt probe de admi-nistrat. Deci suntem în stare de judecată. De multe ori justiţiabilii nu înţeleg această sintagmă, ei cred că sunt în stare de judecată încă de la primirea citaţiei, ceea ce pentru un om de rând chiar aşa este. De unde să ştie el, că de fapt se încheie cercetarea judecătorească şi încep dezbaterile. Deci nu mai sunt. Atunci aveţi cuvântul pe fond.
– Avocatul reclamantei. Mă bucur pentru că aţi audiat-o în calitate de martor pe mama reclamantei. Poate aşa vă daţi seama despre ce situaţie este vorba. Relaţiile de căsătorie sunt grav şi iremediabil vătămate. Bla, bla, bla………Autoritatea părintească la mamă şi program de vizitare pentru tată.
– Avocatul pârâtului. Iremediabil, bla, bla, bla. Depunem 30 de caracterizări din care reiese că pârâtul nu consumă băuturi alcoolice. De curiozitate mă mai uit o dată la faţa lui buhăită. Săracul avea pungi la ochi ca inegalabilul nostru Dobrin. Este testat anual psihologic doamna preşe-dintă, deci este exclus acest lucru. Are un profil moral foarte bun, aşa cum reiese din caracterizări. Mă gândeam de câte ori nu dădeam sau primeam şi noi astfel de caracterizări sau recomandări când eram la ananghie, falsuri veritabile în declaraţii care uneori produceau şi efecte juridice. Ce martor mai bun decât mama reclamantei doriţi doamna preşedintă? Reclamanta a săvârşit un adulter!
În sală reclamanta izbucneşte în plâns.
– Judecătoarea: Am înţeles, rămânem în pronunţare, pronunţarea la condică.
– Reclamnata cu lacrimi în ochi se îndreaptă către microfon. Lăsaţi-mă să mai spun şi eu ceva.
– Judecătoarea: Nu se mai poate, am rămas în pronunţare.
Aşa este doamna judecătoare aici nu este ca în procesele penale când înainte de deliberare inculpatul are ULTIMUL CUVÂNT.
Şi totuşi ULTIMUL CUVÂNT, al reclamantei chiar dacă nu se consemnează, se aude în sală şi se înregistrează de mijloacele audio: Să ştiţi că l-am iubit mult, dar mă bătea, a început să bea, vreau să îmi văd copiii, vreau să fiu şi eu fericită.
Mama se uită la ea cu dispreţ, iar jandarmul eliberează sala de şedinţe. Aşteptăm pronunţarea!!
Nu cunosc pronunţarea pentru că nu am fost implicat în dosar, dar iată motivarea mea:
- Admit acţiunea pentru toată lumea pentru că toată lumea are dreptate.
- Reclamnata are dreptate pentru că are dreptul la FERICIRE!
- Mama reclamantei are dreptate pentru că fata ei nimerise BINE, la vilă, avea o situaţie BUNĂ, căreia i-a dat cu piciorul.
- Pârâtul are şi el dreptate, pentru că soţia l-a înşelat chiar în patul nupţial.
- Domnul Gabi are şi el dreptate, pentru că a avut relaţii colegiale cu reclamanta până când, datorită problemelor din cuplu, femeia s-a îndrăgostit de el, iar el nebuneşte de ea.
- Martorii au şi ei dreptate, pentru că în mare au spus adevărul.
- Judecătoarea a avut şi ea dreptate, pentru că a încercat să înţeleagă situaţia.
- Jandarmii au avut şi ei dreptate, pentru că au asigurat solemnitatea şedinţei de judecată.
- Codul de procedură civilă nu prea a avut dreptate, pentru că trebuia să o lase pe reclamantă să îşi spună ULTIMUL CUVÂNT.
- Singurii de care mă îndoiesc că au avut dreptate sunt avocaţii, care încearcă de multe ori să se ata-şeze până la identificare cu interesele clienţilor lor.
Coca George