De ce scriu femeile… Renate Done,
Zoriale eternități, Editura Castrum de Thymes, Giroc, 2025, 112 p. (cu o Prefață semnată: Hans Dama).
Context:
Unele culturi, de peste glob, se pot îmbogăți și prin confrații noștri, care au ales să podobească alte tărâmuri numite diaspora. Un termen alcătuit din două concepte, etimologic, provenind din limba greacă și compus din: dia, împrejurul și spora, a împrăștiere. Așadar, o împrăștiere, ca o semănare de virtuți umane (și nu numai). Și, nu sunt puține domeniile (artă, literatură, social-media, istorie, dramaturgie, cercetare, sport ș.a, unde, românii sunt fruntea și mintea. Despre două cazuri, vom alege, a împărtăși în acest eseu.
Universitarul Hans Dama, a văzut lumina zilei la Sânnicolau Mare, Timiș (30 iunie 1944) și a parcurs toate etapele devenirii sale. Astfel, a studiat Limba și literatura română, limba și literatura germană, pedagogia, geografia și economia la Universitățile din Timișoara, București și Viena (cf. Zenovie Cîrlugea).
În prezent, trăiește în Viena (unde a emigrat în 1974), fiind recunoscut ca un profesor doctor care a predat în instituțiile remarcabile (Institutul de Romanistică, 1985-2010 și Institutul pentru Traducători și translatori, 1980-2000). S-a afirmat (și continuă să se afirme) semnând studii, eseuri de literatură și istoria artei, cronici diverse ș.a, în paralel devenit un scriitor ambivalent, poet și prozator. Creațiile sale au fost publicate pe întreg mapamondul. A debutat în 1963, obținând diferite premii și titluri de recunoștință.
De asemenea a contribuit la cunoașterea geografiei culturale a șvabilor și a înaintașilor din zona de obârșie și a promovat (prin traduceri) creatori din țară, precum și timișoreni . Este un exeget eminescian (cercetând în arhivele vieneze, documente atestatoare). Personal, l-am cunoscut atât la Viena, la Institutul Cultural, precum și în zona Arad, la Zăbrani, conferențiind despre Adam Muler Gutenbrunn. În prezent avem o colaborare de sens (fiind semnatar în revista mozaic Gutenberg).
Cu privire la Renate Done, facem precizarea, că nu o cunoaștem personal, (evităm, astfel un anume subiectivism) dar, ne este recomandată de profesorul doctor Hans Dama (și colaborează cu materiale de esență, în revista arădeană, Gutenberg, trăind în Germania, de loc, fiind din Periam). Scrie în ambele limbi, română și germană, traducând aidoma din ambele literaturi.
Conținuturi:
Volumul de debut, semnat de Renate Done, este însoțit de Coperta I, semnată de Nicolae Toma, după o fotografie de pe Pixabay com. autor Enrique, licență publică și Coperta IV, care reprezintă chipul autorul ui și un poem, Între timpuri).
Dintru început, autorul (ne)propune, însoțindu-ne, un Motto și o adresare (cu indicii înspre purcesul unui demers, vechi, de peste patruzeci de ani și cu mulțumiri, înspre cei dragi).
Urmează o consistentă Prefață (p.7-10), semnată de prof.univ.dr.
Hans Dama .
Sumarul acestui volum, conține peste șaptezeci de poeme (care au sens edificator, chiar prin alegerea titlurilor, dar nu sunt dispuse în ordinea tematicii).
Cu referire la titlu, ca o prelectură a conținutului, se impune o justă și inedită alegere (nu am găsit termenul zoriale în termeni literari).
Cu toate acestea, pare a deveni un atribut substantivizat care se alătură unui substantiv comun (la plural).
Ceea ce izbește este odată, postarea atributului în fața subiectului (lipsește predicatul). Etimologic, zori, provine din limba slavă (zorija) și îl găsim în explicații de ordin lingvistic.
Se știe, zori desemnează un crepuscul, o auroră, un început de zi, o îmboldire (dar are și conotații polisemntice multiple, ceea ce atrage atenția, în opinia noastră, ar fi un străbun colind, Zoriori de ziuă, și care, ar premerge înspre concludența titlului).
Astfel, alegând procedeul de formare al cuvintelor prin familia lexicală, vom deduce ( în)zorite eternități, sau prin extensiune, zoriale eternități, adică o presupusă cale de zori înspre… o eternitate … un fel anume de început…clepsidra vieții mele,ticăie a sfârșit…
Alăturarea este o licență poetică și este o aură de netăgăduit (de fapt, sintagma zori de zi, apare în volum). Discursul liric însoțește textele, ca un mod al enunțării adresativ-imperative (la persoana întâi): dă-mi voie să mă tămăduiesc atemporal…
Folosirea mesajului verbal, unui imaginar interlocutor, îi este personală autorului: îmi ceri să scriu…când în mine se ascund atâtea poeme…
Elaborarea imaginativă, în cazul Renatei Done, este una a dezîmpămîntenirii: mi-am lăsat copilăria în ogradă,cu mireasmă de fructe și flori…
Noul volum abundă într-un monolog de tip confesiv (proiectat anume de autor, nu doar spre a argumenta apartenența la dragoste ori dor, ci spre a se identifica per se, spre a se identifica cu Ars Poetica sau un Eu personal): mă întorc în toate poemele mele; pentru a putea adormi, mă afund în lirica ta; o romanță veche îmi trece prin minte; când doar oglinda-mi spune că sunt vie…;cuvântul dor e tot ce mă avîntă;
O trăsătură esențială a liricului în cazul Renatei Done, este simbolul, expresie a unor vagi stări, dominate de existențial, muzicalitate, temporalitate, reflexivitate, adresate unui potențial cititor, care se va alătura, involuntar meditativului: trecut-au anii-n clipe lungi; nu-i pun destinului mei întrebări; la ceas de noapte, adoarme ostenit, cu creionul în mână, poetul…
Îi este proprie poetesei, descompunerea realității înconjurătoare, pe care, și-o compune, declarativ și declamativ, când zorilor dragostei, când unor voci absconse din cuvinte, când temerilor din adâncuri (știute sieși doar, da! un propriu martor): tristă, bolta înstelată privește; nu mai este relevant,că vom continua să rămânem pe pământ.
Eternei frământări, cuprinse, când de dragoste, când de fereastra unor scrisori, i se aliază un relief de acasă…văzut cu ochiul liber, dar sufletul îl simte mereu; când se certa vântul cu marea sau când iarba pe alocuri este încă verde.
Aducerile aminte, din treptele existenței, se întrepătrund, ca în poetica modernă, când spațial, când plin de naturalețe, plin de regăsiri și încărcat de răspîntii, cu incizii în pierderi de ființe dragi, iar uneori găsim și localisme spre a accentua sorgintea: uite că bătrânul nuc e încă viu (deci mai este viață); fălos e al nostru neam; ce dulce e cuvântul mamă; ultimul sonet vine din sat; să-mi simt eu-ul ca o pereche a eu-ului tău (iată o Ars poetica proprie).
Aluzive, ni se par și pragurile vieții, care (se)saltă înspre terestru ori celest (după atâtea vecuiri în balsam de dragoste, natură ori sublim): în adâncimea nopții, conturile terestrului dispar…
Concluzii:
Renate Done își ilustrează propriul volum prin naturalețe și își înglobează toate trăirile rostuite în vers liber. Propriile interogări interioare (devenite de un cândva trecut) sunt acum un alt prezent: viața mi se schimbă,întrebările rămân (iar visul înapoi mă poartă); dar în inimă, amintirile rămân scut.
Portavoce a autorului poezia este nectar pentru suflet (și, opinând, îi oferă identitate, pe care, când o interiorizează, când o exteriorizează): se face zi, sună ceasul, și viața devine îndată, iarăși colorată; nevolnică mă las îmbrățișată de propriul timp (viața, un vis trecător).
Volumul este un amestec de afectiv și semantic, printre, care se dezvăluie semnificații și sensuri (în diverse ipostaze). Debutantul necesită însă multă înțelegere și încurajare, în vederea propagării imboldurilor, în continuarea activității în procesul de creație (Hans Dama).
A consemnat Florica R. Cândea membru UZPR Filiala Arad